CUVINTELE S-AU NĂSCUT...

Dintre toate pe câte le știu despre lume,
Dacă-ar trebui să aleg un lucru anume,
Pe care să-l simt că-i doar al meu,
Dorul de tine îmi trece cel mai greu...

Căci numai umbra mea te știe cel mai bine,
Fiindu-ți umbră cum tu ești pentru mine,
Izvorul nesecat ce umple o cascadă cu lumină,
Din care beau și mă îmbăt fără vreo vină...

Și dintre toate clipele trecute în amurg,
Pe care le-am simțit încet cum curg,
Dacă-ar trebui s-aleg dintre ele numai una,
E cea în care amândoi ne-am contopit cu luna...

    Această noapte n-a fost o minciună, 
    doar flori zdrobite de furtună, 
    valuri ce s-au spart de mal, 
    în reflexe de cristal...
    
    Adâncul mării s-a cutremurat, 
    când s-a ivit Întâia Dimineaţă...
    - m-am regăsit înstrăinat
    de apă, cer, pământ şi viaţă -... 
    
    Delfinii mei plecaţi de-atunci în larg, 
    nu v-aţi întors acasă niciodată,
    cu fiecare val v-aţi depărtat, 
    de plaja mea, ciudat de-albastră.
    
    Voi, ridicaţi-mi eşafodul,
    lan de gânduri înverzit,
    si lăsaţi să-mi moară dorul,
    de flori, de stepă-n asfinţit...

Ai "simțit" vreodată cum unele lucruri, sau fapte, sau chiar oameni, se potrivesc, sau dimpotrivă, se resping ca niște piese de puzzle într-un  mare "tot" și că uneori îți dai seama de asta, ca și cum un fir de nisip auriu, - parte componentă a Marelui Plan, - îți strălucește în cale, suficient cât să întrevezi că nimic nu este întâmplător?

Cumva, lucrurile se așază, sau se tulbură, atât cât este nevoie să pună în mișcare forța motrice care se numește viață! Uneori, eu trăiesc, - cumva, Domnul mi-a dat acest "dar" -, această senzație, pe care o simt acut, ca pe-o tăietură adâncă în suflet, e ca și cum ceva din mine erupe la suprafață ca o lavă fierbinte, incandescentă, care se luptă cu carnea ce îi stă pravilă, lăsând în urmă-i o arsură care se vindecă greu, sau niciodată...

Această "povară" dulce, nu-mi îngreunează trăirile, ci doar mi le exacerbează către culmi de care îmi este în permanență dor să le ating, tânjesc permanent la tot ceea ce pare imposibil astăzi și care este doar inevitabil mâine. Și la momentul potrivit se-ntâmplă!

Vezi tu, atunci când "dimensiunile" existențelor noastre intră în coliziune unele cu altele, se intersectează, sau se suprapun, se întâmplă ceva care ne schimbă fără măcar să ne dăm seama. Asimilăm ceva din aceste interacțiuni, ceva care se depozitează în noi, ca mai târziu, să taie ambalajul atomilor și să erupă de pe orbitele lor, stârnind furtuni pe care nici nu le mai observăm, fiind prea plini de însăși complexitatea noastră, în fapt, nepercepând o realitate care se desfășoară în noi, prin noi, odată cu noi...

Microscopic, dacă ar fi să ne aplecăm și să analizăm aceste furtuni, poate că am vedea schimbările subtile ce s-au produs în alchimia propriei noastre ființe, și, mergând pe izvorul acestor fluxuri poate că am vedea cu celeritate profunzimea schimbărilor "doppelganger"-ului nostru de ieri, replicat la nesfârșit ca între două oglinzi.

Și toate acestea se întâmplă la momentul potrivit, murim astăzi ca să renaștem mâine; odată ce tragem draperiile peste ferestrele lumii și adormim, nici nu ne dăm seama că pielea cameleonică cu care ne-am culcat, are, atunci când ne trezim, altă culoare, altă lumină...

Înnoptăm în nebunia lumii, ca în zori de zi, sa respirăm ușurați aerul curat al cerului și să simțim căldura soarelui, altfel decât am făcut-o ieri. Ieri a rămas în amintirea noastră, mâine nu există. Suntem astăzi. Umbre trecătoare. Înnoiți. Înnobilați cu aripi noi. Gata de alte zboruri sau alte căderi.

    Nu mă atinge: aripile mele de lumină, se pot scutura. 
    Taci şi ascultă: corul de îngeri, căci de-acum vor zbura. 
    Priveşte şi-nvaţă: treptele-acestea, te urcă-n spre cer. 
    Fii calm şi te roagă: cuvintele tale, se-aud din eter. 
    
    Urmează poteca: de-i dreaptă, ea te va duce lin. 
    Aşteaptă: vei înflori albastru, în ramuri de măslin. 
    Fii liber şi-ntelept: şi veşnicia lumii, va fi mereu a ta. 
    Învaţă şi pe alţii: şi poate printre stele, vei străluci cândva.

Din mana florilor, cerească,
Au început din nou să crească,
În geamul meu, de atâtea ori,
Nebuni, cireșii-au înflorit în zori...

Și-au plâns cu-atâtea lacrimi mii,
Rupând din trupul lor petale vii,
Pe care mi le-au așternut în tindă,
Nebuni, cireșii îmi colindă...

Și atât de adânc și tainic era cântul,
Că nu știam ce îmi șoptește vântul,
Pierduți în tril de păsări cântătoare,
Nebuni, cireșii se scutură de floare...

    Afara plouă, iar păsările nu mai cântă.
    E-o liniște ciudată și nimeni nu cuvântă.
    Se-aud doar stropii grei, cum picură din cer,
    Îngreunând lumina, ca o perdea din fier.
    
    Dar imediat ce ploaia a contenit să cadă,
    Iar soarele și norii, au pregătit rocadă,
    Din nemișcare, lumea, la viață se trezește,
    Rostogolind ecouri ce-n tunet slab vor crește.
    
    Eu m-am zbătut, fecund, printre cuvinte,
    Născute-n roua crudă a nopților aride...
    Și-am scrijelit pe foi aceste semne care dor,
    Ciudate și-asistolice, bătăi de autor...

Din dorința de a mai te simți puțin

Imi torn cu sufletul tremurând un pahar de vin

Îl cuprind cum tu m-ai învățat 

Vreau sa îl gust... dar mirosul ii e atât de fad.

Inchid ochii și ma cuprinde o stare de fericire

Mi-amintesc când turnam în pahar a ta poezie

Și retrăiesc orice moment cu suferință 

Doar să îmi mai fii măcar o clipă.

Si-aș retrăi fără sa clipesc fiecare lacrimă 

Doar să mai râd cu tine măcar o dată

Si-aș retrăi fiecare noapte nedormită

Doar să mai fiu o ultimă dată de tine îmbrățișată.

Am ochii triști, culoarea feței mi s-a pierdut

Sunt palidă, uitată, pierdută în trecut

Pierdută in timp și nu mai arăt ca mine

Atât de goală si totuși plină.. de-a ta amintire.

Te urmez ca un orb,

zburând cu încredere ca un corb.

Am fost loial și te-am urmat —

ce-a urmat nu a durat.

M-a durut și te-am purtat,

în continuare conturat,

sperând la finalul arătat…

De ce m-ai acaparat?

Merg prin gropi, separate

de eul demult uitat.

Demn de trait… m-ai înșelat,

în propriul demon m-ai transformat.

Îngeri zboară prin scurgeri,

nu vindecă — te lasă să pieri;

apoi prinzi frustrarea de mai mult...

Vreau să te omor după ce te ascult.

Te-am crezut și m-ai înșelat,

m-ai vindecat și m-ai vândut, pietrificat,

vânând lumea din coșciug;

de plâng, îmi ia pielea de pe rug.

Plângeți curați de urmați pierduți,

motivați de aceleași săgeți.

• Cine oare te privești,
• Cine oare îți vorbește,
• Cine oare te alina,
• Cine oare îți zimbeste,
• Cine oare te iubește,
• Gindul meu spre tine vine.
• Și sufletul iar îmi plînge.
• Cine oare e ca mine.
• Cine Cine Cine
• Sufletul meu tot îmi plînge.
• Inima mi se rasfringe.
• Cine oare e ca mine.
• Cine Cine?
• Oare cine....

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor

nu şi-au oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

We know each-other from one look

We know each-other from one look

how many moments

never ever stopped

on their way

their rushing step.

We know each-other from one look

just eyes in the silence

have said for so many times

all they wished

when they met their lights

We said no word

not even randomly

So many times we met,

this staring game

amused us both.

We know each-other from one look

but it's always a pleasure

to keep the memory

and see again

the eyes that you know for a lifetime

met in the morning

when it snows and when it rains

in the bus #179

We know ourselves from one look

and that's it!

We know each-other from one look

how many moments

never ever stopped

on their way

their rushing step.

We know ourselves from one look

just eyes in the silence

have said for so many times

all they wished

when they met their lights

We said no word

not even randomly

So many times we met,

this staring game

amused us both.

We know each-other from one look

but it's always a pleasure

to keep the memory

and see again

the eyes that you know for a lifetime

met in the morning

when it snows and when it rains

in the bus #179

We know ourselves from one look

and that's it!

Si in momentul in care te-am privit

Am simtit.

Am simtit to ce n-am trait,

Acele momete in care trebuia sa fii fericit.

Dar oare ce ne desparte?

Uneori zici ca esti pe marte,

Iar eu stau si citesc acea carte.

Cea care imi dezvaluie cum am ajuns sa o dam parte-n parte.

Nestiind cine este mai dezamagit,

Tu sau gandul meu nestingherit,

Mereu am crezut ca tu esti cel de negasit,

Dar am sfarsit cu un maldar de ganduri napustit.

Schimbarile sunt uneori de nefacut,

Insa trebuie de retinut ca orice amanunt

Este ca painea cu unt,

Greu de vazut, dar important in acel punct.

Esti ca o carte neatinsa.

Neinteresanta pentru cei din jur,

Dar interesant pentru cei din imprejur.

Tu fiind cel pur.

A fost frumos ce a avut loc,

Mai bine sa fi fost decat deloc.

Si sper ca in momentul in care o sa-ti apara chipul meu in minte

Sa-ti zici ca am fost o fata pe cinse... 

Cu inima lasata in creatie,

candva iubita ta

De vrei să știi de îngerii există și unde sunt sau cum arată;

De te întrebi de-i poți privi cu ochii tăi de lut fără să ardă

Ființa căzută de muritor ce-o porți;

De crezi că nu există floare mai frumoasă

De Dumnezeu creată pe pământ,

Precum există această taină minunată,

Căci se vorbesc tot felul de povești;

Cum Dumnezeu a luat-o pe Eva din coasta lui Adam

Și a făcut-o pe femeie ființă delicată,

Să-l însoțească pe bărbat, să-i dăruiască mulțime de copii...

Ei bine,eu vă spun că nu există îngeri mai frumoși precum femeile de pe acest pământ!

Căci ele sunt iubirea dăruită de Creator,

Fară egal în Univers!

Femeile sunt toate flori ce stau deasupra oricăror frumuseți din lumea largă;

Căci doar prin ele viața noastră omenească vine!

Dau naștere la îngerii pe care Cerul îi cheamă;

Hristos sau Dumnezeu pe toți ne-așteaptă să sosim prin Mântuire!

Femeia este scara ce ne ridică la ființă,dragoste și viețuire,

Iar Maica Domnului prea Sfânta pururea Fecioară,

Ni-i tuturor Măicuță iubitoare!

În fața ta mă-nchin femeie!

Când îți greșesc îmi cer iertare,

Îți port recunoștință nemuritoare!

(8 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)