1  

A fost odată

De când suntem mici avem vise,

De multe ori ele nu sunt atinse,

Toți au așteptări, speranțe,

Dar, ele nu te i-au mereu în brațe,

Iar atunci, tristețea vine din senin,

Și te cuprinde cu brațele de mărăcini

Durerea apare, se urcă în spinare,

Iar pofta de viață dispare.

Ce e viața când nu te iubești?

Ce viața când nu știi să iubești?

Devii o simpla carapace,

Care nu va avea pace,

Un gând te va frământa în fiecare zi,

Cu ce-ai greșit când ai fost copil...

Ce bine și frumos a fost,

Când viața mai avea rost.


Category: Diverse poems

All author's poems: Eu poezii.online A fost odată

Date of posting: 11 April 2024

Timp de citire: ~1 min.

Views: 1242

Log in and comment!

Other poems by the author

Zi-mi

Ține mâna mea și spune-mi,

Ce ți-ai spune dacă te-ai vedea din nou copil?

Ce reproș, ce rugăminte,

Ceva ce ai ține minte?

Ține palma mea și spune-mi,

Ce ai face dacă nu ai fi infirm?

Ai alerga după faimă,

Sau ți-ai vinde sufletul pentru o haină?

Privește-mă în ochi și spune-mi,

Ce ai face ca să nu mai fii un om hain?

Eu cred că omenirea e un cancer,

Iar bunătatea și altruismul nu ne place.

Dacă adevărata fire a unui om încerci sa o dezbraci,

Vei observa ca este aievea unor draci.

More ...

Muza mea

O, muza mea,

Vreau să-ți ating pielea ca de catifea,

O, muza mea,

Vreau ca tu să fii a mea,

Să mă îndrumi în nopțile triste

Să mă săruți în nopțile ce-or să existe. 

Să nu mă lași să plec

Pentru că timpul trece ca un farmec.

Eu sunt al tău,

Tu ești a mea,

Împreună noi vom trăi

Până ce întunericul ne va despărți.

More ...

Anca II

Simt că mă sufoc fără tine,

Iar sufletul tânjește după a ta iubire,

Îmi înec suferinta in pastile si alcool,

Si crede-mă... simt că mor.

 

Încă sper, după două luni,

Și mă afund in rugăciuni,

O clipă, sa te mai țin in brațe, 

Si să-mi lovești inima ca două gloanțe.

 

Poate in altă viață,

Într-o altă dimineață,

O sa ne întâlnim,

Unul pe altul, sa ne sprijinm.

 

E un vis frumos, aproape imposibil, 

ma gândesc la noi, și la tot ce era posibil,

Crede-mă, nu pot să-ți dau drumul,

Fara să-ți mai simt, măcar o dată parfumul.

More ...

Noi

Viața e senină,

Când îți dă lumea lumină

La bine și la greu,

Noi, vom fii mereu

Chiar de-i ploaie, sau de-i vânt,

Acasă este locul nostru sfânt,

În care ne vom revedea chiar și-n noaptea aia grea.

Împreună vom învinge,

Orice taur ce ne-n pinge,

Prin noroi și prin șuvoi,

Împreună, vom fi doi.

Eu cu tine,

Siguranța, împlinire.

More ...

Lipsa jumătății

E frig și sunt singur.

Destinul mi-e sigur.

Casa e goală, 

Iar încet, încet, voi da în boală.

Scaunul e acum trist,

Iar pianul e acum închis.

Asta e, singurătatea,

După ce ți-a plecat jumătatea.

Când nu mai ai pe nimeni,

Să îți fie lângă tine.

Un nimeni tu vei fi

Până în ziua în care vei muri. 

More ...

Nu pot evada

Sunt trist, sunt frânt, 

Inima mi-e mormânt, 

nu pot evada.

E întuneric și amar,

Viața e un coșmar,

nu pot evada.

Să ies aș vrea,

Din cochilia mea,

nu pot evada.

Oare nimeni nu poate vedea,

Ce e in inima mea?

nu pot... Nu pot evada...

More ...

Poems in the same category

Apocalipsa mea

 

Pierdut mi-e pasul sprinten pe cărare,

În față nu mai e nimic din vechea junglă,

Iar mersul obosit îmi e fără răbdare,

Și nu mai știe pe unde ar vrea s-ajungă.

 

E totul fad, și-n jur întreg pământul crapă,

Sinistru urlă cerul înroșit și văile deșarte,

Văd lacuri și fântâni ce latră după apă,

Și abisuri nesfârșite ce jinduiesc a moarte.

 

Himerele amuțesc subit sub lungi priviri,

Iar munții plâng nemângâiați de stele,

Din ceruri cad întruna și îngeri, și martiri,

Și plânge Dumnezeu cu lacrimile mele.

 

Mi-aș țintui acum și trupul sus pe cruce,

Dar e târziu, și crucea, nu vrea de noi să știe,

Mi-e drumul rătăcit și n-am unde mă duce,

Decât să mor în vers, în poezia mea pustie.

 

Și simt că tot infernul lumii-l port în spate,

Din când în când am dreptul să respir,

Sunt obosit de-atâta umblet după moarte,

Și nici nu mai am dreptul să fiu măcar martir.

 

Și nu știu cât mai am puterea să rezist,

Și-n rai, și-n iad sunt porțile demult închise,

Și nici măcar ca nume, aici nu mai exist,

Că toate neamurile au fost pe veci proscrise.

 

Pun capul pe pământ și singur mă îngrop,

Dar lacrimi nu mai am pe mine a mă plânge,

Văd însă moartea furioasă cum vine în galop,

Mă smulge din sălaș și-mi scuipă-n vene sânge:

 

"Poetul e sortit să bântuie necontenit pământul,

Iar moartea să-l aștepte cât cerul vrea să-l ție,

Să poarte-n suflet: creația, lumina și cuvântul,

Să plângă neîncetat și-apoi durerea să o scrie."

 

More ...

Toamna

 

Au început de ieri copacii,

A lor haină să îşi schimbe,

Tremură acum săracii,

Crengile încep să-şi plimbe.

 

A lor frunză verde, mare,

S-a uscat şi-a îngălbenit,

Şi-a început încet să zboare,

Cu un vânt din răsărit.

 

Plouă mult şi e răcoare,

Peste dealuri ceaţa-i deasă,

Pleacă păsări călătoare,

Să-şi găsească altă casă.

 

Toată lumea-i pe ogoare,

De cu ziuă până-n seară,

Strâng recolta în hambare,

Şi duc fructele-n camară.

 

A schimbat natura haina,

Şi-a pus rochie arămie,

Şi-a pus numele de Toamna,

Şi se plimbă pe câmpie.

 

More ...

Ad literam

 

În trista mea înţelepciune,

Sub aura ce am hulit-o,

Am râs, am plâns, am fost minune,

Minune ce am irosit-o.

 

Cu-n mers trădat de călcătură,

Cu paşi bolnavi şi mult prea mari,

Scuipând din ochi mister şi ură,

Am spânzurat poeţi şi cărturari.

 

Cu Dostoevski, Goethe, Eminescu,

Nopţi albe am mâncat pe pâine,

Râdea de noi bătrânul Maiorescu,

Căci nu ştiam de-i azi ori mâine.

 

Biblioteci am ars zâmbind,

Din cărţi mi-am construit coşciug,

Cu Shakespeare m-am trezit dormind,

Iar cu Giordano am ars pe rug.

 

 

More ...

Singurătatea

 

Cerul mi te-a încredințat

ca pe o umbră fidelă,

fără greutate, fără trup,

dar mereu aproape de pașii tăi.

 

Te voi urma prin dimineți aglomerate,

voi sta pe marginea patului

când oboseala îți cade din umeri,

mă voi așeza între gândurile tale

ca un spațiu pe care nu-l poți umple.

 

Nu voi cere nimic.

Nu fac zgomot.

Învăț respirația ta

și o păstrez când râsul altora se stinge.

 

Sunt martorul tăcut al izbânzilor tale,

ecoul care rămâne

după ce ușile se închid.

 

Te cunosc fără să mă privești,

îți știu fricile înainte să le rostești,

îți număr tăcerile

ca pe niște mărgele rare.

 

Aș vrea să-ți ating fruntea,

să-ți șterg neliniștea cu o mână adevărată,

dar menirea mea nu e mângâierea.

 

Te voi însoți până la capătul fiecărei zile,

te voi păzi de zgomotul care te frânge,

voi fi mereu lângă tine —

dar nu te voi putea atinge vreodată.

 

Sunt... Singurătatea!

 

More ...

Instinct

 

E plin de ură astăzi între noi,

Se ascut cuţitele sub masă,

Nutrim cu viclenie sentimente noi,

Dospite într-o cocă ucigaşă.

 

Ne-am injectat venin în limbă,

Privirea ni-i un sloi de gheaţă,

Prin trup armatele se plimbă,

Şi-i stare de alertă peste viaţă.

 

Ne bucurăm când camaradul moare,

Rânjim cu steagul păcii în mână,

În suflet, demult nu ne mai doare,

Şi totul e-n război, nimic nu se amână.

 

Pe mama am făcut-o general,

Pe tată l-am numit iscoadă,

Şi peste neamuri s-a transmis viral,

Ca tot ce-i bun, să fie declarată pradă.

 

În public ne afişăm apoi semeţi,

Şi răspândim duhori în jurul nostru...

Căci, ca primată, nu ai cum să înveţi,

Ce înseamnă om, şi care-i este rostul.

More ...

Poem

Cândva, o femeie cu parul blond,iti va apărea în cale

Nu o întrebi cum e viața ei

Nici ea pe tine,

O vei vedea aranjată la volan,ducându-și pisica la veterinar

Se va uita o secundă ,Acea secundă în care..nu te mai recunoaște,

Nici acea noapte plină de sărutări,Și nici paharul cu vin..ce de dor îl mai scuturi. 

 

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍