8  

Ce sunt anii?

Anii sunt numai suma unor clipe,

Temeiul unor vise ce le-avem,

Ce vor neaparat sã se-nfiripe

Şi sã se facã laolaltã, ghem.

 

Anii sunt spuma unor idealuri

Râvnite de oricare muritor,

Trecând prin ale timpului portaluri

Spre un tãcut şi tainic viitor.

 

Anii sunt câţiva stropi de fericire

Sau de-ntristãri şi lacrimi, dupã caz,

Te fac sã cânţi mai cu însufleţire,

Sau îţi apasã jugul pe grumaz.

 

Anii sunt doar mirajul din pustie,

Fugind de cãlãtorul obosit;

Sunt diamante-ascunse în cutie,

Despachetate numai la sfârşit...


Category: Thoughts

All author's poems: Cristi Dobrei poezii.online Ce sunt anii?

Date of posting: 24 июля 2022

Comments: 2

Views: 1488

Log in and comment!

Comments

Stimată doamnă Silvia Mihalachi, mă bucur dacă poezia "Ce sunt anii?" v-a atras atenția! Înseamnă că ea și-a atins scopul. Și, lucrul acesta este o încurajare pentru mine, cât și motiv de a cauta răspunsuri și la alte întrebări ale vieții. Vă doresc o zi cât mai plăcută!
Commented on 25 июля 2022
Consider,zilnic, momentul când citesc ,, Poezii.online,, momentul poetic al zilei, al sufletului meu datorat frumuseții temelor abordate de autori. Azi mă voi opri cu câteva cuvinte scrise pentru întrebarea autorului Cristi Dobrei,, Ce sunt anii?...De multe ori în viață, viața cumulul anilor, ne punem întrebări ale căror răspunsuri se află tot la noi. Din punctul meu de vedere răspunsul dat de autor este nu numai poetic , el, răspunsul conferă mult adevăr, filozofie, analiză pe subiectul,, viață,, și acest răspuns nu numai m - a satisfăcut, ci îl voi memora ca să nu îmi mai pun si eu întrebarea,, Ce sunt anii?,, răspuns: ,, Sunt diamante-ascunse în cutie, / Despachetate numai la sfârșit..,,
Commented on 25 июля 2022

Poems in the same category

Noaptea in splendoarea sa

Cand se-arata luna plina,

Totul cade-n-tr-o liniste deplina,

O liniste absurd de galagioasa,

Dar calma.

Noaptea este deprimantul moment cand moartea multora este vestita.

 

Am ramas doar eu,

Singur pe lume, hoinarind strazile precum un derbedeu,

Si ma gandesc: ,,ce sens mai are?"

Viata pentru mine nu are nici macar o strigare,

Sunt lasat fara-ndrumare.

 

Sunt doar un visator,

Si noaptea mi-a pecetluit destinul,

Iar in toata splendoarea sa,

M-a ales pe mine sa-i fiu purtator.

 

Oh noapte..., de ce eu,

De ce m-ai ales pe mine?

De ce ai ales ca eu sa fiu unul ca si tine?

Sa te reprezint, precum flacara care iti da lumina, 

In aceasta lume, care ti se intuneca oriunde te duci...

Iar eu trebuie sa te ghidez.

 

Chiar si-asa, tu-mi arati, defapt calea,

Si ma lasi sa ma exprim,

Intr-o lume plina de fagaduieli false, oh lumea...

Tu ma lasi sa ma descarc sub aliura ta intunecata.

 

 

Oh noaptea..., sunt doar un hoinar,

In lumea ta fara culoare,

Lipsita de lumina si asta ma doare,

Caci nu pot fi cu tine, pentru totdeauna, sa-ti luminez drumul.

More ...

Arca lui Noe

prea multe întrebări fără răspunsuri

însoțesc viața

nimeni nu are explicații perfect plauzibile

degeaba câte unul dintre noi mai trage după dânsul

hoitul în putrefacție al logicii

răspunsul la întrebarea nedezlegată a Facerii

întârzie

Biblia se pronunță în sensul întâietății găinii

în cruciada maieuticii împotriva oului

lăsând la o parte preeminența civilizației sumero-babiloniene

asupra celei creștine

nu-ți face semnul crucii

Maria mea dragă

care porți cu smerenie numele Fecioarei

născătoare de Dumnezei

in vitro

la două milenii de la nașterea hollywoodiană

a lui Cristos

suntem încă în faza de experiment pe șoareci

cu dubiul că nu vom știi niciodată în timpul vieților noastre

dedesubturile acestei afaceri…

More ...

stihuri diamantine //7

ceața

silențioasă insidioasă

înaintează acoperă copleșește

vârfurile semețe ale munților-

salutând veghind străjuind

călit imperturbabil

bradul

More ...

Din nimic în nimicuri

Din aroma nimicului se așternă durerea lăsată de om și orice s-ar întâmpla nimic n-ar mai fi la fel.

Din acele nimicuri o să se împrăștie ca atomii,nevăzuți.

 

More ...

"Unele amintiri nu se estompează, dar devin mai grele cu timpul."

Doi ochii vezi 

Sau albaștri?

Un zâmbet viu 

Și-o pălărie 

Alcool și tutun

Pufuleți și înghețată 

Zâmbete și râse 

Glume, bancuri 

și posne făcute 

Acum se uită 

Au murit 

S-au prăpădit 

Împreună cu a ta prezentă 

Din păcate 

S-au uitat 

Ce-a fost frumos 

A dispărut 

La fel ca tine 

Doar un nume a rămas 

O poreclă 

Și-o viață frumoasă 

Plină de poveștii 

De oamenii fericiți 

S-a stins 

Odată cu tine 

Din culori 

Au mai rămas doar nuanțe triste 

Lacrimi și regrete 

Vorbe nespuse 

Promisiuni făcute 

Amintiri nefăcute 

S-au dus toate 

Odată cu al tău nume 

Zâmbetul s-a dus

A rămas la tine..

 

 

 

More ...

tren

un tren cu intarziere

oare stie ca ma grabesc?

nu am de ales

decat sa astept

un tren care probabil nu va mai veni

si nu ma misc din gara

sunt loiala

minutele se fac ore

orele, zile apoi luni

oare imi irosesc timpul?

cand as putea pur si simplu

sa imi iau bilet

pentru un alt tren

care sigur ma va duce la destinatie

 

dar sunt loiala

mereu iau trenul asta

prefer sa astept

pana voi realiza

ca poate intarzie intentionat.

 

poate nu ma vrea

More ...

Noaptea in splendoarea sa

Cand se-arata luna plina,

Totul cade-n-tr-o liniste deplina,

O liniste absurd de galagioasa,

Dar calma.

Noaptea este deprimantul moment cand moartea multora este vestita.

 

Am ramas doar eu,

Singur pe lume, hoinarind strazile precum un derbedeu,

Si ma gandesc: ,,ce sens mai are?"

Viata pentru mine nu are nici macar o strigare,

Sunt lasat fara-ndrumare.

 

Sunt doar un visator,

Si noaptea mi-a pecetluit destinul,

Iar in toata splendoarea sa,

M-a ales pe mine sa-i fiu purtator.

 

Oh noapte..., de ce eu,

De ce m-ai ales pe mine?

De ce ai ales ca eu sa fiu unul ca si tine?

Sa te reprezint, precum flacara care iti da lumina, 

In aceasta lume, care ti se intuneca oriunde te duci...

Iar eu trebuie sa te ghidez.

 

Chiar si-asa, tu-mi arati, defapt calea,

Si ma lasi sa ma exprim,

Intr-o lume plina de fagaduieli false, oh lumea...

Tu ma lasi sa ma descarc sub aliura ta intunecata.

 

 

Oh noaptea..., sunt doar un hoinar,

In lumea ta fara culoare,

Lipsita de lumina si asta ma doare,

Caci nu pot fi cu tine, pentru totdeauna, sa-ti luminez drumul.

More ...

Arca lui Noe

prea multe întrebări fără răspunsuri

însoțesc viața

nimeni nu are explicații perfect plauzibile

degeaba câte unul dintre noi mai trage după dânsul

hoitul în putrefacție al logicii

răspunsul la întrebarea nedezlegată a Facerii

întârzie

Biblia se pronunță în sensul întâietății găinii

în cruciada maieuticii împotriva oului

lăsând la o parte preeminența civilizației sumero-babiloniene

asupra celei creștine

nu-ți face semnul crucii

Maria mea dragă

care porți cu smerenie numele Fecioarei

născătoare de Dumnezei

in vitro

la două milenii de la nașterea hollywoodiană

a lui Cristos

suntem încă în faza de experiment pe șoareci

cu dubiul că nu vom știi niciodată în timpul vieților noastre

dedesubturile acestei afaceri…

More ...

stihuri diamantine //7

ceața

silențioasă insidioasă

înaintează acoperă copleșește

vârfurile semețe ale munților-

salutând veghind străjuind

călit imperturbabil

bradul

More ...

Din nimic în nimicuri

Din aroma nimicului se așternă durerea lăsată de om și orice s-ar întâmpla nimic n-ar mai fi la fel.

Din acele nimicuri o să se împrăștie ca atomii,nevăzuți.

 

More ...

"Unele amintiri nu se estompează, dar devin mai grele cu timpul."

Doi ochii vezi 

Sau albaștri?

Un zâmbet viu 

Și-o pălărie 

Alcool și tutun

Pufuleți și înghețată 

Zâmbete și râse 

Glume, bancuri 

și posne făcute 

Acum se uită 

Au murit 

S-au prăpădit 

Împreună cu a ta prezentă 

Din păcate 

S-au uitat 

Ce-a fost frumos 

A dispărut 

La fel ca tine 

Doar un nume a rămas 

O poreclă 

Și-o viață frumoasă 

Plină de poveștii 

De oamenii fericiți 

S-a stins 

Odată cu tine 

Din culori 

Au mai rămas doar nuanțe triste 

Lacrimi și regrete 

Vorbe nespuse 

Promisiuni făcute 

Amintiri nefăcute 

S-au dus toate 

Odată cu al tău nume 

Zâmbetul s-a dus

A rămas la tine..

 

 

 

More ...

tren

un tren cu intarziere

oare stie ca ma grabesc?

nu am de ales

decat sa astept

un tren care probabil nu va mai veni

si nu ma misc din gara

sunt loiala

minutele se fac ore

orele, zile apoi luni

oare imi irosesc timpul?

cand as putea pur si simplu

sa imi iau bilet

pentru un alt tren

care sigur ma va duce la destinatie

 

dar sunt loiala

mereu iau trenul asta

prefer sa astept

pana voi realiza

ca poate intarzie intentionat.

 

poate nu ma vrea

More ...
prev
next

Other poems by the author

Bătrânii noștri

Oh, vai, bãtrânii noştri, ce repede plecarã:

Unul toamna trecutã, iar altu-n primãvarã!

S-au dus, lãsând în urmã pãreri de rãu şi doruri

Dar, totodatã, stimã, şi cinste, şi onoruri.

 

Îmi stãruie în minte chipul bunicii mele

Care-mi veghease paşii în zilele acele

Ce nu le poate şterge uitarea, niciodatã,

Şi nici sã le îngroape, bucatã cu bucatã!

 

C-un sac de ani în spate, cu boli de o valizã,

Din ce în ce mai grave, la orice analizã,

Lãsã pâinea-nvelitã în şterguri de mãtasã,

Şi lacrime pe faţã şi locul gol în casã.

 

O întrevãd aievea, pe ea, la fel de vie

Cum ne punea gogoşii fierbinţi, în farfurie;

Un caş întreg, şi lapte, şi un cofraj cu ouã,

Uitând complet de sine şi dându-ni-le nouã.

 

Bunicul - om destoinic, veghea gospodãria

Şi saluta sfielnic, scoţându-şi pãlãria.

Râdea, de vreunu-n spate-i cerca sã se cocoaţe

Şi ne pupa pe frunte, ţinându-ne în braţe...

 

Ei nu mai sunt. Dar chipul le stãruie prin vreme,

Prin dalbele petale de crini şi crizanteme,

Prin doruri nãzuite, cântate-n româneşte,

Prin steaua ce rãsare, când soarele-asfinţeşte.

 

                                   ☆

 

Mi-e tare dor de coşul şi lemnele din şurã,

De mãmãliga caldã, ce se topea în gurã.

De vocea îngereascã ce fredona-n surdinã,

Cântãrile din harfã, pe drum sau în grãdinã.

 

Mã tem numai, ca teama-mi sã nu se-adevereascã:

De-a nu gãsi pe nimeni în casa bãtrâneascã...

Un frig parcã mã prinde...ce nu îl pot descrie

Oare e frig afarã? Sau numai mi-e frig mie?...

 

La casa cea bãtrânã, mã vãd acum pe mine

Sãtul de alergare prin multe ţãri strãine.

În curte nu e nimeni. Strig tare: "Mamã! Tatã!"

Caut-a deschide poarta. Dar poarta... încuiatã!

 

22.09.2021, Doornik, Belgia 

More ...

Timpul tău

Agaţã-te de TIMP, în timp ce trece,

Şi nu-l lãsa, trecând pe lângã tine,

S-aducã-n calea ta, vreo umbrã rece,

Ci zile bune, chiar de-or fi puţine!

 

Adunã-ţi iar puterea şi socoate

Puţinãtatea zilelor rãmase;

Gândeşte-te şi tu, cã mâine, poate,

Lãsa-vei sorţii, bani, pãmânt şi case!

 

Aşa cã nu mai sta pe gânduri: du-te!

Nu te-ndrepta cãtre fântâna seacã!

Grãbeşte-te şi fugi, cât poţi de iute

Şi-apucã timpul tãu, pânã nu pleacã!

More ...

Te-am crezut!

Există-o vreme-n viaţă când crezi că lupu-i câine,

Când nu ştii ce înseamnă să întâlneşti un leu;

Când nu ştii că otrava se poate pune-n pâine

Şi când, din orice astru, îţi faci un dumnezeu.

 

De-mi spui că seu-i miere şi muştele-s albine,

Şi vii cu argumente că "Da" se face "Nu",

Aş renunţa la mine, ca să te cred pe tine

Şi-aş zice mai departe aşa cum ai zis tu.

 

Cunosc şi şerpuirea şi gropile cărării,

C-am fost copil de casă şi tânăr eu am fost.

De tot ce poartă-n spate un semn al întrebării,

Să-ncerci a mă convinge, nu cred că are rost!

 

Căci focul ce se-ntinde, cu apă se opreşte,

Şi-n nefiinţă intră. Încolo... ce să zic?

Bibanul, după felul şi mintea lui de peşte,

Gândeşte că pescarul îi poate fi amic.

More ...

Pretențiile minciunii

Auzi ce vrea nãtânga de minciunã:

Ca adevãrul sã i se supunã!

Sã strige însuşi el, la lumea toatã,

Cã vorba ei, e vorbã-adevãratã!

 

Sã-i facã propagandã: poate, poate,

Va fi crezutã în societate,

Va fi privitã ca o mamã bunã,

De toţi, nesocotita de minciunã.

 

Ea-şi bagã nasu-n orişice domeniu,

În timp ce poartã-un aer grav, de geniu;

Ne prinde-n laţ şi ne nenoroceşte

Şi-n groapã ne împinge-apoi, fireşte!

 

Îi cere celui fãrã judecatã

Ce n-o sã poatã da el, niciodatã:

A-l aborda pe cel cu mintea-ntreagã

Şi sã-i vorbeascã-aşa, sã înţeleagã.

 

Mai face multe afirmaţii grave,

Sucind, în speţã, minţile firave;

Şi se pricepe, iatã, de minune,

S-argumenteze ceea ce le spune.

 

                           ☆

 

Auzi ce îndrãzneşte sã ne spunã

Cu gura ei, nãtânga de minciunã:

Cã vorba ei chiar meritã crezare

Şi cã rãmâne veşnic în picioare!

 

Minciuna chiar cunoaşte orice limbã,

Prin toatã lumea paşii ei se plimbã!

Ea nu se ruşineazã niciodatã,

Şi vorba ei nu meritã-ascultatã!

More ...

Regrete târzii

Nu ştim sã preţuim valori

Ce ne sunt date nouã-n dar;

Când le-am pierdut, adeseori,

Ne-ncearcã un regret amar...

 

Nu ştim sã-i preţuim pe fraţi,

Nici pe pãrinţi, nici pe bunici;

Şi-n seamã... nu prea sunt bãgaţi

Cât vieţuiesc cu noi, aici.

 

Nu suntem îngãduitori

Cu cei ce viaţa şi-o jertfesc.

Nu-i timp sã le-nmânãm nici flori,

Nici sã le spunem: "Mulţumesc!"

 

Dar, într-un ceas nenorocit,

Şezând plângând, lângã sicriu,

Ne vom trezi şi, în sfârşit,

Vom vrea şi noi. Dar... prea târziu!

More ...

Lepădați în brațele uitării

Te vãd mergând nesigur şi încet,

La pas cu bãtrâneţea obositã.

Pari ca un cãlãtor fãrã bilet

Dar, la un loc cu gloata ce se-agitã.

 

Te vãd sãtul de vreme şi de trai

Şi, parc-adesea, buzele ţi-s grele;

Nici chef de vorbã, parcã nu mai ai

Şi nici s-asculţi degeaba câte-cele...

 

Deşi cunoşti al gândului suspin,

Nu-i nimeni curios sã te întrebe.

Chiar dacã trec cei mulţi, aşa cum vin,

Nu-s altceva decât "o biatã plebe"!

 

Cum te cunosc atât de bine-mi zic:

-"Vei spune-odatã ceva, cuiva? Poate!...

  Ai taine multe-n degetul cel mic,

  Dar nu pentru cei ce le ştiu pe toate!"

 

"Specialiştii sacri", din popor,

Ştiind şi ce şi cui îi aparţine,

Nu pot fi mentori, nici pentru ai lor,

Însã se cred eroi şi eroine.

 

Iatã-l cãzut, agonizând în drum!

Nu-i nimenea pe-aproape, sã-l ridice...

Cãci mulţi din generaţia de-acum

Nu pot sã-i spunã: "Haide sus, amice!"

 

Nãdãjduiesc cã, pânã la sfârşit,

Vor fi şi inimi binevoitoare,

Luând povara celui istovit,

Sã-l ţinã înc-o clipã, în picioare.

More ...

Bătrânii noștri

Oh, vai, bãtrânii noştri, ce repede plecarã:

Unul toamna trecutã, iar altu-n primãvarã!

S-au dus, lãsând în urmã pãreri de rãu şi doruri

Dar, totodatã, stimã, şi cinste, şi onoruri.

 

Îmi stãruie în minte chipul bunicii mele

Care-mi veghease paşii în zilele acele

Ce nu le poate şterge uitarea, niciodatã,

Şi nici sã le îngroape, bucatã cu bucatã!

 

C-un sac de ani în spate, cu boli de o valizã,

Din ce în ce mai grave, la orice analizã,

Lãsã pâinea-nvelitã în şterguri de mãtasã,

Şi lacrime pe faţã şi locul gol în casã.

 

O întrevãd aievea, pe ea, la fel de vie

Cum ne punea gogoşii fierbinţi, în farfurie;

Un caş întreg, şi lapte, şi un cofraj cu ouã,

Uitând complet de sine şi dându-ni-le nouã.

 

Bunicul - om destoinic, veghea gospodãria

Şi saluta sfielnic, scoţându-şi pãlãria.

Râdea, de vreunu-n spate-i cerca sã se cocoaţe

Şi ne pupa pe frunte, ţinându-ne în braţe...

 

Ei nu mai sunt. Dar chipul le stãruie prin vreme,

Prin dalbele petale de crini şi crizanteme,

Prin doruri nãzuite, cântate-n româneşte,

Prin steaua ce rãsare, când soarele-asfinţeşte.

 

                                   ☆

 

Mi-e tare dor de coşul şi lemnele din şurã,

De mãmãliga caldã, ce se topea în gurã.

De vocea îngereascã ce fredona-n surdinã,

Cântãrile din harfã, pe drum sau în grãdinã.

 

Mã tem numai, ca teama-mi sã nu se-adevereascã:

De-a nu gãsi pe nimeni în casa bãtrâneascã...

Un frig parcã mã prinde...ce nu îl pot descrie

Oare e frig afarã? Sau numai mi-e frig mie?...

 

La casa cea bãtrânã, mã vãd acum pe mine

Sãtul de alergare prin multe ţãri strãine.

În curte nu e nimeni. Strig tare: "Mamã! Tatã!"

Caut-a deschide poarta. Dar poarta... încuiatã!

 

22.09.2021, Doornik, Belgia 

More ...

Timpul tău

Agaţã-te de TIMP, în timp ce trece,

Şi nu-l lãsa, trecând pe lângã tine,

S-aducã-n calea ta, vreo umbrã rece,

Ci zile bune, chiar de-or fi puţine!

 

Adunã-ţi iar puterea şi socoate

Puţinãtatea zilelor rãmase;

Gândeşte-te şi tu, cã mâine, poate,

Lãsa-vei sorţii, bani, pãmânt şi case!

 

Aşa cã nu mai sta pe gânduri: du-te!

Nu te-ndrepta cãtre fântâna seacã!

Grãbeşte-te şi fugi, cât poţi de iute

Şi-apucã timpul tãu, pânã nu pleacã!

More ...

Te-am crezut!

Există-o vreme-n viaţă când crezi că lupu-i câine,

Când nu ştii ce înseamnă să întâlneşti un leu;

Când nu ştii că otrava se poate pune-n pâine

Şi când, din orice astru, îţi faci un dumnezeu.

 

De-mi spui că seu-i miere şi muştele-s albine,

Şi vii cu argumente că "Da" se face "Nu",

Aş renunţa la mine, ca să te cred pe tine

Şi-aş zice mai departe aşa cum ai zis tu.

 

Cunosc şi şerpuirea şi gropile cărării,

C-am fost copil de casă şi tânăr eu am fost.

De tot ce poartă-n spate un semn al întrebării,

Să-ncerci a mă convinge, nu cred că are rost!

 

Căci focul ce se-ntinde, cu apă se opreşte,

Şi-n nefiinţă intră. Încolo... ce să zic?

Bibanul, după felul şi mintea lui de peşte,

Gândeşte că pescarul îi poate fi amic.

More ...

Pretențiile minciunii

Auzi ce vrea nãtânga de minciunã:

Ca adevãrul sã i se supunã!

Sã strige însuşi el, la lumea toatã,

Cã vorba ei, e vorbã-adevãratã!

 

Sã-i facã propagandã: poate, poate,

Va fi crezutã în societate,

Va fi privitã ca o mamã bunã,

De toţi, nesocotita de minciunã.

 

Ea-şi bagã nasu-n orişice domeniu,

În timp ce poartã-un aer grav, de geniu;

Ne prinde-n laţ şi ne nenoroceşte

Şi-n groapã ne împinge-apoi, fireşte!

 

Îi cere celui fãrã judecatã

Ce n-o sã poatã da el, niciodatã:

A-l aborda pe cel cu mintea-ntreagã

Şi sã-i vorbeascã-aşa, sã înţeleagã.

 

Mai face multe afirmaţii grave,

Sucind, în speţã, minţile firave;

Şi se pricepe, iatã, de minune,

S-argumenteze ceea ce le spune.

 

                           ☆

 

Auzi ce îndrãzneşte sã ne spunã

Cu gura ei, nãtânga de minciunã:

Cã vorba ei chiar meritã crezare

Şi cã rãmâne veşnic în picioare!

 

Minciuna chiar cunoaşte orice limbã,

Prin toatã lumea paşii ei se plimbã!

Ea nu se ruşineazã niciodatã,

Şi vorba ei nu meritã-ascultatã!

More ...

Regrete târzii

Nu ştim sã preţuim valori

Ce ne sunt date nouã-n dar;

Când le-am pierdut, adeseori,

Ne-ncearcã un regret amar...

 

Nu ştim sã-i preţuim pe fraţi,

Nici pe pãrinţi, nici pe bunici;

Şi-n seamã... nu prea sunt bãgaţi

Cât vieţuiesc cu noi, aici.

 

Nu suntem îngãduitori

Cu cei ce viaţa şi-o jertfesc.

Nu-i timp sã le-nmânãm nici flori,

Nici sã le spunem: "Mulţumesc!"

 

Dar, într-un ceas nenorocit,

Şezând plângând, lângã sicriu,

Ne vom trezi şi, în sfârşit,

Vom vrea şi noi. Dar... prea târziu!

More ...

Lepădați în brațele uitării

Te vãd mergând nesigur şi încet,

La pas cu bãtrâneţea obositã.

Pari ca un cãlãtor fãrã bilet

Dar, la un loc cu gloata ce se-agitã.

 

Te vãd sãtul de vreme şi de trai

Şi, parc-adesea, buzele ţi-s grele;

Nici chef de vorbã, parcã nu mai ai

Şi nici s-asculţi degeaba câte-cele...

 

Deşi cunoşti al gândului suspin,

Nu-i nimeni curios sã te întrebe.

Chiar dacã trec cei mulţi, aşa cum vin,

Nu-s altceva decât "o biatã plebe"!

 

Cum te cunosc atât de bine-mi zic:

-"Vei spune-odatã ceva, cuiva? Poate!...

  Ai taine multe-n degetul cel mic,

  Dar nu pentru cei ce le ştiu pe toate!"

 

"Specialiştii sacri", din popor,

Ştiind şi ce şi cui îi aparţine,

Nu pot fi mentori, nici pentru ai lor,

Însã se cred eroi şi eroine.

 

Iatã-l cãzut, agonizând în drum!

Nu-i nimenea pe-aproape, sã-l ridice...

Cãci mulţi din generaţia de-acum

Nu pot sã-i spunã: "Haide sus, amice!"

 

Nãdãjduiesc cã, pânã la sfârşit,

Vor fi şi inimi binevoitoare,

Luând povara celui istovit,

Sã-l ţinã înc-o clipã, în picioare.

More ...
prev
next