În locul meu..

În locul meu… sună atât de ciudat

Și mă doare că amândoi am uitat

Că, la un moment dat,

Eu eram cea la care mult ai visat

 

În locul meu… azi mă dor cuvintele,

Nu mai știu cine sunt, ce fac, ce vreau de la mine,

Căci amintirea cu „noi” nu îmi dă pace,

Mă bântuie, îmi face zilele amare

 

Cândva eram doar noi printre lume

Și îmi plăcea că știai să mă iubești,

Fără să pară că mă înlocuiești,

Iar apoi m-am lovit prea repede

De ceea ce se numește realitate

 

Alt nume, alt glas, altă ființă ce îți pare divină,

Altă iubire, alt râs, altă lume senină,

Îți colorează lumea? Ciudat, și eu făceam la fel,

Dar ai uitat, nu știu cum să îți spun altfel

 

Pentru că eu eram singura lumină clară din al tău întuneric,

Mă venerai, eram o zeitate, himeric,

Îți deschideai lumea în ochii mei,

Mă făceai să par înger printre zmei

 

Și acum e ea, cea care îți dă viață,

Ai scăpat de durere, e la mine, o țin intactă,

În inima mea, fiecare problemă rămâne

Și mă apasă, cu fiecare minut ce trece

 

Ți-aș cere să te întorci,

Să fim iar ca înainte,

Să mă simt iubită

Într-o lume ce îmi pare străină

 

Dar nu vreau să vii înapoi,

Chiar dacă înlocuirea cu ea m-a durut,

Dar nu accept să îți mai dau o parte din mine

Care să ardă și să se stingă fără încetare,

Doar ca să primesc o rază de soare

Și să o pierd prea repede printre norii gri


Category: Parting poems

All author's poems: ora mea de poezie poezii.online În locul meu..

Date of posting: 5 April

Added in favorites: 2

Timp de citire: ~3 min.

Views: 996

Log in and comment!

Other poems by the author

Toamnă eternă

Frunzele cad una câte una,

ca niște clipe

Care nu se mai întorc ...

 

Pădurea e tăcută

crengile goale se întind spre cer,

Dar nu mai cer nimic

 

Aerul poartă un miros de sfârșit,

Deși timpul nu se scurge în continuare

Toamna s-a blocat,

într-o singură clipă,

un anotimp care nu vrea să treacă...

 

A fost cândva primăvară aici,

păsările cântau,

iar lumina inunda fiecare colț al lumii

Dar acum e doar vânt,

doar pașii care scurmă frunzele moarte

doar așteptarea unei renașteri care nu mai vine

 

Poate că iarna o va aduce

poate că înghețul va limpezi aerul

dar până atunci

pădurea respiră încet ca și mine...

Ca un trup obosit

More ...

Răsărit de lună

Am văzut pentru prima dată un răsărit de lună,

Și m-am gândit că orice sfârșit ascunde un început.

Că poate unele vieți nu încep în lumină,

Ci în tăcerea nopții, când sufletul a obosit destul.

 

Poate și eu am fost ca luna,

Rătăcind prea mult prin același cer,

Crezând că trecutul mă va ține

Prizonieră între "ieri" și "de ce".

 

Dar am înțeles că nu trebuie

Să uit ca să merg mai departe.

E de ajuns să privesc în urmă

Fără să-mi mai doresc să mă întorc.

 

Iar luna urca încet,

Fără grabă, fără teamă,

Ca și cum mi-ar fi șoptit

Că și cele mai liniștite începuturi

Pot schimba o viață întreagă.

 

Și, pentru prima dată după mult timp,

Mi-am ridicat și eu privirea.

Nu ca să caut ce-am pierdut,

Ci ca să văd cine pot deveni.

More ...

Fără vină

Să nu faci din mine poezie.

Nu merit rimă, metaforă, suspin.

Am fost un „prea mult” în inimi goale,

Și poate-am ruginit de-atât venin.

 

Nu-mi pune flori, n-am știut să le primesc,

N-am știut să stau, nici să cer, nici să cresc.

Am vorbit prea tare în lumi surde,

Am iubit prea mult ce n-a fost vrednic.

 

Când n-oi mai fi, n-aduce vină,

Nu te întreba „dacă…” – era prea târziu.

Eu știam că unii rămân doar până doare,

Așa cum umbrele pleacă la amiază, nu-n pustiu.

 

Să nu plângi. Plânsul nu repară.

Ți-aș cere să uiți, dar nici asta n-ar ajuta.

Poate să taci e mai curat decât o rugă,

Dar nici asta nu ajută

 

Am fost acolo. Am fost până m-am stins în șoapte.

Tu uită-mă, dar nu te uita pe tine.

Că într-o lume în care am dispărut tăcut,

Vreau doar să rămâi întreg, nu vinovat, nu rupt,

ci viu.

 

 

More ...

Dragă eu..

Dragă eu, de demult și de acum

Ți-ai spus povestea de-atâtea ori,

În nopți tăcute, printre nori,

Dar n-ai știut cui s-o aduci,

Așa că-o scriu, s-o ții în cruci.

 

Ai dat mai mult decât ți-au cerut,

Și poate nici n-au știut,

Că-n tine, lumea s-a tot dus

Cu fiecare “nu” nespus.

 

Ai avut prietene cu glas dulce,

Ce-n timp au ars, și-au vrut să se culce

În uitare, dar tu, deși rănită,

Le-ai ținut în suflet, ca pe-o rugăciune nesfârșită.

 

Ai iubit fără să rostești,

Ai scris ce n-ai putut să crești

Cu el, băiatul ce părea

Că-n ochii lui viața avea.

 

Ți-ai pus pe mână o brățară

Ca să nu uiți… a fost odară

Ceva ce doar tu ai simțit,

Și totuși, totul s-a sfârșit.

 

Dar nu-i nimic, ai fost reală,

Chiar dacă lumea a fost goală.

Ești fragilă..

Tu scrii durerea fără temă.

 

N-ai încetat să crezi în bine,

Chiar când toți pașii dor de tine.

Ai obosit, dar n-ai cedat,

Ai plâns tăcut, dar ai iertat.

 

Tu nu ești simplă, tu ești foc

Uneori ascuns sub gheață, fără loc

Tu ești un vers nespuns din plin 

Ce bate-n inimă ca un refren divin 

 

Azi, dacă te-ntrebi cine-ai fost,

Și simți că totu-i fără rost,

Amintește-ți: ești o poveste

Pe care viața o citește.

 

 

More ...

Te iubesc,m-ai uitat...

Uneori,mă întreb unde ești? 

Ce faci? Cum esti?

De ce îmi lipsești?

Unde te-ai dus, grăbit,ca frunza-n vânt 

Furându-mi mie visele,

Vers cu vers și rând cu rând 

Am greșit , te-am iubit 

Am crezut în infinit 

Dar totul are sfârșit 

Am greșit, te-am iubit.

Și greșesc,zi de zi 

Cautându-te în scris

Îmi lipsești,ce păcat 

Te iubesc,m-ai uitat.

More ...

Dacă aș fi știut..

Dacă aș fi știut că era ultima dată...

Aș fi tăcut mai puțin.

Aș fi spus că doare.

Aș fi spus că am nevoie. Că nu-s bine. Că nu mai pot.

Că nu e în regulă să mă port ca și cum n-am nimic,

Când înăuntru e haos.

 

Dacă aș fi știut...

Nu m-aș fi lăsat pe mine la urmă.

N-aș fi fost atât de atentă cu sentimentele altora,

În timp ce pe ale mele le călcam în picioare ca să nu deranjeze.

 

Regret că am iertat prea repede.

Că am dat explicații în loc să primesc.

Că am ținut oameni care n-au știut să mă țină.

Că am rămas tăcută când tot ce voiam era să fiu înțeleasă.

 

Și poate cel mai tare...

Regret că am fost bună

Cu cine n-a fost niciodată sincer.

More ...

Poems in the same category

Încredere?

Încredere?.....de unde încredere,

S-a risipit odata cu noi.

In bezna nopții întunecate,

La fel ca și amintirile noaste 

 

Încredere........nu mai am incredere,

Nu mai cred in povești pentru o clipă.

In vorbe goale spuse de umplutură,

Și nici....și nici în iubirea de odinioară.

 

Mi-ai promis iubire și respect,

Dar mi-ai oferit ura și blestem.

Mi-ai promis un viitor împreună,

Dar mi-ai oferit durere.

 

Îmi spune-ai că vei rămâne și la greu,

Dar unde ești acum...ai plecat.

Mi-ai luat inima apoi ai aruncat-o

Facand-o in mii de bucăți 

 

Cuvintele mele nu pot cuprinde toată durerea .

Dar știu că într-o zi ...poate nu azi.

Poate in zece ani sau douăzeci, nu știu când,

Îmi vei plânge dorul și atunci voi zâmbi,

Stiind că suntem doar niște străini.

More ...

Gravitație

Te-am iubit cu legi greșite,
Ca un pământ fără hotar,
Crezând că tot ce cade-n mine
Va rămâne stelar.

 

Dar tu erai din altă orbită,
Mai rece, mai ușor de dus,
Iar dragostea mea infinită
Te-a tras prea mult… și te-a apus.

 

Acum mă-nvârt în jurul unei
Absențe care doare blând,
Și-n fiecare noapte-apune
Ce n-a putut fi pe pământ.

 

Nu te mai caut prin galaxii,
Nici nu mai cer eternități,
Mi-ajunge că prin veacuri vii
Ca o lumină fără vieți.

 

Căci unele iubiri rămân
Nu ca început sau sfârșit,
Ci ca o lege fără nume
Ce ne-a unit… și ne-a pierit.

More ...

Casa pustie

Ușa n-a scârțâit când ai plecat,

Ai închis-o prea lin, ca să doară,

Dar casa, sărmana, a știut

Că nu vei mai trece pe scară.

 

Pereții îți poartă umbra în ziduri,

În aer miroase a vechi,

Dar nimeni nu vine, nimeni nu bate,

Și cheia ruginește-n tăceri.

 

Și-n noaptea aceasta mă culc tot aici,

În casa ce-ai părăsit.

Dar știu că pereții se vor dărâma,

Și mâine, poate, voi ieși.

More ...

Atlasul unui suflet în cădere

Cine sunt eu, dacă nu un atlas al greșelilor,

un munte de umbre care se scurg în jos,

căutând oceanul care nu există?

În piept, port o busolă stricată,

ce arată mereu spre nordul unde te-am pierdut.

Dar poate că nu te-am avut niciodată.

 

Inima mea este un mecanism vechi,

o oră spartă care ticăie în gol,

ca și cum timpul ar fi un secret

pe care trupul meu refuză să-l înțeleagă.

Și totuși, te caut.

În fiecare respirație, în fiecare absență,

în fiecare pas greșit care devine cărare.

 

Mâinile mele sunt continente sfărâmate,

insule care se scufundă sub greutatea dorului.

Ce este pielea mea, dacă nu hârtie veche

pe care universul a scris o poezie,

dar a uitat s-o termine?

 

Am fost cândva lumină, o stea care a uitat

că trebuie să ardă pentru a străluci.

Acum, sunt doar cenușă,

plutind într-un vânt care nu duce nicăieri.

Și tu, tu ești aerul care mă împinge înainte,

dar niciodată destul de aproape.

 

Oare câți pași îmi mai rămân

până la marginea hărții?

Acolo unde toate cuvintele dispar,

iar liniștea devine singurul adevăr?

 

Poate că într-o altă viață

voi fi o planetă fără oameni,

doar valuri și vânt,

doar ecoul unui cântec

pe care nimeni nu-l va cânta vreodată.

 

Dar până atunci, te port cu mine,

o rană ascunsă în geografia ființei.

Un punct mic, un detaliu pe marginea universului,

care mă definește mai mult decât vreau să recunosc.

 

 

More ...

Rațiunea care nu iubește

Dacă aș putea iubi cu creierul,

Aș desena iubirea ca pe o hartă precisă:

Fără curbe abrupte, fără drumuri închise,

Doar linii drepte spre un final previzibil,

Un loc unde nimeni nu rănește,

Unde totul e logic, curat, intact.

 

Dar inima mea e o fiară oarbă,

Aleargă spre colți și gheare,

Se îndrăgostește de durere, ca și cum

Doar suferința ar fi dovada vieții.

De ce aleg cei care mă sfâșie?

Ce ecou din mine îi cheamă?

 

Poate e un labirint ancestral,

O capcană scrisă în sânge,

Să caut focuri care mă ard,

Să mă apropii de prăpastii,

Să simt că trăiesc doar atunci

Când mă frâng.

 

Rațiunea ar spune: „Nu mai alerga.

Alege liniștea, alege siguranța.”

Dar inima râde – o râs amar,

Și șoptește: „Ce e iubirea fără risc?

Ce e viața fără durere?”

 

Mă doare că iubesc fără control,

Că inima nu-mi ascultă mintea,

Dar poate că tocmai asta mă face om –

Această sete de a mă pierde,

De a mă rupe în bucăți

Pentru cineva care nu le va strânge.

 

Dacă aș putea iubi cu creierul,

Poate aș fi întreagă acum,

Dar aș fi și goală,

Un mecanism perfect, dar fără cântec.

Și atunci mă întreb:

Poate că inima știe ceva ce eu nu înțeleg.

 

More ...

Despărțirea de vară

Dacă exiști, o, vară și nu ești doar o știre
Sau doar o minciunică la meteo, desigur,
Atunci, pentru naivii ce cred încă-n iubire,
Sărută-mă pe pleoape să nu mă mai simt singur
 
Și soarele acela ce spui că fără tine
Nu-și merită salariul, sau chiar ar fi șomer
Trimte-l ca pe-o slugă, s-arunce zori senine
Spre-aceia pentru care lumina e-un mister
 
Să nu mă lași o, vară, sau ești ca orișicare,
Când mi-este cel mai bine, găsești motiv să pleci
Și fără vreun "adio" mă lași cu ochii-n soare
Vreo nouă luni sau zece, când pragul iar mi-l treci!
 
Ai aere de divă, vai, vreau autograf!
De mai apuc un iunie, o, vară, îți promit
C-am să te pun în lanțuri și am să-ți dau un ștraf
Și o să pleci, o, vară doar dac-am să-ți permit!
More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍