Urzeala

Un fuior de îndignare îmi stă în casă,

zadarnic de încerc să-l torc.

Fire albe ce m-au legat de tine,

moi, dese, și-ncurcate, mi se leagă

într-un nod familiar.

În jurul gurii îți cos amarnic,

cuvinte spuse prea devreme.

Acum brazdate-mi sunt pe față

spaimele iubirii mele.

O alta ață se-nfiripă, jalnic,

adânc, uitându-te zâmbind.

Sugrumată-mi e speranța

ca n-ai terminat cu mine,

că paioara nu e gata.

Coase-mi ce-ai crezut pe suflet-

toarnă-mi mânia toată,

pe pânza brăzdată cu ochii

tăi efemeri și cutezanți.

Varsă-mi aurul din vene,

pe care l-am simțit cândva,

cand nu știam dacă voiai

să mă arunc în gol, în fața

ta.

Ușure toarce-mi hybrisul

c-am îndrăznit, vezi Doamne, 

să mă-ndrăgostesc firesc

De un Soare fără raze, tu,

Eu, lună fără cer.

Cere-mi toate vorbele diseară

înapoi, nu le mai vreau.

Propria-mi pânză mi-am rupt-o

chinuită, în fața Ta.

Nu-ți mai vreau căldura, pleacă!

lasă-mă să mă golesc,

de toată mândria ta și patos-

resimțite de-un veac.

La ce-mi sunt bune deziluzii,

cand în mintea ta cumplită,

eu doar trec, mă umilesc,

Doar ca ție să nu-ți dispară

prețioasa ta coroană.


Category: Parting poems

All author's poems: ANONIM poezii.online Urzeala

Date of posting: 8 June 2024

Timp de citire: ~3 min.

Views: 1252

Log in and comment!

Other poems by the author

Privind

Jos

 

în

praf

 

oglindit

un albastru

cer senin

More ...

Să nu …

Dacă vreodată m-aș fi gândit că o să iubesc

și că durerea e patima iubirii,

poate că, în altă viață, va trece,

doar să nu dai de altcineva cu inima rece.

 

Să nu întâlnești o astfel de tipă

care să-ți lase inima friptă,

să nu iubești ca prima oară,

căci dragostea te omoară.

 

Nu iubi cu ochii-nchiși, dar…

atinge-te de suflet

și vezi cum să fii iubit,

dar nu-n această lume.

 

More ...

Cum aș putea?

Cum aș putea să trec peste tot, când tu mi-ai spus că nu trecem real niciodată peste? Cum să șterg din mine senzația de tine? Că mă doare așa tare că nici nu mai simt, dar simt tot ca niciodată

Cum aș putea să uit că ești ca un vis frumos pe care îl puteam trăi, nu doar visa? dar m-am grăbit prea tare să deschid ochii și te-ai evaporat, ai dispărut odată cu noaptea

Cum aș putea să uit toate nopțile în care voiam să dorm și tu voiai să îți ofer mângâiere și îmi spuneai că somnul nu e necesar pentru noi, ci doar emoția noastră? Că putem să ne simțim cum vrem, să ne relaxăm, să stăm în copac, să fugim..

Cum aș putea să mai merg pe strada pe care ai pășit tu, să mă uit la cerul la care te-ai uitat tu, să respir același aer, știind că nu o vom mai putea face din nou împreună prea curând?

Cum aș putea să trăiesc fără ca tu să fii în mintea mea, în inima mea, în visele mele, în momentele mele de beție și de trezie? Dar cum aș putea să te mai am în toate astea dacă tu nu mai vrei acolo?

Cum aș putea să mai mănânc vreodată ceva dulce și bun fără să-mi zboare instant gândul la tine?

Cum aș putea să nu te caut pe toate coridoarele, în toate încăperile, pe toate străzile, în toate chipurile, știind că te-aș fi găsit mereu?

Cum aș putea să mai gândesc limpede când toată concentrarea mea e la cum să-ți atrag din nou atenția?

Cum aș putea să-mi mai port măștile când tu m-ai dezbrăcat de toate și m-ai văzut cu adevărurile mele, cu relele mele, vulnerabilă, fără gardă?

Cum aș putea să mai vreau ceva când tot ce am visat vreodată să am mi-a scăpat printre degete?

Cum aș putea să nu te vreau, totuși? Când tu ești tot ce eu n-am putut să fiu?

Cum aș putea să trăiesc în neștiință, în nesiguranță și în deznădejde, când tu mi-ai arătat că trebuie să am speranță?

Cum aș putea să te privesc fără să simt? să simt acea singură îmbrățișare care ne-a semnat sfârșitul?

Cum aș putea să te învinovățesc că ai plecat, deși ți-am spus că o vei face?

Cum aș fi putut să te împiedic?

Cum aș fi putut să schimb ceva?

Cum aș putea să regret că ne-am întâlnit? sau să consider că a fost doar o întâmplare fără însemnătate, când e clar că faci parte din destinul meu?

Cum aș putea să nu mă mai gândesc la tine când plouă? sau când e însorit? sau când sunt afară? sau când sunt în pat, singură și neliniștită, pierzând timpul?

Cum aș putea să caut ceva fără să mă aștept să te găsesc și pe tine?

Cum aș putea să te mai cred când ai plecat cu tot cu încrederea mea? Cum aș fi putut să am încredere când știam că o să pleci?

Cum aș putea să mai am iubire când tu o ai pe toată și nici măcar nu știi?

Cum aș putea să te iubesc fără să doară?

Cum aș putea să te urăsc?

Cum ai fi putut să mă iubești?

Cum ar fi putut să nu fie?

More ...

crin sau dor?

am scris povesti doar din iubire

ca n am simțit odată amăgire

pana sa pleci tu

pana sa pleci pe alta cale

ai ales o alta vale

ai ales sa te despărți de mine

si sa zici o alta știre

iubitei tale nevăzute

ca ai ascuns-o grav de mine

când soarele era pe cer

si pe mine m ai iubit

tu tot numa la ea te ai gândit

știu ca eu sunt trandafir

si tie tin place mult mirosul de crin

nu te ai înțeles cu ei

cu roșul si cu spinii mei

repede ți-a luat ea nasul

ca eu nu sunt parfumata

cu miros ca ea, de amanta

eu miros a dragoste

a soare si a bucurie

daca tu vrei amăgire

alege te rog  alta iubire

draga iubit

tu m ai lasat

pentru un apus necolorat

pentru soare gri si rece

nu mai ai din ce alege

ti am dat tot si n-a ajuns

doar roșul cu spini aprinsi

asa ca daca vi napoi

sper sa ti curga sangele

pe mainile albe curate

pure, fine, alintate

roșul care e din mine

durerea sa ti o transcrie

si petalele plecate

sa fie din nou trasate

si sa simta iara pace

cand pui tu mana pe ace

si nasul sa nu ti mai uite

mirosul iubirii mele iute

More ...

Veghe

În noaptea

rece

 

suspendată-n

nemișcare

 

a răspunsului

tăcere

More ...

Suflet bun - Dan Florina

Cât mai poți suflet bun

Cazi, cedezi și suferi

Crezând că așa este bine

Să îi dai inimi răbdare

Chiar dacă o să doară

 

Într-o lume rea și falsă

Fii tu suflet bun și cald,

Liniștea și bunătatea

Mai de preț ca omul bun,

Dragostea ta îl doboară

 

O fărâmă de iubire

Să-ți cuprindă sufletul bun

Căci iubirea este veșnic

Și omul bun mai blând

Fii tu omule mai bun.

More ...

Poems in the same category

Cântecul firului de iarbă

Pe-un deal tăcut, sub cerul fără grabă,

Creștea un stejar cu fruntea spre înalt,

Iar jos, la umbră, tremura o iarbă,

Un fir mărunt, de soare-nsetat.

 

Stejarul stătea drept, cu ramuri grele,

Privind spre ceruri, liniștit, deplin,

Iar firul îl privea ca pe-o minune,

Cu dragoste de lut și dor divin.

 

,,Din umbra ta te strig, nu pentru slavă,

Ci doar să știi că sunt și eu aici,

O frunză mică-n marea ta ispravă,

Un glas ce cântă-n vânturi prea pitici.

 

Te chem ca roua dimineții clare,

Să-mi fii o clipă cer și adăpost,

O zi din viața ta mi-ar fi de-ajuns,

Să știu că-n lume n-am cântat pe cost.

 

Privește-mă măcar cum mă privește vântul,

Cum mă ascultă ploaia când suspin,

Căci tot ce sunt e cântec și pământ,

Și tot ce vreau e-un pas spre tine, lin.

 

Că lumea-ntreagă, poate, m-ar fi-nțeles,

Cu foșnet, cu plânsori, cu glas mărunt,

Dar tu, crescut prea sus ca să cobori,

N-ai auzit ce-n mine era cânt.”

 

Stejarul zâmbi frunzelor de sus,

Ascultă cântul firului ușor,

Dar iar privirea-n ceruri și-o supus,

Lăsând pământul mut și tremurător.

 

,,O oră doar să fim aceeași umbră,

Să-mi lași o rază-n sângele de lut,

O oră, stejar mare, și-apoi umbră,

O oră, și să mor… mi-ar fi plăcut.

 

O zi din viața ta mi-ar fi de-ajuns,

O zi, stejar cu inima de sus,

O zi, și-n ea tot dorul meu ascuns

Ar fi-nflorit și-apoi s-ar fi supus.”

 

Dar pomul se-ntoarse spre infinit,

Cu trunchiul plin de sine și tăceri,

Iar firul rămase-n vânt, năruit,

Cântând ce n-a primit în mii de ieri.

 

Și-acum, sub cerul care nu mai cade,

Firul se pleacă, dar nu se usucă-n tot,

Căci dragostea, chiar dacă nu se-ntâmplă,

Rămâne cântec viu… și-atât îl pot.

More ...

Fără măști, fără filtre

În lumea aceasta de oglinzi strălucitoare,

unde femeile sunt întotdeauna prea mult sau prea puțin,

se conturează chipuri de fum și oase de lut.

În fiecare colț al lumii, stau siluete cu o masca,

ce nu sunt ale lor,

ci sunt făcute din așteptările altora.

 

Te întrebi în fiecare dimineață:

„Oare îmi pun astăzi frumos părul sau îl las să fie vânt?

Să-l ascund sub o coroană de spume aurii sau să-l las să se frângă în vântul meu propriu?”

Dar, într-o lume unde frumusețea este o haină de mătase prea strâmtă,

nu există răspunsul corect, nici un loc unde să îți găsești libertatea.

 

Ai fost învățată să fii „prea largă”

pentru a te potrivi cu rochiile ce se fac prea mici pentru tine.

Ai fost sfătuită să îți ridici fusta, dar cu o privire fugară

pentru că, dacă arăți prea bine, vei fi un semn al rușinii pentru cei care nu înțeleg.

Te privesc ca pe o pânză goală și cer un tablou fără margini,

unde nu poți fi tu însăți fără să îți pierzi identitatea.

 

Te aranjezi, îți pui un fard de culoare,

dar știi că, dacă o faci, te vei pierde în haina unei iluzii.

Ai fost învățată că „fără machiaj ești nesigură, o floare ofilită în frig”.

Dar dacă te machiezi, ai devenit doar un perete de glet.

Niciodată nu ești tu, dar mereu trebuie să fii „altceva” –

o rochie, o mască, un păr strălucitor, dar niciodată un suflet.

 

Aș vrea să-ți spun că în mijlocul acestor oglinzi

nu este nimic mai frumos decât tu în neființa ta.

Fără haine care să îți strângă trupul,

fără glet sau vopsea pe chip,

fără cuvinte care să te definească sau să te limiteze.

Doar tu și lumina care iese din ochii tăi.

 

Pentru că frumusețea nu se ascunde în părul tău

sau în rochia ce îți strânge pielea.

Ea este în respirația ta,

în fiecare pas pe care îl faci

într-o lume care te vrea îmbrăcată în „nu sunt destul”

și totuși, tu ești tot ce trebuie să fii:

sufletul tău în formă de trup.

 

Fii mai mult decât o mască.

Fii mai mult decât o rochie.

Fii un vis viu, un gând liber.

Nu te ascunde în spatele unei imagini

pe care nimeni nu o va înțelege vreodată complet.

Rămâi așa cum ești – unică, reală, nemărginită.

Și lasă lumea să te vadă așa cum te vede Dumnezeu:

fără filtre, fără trucuri, fără măști.

 

 

More ...

A mai căzut o frunză...

A mai căzut o frunză...

Aici, am împărțit amintiri
Și o dragoste senină.
De ce te miri?
Eu floare și tu albină.

Un copac odată falnic și bogat
Zace fără frunze,
De natură parcă uitat.

A mai căzut o frunză...

Tablouri, picturi, jucării,
Fotografii...
Odată atârnau minunate omagii,
Pentru dragostea noastră.

A mai căzut o frunză...

Eram tineri și vedeam un viitor.
Acum, nu mai este nimic.
Nici măcar iubire, un pic.
"Lasă-mă să mor!"

A mai căzut o frunză...

Îmi striga sufletul după tine,
Micuța mea bucurie.
Ceea ce odată ma împlineai
Și pace îmi aduceai.
N-am motiv să mă înfurii
Căci de vină nu sunt mugurii,
Cei ce-au răsărit când vara s-a terminat,
Ca toamna a-nceput și s-a înnoptat.

A mai căzut o frunză...

E toamnă între noi.
Natura ucide să renască.
Așa cum și pe noi,
Sper să ne reunească.

Copaci uscați și frunze moarte.
Odată vii și strălucitoare
Pe ale cerului bolte.

Renasc într-ale codrului balade
Noi veștminte pentru noi,
Să ne fie calde,
Când vom intra iar în noroi.

Frunzele au căzut...

More ...

Lipsa jumătății

E frig și sunt singur.

Destinul mi-e sigur.

Casa e goală, 

Iar încet, încet, voi da în boală.

Scaunul e acum trist,

Iar pianul e acum închis.

Asta e, singurătatea,

După ce ți-a plecat jumătatea.

Când nu mai ai pe nimeni,

Să îți fie lângă tine.

Un nimeni tu vei fi

Până în ziua în care vei muri. 

More ...

De-as putea, aș da reset...

De-as putea aș da "reset " inimii.

Ca unui telefon prea încărcat...

Un simplu buton...ștergere totală.

Fără întrebări... fără nimic de regretat.

 

Să dispară mesajele care o dor...

Toți acei fluturi scriși cu degete tremurânde...

Toate amintirile salvate în memorie...

Cele urâte...prea grele...prea multe...

 

Să revină la starea sa din fabrică

Când nu știa ce înseamnă să doară că iubești. 

Prea mult... și să primeşti "nu-mi pasă"...

Dar, inima nu are buton și-atunci, cu lacrimi o clătesc.

More ...

Coroana de dorințe

Abisurile nesiguranței îmi răvășesc sufletul,

În timp ce îngerii speranței îmi șoptesc în visuri

Stele căzătoare ale visurilor mele par să ardă,

Dar în cascada liniștii, găsesc flori de lumină

Coroana de dorințe mă îndrumă prin labirintul sufletului,

Zidurile singurătății se prăbușesc sub greutatea lacrimilor

 

Din fântâna speranței, sorb o picătură de pace,

Aripi de vis mă înalță spre un paradis arcadian

Nostalgia îmi inundă inima cu euforie și elan,

Căutând un colț de utopie, unde să fiu iubit și înțeles

În aurora fiecărei zile, văd posibilitatea sublimă

De a trăi în armonie, în brațele tale enigmatice

 

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍