Pretențiile minciunii
Auzi ce vrea nãtânga de minciunã:
Ca adevãrul sã i se supunã!
Sã strige însuşi el, la lumea toatã,
Cã vorba ei, e vorbã-adevãratã!
Sã-i facã propagandã: poate, poate,
Va fi crezutã în societate,
Va fi privitã ca o mamã bunã,
De toţi, nesocotita de minciunã.
Ea-şi bagã nasu-n orişice domeniu,
În timp ce poartã-un aer grav, de geniu;
Ne prinde-n laţ şi ne nenoroceşte
Şi-n groapã ne împinge-apoi, fireşte!
Îi cere celui fãrã judecatã
Ce n-o sã poatã da el, niciodatã:
A-l aborda pe cel cu mintea-ntreagã
Şi sã-i vorbeascã-aşa, sã înţeleagã.
Mai face multe afirmaţii grave,
Sucind, în speţã, minţile firave;
Şi se pricepe, iatã, de minune,
S-argumenteze ceea ce le spune.
☆
Auzi ce îndrãzneşte sã ne spunã
Cu gura ei, nãtânga de minciunã:
Cã vorba ei chiar meritã crezare
Şi cã rãmâne veşnic în picioare!
Minciuna chiar cunoaşte orice limbã,
Prin toatã lumea paşii ei se plimbã!
Ea nu se ruşineazã niciodatã,
Şi vorba ei nu meritã-ascultatã!
Poems in the same category
Decât să le duc grija, mai bine le duc dorul
Vine vine bine
Vine peste tine
Foamea și năpasta
Grijile cât casa
Stresul și nevasta.
Fă-mă să mă simt mai bine
Să privesc și eu cu tine
Să mă bucur de avere
Țin cu dinții de putere
Am sustinere si spate,
Bucuroși le-om duce toate.
Trage lumea cu durere
Obligații drepturi vere
Vrem reprezentativitate
Să ii dăm pe toți pe spate
Să scăpam de tot ce vine
Să fugim și de rușine
Și de rate și de zile
Numărate și nevoi
Că așa o ducem noi.
Versuri: C.L.
Toate drepturile rezervate @2023
Reproducerea sub orice forma a textului fara acordul autorului este strict interzisa.
Lecția despre cub de Nichita Stănescu în spaniolă
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
La lección sobre el cubo.
Se toma un trozo de piedra,
talla con cincel de sangre,
brilla con los ojos de Homero,
esta rayado con rayos
hasta que el cubito salga perfecto.
Después de eso besan el cubo innumerables veces.
con tu boca, con la boca de los demás
y especialmente con la boca de la infanta.
Después de eso se toma un martillo.
y de repente una esquina del cubo se desmorona.
Todos, pero absolutamente todos dirán:
- ¡Qué cubo tan perfecto habría sido ese!
¡Si no hubiera tenido una esquina rota!
Să ne-amintim!
Mă plimb prin țara unde m-am născut
Prin locuri atât de minunate,
Și recunosc că sunt un patriot convins
Care-a trăit și zile întunecate
În astă țară a fost comunism
O perioadă bună pentru unii,
Ce ne-au supus la multe cazne
De am ajuns de râsul lumii
Întăi de toate și peste tot era partidul
În frunte cu coducătorul mult iubit,
Iar prin județe secretarii de partid
Dictau ce le cereau șeful din răsărit
Pe câmp, în fabrici și uzine, eram noi
Așa numita clasă muncitoare,
Care a construit și cultivat pământul
Ca să avem cu toții puțină bunăstare
Dar tot ce produceam se exporta
Și-n țară rămânea mult prea puțin,
Mâncarea se dădea doar pe cartelă
Iar să găsești câte ceva era un chin
Ce se-ntâmpla atunci în lume
Nu se spunea pe radio și televizor,
Nimic prin ziarele locale și naționale
Și-ndoctrinați eram doar cu minciuna lor
Dar cel mai grav era că ne-au furat
Acel sfânt sentiment de libertate,
Și pentru care în "89 ne-am revoltat
Plătind cu sânge pentru demnitate
Azi din păcate cu greu ne amintim
De cei ce au murit pentru dreptate,
Foarte puțin am învățat din jertfa lor
Și-n țară este multă...nedreptate!
Prietenul
Dacă vrei să-mparţi cu mine,
Negreşit a ta durere,
Am un umăr care ţine,
Doar amar şi clipe grele.
Iar atunci când o întristare,
Te apasă şi te doare,
Îţi ofer o îmbrăţişare,
Ruptă de la soare.
Iar când lacrimile amare,
Îţi curg râuri pe obraz,
Am la inimă o licoare,
Ce te scoate din necaz.
Prinde mâna ce se-ntinde,
Să te sprijine la greu,
E prietenul ce-ţi simte,
Sufletul şi oful său.
Cântec
În noapte plânge un poet,
Cu gândul printre stele,
Și murmură ceva încet,
Târând picioare grele.
Agale merge spre pustiu,
Și nimeni nu-l mai știe,
Cu ochiul mic și pământiu,
În toate vede poezie.
Și urlă moartea lângă el,
Iar îngerii îi plâng pe umăr,
Din spate pare-un bătrânel,
Dar trupu-i încă-i tânăr.
Și pasu-i cade neatent,
Iar toamna de sub talpă urlă,
Un gin sosit din transcendent,
Ce lacrimi împrejur azvârlă.
Își cântă versul funerar,
Zdrobit de ploaia rece,
Și-un bocet se aude clar,
Pe unde trubadurul trece.
Se prind în valsuri hohotind,
Și ploi, și toamne, și-un vânt lent,
Și cântă-ntruna, suferind...
Un biet poet cu pasul neatent.
Viața!
Viața întreagă e o poveste
Pe care unii vor s-o spună,
Iar alții vor s-o țină ascunsă
De oameni și a lor minciună
Viața e un izvor de apă
Ce curge lin fără-ncetare,
La fel se scurg și anii noștri
Ușor, ușor pân'la plecare
Viața e lupta permanentă
Cu cei din jur și tine însuți,
Iar răul lumii îl poți răpune
Când niciodată nu renunți
Viața e-n trupul tău de lut
Ce nu o cumperi de la piață,
E sufletul ce ți-l dă Domnul
Curat să-l ții, lumină-n ceață
Viața ți-o dăruiește mama
Încă de când în pântec ești,
Apoi ea pasul ți-l veghează
Pe unde calci să nu greșești
Viața e firul încurcat de ață
Ce mult nu ține și se duce,
Așa că zboară Sus cu fapte
C-aici rămâne..un nume pe o cruce!
Other poems by the author
De-ale oamenilor
Având în spatele meu nori,
În faţă, mândrul soare,
Am reuşit adeseori
Rămâne în picioare.
Atunci când vântul a bătut,
Spunând că doar adie,
Văzui că nu sunt decât lut
Şi puf de păpădie.
Lovindu-mi des al meu picior
Şi-apoi strigând: "Mă doare!"
Eram convins că n-am să mor,
Ci doar mă fac mai tare.
Iar apelor ce, zeci de ani,
Au spumegat într-una,
Prin crengi pustii şi bolovani,
Le-a mai rămas doar spuma!
Dor înăbușit
Scumpa şi frumoasa mea,
Te iubesc! Ştii bine...
Şi ţi-aş spune, de-aş putea,
Cã mi-e dor de tine!
Tu mi-ai fost, de la-nceput
Grijã şi speranţã
Şi-al meu gând n-a conţinut
"Ultima instanţã".
Mã ajunge-un dor cumplit,
De nici n-ai idee!
Însã, asta ţi-e sortit:
Eşti şi tu femeie.
Domnu-aduce, dacã vrea,
Vremea potrivitã;
Pân-atuncea, draga mea,
Sã fii fericitã!
~ Nepoatei noastre dragi. ~
Gânduri peste gânduri
Ce poţi ştii tu de clipa-ţi viitoare,
Când ea nu se gãseşte-n mâna ta?
Sau o vei socoti fãrã valoare
Ca şi cum chiar mai mult ai merita?
Ce sac de bunãtãţi sã-ţi mai aducã
Cel ce le-mparte celor muritori?
Când pentr-un bine, cât un miez de nucã
Ai stat nepãsãtor, de-atâtea ori!
Rodeşte mintea nemulţumitoare
Un pai uscat sau grâu deplin în spic?
Dar, Domnul dã rãsplatã celui care
Îi mulţumeşte pentr-un lucru mic!
Cãci vremea scurtã, rânduitã ţie,
E un adevãrat mãrgãritar
Fie rãscumpãrat pe veşnicie,
Fie jertfit degeaba pe altar!
Acelaşi timp îl are înţeleptul,
Pe care-l are cel nepãsãtor.
Pe când acesta crede c-are dreptul,
Dintâiul va fi recunoscãtor.
Nu ştim nimic de timpul care vine,
Aşa cum nu-şi ştiu peştii ceasul lor;
Dar ştim cã trecem din greu, spre mai bine,
În timp ce ei nu-s conştienţi cã mor.
În floarea tinereţii, omul crede
Cã el este stãpân pe timpul sãu,
Însã abia la bãtrâneţe vede
Cine-i, de fapt, Stãpânul: Dumnezeu!
O urmã de pantof, în praful verii,
Va fi, creştine, existenţa ta?
Sau bulgãrul de-argint, ce-l scot minerii,
Pe care focul îl va curãţa?
Iar gândurile tale, cele multe,
Vor fi un lan de grâu, folositor?
Sau o grãmadã mare de insulte,
Pierdute pentru vecii vecilor?
Prin viaţã, tu nu treci decât o datã:
Învaţã, prin urmare, A TRÃI!
Pânã nu vine noaptea-ntunecatã,
Pânã nu auzi gongul ce-o sã batã
Şi sã cerşeşti cu lacrimi înc-o zi!...
26.11.2021, Maribor, SLO
Regrete târzii
Nu ştim sã preţuim valori
Ce ne sunt date nouã-n dar;
Când le-am pierdut, adeseori,
Ne-ncearcã un regret amar...
Nu ştim sã-i preţuim pe fraţi,
Nici pe pãrinţi, nici pe bunici;
Şi-n seamã... nu prea sunt bãgaţi
Cât vieţuiesc cu noi, aici.
Nu suntem îngãduitori
Cu cei ce viaţa şi-o jertfesc.
Nu-i timp sã le-nmânãm nici flori,
Nici sã le spunem: "Mulţumesc!"
Dar, într-un ceas nenorocit,
Şezând plângând, lângã sicriu,
Ne vom trezi şi, în sfârşit,
Vom vrea şi noi. Dar... prea târziu!
Auzite din bătrâni
Pe unii din bãtrâni i-am cunoscut,
Având la ei o îndrãznealã-aparte.
Şi am avut prilejul sã ascult
Istoria nescrisã în vreo carte.
De "Aciu Pătru" - aş îndrãzni sã zic:
Cum ne lega o strânsã prietenie!
Chiar dac-ar fi putut bunic sã-mi fie,
El tot mã respecta ca pe-un amic.
Spre deosebire de anii de şcoală,
- Unde-nvãţai atâtea lucruri bune -
El mã uimea cu-a sa înţelepciune
Şi cu a sa culturã generalã.
Îmi povestea de anii de rãzboi,
Cum au trecut şi ruşii şi germanii;
Sau cum au stat în lagãre, cu anii,
Şi cum trecuse frontul pe la noi.
Iar, mai târziu, guvernul instalat,
Cum îi batjocoreau, searã de searã,
Pe preot şi pe oamenii din sat,
Cu inepţii şi vorbe de ocarã.
Eram copil. Dar tot îmi amintesc
De câte suferinţi avurã parte:
De fraţi, prin puşcãrii, de geamuri sparte,
Pãmântul lor, fãcut "avut obştesc".
Îmi povestea, cu lacrimi pe obraz
Cum îi batjocoreau cei din afarã
Pe când, ai lor, pe-o traistã de secarã,
Îi şi vindeau, pe-o ceapã sau pe-un praz.
Îmi zise-odatã unul din bãtrâni
Cu glas şoptit şi tremurat în mâini:
"- Tu nu l-ai ştiut pe Chemca de pe vale,
Conacul sãu şi grajdurile sale,
Cu vitele şi turmele de oi
Şi cum, curând fãcu iobagi din noi;
Iar oamenii lucrau pe ploi şi-n soare,
Pe-un snop de grâu şi-o traistã de mâncare.
Ogorul sãu întins, gemea de roadã
Şi curtea lui, de oameni de corvoadã.
Trãgând nãdejde cã le va da banii
De ani de zile-l tot lucrau ţãranii;
Un petic pentru ei sã aibã? Baş!...
Li-l şi smulgea pe loc, vreun arendaş;
Pãdurea lui, pânã în Câmpu-Babii
O-avură sub ocârmuire, şvabii..."
Avea pãmânt la fel ca alţi baroni
Şi grofii-l pizmuiau, vorbind în şoaptã:
- "Ah, Chemca, nu ştii tu ce te aşteaptã,
De s-or uni vreo trei amfitrioni!"
"- Nu, nu l-am cunoscut. E ceva vreme...
Însã bunicul meu îmi povestise
Cã tatãl sãu lucra la el, cu ziua
Arând pãmântul, reparându-i piua,
Ducând turma de vite, la pãşune,
Şi aşteptând mereu, vremuri mai bune...
Pânã când, într-o zi, se prãpãdise
Cu tot cu grijuri şi cu tot cu vise!"
Acestea chiar s-au petrecut demult...
- Istorii ce îmi place sã le-ascult! -
Grãite de cei mai bãtrâni din sat,
Ce ştiu şi ce şi cum s-a întâmplat.
Dreptate-avu-nţeleptul Solomon
Cã tot ce mişcã-n lumea-aceasta mare,
E într-o necurmatã frãmântare
Şi într-un ritm alert şi monoton!
Înţelepciunea veche spune-aşa:
"Cum mãturã un val, pe ţãrm, nisipul,
Aşa piere din amintire, chipul
Oricãrui om care-a trãit cândva!..."
Bucluc
Într-o bunã dup-amiazã,
- Lucrãtura lui doi-lei -
Sã vã zic în trei cuvinte
Ce pãţi eu, dragii mei!
Tam-nesam, în faptul serii
Ce îmi vine, mãi nepoate:
Sã pornesc într-o plimbare,
Cãţãrat pe douã roate.
Sfânta Vineri? Nana Veta?
Ce pãrere aveţi voi?
Nu ştiu cine mã împinse
Sã mã duc cu motoreta
Pân-la Recea şi-napoi.
Sã vedeţi voi poznã mare
- Lucrãtura lui doi-bani -
Sã dea drumul pe cãrare,
Om la patruzeci de ani!
Dup-aceea mi-am dat seama,
Când mã întorsei în sat:
De mergeam cu bicicleta,
Eram mult mai câştigat!
Ce sã vã mai zic eu, vouã?...
Pe la pod la Dobârleşti,
Îmi fãcui o pozã, douã:
"Ptii!", zic, "cã bãtrân mai eşti!"
Plec la drum...nevoie mare!
Neoprind, huh, decât, doar
Pentru-o scurtã rãsuflare
Lângã cruce, la Stejar.
De tras, trage. N-am ce zice.
Nici nu cred în ghinion,
Cã-i mergea rablei motorul
De credeai cã-i avion!
Stai aşa...sã dãm o turã
Şi, ca sã mã rãcoresc,
Pânã sus, în fundãturã
Nici gând n-am sã mã opresc!
N-am mers trei sute de metri
Şi, aşa cum intuiţi,
Îmi blocã Ocolul, drumul:
Ãştia-s primii nesimţiţi!
Sã nu lase peregrinul
Sã ia aer de pãdure,
Sã-i opreascã-n drum motorul
Şi plãcerea sã i-o fure!...
Nu-i nimic! Lasã cã mergem
Pân-la Recea, de-astã datã!
Sper sã n-aibã-n gând şi aia
Sã ne-aştepte încuiatã!
Şi, pornirãm împreunã...
Toate bune şi frumoase,
Prin pustia de pãdure,
Fãrã câini şi fãrã case.
Cel puţin cu prima roatã,
Nu ştiu cum am nimerit
Cã m-am pomenit deodatã,
Peste-un şarpe-ncolãcit.
Când vãzui cum scoase limba
Şi striga: "Ia stai, niţel!"
Mã-ntorsei, cu amândouã,
Înc-o datã, peste el.
Şi îl ajutai sã moarã:
De-aia mã-ntorsei grãbit.
Cã voiam, de bunãoarã,
Sã fiu sigur c-a murit.
Mã opri în drum, la Romcea
Şi-i fãcui câteva poze
Mobrei, care, uite, nene,
Merge-un ceas, cu douã doze!
Iacã Recea şi cabana,
Uite capãtul de drum!
Dar, pânã la capãt iacã
Ce noroi!... Acum, e-acum!
Mã îmbãrbãtez în sâne-mi,
Îmi fac vânt...ce credeţi voi?
Ce-i a trece cu motorul
Drept prin groapa cu noroi?
Urc pe şauã, bãrbãteşte,
Îi dau gaz şi mai apoi
Intrai, cât ai zice "peşte",
Pân-la osie-n noroi!
Apoi, ce sã mai vezi, frate?
Un tractor trage acum
Douã trunchiuri, rãsturnate
De o drujbã, peste drum.
Lemnele de-a curmezişul,
Tu, urcat pe douã roţi,
Drumul tãu înspre Fintoaga
Mai continuã-l, de poţi.
Nu ştiu dacã mã veţi crede
Ce vã spun eu vouã-acum:
Mobra ajungea-n Fintoaga,
De nu se strica pe drum.
Înc-un amãnunt uitasem,
Fraţilor, şi voi, surori,
Scumpul lanţ, pânã la Recea
Mi-a sãrit de şapte ori!
Când vãzui eu cum stã treaba,
Zisei: "Hai, cã plec-napoi!
Şi, zicând, trecui cu groazã
Înc-o datã, prin noroi.
Şi, atunci când n-ai ce face
Şi când nu ai ce lucra,
Te mai duci şi pân-la Bulza
Cu motorul... numa-aşa!
Şi aşa cum apucasem
Sã vã povestesc eu vouã,
Pe la panta de la Moarã
Mi se rupse lanţu-n douã.
Uuuiii...ce mai chinezãrie!
S-o-ncãlzit de... sã ia foc!
Şi întins, şi-o zalã ruptã,
Ce sã-l pot pune la loc?!
Şi, cãznindu-mã cu lanţul,
Cum eram murdar pe mâini
Aş fi dat anunţ în presã:
"Dau motorul pe doi câini!"
Întunericul se lasã
Se aud paşi prin frunziş...
Trebuia sã fiu acasã,
Nu cu mobra pe Peştiş!
Scot degrabã telefonul,
Cat un numãr, cat...şi cat...
Vreun viteaz din Cãprioara,
Sã mã tragã pânã-n sat.
De-aş avea eu cum o duce
Pân-la podul de beton...
Ce sã am? Cã n-aveam, tatã,
Nici semnal la telefon!
Scuturai cumplita rablã,
Chit cã nu era a mea,
Şi-i dãdui douã picioare,
Cã nu mã putui rãbda!
Cât clipeşti, veni iar gândul:
"Cine mã pusese, oare,
Ca sã mã complic degeaba,
Sã car rable? N-am picioare?
De am poftã de plimbare?"
Ştiu ce zici: despre Yamaha
Cum poţi sã vorbeşti aşa?
Dar tu o lãsai acolo
De erai în pielea mea!
Mã porni eu la plimbare
Şi, cu gândul la zãvoi,
Nu mi-am luat nici de mâncare,
Cã...vin repede-napoi!
Şi aşa, pe nemâncate,
Motoreta lui Dobrei,
N-a fost ea cãratã-n spate
Niciodatã-n viaţa ei...
Cum vã povesti, Yamaha
Îmi veni mie de hac!
Da-i spusei şi eu, cumetrii:
"Hârburi nu mai vreau în veac!"
Mã trezi cã îmi intrarã
Nişte pietre în papuc;
Şi-n curând se fãcu searã:
L-aşa om, aşa bucluc!
~Peisagistică și grai bănățean ~