1  

Dorul din trecut

Te scriu în poezii de parcă încă ai fi al meu,

te scriu în ale mele gânduri,

încercând să te caut într-un alt el,

căci am pierdut tot ce mi erai la doisprezece ani.

 

Te-am lăsat, fără de minte,

încă te puteam avea.

gândul ți-e la ea,

al meu la tine,

mi-am spus printre lacrimi și suspine,

căci al meu nu vei mai fi, de te-aș căuta noapte și zi.

 

Și inima-mi rămâne prinsă-n tine,

căci tu ai fost prima și ultima mea iubire,

ochii tăi zăresc asupra ei,

dar ai mei privesc în continuare către tine.

 

Și de-aș fi gândit la momentul potrivit,

poate încă m-ai fi iubit,

te-aș fi avut lângă mine,

lacrimile mi-ar fi curs de fericire.

te puteam păstra doar pentru mine,

scumpa și tandra mea iubire…

te-am iubit, dar am greșit la ai mei doisprezece ani de zile.

 

N-am știut ce-i dragostea și cum se privește ea,

și-aș vrea să pot întoarce timpul, măcar un ceas măcar,

căci dorul meu de tine, e acum și mai amar…


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Diana Munteanu poezii.online Dorul din trecut

Data postării: 29 noiembrie 2024

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 966

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Greșeala mea în versuri

Am lăsat frunzele toamnei să cadă peste mine,

Picăturile de ploaie să mi se scurgă pe obraji,

Dar zâmbetul tău l-am lăsat să-mi intre pe sub Piele, ca un tatuaj.

 

Ți-am scris și ție un poem,

Știind că n-ai habar de el,

Că niciodată nu-l vei citi,

Lacrimile mi s-au scurs mii și mii.

 

Ți-am cântat balada mea,

Chiar de nu mă auzeai,

Te simțeam, mi-erai în cuget,

Doamne, cât te mai iubeam…

 

Tu nu mi-ai cântat nimic,

Am făcut-o eu și pentru tine,

Ai sunat așa frumos,

Te-am cântat firesc, cu inima, nu pe dos

 

Și de mi-ai sunat frumos,

Începusem să cred că nu te cunosc,

Nu mi-ai fost povară,

Te-am ascultat cu sufletul,

Căci urechile nu-mi auzeau,

Parcă piesa ta mi-era cântată la vioară.

 

Ca al tau zâmbet, de asemenea,

Versurile tale pentru mine erau cheia,

Cheia ce-mi deschidea raiul,

Erai ca sticla cu-o scrisoare când atingea malul.

 

Ți-am spus că te-am citit,

Dar tu pe mine când,

Când vreodată m-ai iubit?

Când poeziile mi le vei citi?

Când ochii tăi cu ai mei din nou se vor întâlni?

 

N-am primit de veste,

Dar m-am saturat să mă gândesc,

Întrebări să-mi pun,

Sufletul să-l storc,

M-am hotărât, îmi iau rămas bun.

 

Și de atunci am ales să mi vad de a mea poveste,

Am învățat să-mi citesc ochii și sufletul,

Am ascultat al tău cântec, dar pe al meu n-a avut cine-l continua,

De atunci tot ce-am făcut a fost să scriu în poezii despre greșeala mea. 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Lacrimile

I. Câte lacrimi am vărsat

Câte vorbeam înșirat,

În zadar.. că nu sa meritat

Tu să auzi ce am îndurat..

 

II. Câte vorbe tulburătoare

Din certuri nestăpânitoare

Câte uși trântite..

Din gesturi neîmplinite

 

III. Câte certuri în zadar

Aruncate într-un șanț,

Plin de ploaie amară

Cu lacrimile mele de aseară..

 

IV. Câte vorbe tăioase,

Din loviri apoase

Cu multă îndurare am suportat

Faptele ce s-au remarcat.

 

V. Câte lacrimi! Câte ploi!

Cât orgoliu între noi..

Câte vorbe aruncate-n aer 

Rostite știind că doare!

 

VI. Am rezistat cât sa putut ,

Dar tu nu ai mai vrut 

Am rezistat cât a durut ,

Dar deja.. paharul s-a umplut.

 

VII. Răbdarea mea s-a dus 

De mult, în jos, pe vale..

Pe valea regretului supus,

De a te lua sub îngrijorare 

 

VIII. Oare.. chiar sa meritat ?

Să te îngrijesc fără încetare

Fiindcă.. nu mi-ai arătat

Că într-adevăr ne-am împerecheat

 

IX. A fost doar un capitol

Care abia gândeam

Nu mă așteptam la asta ..

Că se va întâmpla

 

X. Câte vorbe, m-au tăiat

Mai tare m-au încăierat

A durut mai tare ca un cuțit

Vârât în inima surprins ..

 

XI. Câte șanse mai avem?

Să fii din nou al meu 

Să petrecem zilele împreună

Cu plimbări sub clar de lună..

 

XII. Câte stele sunt pe cer 

Nici în ochii tăi n-am văzut

Că tu ești doar o stea

O stea de pe pământ

 

XIII. Poate sincer e ciudat 

Privindu te acum pe tine

În dilemă iară sunt 

Că sunt mereu cu gândul la tine 

 

XIV. Cât timp o să mai stai ?

În mintea și sufletul meu 

Deja.. oricum te-ai mutat 

Și fizic, și psihic de tot 

 

XV. Cât timp mai am ?

Să uit cu totul de tine 

Pentru a putea visa

Pe toți înafară de tine..

 

XVI. Cât timp o să-mi ia?

Să uit de tine ca persoană

Pentru că altfel.. nu aș putea 

Fiindcă îmi vei o fantomă

 

XVII. Cât o să umbli așa?

Prin amintirile și gândurile mele..

Ieși odată din mintea mea!

Ca să pot să dorm liniștită 

 

XVIII. Să nu mai am insomnii

Sau perna udă de lacrimi mii

Măcar ăsta să fie un dar

Dacă durere deja mi-ai dat 

 

XIX. Cât timp o să ne ia?

Să ne uităm treptat

Mai întâi cu fizicul și prezența

Apoi cu gândul și inima..

 

XX. Câte lacrimi în zadar!

Câte orgoliu între noi

Câte vorbe.. câte ploi!

Care vor rămâne între noi..

Mai mult...

Steaua ta

Vrei, nu vrei, în zări se-arată,

O lumină-n noaptea toată.

Printre visuri și destin,

Steaua ta e pe deplin.

 

Poți s-o cauți, poți s-aștepți,

Ori s-o pierzi printre pereți,

Dar ea arde, fără teamă,

Fără glas, dar tot te cheamă.

 

Când e greu și drumul frânt,

Când ți-e dor și plângi în gând,

Ea te vede, ea îți știe

Toată a ta poezie.

 

Și-ntr-o zi, pe cerul stins,

Vei privi spre infinit,

Și vei ști că-n lumea ta,

Ai avut mereu o stea.

Mai mult...

Noapte bună!

Îmi amintesc cum îmi spuneai

Că sunt al tău unic talisman,

Și ce rapid tu te-ai schimbat

Și-am devenit al tău dușman

 

Răceala multă am simțit la tine

Și mai mereu motiv de ceartă,

Orice spuneam ducea la iritare

Iar eu naiv spuneam...mă iartă

 

Toți cei din jur mă întrebau?

De unde mi se trage supărarea,

Iar eu râzând le răspundeam

Sunt bine și coboram privirea

 

Târziu am înțeles ce se întâmplă

Când între noi nimic nu a mai fost,

Iar să lungim ceva ce nu mai merge

Era o pierdere de timp și fără rost

 

Și a urmat o despărțire tare grea

După un timp de viață împreună,

Iar rana ni s-a vindecat la amândoi

Când altcuiva am spus, noi...noapte bună!

Mai mult...

Ah, ce Doamnă ești tu, Viață...!

Ce Doamnă prea stilată ești tu, Viață!

Ce haine deocheate ai învățat să-mbraci!

Și ce frumos te machiezi pe față

Și-apoi, atât de inocentă, de toate te dezbraci.

 

Mă-ndrăgostesc zile la rând de tine

Si-așa cu dor nebun și disperare te doresc,

Dar când privesc oglinda ce râde odios la mine

Îmi vine, de pământ, să te trântesc...

 

Mă las sedus de-al tau parfum, ce-l porți ca o starletă;

Piciorul fin și-nalt, ce se strecoară de sub fustă

Mă-nebunește și m-adoarme, parc-ai avea baghetă

De vrajitoare, care mă îmbie: "- Ia și gustă!"

 

Ah!  Când frivolă, când parșivă, sau nepăsătoare, 

Îmi furi ba ochii, ba îmi spinteci inima,

Îmi rupi și glezna, chiar și gâtul și-mi spui că-i o favoare...

Și tot tu, mai mereu, o faci pe victima...

 

Ce Doamnă, vai ce Doamnă plină de tandrețe!

Întâi oferi și mă îmbii la multe delectări

Și-atunci când stăm de vorbă, ca două precupețe,

Îmi pomenești despre botezuri, nunți și despre-nmormântări.

 

Sunt zile-n care nervii mi-i întinzi la maxim

Și te-aș cam părăsi, frumoasă și unică osândă.

Îmi bei și lacrima și sângele, atât de intim

Și nu mai știu de ești feroce sau prea blândă.

 

Ce Doamnă, vai ce Doamnă esti tu Viață

Când treci, fatidic, pe langa mine, pe celalalt trotuar....!

Am învățat să trec strada - nu mai fi așa hoață!

Nu-i timpul să mă însoțească cortegiul funerar.

 

....Ce Doamnă, ah, ce Doamnă!

 

Mai mult...

Am suferit

Am suferit și noi

Negând ce-a fost vreodată

Sculându-ne din somn greoi

Mai căutăm ce-a fost odată

 

Și nu mai e nimic acum

Trecură viața pe departe

Noi am luat-o pe alt drum

Apropiindu-ne de moarte

 

Și fiind viața pe final

Te reîntorci la mine

Tu iarăși vrei ceva banal

Iar eu aștept să se termine

 

Să treacă timpul ostenit

Să reapară rază

Să nu mai văd ce-am devenit

Căci nu mai luminează

 

Nici chipul tău nici ochi senin

Nu mai împart căldura

E timpu acum ca să termin

Să terminăm cu ura

 

C-am scris poezii cu dor adânc

Când mă gândeam la tine

E timp târziu și nu mai plâng

Te-ai depărtat de mine

Mai mult...

Nu-i vină-n noi și nici nimic de spus...

 

Sărută-mă și uită că există altă lume,

Decât aceasta-n care sângele ni-i cântec.

Ne e păcatul floarea din visele postume,

Și tot amorul nostru-ți șade-n pântec.

 

Nu-i vină-n noi și nici nimic de spus,

Când trupul strigă iar sufletul se-aprinde.

Prin tine curge cerul spre apus,

Iar luna după umeri mă cuprinde.

 

Tu ești prinosul viu, altarul meu de seară,

Din tine beau și mor, și-nviu, și iar mă pierd,

Iar veșnicia goală, în tine se coboară,

În timp ce chipul gingaș ți-l dezmierd.

 

Mi-e trupul ars de dor, de-un dor fugar,

Și de prezența ta ce-mi fierbe-n sânge,

Și brusc mă prăbușesc fără habar,

Iar carnea-n mii de aripi se răsfrânge.

 

Pe umeri îmi coboară lumina ta difuză,

Și parcă port o vină ce nu o pot rosti,

Mă doare-n piept și mintea mi-e confuză,

Și-mi este frică că totul s-ar sfârși.

 

Mi-ai fost fântână în deșert și nor de ploaie,

Și te-am băut cu setea copilului bastard,

Cu tine-am câștigat neprevăzut războaie,

Și ne-am făcut cărarea îngustă, bulevard.

 

Te răsfoiesc cu patos ca pe-o carte nouă,

Și fiecare filă-mi poartă trupul spre extaz,

Transfigurat mă-înalț, și-n mine plouă,

Cu lacrima iubirii ce-ți curge pe obraz.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍