1  

Clipe de regret

 

Nu ți-am mai spus nimic și te-am lăsat,

Să faci ce vrei iubirii noastre muribunde,

Nu mai am vești și-mi pare c-ai surpat,

Și-acele amintiri ce între noi erau o punte.

 

Eu inima am lăsat-o ca pe-o cetate vie,

Cu porți deschise larg, dar văd că-i părăsită,

Căci bate vântul rece din reaua ta trufie,

Ca o scrisoare arsă înainte de a fi citită.

 

Iubirea noastră, un jar sub pleoape obosite, 

A mai mocnit un timp, tăcut și fără glas,

Dar ploaia grea a vorbelor nepotrivite, 

A stins și ultimul tăciune ce-a rămas.

 

Azi port absența ta ca pe o haină grea,

Cusută strâmt din clipe pline de regret, 

Ce-i ține cald doar golului ce te voia, 

În rest, o simt ca pe-un imens corset. 

 

Și zilele se strâng, curgând străine, reci,

Cu gesturi mici căzute nefiresc din soartă, 

Ca un ecou venit încet din glasuri seci, 

Într-un pustiu ce încă oaza ta o poartă. 


Category: Parting poems

All author's poems: Gabriel Trofin poezii.online Clipe de regret

Date of posting: 21 March

Timp de citire: ~2 min.

Views: 401

Log in and comment!

Other poems by the author

Umbra fără frunte

 

Plecarea mi se frânge ca o punte,

Iar pașii îmi devin neputincioși,

Alăturea îmi umblă o umbră fără frunte,

Și toți se uită după mine curioși.

 

Mă sprijin doar de amintiri fragile, 

Ca de un țărm ce-ncet se surpă-n vis,

Și-n golul dintre clipele ostile, 

Simt răutatea lumii care m-a ucis.

 

Cad în abisuri ce încă nu se-arată, 

Și mi se zbate sufletul înlănțuit de vină, 

Știind că moartea nu-i marginea uitată,

Ci-o trecere din întuneric spre lumină. 

 

În sânge-mi curge-un râu de ceară arsă,

Ce-și poartă malurile ca pe răni deschise,

Și fiecare clipă, e o lumânare întoarsă,

Ce-mi picură-n tortură versurile scrise.

 

Îmi cresc în piept păduri de întuneric dens,

Cu trunchiuri reci, din oasele albite, 

Iar vântul lor e-un zbor lipsit de sens, 

Ce leagănă tăceri din vremuri netrăite.

 

Și port pe umeri cerul ca pe-o vină,

Cu stele ce lucesc pe tâmplele-mi cărunte, 

Și dintre nori, o dâră de lumină, 

Curmă ca o coasă cea umbră fără frunte.

More ...

Între moarte și-nviere

 

Între moarte și-nviere

Stau pe margine de gând,

Trec prin umbrele tăcerii,

Suflet viu, dar muribund.

 

Între vis și amintire,

Arde timpul nevăzut,

Crucile din cimitire,

Le simt pavăză și scut.

 

Dincolo de noaptea surdă,

Mă desprind de lut stingher,

Dar lumina mă refuză,

Rătăcind prin adevăr.

 

Și rămân o trecătoare

Între cer și întuneric,

Legănând în neuitare,

Tot destinul efemeric.

 

Între moarte și-nviere,

Sunt un râu ce curge lin,

Început și încheiere,

Spre un alt locaș divin.

 

More ...

Te caut întruna...

 

E noapte și nu se mai vede,

Și totuși te caut întruna,

Luna de pe cer se repede,

Să-mi umple în suflet lacuna.

 

Plouă și noaptea încet mă orbește,

Te caut, alergând printre stropi,

Luna, de sus, zâmbind mă privește,

Și încontinuu îmi face din ochi.

 

E frig și noaptea aprig m-apasă,

Cu spinii în tălpi mi te caut,

Luna plângând, nu mă lasă,

Și-mi cântă duioasă din flaut.

 

E ger și noaptea în os îmi pătrunde,

Te caut cu ștreangul de gât,

Luna în neant se ascunde,

Pământul devenind orb și tăcut.

 

Ninge și noaptea mi-i albă,

Și iarăși te caut, înzăpezit,

Luna pe-a stelelor salbă,

Sclipește vinovat și livid.

 

E noapte și nimic nu mai văd,

Și totuși te caut întruna,

Dar vai, ce blestem, ce prăpăd,

Pe tine te-ascunde chiar Luna!

More ...

Epigrame XXXI

 

Metamorfoză

 

Fusei la socri cu nevasta,

Și am rămas mirat de asta,

La dânșii soața mea e mută,

La mine acasă e limbută.

 

Abuz în serviciu

 

Nevastă-sa e bioloagă,

Iar casnicia lor e în declin,

C-a prins-o în zănoagă,

Cum studia un corp străin.

 

Unui ucenic

 

Cu ce profesor prost ai studiat,

De nu poţi să înfăptuieşti nimic?

Iar el răspunse entuziasmat,

Am fost autodidact de mic.

 

Dorinţă

 

Un chel spuse la soţioară,

După ce de aici m-oi duce,

Că n-am avut podoabă capilară,

Să-mi plantezi un păr în loc de cruce.

 

La o întrunire de partid

 

Cum se creează între ei conexiuni,

Le explica un lider de partid…

Dar am şi eu suspiciuni,

Că-n capul lor e numai vid.

 

Dilemă

 

Am fost la o bijuterie,

Şi-mi zice un vânzător mai tâmp,

Vreţi ceva pentru soţie,

Sau doriţi ceva mai scump?

 

Confuzie

 

Una cu fustă a atacat,

În miezul zilei pe maidan,

Iar la anchetă a declarat:

  • Am crezut că-i scoţian.

 

Potrivire

 

Ce bine arătau ca miri,

Şi ce miros în jur plutea,

Ea - un buchet de trandafiri rozé,

El - un buchet de Aligoté.

 

Medicului epigramist

 

Încercând o epigramă,

Cu mintea-i filozofă,

Un medic mai de seamă,

A avortat o strofă.

 

S-a făcut reparații tot anul la CET,

directorul declara la TV:

 

Căldură va fi în orice casă,

Chiar de afară va fi ger...

Instant o abureală deasă,

A și ieșit de sub calorifer.

 

Împărțire pământ – cota doi acri

 

De la primărie,

A venit solie,

Şi-un tip cam acru,

Îmi măsură un acru.

 

Unui chel

 

Marcat pe veci de adevăr,

Și ca o răzbunare pe geneză,

Porni cu un buștean de păr,

La un tâmplar, să-l ia la freză.

 

Unui general retras la sat

 

Ne e bine un general,

Ca sa fie în general,

Prea comun,

Într-o comună.

 

 

More ...

Epigrame XX

 

Medicului Bacalbaşa

este indiferent la proverbul: bate şaua să priceapă calul

 

La el nu merge cu zicala,

Nici chiar de-l biciui cu cravaşa,

În cap i-s toate alandala,

De aia-i zice: Ba cal-ba şa.

 

Medicului Bacalbaşa

 

Ba cal ba şa ….

E numele ce l-a purtat,

Şi-i potrivit în breasla sa,

Căci mulţi colegi l-a-ncălecat.

 

Unui indecis

 

Supărarea când îmi vine,

Rup cămaşa de pe mine.

Când sunt vesel şi vioi,

Cos cămaşa înapoi.

 

Unui prost

 

Fiind foarte supărat,

Pleacă să îşi afle rostul,

Şi a fost solicitat,

De un sat ce-și cată prostul.

 

Soţul – de 1 Aprilie

 

Am gândit s-o păcălesc,

Şi m-am dat de ortul popii,

Ea, c-un zâmbet diavolesc,

A şi sunat pe cioclii.

 

Președintelui Băsescu – turnător la securitate  - Petrov

 

Râdea Băsescu ca măgarul,

Dar s-a umplut de bube precum Iov,

Când presa-i tipări dosarul,

De când turna sub numele Petrov.

 

Președintelui Băsescu – turnător la securitate – Petrov

 

A condamnat în plen securitatea,

Al nostru brav conducător,

Dar s-a aflat târziu realitatea,

Petrov era chiar angajatul lor.

 

Unuia din Limanu

 

Fiind tont şi fără-un ban,

L-am prins astăzi cu arcanu,

Să-l aducem la liman,

Însă a ales …Limanu.

 

Succes în viaţă

 

Ambiţioasă a fost mereu în viaţă,

Şi-a căutat succes, avere a avea,

Dar nu prin studiu ori povaţă,

Ci c-un uşor morav ce-l practica.

 

Patroană  

 

Patroană eşti, cu firmă de medicamente,

Ne-ai spus-o răspicat din gură,

Dar straniu e, că realmente

Vinzi aspirina săracului doar pe centură.

 

 

 

More ...

Vin grabnic la tine

 

Chiar astăzi vin grabnic la tine,

Așteaptă iubito nu plânge,

Pot urme de schije și sânge,

Sunt viu și încă mi-e bine.

 

Așteaptă iubito, așteaptă...

Mai am de urcat înc-o treaptă,

Nu-mi pasă că este prea sus,

Nu plâng când e alta în plus.

 

Așteaptă-mă-n fiece clipă,

Așteaptă ca în ziua dintâi,

În zbor mi-am frânt o aripă,

Nu plânge iubito...Rămâi!

 

Se-ntâmplă să-ți fie durere,

Mereu așteptarea eternă,

Mi-e pasul sleit de putere,

Ți-e sufletul singur în bernă.

 

Sub talpă am sloiuri de gheață,

Însă iubirea mă-ncalță-n patine,

Nu-mi plânge plecarea de-o viață,

Chiar astăzi vin grabnic la tine.

 

More ...

Poems in the same category

Trandafirul ars

Am pregătit pentru ea, un trandafir, 

Roșu și pufos,cu spini lucioși.

Trandafirul cela îmi părea foarte perfect pentru ea,

Am luat după muncă trandafirul,

Și cu pași repezi 

Am plecat la ea.

Când m-a văzut pe mine,

Ea nu s-a bucurat, 

Eu i-am întins trandafirul,

Ea la luat, și a plecat  cu el în bucătărie,

 A luat un chibrit,

A venit spre mine, 

Și în fața mea a ars trandafirul.

Cu ochii înlăcrimați, am plecat din casa ei.

Și eu tot mă întreb,

Pentru ce a ars ea trandafirul?

Atât de frumos,și parfumat,

Care a fost pentru ea?

 

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezie compusă pe 18.10.2024

More ...

Mister

De cand tu ai dipasrut, linistea s-a asternut

Peste inima mea franta, pansamente pun o suta

Dar rana ce mi-ai lasat

E prea adanca sa se fi vindecat.

Si ele se dezlipesc

Cicatrici nu se ivesc

Pentru ca nu s-a vindecat

Durerea ce ai lasat

Cand cu atata usurinta ai plecat.

Momentul potrivit ai zis sa astept

Sincronizarea n-a avut efect

Pentru ca nu te-ai vindecat

De trecutul ce te-a afectat.

Si am fost un pansament

Pe care l-ai dezlipit incet.

N-am putut sa repar ce am ivit

Usor cicatrici ale trecutului sa ridic.

Suflet misterios, plin de haos si culore

Pentru ca nu te-ai vindecat

Din haos si mie mi-ai dat

Si ai avut grija sa-mi dai si o pata de culoare

Cum as putea din haos sa-mi revin oare?

Cand timpul ce l-am petrecut, plin de haos si culoare

A fost atat de profund

O sa te mai intorci cum zici oare?

Mai multa culoare de mi-ai fi dat

In haos nu m-as fi scufundat.

Si inapoi de-ai sa te intorci cum zici

Ma gasesti plina de frici.

Rana poate s-a inchis

Haosul l-am depasit

M-am trezit la realitate

M-am schimbat cum nu se poate.

Daca n-ai sa te intorci

Din tot haosul cel mare

Acea pata de culoare

Mi-o voi aminti ca fiind pata

Ce m-a facut sa fiu alta

Iar tie n-o sa iti doresc

Decat bine, iti multumesc

Si sa-ti aduci aminte de mine ca fiind fata

Ce a-ncercat ca nimeni alta!

More ...

Iubirea cu mască

Cu gândul dus la vremi de-alt’dată, tremur lin,
Când brațul tău pe pieptul meu dormea senin,
Când tu, cu glas de înger, îmi spuneai în șoapte
Că-n mine-ai aflat viață, vis și nopți curate.

 

Dar iată, azi, te văd purtând un chip străin,
Fără văl de modestie, fără zbor divin,
Cu fruntea neacoperită, într-o sfântă casă,
Strălucind de-o mândrie rece, rece și frumoasă.

 

Ah, tu, ce-mi spuneai odată că n-ai altă mască,
Azi joci un alt rol, cu alt suflet să te crească.
Pe el îl porți ca pe-o idee, ca pe-un gând,
Dar nu-i cu tine-n lacrimi, cum eram plângând.

 

Tu n-ai cum să te-ntorci și totuși te aștept,
Cu ochii-n cer, cu fruntea-n mâini, cu suflet drept,
Căci știu ce-am fost — un mugur prins în primăvară,
Ce s-a uscat când a plecat iubirea iară.

 

Tu-ai fost întâia ce-a sărit la pieptul meu,
Cu râsul tău de rouă, cu glas de Dumnezeu,
Și-n patul nostru, două omiduțe moi,
Țeseam din dragoste o lume doar pentru noi.

 

Acum îl strângi în brațe, crezând că e sublim,
Dar nu ca-n clipele când mă simțeai deplin.
Și poate-i scrie versuri, dar nu cu acel dor
Cu care ți-am cules din cer un alb fior.

 

Eu nu urăsc ce-ai fost ci plâng ce ai ajuns,
Căci n-ai păstrat icoana visului de-uns.
Și dacă-ntr-o minune timpul ne va chema,
Nu știu de-aș mai putea iubi ce ești acum... sau ba.

 

Căci dragostea ce-am dat-o n-a fost de-mprumut,
Ci jertfă caldă, ce-n altarul tău s-a scut.
Și dacă tu-ai uitat-o, eu o păstrez cu dor
O candelă ce arde-n mine până mor.

 

Tu n-ai pierdut iubirea, ci-ai fost un dar prea sfânt,
Ce-a luminat o inimă cu sufletul cărunt.
Eu n-am greșit c-am dat, ci ea n-a știut să țină,
O dragoste de aur în mâini de plastilină.

More ...

Crime și suspine

O crimă devastatoare, oh tu inima mi-ai furat 

Ce chin și jale să trăiesc doar cu umbra ta

 

M-ai fermecat cu-n glas de sticlă

Lin și atât de curat, cum inima mea de la el a țâșnit de îndat' cu suspin însângerat

 

Eu zbieram printre umbre după scânteia luminii de iubire ce m-a îndurerat, iar tu doar de voioșiea agoniei mele 

 

M-ai strâns de brațe, ce dulce m-ai zgruzumat, vrând sa-mi fi muza ai rămas doar un spin neiertat

 

Mi-ai dezgolit sufletul cu semnele tăietoare ale iubirii tale, iar sub pielea despicata mi-ai soptit-n scris ce dor îmi este să te dor

 

Iar eu ca naiva te-am lăsat sa-ți verși veninul, crezând că voi simiți ceva fior...

Ceva sa mi facă sufletul mort sa simtă ceva...

O iluzie de a iubirii

Asa ca crima mea a fost că te-am iubit, iar a ta că ai ucis un suspin, necrezând că el poate iubi

 

 

More ...

Străini in amintiri

Am trecut azi pe lângă un străin, drag...

li stiam fiecare gest ce urma să I facă,

li știam si vinul preferat

... Privirea lui sufletul încă îmi săgeată 

Am trecut azi pe lângă un străin, ciudat..

Am schimbat câteva priviri,

Și am realizat că nu I-am uitat,

Pe acel străin ramas in  amintiri.

More ...

🎦 Mi-ai inchis iubirea in sicriu de sticlă

Mi-ai inchis iubirea in sicriu de sticlă 

Si-ai privit cum ma sting încet 

Promisiunile le-ai lăsat sa-mi fie otravă

Să le gust amarul ca dintr-un vin sec.

Din amintiri sa fac altar de rugăciune 

Ca mi-ai fost foc dar si blestem

Ce m-a ars pe dinăuntru in taină 

Când ai plecat si m-ai lăsat să mă pierd.

Mi-ai fost Raiul interzis și Iadul ce m-a cuprins

Am murit in mine fără cruce , fără nume...

Mi-ai făcut din inima cenușă și din vise doar ruine

M-ai văzut ca un păcat și apoi m-ai aruncat in lume.

Mi-ai cusut tăcerea pe buze cu fire reci de disperare

Si m-ai învățat sa zâmbesc când  in mine totul moare.

Port amintirea ca pe-o rană ce sângerează si azi in tăcere 

Esti furtuna de o clipă ce mă sleieste de durere.

 

 

 

 

 

 

 

 

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍