DINCOLO DE ADÂNC

    Pășesc pe așternutul plin de frunze,
    Și vin, umil, în fața ta cu scuze,
    Tu, Toamnă, serenissimă și-nmiresmată,
    Binevoiește, fii blândă, și mă iartă...
    
    Și dacă m-ai ierta, de trena-ți udă,
    Am să-ți culeg dovlecii copți cu trudă,
    Și-aș respira aroma ta mireană,
    De mere și de vin, ce-mi picură pe geană...
    
    E vremea să ridic în cinstea ta paharul,
    Căci știu prea bine care-ți este harul -
    De-mbraci pădurea-n aur și tămâie,

    Și-alungi cocorii, să zboare în pustie…

Apele tulburi ce curg printre stânci
Sapă în mine fântânile-adânci.
Palide umbre, fără ecou,
Oglinzile mate din sufletul meu.

Și-apoi, marea verde s-a învolburat,
Pescăruș în zbor spre țărm a țipat.
Algele verzi, zdrențuite-n fâșii,
S-aruncă spre mine ca șerpii vii.

Și iată, mireasma de iarbă arzând
Se-nalță spre stepa întinsă, de cai tremurând.
Cerul a ars și-a căzut mai apoi,
Urlându-și durerea în stele și ploi.

Lumea aceasta, cu-o mie de sori,
Fragilă — ca un dans nupțial de cocori —
E strânsă în coaja Eternului Ou:
Bucăți sfărâmate și lipite din nou.

M-am regăsit în pribegia tufei de ciulin,
Rostogolit de vânt, în ploi mărunte și amare,
Stingher, pe țărmul pustiit al mării de argint,
Cu tâmpla arsă în jăratecul din zare...

În van te-am căutat în holda de secară,
Gândindu-mă la tine, în tristă contemplare,
S-a mai trecut, fierbinte, încă o zi de vară,
Însingurat în mult prea multă așteptare...

Nu te-am găsit, pierdută poate pentru totdeauna,
Și-am plâns amar în dorul nopții grele,
Iar câtă vreme în amurg voi mai ști luna,
O să mai simt aroma ta pe piele...

    În dorul tău, târziu, în noapte,
    Scriam încet tristeţilor deşarte,
    Înşiruind cuvintele mereu,
    Letopiseţ al sufletului meu...
    
    Să-ţi steie slova mea-nainte,
    Memento-ul aducerii aminte,
    Că-n umbră de sărut promis,
    Mai am încă ceva de zis...
    
    Să uiţi şi iar aminte să-ţi aduci,
    Că-n mine doar cuvintele-s haiduci,
    Că-ţi scriu pe cer cu praf de stele,
    Oftatul greu al inimioarei mele...
    
    Căci după noaptea asta nedormită,
    Sunt gata să-ţi cedez şi să iau mită,
    Să-mi fie timpul petrecut cu rost,
    Măcar în schimbul mângâierilor "de post"...
    
    Şi dacă-n cuta pernii tu te-aştepţi,
    S-adorm în lumea celor strâmbi sau drepţi,
    Fie ca trupul meu să-ţi şadă ca un semn în carte,
    O efemeră stea ce străluceşte-n noapte...
    
    Întocmai precum sclavul, ce în iubire ştie,
    Răzbind doar unul, poate, dintr-o mie,
    Neostenit, necontenit, să-şi afle calea,
    Din cei rămaşi să-şi strige jalea...
    
    Căci din nimic, iubire nu se naşte,
    Întregul "tot" nu se cunoaşte,
    Fără soldaţi sau arme, nu e oaste,
    Iar fără dor, nu-i inimă sub coaste…

Dăruiește-mi o stea, o lume, un fir de nisip,
Și-am să-ți cioplesc în albă marmură chip.
Dă-mi un an, o zi, o seamă de secunde
Și-am să-ți dau un gând al minții mele flămânde...

Dă-mi lumină și umbră și tăcerea din nori,
Și-am să-ți aprind în noapte o mie de sori,
Dăruiește-mi cuvinte curate ca frunzele vii,
Strivite-n săruturi pierdute în zorii de zi...

Dă-mi roua din ramuri sclipind efemer
Ca ploaia să-ți cadă pe geamul stingher,
Fără tunet, fără fulger, fără nori: doar senin,
O atingere caldă pe trupul tău lin...

Și dacă-ai să-mi dai o rază, un zâmbet, un pas,
Sub perna-ți tihnită busuioc am să-ți las.
Tu doar să-mi dărui din somnul tău calm,
Un vis, o speranță, un lied dintr-un psalm...

    Cu trudă plină și grea, nopți albe-am învins,
    Nopți nedormite cu temeri de necuprins,
    Cununele frunții către care acum mă înclin,
    Umbrite-s cu frunze de dafin și de măslin...
    
    Împlinite, nopțile mele în zori mi s-au stins,
    Strivindu-mi în pleoape rouă bună de scris,
    Proaspăt strânsă din toate durerile grele,
    Dureri izvorâte din prea-plinul inimii mele...
    
    Degeaba te zbați și dreptul îți ceri, nebună,
    Căci tot între coaste, închisă și fără lumină,
    Am să te port, așa cum te-am purtat mereu,
    Ca pe-o durere, care nu mă lasă la greu...
    
    Că multe dureri îndură ciudatul meu cord,
    Veșnic în dezacord cu mintea din nord,
    Am ales să ignor aritmiile tale și să sângerez,
    Tăcut, prin răni de lumină mă eliberez…

Frunte-mi-ași spăla-o însumi
De povara unui dar
Unui dar ce-mi luminează
Sumbra-mi viață ca un far

Inima el mi-o învie
Oasele mi le-nspăimântă
Fără strop de mârșăvie
Toată viața mi-o-nveșmântă

Dar el doar în plină taină
Când mi-e drag și cel mai bine
Căile mi le îmbină
Cu miros de gelozie

Din extaz el mă coboară
Ca un venin mă torturează
Cu durere mă-nconjoară
Și-n final mă-ngenunchează

E neant, e adăpost
E și ură, e slăbire
E întregul nostru rost
Acest dar, numit, iubire

Iubirea presupune multe sacrificii,
Pavând un drum neștiut în infinit,
Cu încercările urmate de beneficii
Trăite doar pentru un destin unit.

Renunți la orice să poți fi aproape,
La ceea ce poate alții ți-au șoptit.
Azi ai un cuget,care o să te scape
Și-o jumătate timpul său ți-a jertfit.

Rămâneți nedespărțiți întotdeauna,
Parcă ați forma în doi un tot întreg,
Căci ți-e sortită dragoste doar una,
Legătura defel nu las să o dezleg.

Nu ratați ca să trăiți din fiecare clipă,
Din plinătate sentimente se vor reda,
Des pe chip la celălalt se întruchipă,
În clipe dificile ambii nu puteți ceda.

Nu vei crede că altcineva-i mai bun,
Nici să fugi de ce îți este îngăduit,
Căci când ești fără ea,te faci nebun.
Realizezi că lași omul cel mai potrivit.

Am tot încercat să clădesc un suflet de piatră

Dar în ochii mei umiditatea era prea înaltă

Și tot adunând de ici, de colo câte un pic

Azi mi-e mult prea greu să pot să-| mai ridic.

Și chiar și-așa am continuat să te aştept

Chiar dacă înțelegeam prea bine

Că trebuie să-mi sting luminile din piept

Și să-mi continui drumul vieții fără tine.

Aș fi naivă să cred că te mai schimbi,

Nu mai găsesc motive pentru a rămâne.

Și chiar de sufletul mi-e plin de ghimpi

Încerc cu greu să mă despart de tine.

Am irosit prea mult timp pe speranțe

Ce in final s-au dovedit a fi deșarte.

Întinse mi-au rămas ambele brațe

Când fără regrete m-ai lăsat în spate.

Am învățat căin zadar te strig mai tare

C-atunci mai tare tu nu mă auzi...

Și-am decăzut cu fiecare încercare

Doar să nu-mi rămână ochii vesnic uzi.

Ți-am fost deschisă ca o carte

Dar nu ai vrut să mă citești!

Și din senin m-ai lăsat în uitare

Fără să-ncerci măcar să mă-ntelegi.

P.S

Te-aș căuta la fundul sticlelor de vin

Am nevoie de tine mai mult de cât crezi!

Mi-e dorul de tine un rosu sangvin

Atat de mult pentru mine...contezi.

Tu ascunde-te,de vrei,

După fire de mătase

Și lasă-mă să te găsesc,

Făcându-ți dantelă,din toate

Iar de nu vrei dantela mea,

Te învelesc cu catifea

Dar să nu spui,că nu ți-am zis,

Că n-are flori pe ea!

Ea-i caldură

ce-ti toropește sufletu’

când ghețar pierdut in ape tulburi e

Ea e marea caldă și ascultătoare

când toți din jur sunt munți infrigurați și groaznici 

Ea e liniștea ce-ti îmbrățișează

veșnica poliloghie

Ea e soarele ce-ncalzeste pătimaș 

după furtuna

ce chinuit-a sufletul cel nărăvaș 

Ea e mâna care șterge lacrimile inimii

Ea dansează cu grijile in sufragerie

și le transformă in stele de pe cerul vieții

Ea îți sărută durerea

care te-a lipit pământului

și aduce vise, pace și speranță

Ea e dulcea alinarea

Intre stâlpii de tristete

Ea e valul ce se sparge

Să-ti aducă armonie și dulceață la ureche

Ea dresează chinurile 

și le-nedreapta spre pieire

ca să ti-e fie lină calea spre iubirea din povesti 

Ea intre ziduri construite din amar ridică zmee

Si-a sădit mixandre

in golul dintre inima ta și a ei

Și când ceata dinăuntru tău a rupt-o

in bucăți de fluturi mov

Ai știu că o iubești.

Am sânge de reptilă

Şi inima de gheaţă,

Nimic nu mă-ncălzeşte,

Doar a ta dulce faţă.

Când te privesc mă tulbur

Şi inima-mi se-ncinge

Şi simt cum dă în clocot

Prin vene al meu sânge.

Am braţele de fiară

Şi-n loc de pumni obuze,

Nimic nu mă doboară,

Doar ale tale buze.

Când te sărut mă clatin,

De parcă umblu beat

Şi pumnul mi se face

De pluş catifelat.

Am muşchii de felină,

Ca o panteră sunt,

Nimic nu mă alină,

Doar sânul tău cel blând.

Când te dezmierd mă umplu

De un fior gingaş,

Mă liniştesc pe dată,

Devin un pisoiaş.

Am firea de hienă

Şi instincte de rechin,

Nimic nu mă înfrânge,

Doar trupul tău cel fin.

Când mă lipesc de tine,

Ca-ntr-o capcană-s prins,

Din care n-am ieşire...

Şi mă declar învins!