TOAMNĂ DE NOIEMBRIE

Când îmi este dor de viața mea trecută,

Mă ajută gândul, purtându-mă departe,

Pe potecile înguste dintre livezi și vii,

Pe unde, anii copilăriei, m-au purtat întâi.

Amintiri legate de nucul de la vie ;

De voiam să mă pierd, pe lângă sat

Mă chema parcă falnicul pom 

Cu ce descântece, atrăgea un pui de om?

Pe crengele lui erau, cuiburi mititele

Urcam sprintem și mă uitam la ele,

Păsările cloceau, nu se mai temeau

Uitându-mă așa, mai și ațipeam.

Mă urcam spre vărf, și mă simțeam mare

Norii mă umbreau, mă apărau de soare,

Dragii mei părinți, știau unde sunt,

Crengile mă legănau ușor, din fluier să cânt.

Pe unde am umblat, l-am avut în minte,

Nucul meu, pom cu daruri sfinte,

Te-am regăsit în timp, tot mai însingurat 

Mi-a fost dor de tine, dar nu te-am uitat !

Se pare că azi se ridică 

Vocile ce dorm în mormint,

Să ne vorbească de țăranii 

Care au cerut- Noi vrem pământ-

Când frigul și foamea, adună blesteme,

Pe cine în ajutor, săracul să cheme?

Pune mâna pe furci, pe topoare și pleacă

Cum crede el, dreptate să facă.

Urmașii celor din Flămânzi, suntem noi,

Și suntem înglodați în datorii și nevoi.

Pământul, ne-a rămas moștenire 

Să-l apărăm  de profitori, prin unire!!!!

Gabi  luase ceva bani de la cei cărora voia să vândă..Acum eram căutată și de unii și de alții.

Cred că a mai făcut și alte prostii  pentru că și-au făcut în grabă bagajele și au fugit cu tot grupul

în țară .După  plecarea lor ,vine Nabi  bucuros să mă scoată din ascunzătoare.Nabi  îmi oferă

o cameră la hotelul lui și eu îl ajut la bar .Eram așa de bucuroasă  de această veste ,încât l-am

sărutat .Bucuria mea  l-a emoționat cu adevărat ,realmente era și el fericit .Eram singură printre

străini și mă simțeam mai în siguranță

     După câteva zile mă caută Fatah și rămâne surprins când mă vede în bar,onorând comenzile

clienților ,bucuroasă și fericită.Mă tachinează -acum cât mai ceri  pe oră?-întreabă el cu ochi blânzi

și voce caldă .Am înțeles  că mă bucur de simpatia  lui și acum am doi prieteni cu care îmi face plăcere

să vorbesc. Încercam să uit prin ce am trecut și eram fericită că am unde lucra .Pe tine te sunam tot

mai rar,știam că acesta nu-i locul meu,dar nici să mă întorc în țară  nu doream .Apoi mi-ai comunicat că

tata  a murit în accident .Eram supărată pe el  de când se recăsătorise după moartea  mamei Am avut

impresia că ne abandonase .Îl vedeam  adesea prin oraș  pe tatăl nostru cu fiul lui cel mic Acum nu mai am

nimic cu nimeni .M-a luat valul vieții și am uitat de ei .Mi se pare că toate acestea s-au întâmplat  demult .

A fost o vreme când ,aveam ceva și cu tine .

     - Eu cu ce ți-am greșit?

      -Atunci când erai îndrăgostită  de Vali .Te vedeam adesea plângând .Plănuisem  atunci să mă răzbun pe el,

dar apoi am plecat ,și toate au rămas în urmă

      -Povestea mea cu Vali s-a încheiat  când am realizat că Adriana era aleasa lui!...

      -Mai știu că Octav ținea mult la tine ,de ce nu ți-a plăcut de el? Câte bilete îți trimetea prin mine ,eram la curent

cu sentimentile lui pentru tine .

       -Nu-i vorba de plăcut ,Ștefania ,și nici de faptul dacă e băiat bun sau rău ! Asta o realizezi cu mintea , însă

inima este cea care alege, ea ăți dă de știre când întânlești  jumătatea .Nu fegeaba se sune că există

-săptămâna  chioară - atunci nu-i vezi  alesului tău defectele . Dragostea  înflorește într-un sărut ,simți  că trăiești

într-o îmbrățișare, te apucă dor de viață și te scoate din anonimat cuvintele de dragoste .Atunci și numai atunci ,

inimile celor doi bat la fel .

      -Ce frumos îmi pare ce spui !

     -Dragostea , iubirea,este cel mai minunat  sentiment pe care îl trăiește un om . Iubirea nu ține cont de greutăți,

de lipsuri .O iubire e ca o zi de sărbătoare, ca un răsărit  de soare,ca o mare de liniște,ca o ploaie binefăcătoare

pe un ogor pârjolit de soare .Eu am trăit ,am simțit toate acestea în preajma lui Vali .

     -Deci ai cunoscut iubirea ? ai trăit-o cu intesitate !

      -Da ,Ștefania ,și în nopți de nesomn ,zvârcolirii în așternut ,pernă udă de lacrimi  ,gol ,un gol imens în suflet .

     -Ai  trecut prin tot ce spui?

Îmi este dor, o poartă să deschid,

          Ce stă în rugină,

                Pustie lîngă zid,

    Să scârție, cu glaș  șoptit:

             Tu, nu ești străin,

      Bine ai venit.

          Să stăbat aleea 

                Cândva cu multe flori,

Să ascult în tăcerea nopții

       Povești uitate, până-n zori.

         Să mângâi tâmpla mamei,

                 De ani încărunțită,

Să scârție podeaua

         Cu țoale noi gătită.

            În colțul casei mari 

O umbră se desface, este amintirea

       mamei dragi 

                   a unui suflet dus, vreau 

să cred că-i steaua ce strălucește în noapte 

         acolo sus. Aleele îmi șoptesc, de pașii

mamei grei, sub ștreșinile casei

               arse de vânt și de ploi. Nici fumul 

   nu mai geme,în hornul prăvălit,

                     parcă a murit. Străină îmi pare 

viața ,o poveste, din freamătul ce-a fost,

      nimica nu mai este...O lume întreagă

              unde s-a ascuns?

E  o taină....fără de răspuns !!!!!

        -Nici  mie nu-um place ce se întâmplă azi în cluburi. Am apucat și eu perioada când se

mergea în discoteci , la  baluri ,unde tineretul se distra , de obicei sâmbăta seara .Astea a ră-

mas doar amintiri.Tehnologia a făcut salturi uriașe , parcă iadul și-a deschis porțile și toate re-

lele  au zburat în lume.Poate că pământul nu era pregătit să suporte atâta  omenire ?...

        Se fac războaie ,se pierd vieți,se moare de foame pe glob,dar numărul locuitorilor explo-

dează .Poate de aceia mai apare câte un COVIT -19.Oare cum va arăta lumea peste o  100 de

ani ?...Dar peste o 1000?...

        -Eu sunt mulțumită cu epoca în care am trăit, spune mama.Evenimentele  importante  petre-

cute în lume nu mi-a afectat viața.Am prins o perioadă de liniște și pace, țara s-a dezvoltat,iar con-

dițile de viață s-au îmbnătățit mult pentru oamenii amărâți .Dezvoltarea indrustiei a făcut ca țăranul

să devină muncitor  la oraș.S-au ridicat cartiere de locuințe ca ciupercile,iar ,școlile cu internat  gra-

tuit au pregătit cadrele necesare  pentru indrustia ce înflorea.Salariații nu mai locuiau în case cu

chirii insalubre; aveau apartamente noi,cu bucătării,băi și apă caldă cum nu mai văzuse niciodată.

Găseai  înțelegere și rezolvarea tuturor  problemelor ce se iviau. Dreptatea era literă de lege.

        -Sună bine,dar nu era greu?...

        -A fost o perioadă grea de refacere a țării,care rămăsese cu răni adânci după război.Se muncea

cu entuziasm și dăruire ,mai ales tineretul pleca pe șantiere făcând muncă voluntară a fi muncitor aclo

era o mândrie .Muncind pe șantiere au învățat o meserie ,o calificare care  i-a folosit apoi în viață.

Se uitase de cuvinte ca:slugă, argat, sclav, rob, cerșetor,  excroc , hoț și altele.Cum atunci s a putut  și

acum ,românii noștri, mai ales tineretul ,sunt sclavi în țări străine.....Au rămas satele goale,copii au rămas

ai nimănui iar toate relele ,sunt luate de bune

        -Ce vrei să spui ,mama?

        -Sunt multe de spus,dar n-ai cui!...Tinerii de azi nu au nici un viitor.Le plâng de milă....se pierd mulți

pe drum...Sunt atâtea tentații nesănătoase,locuri de muncă prost plătite,condiții de muncă neadecvate

Pleacă și ei peste hotare,fac cele mai grele munci și capătă vicii noi,dintre care cea mai distrugătoare este

consumul de droguri ,pentru care nu este tratament.Fetele tinere  trăiesc cea mai întunecată perioadă din

viața lor: pornografia și prostituția aduc venituri  imense celor ce patronează astfel de afaceri.

Negru nopții se topește,

Umbrele își spală fața,

Zorii zilei, ne trezește 

Bună, bună dimineața.

Omenirea întreagă, parcă 

Se trezește la un semn,

Ziua vine se deșteaptă ,

Păsări ciripesc în pom.

Dau perdelele deoparte,

Lumina să intre în casă,

Printre florile din geamuri 

Muguri noi surâd în ramuri.

Primăvara se trezește, câmpia o înverzește

Vântul, suflă cald o adiere este,

Norii se gonesc, se înfruntă 

Supărați se iau la trântă.

Ciocâlia, sus prin aer se avântă,

Navighează printe nori, voioasă cântă,

Cucul, solist singuratic, se ascunde în copaci 

Ascultându-i recitalul, te opreși, și taci!

Arc de culori vii,

Peste cerul proaspăt stins,

Pace-n zare stă. 

Soarele încet dispare în depărtare,luând cu el toată căldura.

Vântul de abia leagănă florile din câmp.

Ce poate fi mai frumos decât apusul din depărtare ,

Ce poate fi mai frumos decât al tău cuvânt ?

Oare cât de frumoasă ar fi a ta voce,ale tale idei,sau al tău gând,

Cât de plăcut ai fi tu însuși,în mijlocul parcului stând.

Într-o căutarea infinită a ceva plăcut,a unei anumite persoane, strălucind precum un rug.

Un rug ce arde necontenit, continuând să ardă tot mai tare ,

Hrănindu-se din propriile scopuri,din propriile planuri pe viață,

Tu aștepți cu nerăbdare să se întâmple ceva,

Dar stai singur în casă.

Închis în propriile idei,închis în interior,

Prea multe gânduri negative,prea multă ură,

Te zbați în agonie,strigi după ajutor !

Dar toți dorm...

                                 ...

Stând pe un câmp,amețit de mireasma florilor,

Consumând aerul curat,un aer pur.

Cerul senin devine sur,se așteaptă o furtună grozavă,revărsânduse asupra mea cu tunete și fulgere.

Ar fi oare un protest în adresa mea ? 

Câmpul ia foc,macii ard necontenit,probabil sunt destule atâtea cugete.

La gunoi toată lumea ! ,îți cauți alinare în natură.

Nu arde niciun mac,arzi chiar tu în interiorul tău .

Ucis de acțiunile celorlalți,cazi la pământ.

Oare ce se putea fi mai rău decât să fii doborât de propriul gând.

                                     ...

Încălzit de dragostea soarelui ,te poți bucura,

Pentru tine și pentru ceilalți.

În mijlocul naturii tu poți afla că ești iubit.

Ca un om bun conform propriei teorii,

Ca un om ce trăiește bucuros.

Și doar în largul ierbii,sau în mijlocul pădurii,tu îți poți găsi propria fericire.

Propriul gând bun,propria iubire.

întins pe iarbă

absorbit de

imensitatea oceanului

de stele

Pe cer curg norii negri plini de apă,

Pe care preoții prin rugă-ncearcă,

Să fie auziți, să se deschidă trapa,

Și Dumnezeu spre noi, fața să-ntoarcă

 Dar norii încărcați, purtați de vânt,

Se duc plutind, de noi nici că le pasă,

Par supărați pe oameni și pământ,

Și picătura binecuvântată nu o lasă

Apa din râuri e tot mai puțină,

Izvorul de mult timp a secat,

A dispărut și apa din fântână,

Țăranul amărât, dă vaca la tăiat

Trăim azi vremuri tare tulburate,

Și-n bine refuzăm să ne schimbăm,

Postim tot postul, fără a face fapte,

Și un bănuț celor în nevoi nu dăm

Pădurea nu mai atrage ploaia,

Că a rămas golită de copaci,

Iar noi nu știm să-ntoarcem foaia,

Străinilor ce ne-au furat, lăsat săraci

Atunci, cum norul să sloboadă,

Picuri de apă pe-a noastră glie,

Când văd că țara-i toată pradă,

Vânată și înstrăinată prin hoție

...............................

Dar știu cum am putea aduce norul,

Și apă binecuvântată să primim,

Vânt să le facem, cum vrea poporul,

Celor ce ne-au furat și jaful să-l oprim!

Înghețat Pământul,

Amorți cuvântul 

Pe buzele Cerului,

În geamătul norului.

Lacrimi încremenite

Sclipeau înțepenite

Din privirea degerată 

Pe ramura crestată.

Șuierul de crivăț 

Stârnise un dezmăț 

Pe străzile umbrite 

Și de ger zbârcite.

Tremura făptura,

Curmând picătura 

Sub plapuma de nea,

Ce sub pași scrâșnea.

Firavă o rază 

Pe obraz pictează,

Oglindind în captură 

Firescul din natură.

Tu scuturi culoare în lumea întreagă
cu pletele-ţi lungi fluturate în steaguri
şi fruntea întinsă prin multe meleaguri,
eşti toamna eternă ce doruri încheagă.

Stăpână pe ceruri, culori pui în rânduri
de nori adunaţi în făpturi fără seamăn,
privirea te ştie, mi-eşti sufletul geamăn,
eşti toamnă născută să stărui în gânduri.

Tu cerţi cu privirea pădurea-nfrunzită,
culoarea prea verde ne spui că e tristă,
că este nevoie de-o mână de-artistă,
eşti toamna făcută din spic de ispită.

Prin cârduri de păsări tot pui osteneală,
cu lacrimi din ceruri le ceri să se ducă
departe, spre zări, unde pari o nălucă,
eşti toamna ce soarta mereu o înşală.

Un leagăn de frunze mi-ai dat la născare,
în freamăt de crengi tu mi-ai fost ursitoare,
puterea-ţi de viaţă pe frunte mi-e boare,
prin fulger şi tunet mi-eşti, toamnă, cărare.