TOAMNĂ DE NOIEMBRIE
În parcuri și pe alei
A ruginit frunza de tei.
Florile-s nedumerite
De brumă acoperite
Ploaia -i rece,parcă doare
Unde-s zilele cu soare?
Unde-s cântăreții dragi?
Goale cuiburi prin copaciț
Tot e trist și înnorat
Soarele le-a abandonat.
Dimineața cade bruma
Tot ce-a fost viu a murit
Va ierna cin nou natura,
Gâzile au adormit
Стихи из этой категории
Albastre
Trupuri firave ce mor pe pămant
Se așterne o verdeață albăstrie
Viața e albăstrie cand,
eroi nu mai sunt eroi
si lumea e plină de pustiu
în cuvinte ce mor strivite
la presiunea unor minți confuze.
Luna e albăstrie,
cand lupii stau de veghe la capătul ei,
și iși strigă durerea.
Steagurile s-au albăstrit cand aud cel mai îndepărtat sunet de pace.
Frunzele s-au albăstrit de atata plans și suspin,
într-o lume privată de plăcerea,
de a iubi.
Nervi de toamnă de George Bacovia în daneză
E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.
Efterårsnerver
Det er efterår, det rasler, det er søvn...
Træerne, på gaden, sukker;
Han hoster, han græder, han er tom...
Og det er koldt, og det er tåget.
Elskere, sygere, tristere,
På vejene laver de mærkelige bevægelser -
Og forlader, fra evig søvn,
De falder tunge, våde.
Jeg bliver, og jeg går, og jeg vender tilbage,
Og elskere gør mig dybt ked af det -
Jeg får lyst til at grine meningsløst
Og det er koldt, og det er tåget.
SFÎRȘIT DE TOAMNĂ…
Privesc toamna despletită cum pleacă printre nori
Eșarfa ei se-ndepărtează de mine și de flori.
În jur i-un stol de fulgi, ștrengarii deja dansează
Sunt paji veniți din iarna ce-ncet, încet se-așează.
Am s-o aștept cu vechiul șal de gânduri încălzit
Ca pe un oaspete din depărtări bine venit.
La ceas târziu, noaptea îmbracă recele mantou
Iar un poet așează, pe albă foaie, un stilou…
La săniuș!
Privesc pe geamul înghețat
La dansul fulgilor de nea,
Cum se așează pe pământ
Cu-ndemn pentru-a schiia.
Deschid fereastra și le spun
Că sunt bătrân și am o frică,
Să nu alunec să pățesc ceva
Că văd că oamenii mai pică.
Mă răzgândesc și mă îndrept
Către garaj unde-mi e sania,
Să merg pe dealul cu zăpadă
Însoțit și de soția mea Maria.
Curaj ne facem și-ncălecăm
Pe săniuța cu talpa ruginită,
Și o pornim la vale cu viteză
În brațe strâns de-a mea iubită.
În jur se simte multă bucurie
Și la copii și la noi cei în vârstă,
Că pe pământ este căzut omăt
Și poți să-nchei o seară fericită.
Când oboseală am simțit în noi
Ne-am îndreptat ușor spre căsă,
Unde cu poftă am înfulecat ceva
Și ziua s-a-ncheiat c-un vin de masă!
Viață de om, sau zeu?
E iarnă iarăși, suflet apăsat de "mâine",
Ridic spre cer doar mâinile-mi păgâne
Să prind din fulgii albi ce-și caută pieire,
Ca niște zei ce-au renunțat la nemurire.
Încerc sa smulg din cer o rază roz și-aș vrea
Să-mi umple inima în nemurirea mea,
Dar viața-i fulg ce solitar aleargă -
Îi pleacă și pe zei - ajung întinși pe targă.
E iarnă iarăși, insă de-astă dată, cerul
Este atât de-aproape și vreau să înțeleg misterul,
Misterul vieții scurte, al fulgilor de nea,
Viață de zeu sau om, ...ce aș alege, de-aș putea?
Nume de legendă!
O,fată frumoasă cu plete de apă,
Te-ai liberat din cetate!
Pădurea Neagră îți dă libertate,
De sute ,de mii de ani
Curgi la vale,luând cu tine șir de pâraie.
Tu ai nume de legendă
Și legende ai creat,
Te sărut ca pe o fată
Și te mângâi pe obraz.
Albastre
Trupuri firave ce mor pe pămant
Se așterne o verdeață albăstrie
Viața e albăstrie cand,
eroi nu mai sunt eroi
si lumea e plină de pustiu
în cuvinte ce mor strivite
la presiunea unor minți confuze.
Luna e albăstrie,
cand lupii stau de veghe la capătul ei,
și iși strigă durerea.
Steagurile s-au albăstrit cand aud cel mai îndepărtat sunet de pace.
Frunzele s-au albăstrit de atata plans și suspin,
într-o lume privată de plăcerea,
de a iubi.
Nervi de toamnă de George Bacovia în daneză
E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.
Efterårsnerver
Det er efterår, det rasler, det er søvn...
Træerne, på gaden, sukker;
Han hoster, han græder, han er tom...
Og det er koldt, og det er tåget.
Elskere, sygere, tristere,
På vejene laver de mærkelige bevægelser -
Og forlader, fra evig søvn,
De falder tunge, våde.
Jeg bliver, og jeg går, og jeg vender tilbage,
Og elskere gør mig dybt ked af det -
Jeg får lyst til at grine meningsløst
Og det er koldt, og det er tåget.
SFÎRȘIT DE TOAMNĂ…
Privesc toamna despletită cum pleacă printre nori
Eșarfa ei se-ndepărtează de mine și de flori.
În jur i-un stol de fulgi, ștrengarii deja dansează
Sunt paji veniți din iarna ce-ncet, încet se-așează.
Am s-o aștept cu vechiul șal de gânduri încălzit
Ca pe un oaspete din depărtări bine venit.
La ceas târziu, noaptea îmbracă recele mantou
Iar un poet așează, pe albă foaie, un stilou…
La săniuș!
Privesc pe geamul înghețat
La dansul fulgilor de nea,
Cum se așează pe pământ
Cu-ndemn pentru-a schiia.
Deschid fereastra și le spun
Că sunt bătrân și am o frică,
Să nu alunec să pățesc ceva
Că văd că oamenii mai pică.
Mă răzgândesc și mă îndrept
Către garaj unde-mi e sania,
Să merg pe dealul cu zăpadă
Însoțit și de soția mea Maria.
Curaj ne facem și-ncălecăm
Pe săniuța cu talpa ruginită,
Și o pornim la vale cu viteză
În brațe strâns de-a mea iubită.
În jur se simte multă bucurie
Și la copii și la noi cei în vârstă,
Că pe pământ este căzut omăt
Și poți să-nchei o seară fericită.
Când oboseală am simțit în noi
Ne-am îndreptat ușor spre căsă,
Unde cu poftă am înfulecat ceva
Și ziua s-a-ncheiat c-un vin de masă!
Viață de om, sau zeu?
E iarnă iarăși, suflet apăsat de "mâine",
Ridic spre cer doar mâinile-mi păgâne
Să prind din fulgii albi ce-și caută pieire,
Ca niște zei ce-au renunțat la nemurire.
Încerc sa smulg din cer o rază roz și-aș vrea
Să-mi umple inima în nemurirea mea,
Dar viața-i fulg ce solitar aleargă -
Îi pleacă și pe zei - ajung întinși pe targă.
E iarnă iarăși, insă de-astă dată, cerul
Este atât de-aproape și vreau să înțeleg misterul,
Misterul vieții scurte, al fulgilor de nea,
Viață de zeu sau om, ...ce aș alege, de-aș putea?
Nume de legendă!
O,fată frumoasă cu plete de apă,
Te-ai liberat din cetate!
Pădurea Neagră îți dă libertate,
De sute ,de mii de ani
Curgi la vale,luând cu tine șir de pâraie.
Tu ai nume de legendă
Și legende ai creat,
Te sărut ca pe o fată
Și te mângâi pe obraz.
Другие стихотворения автора
ȘI MĂ ÎNTREB
Așa îmi vine câteodată
Să blestem și să mă înfurii
Și să întreb;
De ce Doamne omului i-ai dat
Minte și gândire să poată construi
Cetăți, palate poduri pestr ape,
Creații ce durează peste viacuri,
Dar să se bucure de ele,nu?
Ai lăsat atâta frumusețe în lume
Dar timp s-o vadă n-are
De ce oare?
Ai lăsat bătrânețea,apusul ce doare,
Cine are de ea trebuință?
De ce ai lăsat boală,durere
Ce să facă omul cu ele?
DECEMBRIE
Se strecoară în aer miresme ,
Cu sărbători ce bat în ferestre,
Pe un cer străveziu și curat
Cănd stelele se adună la sfat.
E decembrie și iarna se îmbracă ,
Cu haină pufoasă și țurțuri de ghiață.
Anul ce-a fost n-a fost ferice
Și nici bun bun ,cu lungile zile de post
Ziua-i mai mică acum
Orele-s pirdute pe drum
Bate doar un vânt hoinar
Să -mi alunge gândul amar.
DOR DE RĂCOARE
Potop de raze fierbiți
Se lasă din cer pe câmpie .
Verdele frunzei-i topit
De calda-i , ferbintea-i solie .
Se lipește pulberea fină de colb ,
Frige și arde tălpile goale
Ce urcă cărări către deal ,
Cărări ce curg către vale ...
Și murmur și cântec și zvon ...
Se ascunde la ora amiezii .
Un dor de răcoare
Și gustul rece al apei de izvor
Mai stăruie în mintea
Țăranului dus pe ogor .
T.A.D.
Viața-i trecătoare !...
Tată știi ,și eu știu că mama
Are un loc în inima mea ,
Și acolo va rămâne .
Dar și tu ,ai locul tău
Alături de ea .
Vorbesc cu voi ,când vă aduc flori
Și arde o lumânare ,
Sunteți aevea ,parcă vii ,
Și stați în așteptare .
Eternitatea e încăpăroare ,
Pe pământ viața-i trecătoare
Ne pregătim de drum
Chiar de la început
Contra morții nu avem nici -un scut !
PE CĂI DE APE
Te-ai dus iubirea mea departe,
Luându-mi inima zălog
Pe unde oare te port pașii,
Și spre ce clipă ....de noroc?
Te văd pe întinderi mari de apă
Trăind din amintiri și vise,
Doarr valurile îți sunt aproape
Și toate gândurile ucise....
Aproape sunt și eu mereu
Te urmăresc pe-al hărții drum
Mă rog la bunul Dumnezeu
Și-ți sărut ochii din album.
ȘI MĂ ÎNTREB
Așa îmi vine câteodată
Să blestem și să mă înfurii
Și să întreb;
De ce Doamne omului i-ai dat
Minte și gândire să poată construi
Cetăți, palate poduri pestr ape,
Creații ce durează peste viacuri,
Dar să se bucure de ele,nu?
Ai lăsat atâta frumusețe în lume
Dar timp s-o vadă n-are
De ce oare?
Ai lăsat bătrânețea,apusul ce doare,
Cine are de ea trebuință?
De ce ai lăsat boală,durere
Ce să facă omul cu ele?
DECEMBRIE
Se strecoară în aer miresme ,
Cu sărbători ce bat în ferestre,
Pe un cer străveziu și curat
Cănd stelele se adună la sfat.
E decembrie și iarna se îmbracă ,
Cu haină pufoasă și țurțuri de ghiață.
Anul ce-a fost n-a fost ferice
Și nici bun bun ,cu lungile zile de post
Ziua-i mai mică acum
Orele-s pirdute pe drum
Bate doar un vânt hoinar
Să -mi alunge gândul amar.
DOR DE RĂCOARE
Potop de raze fierbiți
Se lasă din cer pe câmpie .
Verdele frunzei-i topit
De calda-i , ferbintea-i solie .
Se lipește pulberea fină de colb ,
Frige și arde tălpile goale
Ce urcă cărări către deal ,
Cărări ce curg către vale ...
Și murmur și cântec și zvon ...
Se ascunde la ora amiezii .
Un dor de răcoare
Și gustul rece al apei de izvor
Mai stăruie în mintea
Țăranului dus pe ogor .
T.A.D.
Viața-i trecătoare !...
Tată știi ,și eu știu că mama
Are un loc în inima mea ,
Și acolo va rămâne .
Dar și tu ,ai locul tău
Alături de ea .
Vorbesc cu voi ,când vă aduc flori
Și arde o lumânare ,
Sunteți aevea ,parcă vii ,
Și stați în așteptare .
Eternitatea e încăpăroare ,
Pe pământ viața-i trecătoare
Ne pregătim de drum
Chiar de la început
Contra morții nu avem nici -un scut !
PE CĂI DE APE
Te-ai dus iubirea mea departe,
Luându-mi inima zălog
Pe unde oare te port pașii,
Și spre ce clipă ....de noroc?
Te văd pe întinderi mari de apă
Trăind din amintiri și vise,
Doarr valurile îți sunt aproape
Și toate gândurile ucise....
Aproape sunt și eu mereu
Te urmăresc pe-al hărții drum
Mă rog la bunul Dumnezeu
Și-ți sărut ochii din album.