Doar promisiuni !

Ninge, ninge, Doamne ce frumos...

Dansează--n aer fulgi mari și rari,

Parcă-s petale albe sau flori, 

Sau lacrimile unor nemuritori.

Se opresc pe pământ într-un răgaz,

Mai prind câte unul în mână,

Altul mi se așează-n obraz

Obsedat, că acolo vrea să rămână.

Nu au frică că se topesc, adică more,

Au căzut aici dintr-o eroare.

Peste tot  ste un alb hibernal 

Un tablou, aproape ideal.

Iarnă, frumoasă mai ești

Prielnic timp de spus poveși.

Doar nopțile cu vraja lor

Mă potolesc când ard de dor

Te caut dragul meu mereu

Prin toți ce-mi ies în cale.

Adesea în loc m-am oprit

Mi se părea că undeva 

Eu  te-am zărit.

Când ești ,sau te simți pierdut

Nu - ți srica ziua plângând ,

Că n-ai rude ,că n-ai prieteni,

Că te auzi ,singur vorbind.

Un prieten  devotat poate fi  un cățeluș

Unul viu, nu cel de pluș

Un companion  grozav .

Te salută  din codiță ,

Te măngâie cu lăbuța ,

E pe post de sonerie....

Și câte alte nu știe ...

Câte acestea vi le spun

Le-am trăit cu adevărat !.

Nu mai  sunt înstrăinat .

Am un prieten mititel ,

Și mi-e tare drag de el ,

Știe când îmi fac cafeaua ,

Și o beau ,stând lângă geam

Lui îi dau o gustărică

Ne înțelegem din privire

Amândoi acum știm bine

Cum e ,când ai un prieten

Lângă tine!...

Sunt o trestioară frântă 

De vântul hoinar,

Încerc să mă prefac fluier

Să mai cânt măcar.

Sunt 0 frunză de arțar 

Frunză argintie 

Soarta să-mi aducă în dar 

Rimă  în poezie.

Sunt un crin bătut de brumă 

Lipsit de parfum

Socotesc că până-n toamnă 

Pot să mă adun.

Sunt,și -am fost o visătoare

Inventând povești

Într-o lume fermecată 

Cu figuri grotești.

Deși afară-i cald 

Și un soare blând străluce

Lunca-i înverziră 

Și merii înfloriți,

În câmp plugarii ară,

Și în vii se taie vița,

Pe drumul înserări

Mai scârție căruța,

E viață pretutindeni,

Eu nu le pot vedea 

Ascunse-s parcă 

De-o jalnică perdea.

La ceas târziu ,când 

Focul în vatră geme ,

Și dorul meu din suflet 

Plecat  e să te cheme,

Trimit în depărtare inima-mi  solie

Pe vânt ,pe  nor ,pe raza cea zblobie.

La capăt de lume , cu doru-mi drept toiag 

Spre soare răsare ,eu vin copilul meu drag 

Dorul de tine-i mai greu ca depărtarea

Nu-mi pasă că-în cale 

Îmi stă munții și marea.

Mi-e teamă că am să plec la drum 

Spre moarte și cum nu sper să-mi fii la căpătâi,

De vii citește-mi gândurile mai întâi

Pe care le aștern cu dor, într-un caiet curat 

Copile drag , ce mult te-am așteptat.

Într-o zi de mai frumoasă,

Am primit o veste proastă.

Poate-așa a fost destinul,

Dar în suflet eu te port,

Îngeraș cu aripi dragi.

Ochii albaștri ca de mare

Azi s-au înălțat la cer,

Chipul tău s-a dus în rai,

Noi nu o să ne mai vedem.

Văzându-te în groapa rece,

Sufletul plângea de dor,

Totuși sper să ne revedem

Când m-oi ridica spre cer.

Eu de astăzi te-am pierdut.

Я открыла глаза и вошёл мой страх,

Он живёт во мне, как холодный прах.

С ним молчу, с ним дышу, с ним иду в тишине,

Он невидимый страж в моей глубине.

Страх один, но огромен, как чёрная ночь,

С дьявольским взглядом, что гонит прочь.

Рядом ли он или где-то вдали,

След его тянется тенью земли.

Он не исчезнет, лишь стихнет на миг,

Спрячется в сон, как беззвучный крик.

И во сне, и в яви опасен, жесток,

Как ядовитый, незримый поток.

Я ищу безопасность в чужих берегах,

В людях, в дорогах, в далёких странах.

Но умрёт этот страх лишь тогда,

Когда закроются дьявольские глаза.

Mereu aceeași Renunțare o tot simt
Si-ncremenit mă ține, fără de putință 
Nu știu ce văd, nu știu alt chin
Când nu contează nici de-i neființă 

Mereu Revine cu un nesfârșit venin
In gât, si-n piept, și-n ochii uzi
Si ce spurcat mă simt în râsul fin
Al judecății voastre, ca de surzi

Chiar ce mirați mă mai studiați la-ncheieturi
Și ce dispreț și ce spurcate semne
Imi arătati de parcă a-ți știi cumva
Cum sufletul se sparge ca de lemne

Mereu aceeași Renunțare o tot simt 
Și nu știu cât s-o mai amân
De ce-i Păcat dacă e chin?
De ce ar trebui să mai rămân?

O altă toamnă ce-minvorbește despre tine,

Deși ne-am pierdut pe drumuri diferite,

Din senin, un gând spre tine iar revine,

Căci în suflet am rămas cu doruri infinite.

Că de-ar fi să ne-ntâlnim o clipă

Cu-n vin de soi să ne petrecem timpul,

Să stăm strâns în brațe, fără de risipă,

Că-i toamnă-afară și e rece anotimpul.

Ploaia bate-n geamuri cu stropi de rugină,

Frunzele pe străzi încep să se adune,

Vântul de afară cântă în surdină,

Gândul meu spre tine vrea să mai răsune.

Și de-o fi vreodată să nu ne-ntâlnim,

Voi păstra speranța, alungând suspinul,

Toate trec și vin, noi doar le privim...

...Doar că ne trece timpul...

„Să-și cumpere bătrâni cine nu-i are!”
Cunosc eu unul care-i de vânzare,
copiii spun: că doi le sunt prea mult,
așa că unuia, i-ar cam face vânt!

Oricum, nu prea mai este de folos
și mult prea des, e doar morocănos,
iar fiindca moartea nu vine să îl ia,
chiar pe degeaba, ei, cuiva l-ar da!

De Dumnezeu într-una le vorbește,
deși observă ce mult îi plictisește,
iar vineri, de-i vre-un chef, el ține post;
un moș „de dat”, cam retrograd și prost!

Mai are în plus și o cumplită „boală”:
să spună la greșeală că-i greșeală!
Și cui îi place, sincer, să fie criticat,
să audă într-una că: ” Ăsta e păcat!”?

Și pentru el, poate că mai bine ar fi,
dacă-ar putea cu cineva, măcar, vorbi,
că ai lui, de mult nu îl mai bagă seamă
iar pentru el, se pare aceasta e, o dramă!

Anunțul încă o dată:” Donăm bătrân,
doarme pe jos, pe prispă, sau în fân,
mănâncă orișice, că nu-i pretențios,
îl dăm oricui, ce vede în el un mic folos!”

6.09.2021

Pe drumuri negre umblă gândul meu,

Cu pași de fum și inima pustie,

Căci am pierdut, nu știu când și de ce,

Lumina ta dintr-o copilărie.

Prin pieptul meu trec vânturi fără nume,

Cu frunze moarte prinse în tăceri,

Și parcă toate nopțile din lume

Au învățat să plângă-n ochii mei.

Tu ești departe,  poate nici nu ești 

Doar umbra ta mai arde-n amintire,

Ca o icoană spartă-n vechi povești

Ce nu mai știu să creadă în iubire.

Iar dorul crește, negru și adânc,

Ca o pădure fără dimineață,

În care pașii inimii se frâng

Și mor tăcuți la marginea de viață.