TOAMNĂ DE NOIEMBRIE

Afară-i frig şi ninge,

Vânturile vuiesc;

Un fior-rece mă-mpinge

Să vreau să te rănesc;

Afară-i frig si ninge…

Afară-i frig şi plouă,

Cerul e-ntunecat.

E trecut de ora două:

Deja lumina a plecat;

Afară-i frig si ploua...

In oraşul de pe Tibru,

Ploaia cade, timpul trece,

Parcă ceva prevesteşte:

Un peisaj funebru - Rece.

În oraşul cel Etern,

Cerul este înegrit.

Totul a încremenit,

În acest-nghețat infern.

Fulgii căzători,

Cad în ogrăzi și pe case,

Copiii cu fiori,

Veseli se joacă pe trase,

Cădeau fericiți pe lângă fereastră,

Norii au o culoare albastră.

Autor: Nicoleta Postovan 

A trecut ieri pe la mine

Vântul cel rece de toamnă,

Și mi-a spus că este vremea

Să m-apuc de cules poamă.

M-am uitat în sus spre cer

Și-am văzut cocori în zbor,

Multă gălăgie-n deplasare

Și un ,, V " perfect sub nor.

Am în preajma casei multă vie

Nobilă, hibrdă, soiuri bune,

Însă anul a fost unul secetos

Cu struguri puțini în regiune.

Mâine toți vom merge la cules

Și voi pune teascul în mișcare,

Must să-obțin și-apoi vin dulce

Să degust puțin după mâncare.

Astăzi mi-am propus o treabă

Să strâng prunele din pomi,

Să fac magiun și oleac de țuică

Tare, când o bei ușor s-adormi.

Nucii mă așteaptă ca să-i bat

Dar nu știu când le e rândul,

Seara aș dori să scriu un vers

Vine somnul și-mi ia gândul.

Frumos e anotimpul toamnă

Când munca ta este-n cămară,

Să ai legume, fructe și borcane

Când gerul pe pământ...coboară!

Noaptea din nou apare
Ca o plapumă neagră peste pământ.
Apare ca o dulce alinare
Și-mi eliberează tot ce am în gând.

Apare Luna, regina nopții,
Iar pe obraz îmi curge lacrima,
Lăsând în urmă durerea morții
Ce mi-a întunecat inima.

Și mă uit din nou pe cer,
Văd stelele uitându-se la mine,
Care pe rând în ochii mei pier
Astre nemiloase, de durere pline.

Durerea o văd și-n lac,
O durere nesfârșită.
Și mă pun pe mal să zac.
Oare va pleca durerea asta cumplită?

Mă uit la muntele Ceahlău, cum norii

în juru-i se adună,

Și-mi amintesc ce-au prognozat, că

azi în Neamt va fi furtună.

Parcurgem un traseu spre Vârful Toaca,

plecați când soarele a răsărit,

Și vrem s-ajungem sus să admirăm

ținutul și-apoi în jos pe asfințit.

Purtăm în spate multe merinde

ce drumul ni-l îngreunează,

Dar fără ele n-avem putere, s-atingem

vârful pe timp de-amiază.

Înaintăm ținându-ne de mâini și

sprijiniți pe bețe de alun,

Când obosim, pentru un timp campăm,

vorbim și iar din nou la drum.

Ajungem sus pe munte, așa cum

planuri ieri noi ne-am făcut,

Și de aici scrutăm tot peisajul și

cerului trimitem un salut.

Întindem masa pe bucăți de stâncă

și din bucate degustăm,

În timp ce poze facem și de frumosul

văii ne minunăm.

Ne strângem tot bagajul și ne grăbim

s-o luăm la vale,

Plângând, că peste tot avem dureri,

iar eu mă țin de șale.

Abia când coborâm simțim că e

mai greu mersul în jos,

Așa, că-ncetișor alunecăm, spunând

,, Doamne cât este de frumos".

Pe înserat ne adunăm cu toții, într-un

local aflat sub munte,

Și la un șpriț stăm la taifas și povestim

voioși, vrute...nevrute.

Trebuia să vă ajut ,

Dar atunci ,eu n-am putut.

Însă azi când a-și putra 

Ce nevoi  a-ți mai avea?

Doar ,două cruci ,din beton noi 

Cele vechi  rose-s de ploi,

Să răsădesc  flori pe mormânt 

Și să vorbesc cu voi în gând.

Știu dintr-o  poveste veche,

Că Moș  Crăciun  și Moș Gerilă

Sunt  doi frați ,bine de iarnă  îmbrăcați

Se plimbă c-o trăsurică ,

Cu doi  reni înhămați .

Moș Crăciun ,aduce daruri :

Brazi ornați ,cu beculețe ,

Cu  ghirlande ,jucării

Cum le place la copii .

Moș  Gerilă ,însă vine

Cu  altfel  de bucurii :

Ne aduce nori de zăpadă

Pârtii vesele la munte

Săniuțe ,Om de zăpadă

Strat de omăt peste tot.

Colinde și urăturii

Că așa-i la români .

Moș Gerilă te rugăm

Lasă supărarea ,dusă

Te rog vino pe la noi

Lasă-ne să fim  copii:

Iarna să aduci bucurii!

Ce tristă-i ziua care vine 

De lacrimi zilele sunt pline

Urma lor se așterne în barbă 

Un gând rebel  vrea s-o șteargă.

De atâta dor și de pustiu

Vorbesc în gând ,așa mai știu

Vă che pe rând,vă strg pe nume

Sperând să vă adun din lume.

Sunteți duși doar de nevoi

Ca-n vremuri grele ce război

Rămase-s casele pustii

Bătrânii sunt ai nimănui.

Rămas-am singură și tristă 

Odihnă am pe un colț de prispă

Tăcută și îndurerată

Cu ochii țintă către poartă...

Poate azi sau poate, mâine 

Voi auzi lătrat de câine

Și dragii mei să intre în casă

Să-i văd pe toți cum stau la masă.

Am râs și am plâns cu tine 

În noaptea înstelată 

Mai plâng și acum 

Să râd nu pot 

O rană în suflet încă port .

Iubirea care ne-a încălzit 

Atât a ars 

S-a preschimbat în scrum 

Un singur pas mai e pe drum .

Deschide fereastra și ușa și cerul ,

În casă e frig , e și gheață și plânge 

Fccul în vatră .

S-au stins și speranțe și drepturi ,

Sărăcia-i stăpână pe cămări și pe beciuri ,

Lumina-i puțină și pâlpâie stins ,

Suspină gândul cu ochii afară ,

De-i zi cu soare sau crivățul zboară ,

Căldura-i afară în casă e gerul .

Plâng ochii pe geamuri ,

E multă tăcere , e boală , e frig și pâine nu este ,

E multă , mai multă tristețe și , ca-n poveste ,

Căldura chibritului nu ostroieste

Durerea din oase .

De vrei , nu vrei , privesti înapoi ,

Când om te credeai printre oameni

Și-ai vrea să-ți dai ziua de azi pe ziua de ieri,

Să nu mai stai cu mâna întinsă ,

Cu mâna întinsă și gură stăină să ceri .

                               T.A.D.

Încă mai tresar și acum

Când pasu-ți măsurat  pe drum 

Se abate iar pe strada mea.

Te vei opri  oare?

Mă întreb în gând ,cu inima îndoită. 

Și atâtea  nopți fără de somm

Și atâtea lacrimi grele .

Îmi pare rău că te-am respins 

Când inima -mi te cere.