Lepădați în brațele uitării
Te vãd mergând nesigur şi încet,
La pas cu bãtrâneţea obositã.
Pari ca un cãlãtor fãrã bilet
Dar, la un loc cu gloata ce se-agitã.
Te vãd sãtul de vreme şi de trai
Şi, parc-adesea, buzele ţi-s grele;
Nici chef de vorbã, parcã nu mai ai
Şi nici s-asculţi degeaba câte-cele...
Deşi cunoşti al gândului suspin,
Nu-i nimeni curios sã te întrebe.
Chiar dacã trec cei mulţi, aşa cum vin,
Nu-s altceva decât "o biatã plebe"!
Cum te cunosc atât de bine-mi zic:
-"Vei spune-odatã ceva, cuiva? Poate!...
Ai taine multe-n degetul cel mic,
Dar nu pentru cei ce le ştiu pe toate!"
"Specialiştii sacri", din popor,
Ştiind şi ce şi cui îi aparţine,
Nu pot fi mentori, nici pentru ai lor,
Însã se cred eroi şi eroine.
Iatã-l cãzut, agonizând în drum!
Nu-i nimenea pe-aproape, sã-l ridice...
Cãci mulţi din generaţia de-acum
Nu pot sã-i spunã: "Haide sus, amice!"
Nãdãjduiesc cã, pânã la sfârşit,
Vor fi şi inimi binevoitoare,
Luând povara celui istovit,
Sã-l ţinã înc-o clipã, în picioare.
Poems in the same category
About us, people
There are many problems in life.
And this is familiar to everyone.
Yes it's sad and bad for us.
But,we live for those are dear for you.
Live and don't be sad!
Because there is only one life.
No wait for tomorrow,
Say this word today!
Don't say bad word,
leave it for later.
And just be a human.
And live constantly,
While you have life!
Poem about life and people.
Author 🖤 Zamurca Alina 🖤🖤
Specialistul!
Cândva demult visul a fost s-ajung
Un asistent sau un medic veterinar,
Ca să tratez toți pacienți-n suferință
Și liniște s-aduc în casă la gospodar.
În curte-aveam tot timpul animale
Și din păcate se mai și îmbolnăveau,
Atunci plângeam și tare sufeream
Când unele din ele chiar mureau.
De timpuriu mi-am pus în gând
Să-nvăț și să urmez o facultate,
Ca să devin doctor de animale
Să le tratez și să le văd salvate.
Visul frumos în timp s-a împlinit
Și-am devenit specialist cu acte,
Ani mulți profesiei m-am dedicat
Fără a ști adesea de-i zi sau noapte.
Acum când anii mi se scurg la vale
Și-s întrebat ce-i important în viață,
Fără a ezita voi spune...învață carte
Și multă trudă de vrei ceva în străiță!
Femeia
Cu furca aș pleca în cer,
Să-ncarc un car cu stele,
Apoi pe toate să le-ofer,
Numai femeilor rebele.
Să prind în mână sânul lunii,
Să mestec razele de soare,
Strângând în ciur apa furtunii,
C-apoi să pot scuipa răcoare.
Aș reclădi femeia din mătasă,
Şi nu i-aș da nici soţ, nici casă,
Aș pune-o la răscruce ca ispită,
Să moară inima de hepatită.
,,Nu te enerva" în daneză
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Bare et ord
Sagt tilfældigt
Utilgivende
Det slår mig ned.
hjertet tror
Tanken måler det,
Stilheden er væk
For evigt.
Det er desværre min natur,
Men altid i mit sind siger jeg dette:
"Bliv ikke vred!"
bliv ikke sur bliv ikke sur
Ord kan bedrage.
bliv ikke sur bliv ikke sur
At ingen vrede er god.
Måske utilsigtet nogle gange bliver du ramt
Kort sagt, det er ikke passende.
bliv ikke sur bliv ikke sur
Kom så smil og lyt til mit råd.
Bare et ord
Det bringer mig tunge tanker
Og kun med dem
Det omgiver mig.
Det er jalousi
Det kommer som en byrde
Og et ubeskriveligt mareridt
Natten i drømmen sænker sig.
Det er desværre min natur,
Men altid i mit sind siger jeg dette:
"Bliv ikke vred!"
bliv ikke sur bliv ikke sur
Ord kan bedrage.
bliv ikke sur bliv ikke sur
At ingen vrede er god.
Måske utilsigtet nogle gange bliver du ramt
Kort sagt, det er ikke passende.
bliv ikke sur bliv ikke sur
Kom så smil og lyt til rådene.
Og du vil vide
At fortælle dig
alligevel,
alle der
Bliv ikke vred!
bliv ikke sur bliv ikke sur
Ord kan bedrage.
bliv ikke sur bliv ikke sur
At ingen vrede er god.
Bliv ikke vred!
Viaţa de albină-i grea,
Viaţa de albină-i grea,
Nu o ştie nimenea.
Treizeci de zile trăieşte,
Ea aleargă şi munceşte.
Zi de zi din stup ea zboară,
Ca să facă miere, ceară.
Ea zboară din floare-n floare,
Cu polen pe aripioare.
Albinele –s călătoare,
Zumzăie din floare în floare.
Florile polenizează,
Şi la stupi se întorc în grabă.
Polenu îndată adunat,
La stupină îi tot cărat.
Acolo-i pus cu migală,
Ca să-l facă miere, ceară.
Altele stau în stupină,
Şi au grijă de regină.
Stau acolo fac curat,
Şi mierea-n faguri o împart.
Căci acolo în stupină,
Numai zumzet de albină.
Toate au sectorul lor,
Îngrijesc, muncesc cu spor.
Est e-o vorbă din popor,
Munceşte nu sta trântor,
E zicala, bat-o vina,
Să fii harnic ca albina.
Recitaluri - Frământările gândurilor
Uneori mă gândesc la tine
La soarta ce mă așteaptă
La temnița de răni
Ce am adunat -o.
Eu vreau a ta durere
S-o pon la inima mea
Să simți fericirea
De la mine cândva.
Nu vreau să te alung
Pe tine, rană dulce,
Căci vreau ca să te am
La mine mereu.
Te-am iubit enorm de mult
Vreau să te păstrez mereu
Căci vreau să te am
La inima mea.
Other poems by the author
În plină vară
Vai de mine, ce cãldurã!
Sã ies la cosit? Nici gând!...
Mort de cald, retras în şurã,
Îmi bat coasa, fluierând.
Vãd acvilele pe ceruri
Cum, în cercuri, se rotesc;
Şi simt vântul, cum adie
Pe pãmântul românesc.
Scapã soarele la vale,
Scapã, cãtre asfinţit.
Vai de mine! Gata somnul!
Mai am fânul de cosit!
Curge apa-n dungi, pe frunte,
Curge, mai ales când stai;
Cã, lucrând, nici nu-ţi dai seama
C-a trecut şi luna Mai!...
Lacrimi, la apusul vieții
Stând pe un scãunel cu trei picioare,
Te întrevãd, la uşa din cerdac,
Gândindu-te la vremea viitoare
Şi la nepoţi: cum sunt şi ce mai fac...
Şi te gândeşti adesea şi la mine...
Sunt lângã tine. Dar... tu nu mã vezi...
N-auzi plãcutul zumzet de albine,
Nici pasãrea ce cântã prin livezi.
Cu gândul obosit de-atâta trudã,
Cu ochii tãi albaştri şi senini,
Tu cercetezi a zãrii hainã udã,
Şi-ţi vezi nepoţii-mpinşi de soarta crudã,
Plecaţi pe multã vreme-ntre strãini.
Atâţia nori trecurã peste tine
Ce ţi-au adus zãpezi şi vânturi reci,
Atâtea temeri, zâmbete, suspine
Şi-atâtea frunze moarte, pe poteci!
Cum simţi cã iarna vieţii tale vine,
Tu nu mai vrei nici faimã şi nici bani;
Ci, doar sã ştii c-ai tãi o duc mai bine:
Cãci ai ajuns la şaptezeci de ani!
Plãtind tribut mişcãrilor greoaie,
Mã uit acum, din nou, la dumneata
Cum, de pe prispã, intri în odaie,
Cu faţa udã, ca-ntr-o zi de ploaie:
De-atâtea lacrimi, câte-au curs pe ea!
Graiul amintirilor
(Experienţele, locurile şi personajele prezentate, sunt specifice timpurilor trãite de autor).
Mi-aduc aminte de ai mei
Bãtrâni de altãdatã...
De vremea când mergeam cu ei
Sã strângem snopii de tulei
Şi când bunicul îmi era
Mai mult decât un tatã.
Cum scârţâia uşa-n ţâţâni,
Sã intre bunu-n tindã!
Vãd coasa ce-o ţinea în mâini,
Simt apa rece din fântâni;
Şi n-are cum!... Da, n-are cum,
Un dor sã nu mă prindã!
Mã vãd din nou, parcã-n ocol
Umplând borcane goale
Şi cu nisip, şi cu nãmol
Ieşind afarã-n capul gol,
Pe când fierbea, la foc domol,
Ciolanul, pe sarmale.
Mi-aduc aminte ca acum
Şi lacrimi curg şiroaie...
Cum se-nãlţa din coşuri, fum,
Şi cum sãream, cum sã vã spun...
În balta tulbure din drum
Dupã o zi de ploaie.
Mi-e dor de turmele de miei,
De holdele arate;
De primãveri, de ghiocei,
De grauri, ce-aduceau cu ei
Vreun cântec sau vreun obicei,
Din ţãri îndepãrtate.
Şi cum sã nu îţi aminteşti
Ieşirile-n naturã,
De liniştea din Dobârleşti,
De verile scãldate-n foc,
De soare, de cãldurã...
De vechiul ceai din flori de soc,
De vreun drumeţ, care-avea loc
La noi în bãtãturã?
De mama, care ne-aştepta
Cu turte, în cãmarã,
De ciorba care clocotea
Sub jarul "foc şi parã",
De rândunica ce ţipa,
Din zori şi pânã-n searã!...
Ah, Doamne, caldã mai era
Cãsuţa de la ţarã!
De toamna, ce punea-n cântar
Veşmintele, ca plumbul;
De prima zi a lui Gustar
Când bunu', mare gospodar,
Îşi pregãtea un pãlimar
Sã suie-n pod porumbul.
De-atâtea ori am strãbãtut
Cãrãrile Poienii!
Când vântul trist, trecea tãcut
Mişcându-mi oalele de lut...
Şi-atâtea toamne au trecut
De-atunci, prin sita vremii!
De iernile care, venind,
Pãreau cã nu mai pleacã;
De când strângeam trifoiu-n Grind,
De vechi rugini, care se prind
De piatra coasei, care stã
De astã-varã-n teacã...
Dar, în sfârşit, plecau tiptil
Şi fãrã sã-mi dau seama;
Iar eu fugeam, fiind copil
Şi aprindeam câte-un fitil,
Dorind sã vinã-ntâi april,
S-o pãcãlesc pe mama...
Aşa fusese pe la noi,
Cu multã vreme-n urmã.
Dar, parcã totul s-a schimbat:
Plecat-au oamenii din sat,
De-ogoare nu le-a mai pãsat,
Nici câinilor, de turmã.
Deplâng, după atâţia ani,
Acele scumpe clipe!...
Mã tem cã vor rãmâne-orfani
Mai-tinerii contemporani,
Având şi case, având şi bani,
Statut de "tipi" şi "tipe":
Din vremurile de demult,
Nu fac icoane şi nici cult
Dar ştiu cã n-or mai vrea nicicând,
Nicicând sã se-nfiripe!...
Mai poate fi iubită România?
Mai poate fi iubitã-aceastã ţarã,
Cu toate câte sunt cuprinse-n ea,
Cum o iubeau bunicii-odinioarã,
Privind-o ca pe cea mai sfântã stea?
Mai poate "românismul" fi o cinste,
El însuşi fiind privit ca un stigmat?
Mai figurãm pe-ale virtuţii liste
Cu-onoarea, care nouã ni s-a dat?
Cum poţi sã mai pretinzi integritate
Când mişunã cei lacomi şi nedrepţi?
Când se aprinde focul în cetate,
Ce linişte şi calm sã mai aştepţi?
Cei ce se ţin pe propriile picioare,
Nu lasã laşitãţii sinonim.
Dar dacã toţi fug, care mai de care,
Noi ce sã facem? Unde sã fugim?
O-aşa tendinţã, tot mai progresivã,
A maselor de culţi şi de inculţi,
Ne sugereazã o alternativã:
Sã facem şi noi ce fac cei mai mulţi.
Se afişeazã-o lume irealã,
Fãrãdelegi, în vãzul tuturor;
Şi creierul românului se spalã
Cu ştirile de la televizor!
E clar cã sunt ascunse-interese
De-a cufunda poporul în prãpãd;
Şi încercãri, din ce în ce mai dese,
De-a-nchide ochii celor care vãd!
Ce farmece bãbeşti, "de-a Babei-Dochii"
Popor creştin, cu oameni educaţi!?
Cum v-au convins sã vã închideţi ochii,
Sã nu vedeţi? Pe voi...care vedeaţi?
Cum de au reuşit sã se strecoare
Asemenea-ntuneric vinovat
Şi alte chestii manipulatoare,
De la colibã, pânã la palat?
Pe micile, pe marile ecrane,
Ni se aratã cât suntem de rãi.
Atrocitãţi, de-a dreptul inumane,
Înjurãturi, şi certuri, şi bãtãi...
Minciuna e prezentã la tot pasul
Scoţând, în faţã, oameni populari;
Şi, de la microfon, îşi drege glasul,
S-o poatã crede toţi: şi mici, şi mari!
Înfieraţii-acestei generaţii
Aruncã cu acid şi cu noroi,
Sã se urascã între dânşii, fraţii,
Sã ne scârbim, noi înşine, de noi.
Noi nu ne asumãm aşa osândã
Ci renunţãm chiar astãzi, la pãcat,
Îndepãrtând pe cel ce stã la pândã,
Cu-ntoarcere spre Cel ce ne-a creat!
Sã preţuim aceastã scumpã ţarã,
Cu câte a-nzestrat-o Dumnezeu!
Sã nu ne mai vãitãm, spre cei de-afarã,
Şi nici sã nu fugim, când dãm de greu!
Noi nu suntem nici irecuperabili
Nici prãpãdiţi, stând toatã ziua-n geam!
Sunt, printre noi, atâţia inşi capabili
Şi virtuoşi şi iubitori de neam!
Sã iasã, dar, din mintea tuturora
Aceastã aberaţie cumplitã!
Vestiţi, s-audã fratele şi sora,
CĂ ROMÂNIA POATE FI IUBITĂ!
Gânduri peste gânduri
Ce poţi ştii tu de clipa-ţi viitoare,
Când ea nu se gãseşte-n mâna ta?
Sau o vei socoti fãrã valoare
Ca şi cum chiar mai mult ai merita?
Ce sac de bunãtãţi sã-ţi mai aducã
Cel ce le-mparte celor muritori?
Când pentr-un bine, cât un miez de nucã
Ai stat nepãsãtor, de-atâtea ori!
Rodeşte mintea nemulţumitoare
Un pai uscat sau grâu deplin în spic?
Dar, Domnul dã rãsplatã celui care
Îi mulţumeşte pentr-un lucru mic!
Cãci vremea scurtã, rânduitã ţie,
E un adevãrat mãrgãritar
Fie rãscumpãrat pe veşnicie,
Fie jertfit degeaba pe altar!
Acelaşi timp îl are înţeleptul,
Pe care-l are cel nepãsãtor.
Pe când acesta crede c-are dreptul,
Dintâiul va fi recunoscãtor.
Nu ştim nimic de timpul care vine,
Aşa cum nu-şi ştiu peştii ceasul lor;
Dar ştim cã trecem din greu, spre mai bine,
În timp ce ei nu-s conştienţi cã mor.
În floarea tinereţii, omul crede
Cã el este stãpân pe timpul sãu,
Însã abia la bãtrâneţe vede
Cine-i, de fapt, Stãpânul: Dumnezeu!
O urmã de pantof, în praful verii,
Va fi, creştine, existenţa ta?
Sau bulgãrul de-argint, ce-l scot minerii,
Pe care focul îl va curãţa?
Iar gândurile tale, cele multe,
Vor fi un lan de grâu, folositor?
Sau o grãmadã mare de insulte,
Pierdute pentru vecii vecilor?
Prin viaţã, tu nu treci decât o datã:
Învaţã, prin urmare, A TRÃI!
Pânã nu vine noaptea-ntunecatã,
Pânã nu auzi gongul ce-o sã batã
Şi sã cerşeşti cu lacrimi înc-o zi!...
26.11.2021, Maribor, SLO
Pamflet pandemic
Încã avem, sã ştiţi, suflet în noi,
Pe care nu-l lãsãm la îndemâna
Unor aşa netrebnici de ciocoi
De nu ştiu ce-i ruşinea şi nici frâna!
Sã nu mişcãm, voi ne legaţi de pat
Iar de durerea noastrã-n cot vã doare!
Sunteţi nãtângi sau voi chiar aţi uitat
Cã umilirea, cere rãzbunare?
Abia-aşteptaţi sã zicem: "Aoleu!"
Ca sã ne şi reduceţi la tãcere...
Fãrã sã ştiţi c-avem un Dumnezeu
Mai lângã noi ca multe-infirmiere!
Noi nu o sã vã fim vouã pe plac
Urmând a voastrã dezumanizare!
Voi nu aveţi seringã şi nici ac
Din oamenii cinstiţi, sã faceţi FIARE!
Lehamite ne e de ce legi daţi
- Ce n-au avut românii-n veci sub soare! -
Vã plac oamenii tot mai încuiaţi,
Cu cheile prostiei sclipitoare.
Minţiţi poporul, din obişnuinţã,
Aşa cum procedaţi voi, an de an!
Promiteţi tot ce nu vã stã-n putinţã,
O, neam fãrã ruşine şi viclean!
Voi v-aţi înstrãinat de-acest pãmânt
Şi aţi fãcut dreptatea de ocarã,
Atunci când v-aţi legat cu jurãmânt
Sã prãpãdiţi tot ce e sfânt din ţarã!
Pre legea voastrã nu mã pot baza
- Elevi cu patru-n tezã la chimie! -
Pre indivizi ce-acuz-o formã rea
Şi fãrã precedent: DE NEBUNIE!
☆
De nebunia lor ne-am sãturat,
De ştiri, de propagandã, de mizerii,
Ni-e dor sã respirãm aer curat
Şi fãrã presupusele bacterii!
02.12.2021, Gostkow, Pl