Doar promisiuni !

Te văd abătut tor mai des,

Ce motive ai tot n-am înțeles,

Te-ai izolat și te aud oftând,

Ți s-a întâmplat ceva de curând?

Tu taci, nu spui nimic, mă pui pe gânduri

Liniștea mea s-a risipit, mă doare,

Explică-te măcari în câteva rânduri,

Mă gândesc la ceva...poate fi o eroare.

Poate iubirea ? focul ei s-a stins?

Altă cauză nu-mi vine în minte.

Te macină vreo boală ? sau altă ceva?

Ce se întâmplă cu tine? inima mea simte.

      .....................

M-am hotărât, deși îmi este foarte greu,

Ți-am promis marea cu sarea din copilărie,

Prieten ți-am fost și tu mie,

Dar am întânlit iubirea pe care o vreau.

Uite de ce oftez și nu-mi găsesc locul,

Mi-a ieșit și mie în cale norocul

Dar să mă bucur de el nu puteam

Știi bine ce gânduri în minte purtam.

Dragul meu prieten, o să te ajut,

Rămâi tot prietenul pe care l-am avut

Decât o căsnicie fără iubire, secată,

Mai bine rămâi tu cel cu inima curată.

Bună dimineața, cititorule treaz, odată cu zorii. 

Sigur că ceva, sau cineva ți-a tulburat somnul și 

nu întâmplător ai cerut GOOGLE-LUI să-ți țină de urât,

deși zorii sunt încă pe drum.

      Dacă-i așa, numără până la zece și înapoi, respiră 

adânc și mulțumește cerului, că încă o dimineață de 

vară, te va înfășura în aerul ei cu mireasmă dulceagă

și o rază de soare îți dă binețe.

      Ar trebui să accepți, că ziua asta ar fi putut fi absentă

și foarte mulți, nu se pot bucura de acest -bună dimineața-.

      Acum, ziua s-o primim cu prietenie, să-i dăm conținut

și primește un salut de sănătate și gânduri bune. 

                       De la un prieten!!!!!

Dragul meu pirdut în umbră

Te regăsesc numai în vis

Același glas bătut în salbe

Cu un destin ce te-a ucis. 

Din  umbra ta , tu strălucești 

În  nopțile  pline de dor

Te  întorci mereu n-ai , nici-o vină

În noptea mea tu faci lumină.

Știu dintr-o  poveste veche,

Că Moș  Crăciun  și Moș Gerilă

Sunt  doi frați ,bine de iarnă  îmbrăcați

Se plimbă c-o trăsurică ,

Cu doi  reni înhămați .

Moș Crăciun ,aduce daruri :

Brazi ornați ,cu beculețe ,

Cu  ghirlande ,jucării

Cum le place la copii .

Moș  Gerilă ,însă vine

Cu  altfel  de bucurii :

Ne aduce nori de zăpadă

Pârtii vesele la munte

Săniuțe ,Om de zăpadă

Strat de omăt peste tot.

Colinde și urăturii

Că așa-i la români .

Moș Gerilă te rugăm

Lasă supărarea ,dusă

Te rog vino pe la noi

Lasă-ne să fim  copii:

Iarna să aduci bucurii!

Iubesc poezia

O citesc odată și încă odată ,

Sensul ei e ascuns ;

Până prind ideia ...

O citesc pentru frumusețea ei

Pentru ce vrea să spună

Bijuteriile ei sunt :

Comparațiile ,figurile de stil,

Epitetele și rima e ținuta festivă ;

Nu ajung la așa o  performanță

Deși îmi doresc și mă străduiesc ,

Dar  îmi pun tot sufletul ...

În creațiile mele !...

E  drept  ,Doamne ,ce-ai  făcut

Când  ai  hărăzit  femeii  ,

Să aducă urmași  în  lume ,

Recunoaște , n-ai  greșit .

I-ai  dat  chipul  de  madonă ,

Și  brațe  mângâetoare ,

I-ai  frumusețea  florii

Și  chipul de primăvară ,

I-ai  dat ochi ca să desmerde

Și sflet de pâine  coaptă :

Tot ce-i mai frumos pe lume

Chipului  mamei  i-ai  dat :

E  suavă  și subțire -

Icoană  de închinat .

La marginea ierbii te-ai lăsat ars de soare,

Un final frumos , nu te-ai ferit nici de ploaie.

Acel apus îți marchează sfârșitul 

Pentru a trăi nu-i destul doar aer.

E alegerea ta la câți ani să te-ngropi

Însă decizia nu-ți va aparține doar ție.

Prețul vieții tale nu li-i cunoscut lor,

Clubul 27 e un scop de mândrie.

Calculează-ți tactul și măsoară-ți cerul

Cele mai lungi aripi duc la zboruri letale.

Nu ai unde să te grăbești căci peronul e gol,

,, Sper să-ți găsești un antidot pentru problemele tale''.

Urc pe o scară cu baza în sus,

Acum îmi explic oblonul deschis.

Cerul de smoală, în flăcări ascuns,

Atrage o molie spre focul încins.

Urc pe o scară, cu treptele rupte,

Acum îmi explic de ce mă opresc.

Ceru-i în jos, liliecii sunt sute

Cu capul în sus, cam nefiresc.

Urc pe o scară cu vârful in jos,

Acum îmi explic de ce mă afund.

Cerul mai mic se vede pe dos,

Pănâ-n adâncuri, până-n străfund.


 Tudor Florian, 19 februarie 2026

Am rămas singur într-o cameră plină de ecouri,

unde fiecare perete îmi șoptește numele celor plecați.

Ferestrele privesc spre o lume care merge înainte,

dar timpul meu s-a oprit într-o seară fără sfârșit.

Pe masa veche s-a așezat praful anilor,

iar fotografiile au învățat să îmbătrânească fără mine.

Zâmbetele din ele încă există,

dar oamenii care le purtau s-au pierdut în depărtări.

Noaptea vine devreme acum.

Se strecoară printre gânduri ca o apă rece

și îmi stinge una câte una luminile din suflet.

Rămân doar umbrele și întrebările.

Mi-e dor de lucruri care nu se mai întorc:

de voci pe care nu le mai aud,

de pași care nu mai urcă scările,

de promisiuni care au murit înainte să se nască.

Uneori privesc cerul și mă întreb

dacă stelele sunt doar amintiri care încă luminează.

Poate și oamenii devin la fel:

dispar, dar durerea lor continuă să strălucească.

Iar eu stau aici, între ieri și nicăieri,

cu inima plină de absențe.

Nu mai plâng demult —

lacrimile au obosit înaintea mea.

Doar tăcerea a rămas credincioasă.

Se așază lângă mine în fiecare seară

și mă ține de mână

până când întunericul devine tot ce mai există.

Copacii au întrat în alertă, fuguța,

Frunzele  se desprind...lasă crenguța,

Au plecat în bejenie, suflate de vânt,

Lunca, îmi pare tristă, lipsită de cânt.

Toamna, mai sunt ici ,colo și flori

Trandafirii roșii, se întrec în culori

Toamna, triază cu tristețe și viața,

Atunci când devine subțire ca ața.

Toamna, îmi pare tristă numai mie ?

E mult,,,,până primăvara să vie,

Gândurile o să înghețe de ger,

Ne vom găsi și o casă în cer?

În ziua în care am murit
nu a sunat niciun clopot.
Soarele a răsărit la fel,
cafeaua s-a răcit la fel,
doar eu am rămas în urmă,
ca o haină uitată pe un scaun.

Am murit încet, pe dinăuntru,
cu fiecare cuvânt înghițit,
cu fiecare „sunt bine” spus
cu buzele altcuiva.
M-am învățat să tac
până când tăcerea a început
să vorbească în locul meu.

Las în urmă o fată care râdea
fără să ceară voie,
care știa cum îi sună numele
rostit de cineva drag.
O las acolo, în fotografii,
și nu mai știu drumul înapoi spre ea.

Acum sunt între,
nici ce am fost, nici ce voi fi,
o crisalidă care nu știe
dacă dinăuntru va ieși lumina
sau mai mult întuneric.
Nu știu ce vine.
Știu doar că doare schimbarea
ca un pantof prea strâmt.

Singurătatea mea are ziduri moi,
mă afund în ea ca într-o apă
care nu e nici rece, nici caldă,
doar adâncă.
Mintea mea, odată casă,
a devenit un labirint
cu ușile încuiate pe dinăuntru.
Eu țin cheile,
dar nu-mi mai amintesc la ce folosesc.

Totuși,
în colțul cel mai ascuns din mine
ceva încă așteaptă.
O lumină, oricât de mică.
O mână pe umăr.
Cineva care să-mi spună
„te văd, chiar și așa,
mai ales așa”.

Poate că ziua în care am murit
nu e un sfârșit,
ci doar noaptea dinaintea
unei dimineți pe care încă n-o văd.
Și eu, cea care a rămas,
încă ascult după pașii ei.

Eram frumoasă și-ți plăceam

Pe-o aripă de vis pluteam

Și Doamne!... cât mai adoram

Să am din vinul tău în pahar!

...............................................

Eram frumoasă și-ţi plăceam

Părea să-ți fiu ceva aparte,

Sufletu-mi râdea când te-auzea

Și își dorea să-l ţii în brațe.

În părul meu plângea o lună

Eu, dinadins mereu zâmbeam

Când te vedeam ochi-mi erau furtună

Eram "nebună"... și-ți plăcea!

Cu dorul meu am spart tipare

Gândirea mea cumva te-a depășit..

Dar știi.. când dorul îmi era prea mare

Mereu cu al tău vin I-am potolit!

Mi-e dor de mine indiscutabil

Sufletul mi-i trist ...nefericit,

Că orice gest mi I-ai făcut condamnabil

De ce???..că doar m-ai plắcut și eu am iubit?

Am suportat mulți km de tăcere

Și "adevăruri" spuse printre rânduri,

Mi te-amintesc adesea cu durere

Când dorurile toate se deshumă!

Buzele incă îmi ard ca focul

Cu-n vin ar vrea să le săruti,

Încă îi simt mirosul, îi simt gustul

De luni întregi însă..tu mi-l refuzi!..

Aștept să ne mai treacă vremea,

Gândul ca vinul să ți se limpezească...

De te-ai grăbi un pic că trece vara!

Vreau fericirea să mă mai găsească!

N-am somn...mereu îmi zic răbdare

Am insomnii..stres, multă oboseală,

Nimic n-ajută.. e bezna-n a mea minte

Dar nu renunț...vreau să mai fiu ca înainte!

Azi timpu-mi trece atât de greu

Sunt mai mereu tristă... stingheră,

Să-ți spun de ce am teamă eu?

Că-mi vei rămâne o veșnică durere!... 

............................

Eram frumoasă și te-adoram 

Când vinul tău umplea al meu pahar...