Paștele Blajinilor -morților-
Pe aleele tăcute
Mult prea mult înghesuite
Se strecoară printre cruci
Umbre vii ,parcă-s năluci ,
Grea durere ,dor fierbinte
Îi aduce spre morminte .
Sub țărâna răvășită
Plânge o viață neâmplinită,
Plânge lacrima ce-o doare
Sub pământ doarme o floare .
Vântul pașii abia-și simte ,
Ocolind cruci și morminte .
Iz de ceară și tămâie
Să te oprești ,parcă te îmbie,
Chipuri pure și curate ,
De pe cruci te ademenesc ,
Deși-s morți ,parcă trăiesc .
Astăzi ,totuși e-o zi mare ,
Clopotele bat la porți
Este ziua de întânlire ,
Între vii și între morți!...
- -
Tainic șoapta se înfiripă ,
Se aduc vești de la cei dragi !...
Vântul bate din aripă
Toate sunt atât de vagi!...
Mai rămâne doar în urmă ,
Coji de:ouă ,cozonaci ,
Flori și lumânări aprinse
Zi de paște cu cei dragi .
- -
Se așterne iar tăcerea ...
Într-o lume adormită !...
Pe ce căi ?. Și-n care lume
De himere și mistere învăluită ?
Peste cer s-a tras cortina ...
Ce se ascunde după ea ?
Numai Domnul poate spune ...
Și Hristos când va-învia .
- -
Omul taina n-o desleagă ,
El poartă doar un destin ,
Privilegii să-și aleagă ?
De-l primești ...e dar divin !
Categoria: Poezii despre moarte
Toate poeziile autorului: T.A.D.
Data postării: 23 aprilie
Vizualizări: 90
Poezii din aceiaşi categorie
Sfarsitul
Moartea
Moartea îmi sta înainte
Cu a sa secera îngrozitoare
Argint turnat în topitorule infernului
Vin și prin a tendoanelor țesut trec
Și despart cele unite
La stânga noaptea, la dreapta reprezentat al zilei
Privind ma mir de contrast
Caci ambii puteam fi eu la un moment dat al vieții
În dreapta ,o fata de lumina
Angelica ,suava ,fără de materia
Inteligenta pura venita din eon
Divinul reflectat de ființă nevăzută ,dar acum văzută
Ma incanta nespus
La stânga în schimb
O făptură fără chip
Stramba, cocoșata
E oare cel ce mi șoptea mie cele rele ?
Cu foc negru ce iese din gura
Duhneste a infern
Venit și el din alte timpuri
Damnat la veșnică temniță
Sta la pândă, sa audă glasul Demiurgului ,și sa ia sufletul la el
Privesc în fata
Un catafalc cu un trandafir pe trânsul
Trandafir rupt din gradina raiului
A cărui petele cad pe lemnul noi case
Purtând pe spini sânge de strigare
Privesc dinnou în spate
Eram 3 de eu ,de aceiași vârstă
Unul diafan ,unul cu neputințe și unul cu chip demonic
Privind și ei înspre lemnul de stejar pus în mijlocul cavoului
Și șoptind unul altuia ,cu care sufletul seamănă mai mult
Aud glasul îngerului
Cu coroana într o mana
Și cu sceptrul în cealaltă
,,Coroana va învinge "
Iar un glas demonic
Ținând lanțuri pe care erau scrise păcate
,,Ești al nostru "
O imprejurare mortala ,și cutremurătoare
Mii de suflete în juru mi ,cerând osanda unele ,iar altele plângând după a mea cruțare
Dar toate privind când înspre suflet, când înspre catafalc
Catafalc ce poarta în el
Pământ ce a purtat pecetea inteligibilui
In clipa aceea
In clipa-aceea când apusul
Vieții mele va veni
As vrea ca fulgii albi sa cadă,
Si sa dansez cu ei in noapte,
Cu suflet pur și-atat de-usor,
In ochi să-mi licăre sclipiri de stele,
Si-ncet sa zbor spre-eternitate..
Și să mă mangaie-amintirea
Sufletelor dragi lasate-n urma,
Căci mai presus decât iubirea
Nimic nu e,in van sunt toate..
Tăcerea cante pentru mine,
Nu vreau elogii,nici coroane,
Mi-e de ajuns o lacrimă curata,
Mi-e de ajuns o floare alba,
Ca bun rămas...Și de va fi zenit,
O clipă cerul sa se-nchida
Și-o ploaie rece cada peste lume
Sa-exprime trista-mi despărțire
De suflete ce le-am iubit la infinit..
Nu mai ești,bunico
Nu mai ești,bunico
Decât suspin prin aer
Și-un gând ce-l poartă vântul,
Pe-aici din când in când
Ți s-au dus si florile,
Care-ți creșteau în palme
S-au dus cu tine toate,
Dar au plecat râzând
E goală prispa casei,
Dar nu ți-a șters și umbra
Și parcă-mi faci cu mâna,
În semn de rămas-bun
Nu mai ești bunico,
Dar ai rămas prin toate
Ce-au fost cu tine odată,
Cât ai fost pe pământ
Diferenta
Am vazut si am trait
Povestiri de mic copil,
Găsind prieteni la tot pasul
Mi-am vazut viitorul acru.
Într-o lume-n tunecată
Îmi făceam din viata artă,
Desenând cu doru-n pană
Pe pânza timpului in goană.
Ger si planset de vifor
Scrie singur in viitor.
Singuratic stau și eu de zor
În al meu cosciug ușor.
Doar un strop de frumusețe
Să apară-n nopatea grea,
Ca să facă diferenta
Între moarte și-un dar.
Durere
La cimitirul ce poartă lumea în moarte,
Sunt două lumânări aprinse lângă cruci,
Iar eu tăcut, cu ochii plini de lacrimi,
Mai zăbovesc un pic lângă mormânt.
Un călător grăbit, azi, îmbrăcat în negru
Ce plânge lângă cruci durerea lui de frate,
Privește trist o lumânare în noapte,
O mamă îndurerată își plânge al doilea fiu.
N-am să-ți mai văd de azi ființa dragă,
Te-ai dus voit bătrânul tată să îl vezi
Și au rămas în urmă ani, ce nu vroiau să moară,
Din toate ai lăsat un doliu-n inimi prins.
Etern In Inima Mea
Tată, piatra noastră de sprijin, stâlpul care nu s-a frânt niciodată sub povara vieții.
Ultimele tale cuvinte au fost pentru mine o binecuvântare sfântă,
o ultimă rază de lumină înainte ca cerul să se întunece.
Mi-ai spus „Succes la școală”, ca și cum, în ultima ta suflare, nu ți-ai purtat propria durere,
ci ai ridicat-o pe a mea, oferindu-mi aripile de care aveam nevoie pentru a zbura.
Te-ai dus, dar ecoul vocii tale vibrează în fiecare colț al sufletului meu. Te văd în stelele care ard în noapte,
în vântul care-mi mângâie obrazul când mă pierd în gânduri, în bătăile inimii mele, care par să-ți rostească numele în tăcere.
Ai fost diamantul nostru dur, strălucitor, veșnic. Și acum, sub greutatea pierderii, îți promit că nu mă voi sfărâma.
Voi fi noua piatră a familiei, voi căra moștenirea ta cu mândrie, Și în fiecare pas pe care-l fac,
te voi simți alături, ca o umbră blândă care mă veghează.
Nu te plâng ca pe o plecare, ci te slăvesc ca pe o renaștere în inimile noastre.
Odihnește-te, tată, sub cerul care va păstra mereu amintirea ta.
Iar eu, copilul căruia i-ai încredințat ultimele tale cuvinte,
voi transforma acele șoapte în forță,
pentru că, prin mine, tu vei trăi pentru totdeauna.
Sfarsitul
Moartea
Moartea îmi sta înainte
Cu a sa secera îngrozitoare
Argint turnat în topitorule infernului
Vin și prin a tendoanelor țesut trec
Și despart cele unite
La stânga noaptea, la dreapta reprezentat al zilei
Privind ma mir de contrast
Caci ambii puteam fi eu la un moment dat al vieții
În dreapta ,o fata de lumina
Angelica ,suava ,fără de materia
Inteligenta pura venita din eon
Divinul reflectat de ființă nevăzută ,dar acum văzută
Ma incanta nespus
La stânga în schimb
O făptură fără chip
Stramba, cocoșata
E oare cel ce mi șoptea mie cele rele ?
Cu foc negru ce iese din gura
Duhneste a infern
Venit și el din alte timpuri
Damnat la veșnică temniță
Sta la pândă, sa audă glasul Demiurgului ,și sa ia sufletul la el
Privesc în fata
Un catafalc cu un trandafir pe trânsul
Trandafir rupt din gradina raiului
A cărui petele cad pe lemnul noi case
Purtând pe spini sânge de strigare
Privesc dinnou în spate
Eram 3 de eu ,de aceiași vârstă
Unul diafan ,unul cu neputințe și unul cu chip demonic
Privind și ei înspre lemnul de stejar pus în mijlocul cavoului
Și șoptind unul altuia ,cu care sufletul seamănă mai mult
Aud glasul îngerului
Cu coroana într o mana
Și cu sceptrul în cealaltă
,,Coroana va învinge "
Iar un glas demonic
Ținând lanțuri pe care erau scrise păcate
,,Ești al nostru "
O imprejurare mortala ,și cutremurătoare
Mii de suflete în juru mi ,cerând osanda unele ,iar altele plângând după a mea cruțare
Dar toate privind când înspre suflet, când înspre catafalc
Catafalc ce poarta în el
Pământ ce a purtat pecetea inteligibilui
In clipa aceea
In clipa-aceea când apusul
Vieții mele va veni
As vrea ca fulgii albi sa cadă,
Si sa dansez cu ei in noapte,
Cu suflet pur și-atat de-usor,
In ochi să-mi licăre sclipiri de stele,
Si-ncet sa zbor spre-eternitate..
Și să mă mangaie-amintirea
Sufletelor dragi lasate-n urma,
Căci mai presus decât iubirea
Nimic nu e,in van sunt toate..
Tăcerea cante pentru mine,
Nu vreau elogii,nici coroane,
Mi-e de ajuns o lacrimă curata,
Mi-e de ajuns o floare alba,
Ca bun rămas...Și de va fi zenit,
O clipă cerul sa se-nchida
Și-o ploaie rece cada peste lume
Sa-exprime trista-mi despărțire
De suflete ce le-am iubit la infinit..
Nu mai ești,bunico
Nu mai ești,bunico
Decât suspin prin aer
Și-un gând ce-l poartă vântul,
Pe-aici din când in când
Ți s-au dus si florile,
Care-ți creșteau în palme
S-au dus cu tine toate,
Dar au plecat râzând
E goală prispa casei,
Dar nu ți-a șters și umbra
Și parcă-mi faci cu mâna,
În semn de rămas-bun
Nu mai ești bunico,
Dar ai rămas prin toate
Ce-au fost cu tine odată,
Cât ai fost pe pământ
Diferenta
Am vazut si am trait
Povestiri de mic copil,
Găsind prieteni la tot pasul
Mi-am vazut viitorul acru.
Într-o lume-n tunecată
Îmi făceam din viata artă,
Desenând cu doru-n pană
Pe pânza timpului in goană.
Ger si planset de vifor
Scrie singur in viitor.
Singuratic stau și eu de zor
În al meu cosciug ușor.
Doar un strop de frumusețe
Să apară-n nopatea grea,
Ca să facă diferenta
Între moarte și-un dar.
Durere
La cimitirul ce poartă lumea în moarte,
Sunt două lumânări aprinse lângă cruci,
Iar eu tăcut, cu ochii plini de lacrimi,
Mai zăbovesc un pic lângă mormânt.
Un călător grăbit, azi, îmbrăcat în negru
Ce plânge lângă cruci durerea lui de frate,
Privește trist o lumânare în noapte,
O mamă îndurerată își plânge al doilea fiu.
N-am să-ți mai văd de azi ființa dragă,
Te-ai dus voit bătrânul tată să îl vezi
Și au rămas în urmă ani, ce nu vroiau să moară,
Din toate ai lăsat un doliu-n inimi prins.
Etern In Inima Mea
Tată, piatra noastră de sprijin, stâlpul care nu s-a frânt niciodată sub povara vieții.
Ultimele tale cuvinte au fost pentru mine o binecuvântare sfântă,
o ultimă rază de lumină înainte ca cerul să se întunece.
Mi-ai spus „Succes la școală”, ca și cum, în ultima ta suflare, nu ți-ai purtat propria durere,
ci ai ridicat-o pe a mea, oferindu-mi aripile de care aveam nevoie pentru a zbura.
Te-ai dus, dar ecoul vocii tale vibrează în fiecare colț al sufletului meu. Te văd în stelele care ard în noapte,
în vântul care-mi mângâie obrazul când mă pierd în gânduri, în bătăile inimii mele, care par să-ți rostească numele în tăcere.
Ai fost diamantul nostru dur, strălucitor, veșnic. Și acum, sub greutatea pierderii, îți promit că nu mă voi sfărâma.
Voi fi noua piatră a familiei, voi căra moștenirea ta cu mândrie, Și în fiecare pas pe care-l fac,
te voi simți alături, ca o umbră blândă care mă veghează.
Nu te plâng ca pe o plecare, ci te slăvesc ca pe o renaștere în inimile noastre.
Odihnește-te, tată, sub cerul care va păstra mereu amintirea ta.
Iar eu, copilul căruia i-ai încredințat ultimele tale cuvinte,
voi transforma acele șoapte în forță,
pentru că, prin mine, tu vei trăi pentru totdeauna.
Alte poezii ale autorului
AȘTEPT O NOUAĂ ZI
N-am să mai plâng
Și nu te mai chem
Și totuși sunt zile în care
Când descopăr,salba anilor pierduți....
Doamne cât te-am preamărit odată
Când tu erai tot pentru mine
Fără să-ți cer nici-o răsplată.
Acum vreau să dorm că visul mă alină
Așteprând o nouă viață
Sunt sigură că-i aproape.
Melanconie!
Mă apucă uneori o stare apăsătoare
Poate fi numită melanconie?
Sigur ați auzit de ea ,poate ați trăit-o !
E un fel de dor ,de toate și de tot ...
Poate trecutul ne cheamă ?
Nu ne-a spus tot ce trebuia să știm ?
Sau ,a uitat având alte urgențe ?
Mi-e dor să mă plimb prin roua dimineții ,
Cu picioarele goale ,să aduc apă cu ulciorul
De la izvorul din dealul mic ,
Să mă opresc la umbra bătrânului nuc ,
Să ascult în liniștea înserării jalea unui cuc .
Iar când mă apucă un dor înflăcărat ,
Să plâng că nu știu pe ce drum să apuc...
Mi-e dor și știu că mulți mă înțeleg ,
Vine o vreme când ne întrebăm :
Ne-am achitat de datoria pe care o avem?
Am fost buni am fost răi ?
Ce bagaje luăm cu noi ?
MAMA
Sub privirea înnorată
De iubire și de drag
Un vlăstar va crește mândru,
Aducând lumină în preg.
Palma mame-i e fierbinte
Când se plimbă încet pe frunte
Și când somnul se codește
Glas de înger îi soptește.
Lângă pat umbra veghează
La orce scâncet este trează
Câte griji au dat năvală
Le uită cu pruncu-n poală
O-mămică e bogată
Când mânuțe mici o cată
Și când gura mică-o chemă:
Cel mai dulce cuvânt - MAMĂ-
BOB DE ROUĂ
Bob de rouă vă dau vouă ,
Suflet blând hrănit cu cânt,
Glas duios și-un trai frumos
Vouă dragii mei copii ...
Voi îmi aduceți bucurii!
MÂNDRU TEI
Teiule cu frunza deasă
În coroana ta făloasă
Cântăreții își fac casă
Și în cuiburi ouă mici
Ca într-o lume de pitici.
În parcuri și pe alei
Stau băncuțele cuminți
Cu părinții,bunici,bunici.
Sub cupola-ți primitoare,
Au o undă de răcoare
Și un aer parfumat
Poate și un sărutat ,furat!...
CULORILE TOAMNEI
Scăldată în ploaia de culori
Îmi prind un curcubeu în plete,
Mă ascund în ruginiul toamnei
Ca sub o ploaie caldă.
Înfloresc în urmă stropi de lumină
În care sufletul își va usca trupul.
Acum sau poate altă dată
Vom scrie poeme
Și povești de dragoste
Întregului univers.
AȘTEPT O NOUAĂ ZI
N-am să mai plâng
Și nu te mai chem
Și totuși sunt zile în care
Când descopăr,salba anilor pierduți....
Doamne cât te-am preamărit odată
Când tu erai tot pentru mine
Fără să-ți cer nici-o răsplată.
Acum vreau să dorm că visul mă alină
Așteprând o nouă viață
Sunt sigură că-i aproape.
Melanconie!
Mă apucă uneori o stare apăsătoare
Poate fi numită melanconie?
Sigur ați auzit de ea ,poate ați trăit-o !
E un fel de dor ,de toate și de tot ...
Poate trecutul ne cheamă ?
Nu ne-a spus tot ce trebuia să știm ?
Sau ,a uitat având alte urgențe ?
Mi-e dor să mă plimb prin roua dimineții ,
Cu picioarele goale ,să aduc apă cu ulciorul
De la izvorul din dealul mic ,
Să mă opresc la umbra bătrânului nuc ,
Să ascult în liniștea înserării jalea unui cuc .
Iar când mă apucă un dor înflăcărat ,
Să plâng că nu știu pe ce drum să apuc...
Mi-e dor și știu că mulți mă înțeleg ,
Vine o vreme când ne întrebăm :
Ne-am achitat de datoria pe care o avem?
Am fost buni am fost răi ?
Ce bagaje luăm cu noi ?
MAMA
Sub privirea înnorată
De iubire și de drag
Un vlăstar va crește mândru,
Aducând lumină în preg.
Palma mame-i e fierbinte
Când se plimbă încet pe frunte
Și când somnul se codește
Glas de înger îi soptește.
Lângă pat umbra veghează
La orce scâncet este trează
Câte griji au dat năvală
Le uită cu pruncu-n poală
O-mămică e bogată
Când mânuțe mici o cată
Și când gura mică-o chemă:
Cel mai dulce cuvânt - MAMĂ-
BOB DE ROUĂ
Bob de rouă vă dau vouă ,
Suflet blând hrănit cu cânt,
Glas duios și-un trai frumos
Vouă dragii mei copii ...
Voi îmi aduceți bucurii!
MÂNDRU TEI
Teiule cu frunza deasă
În coroana ta făloasă
Cântăreții își fac casă
Și în cuiburi ouă mici
Ca într-o lume de pitici.
În parcuri și pe alei
Stau băncuțele cuminți
Cu părinții,bunici,bunici.
Sub cupola-ți primitoare,
Au o undă de răcoare
Și un aer parfumat
Poate și un sărutat ,furat!...
CULORILE TOAMNEI
Scăldată în ploaia de culori
Îmi prind un curcubeu în plete,
Mă ascund în ruginiul toamnei
Ca sub o ploaie caldă.
Înfloresc în urmă stropi de lumină
În care sufletul își va usca trupul.
Acum sau poate altă dată
Vom scrie poeme
Și povești de dragoste
Întregului univers.