Tata
Din lemn de tei făcură-mi tata leagăn,
Și din același lemn eu i-am făcut coșciug,
Am râs cu el o viață întreagă,
Și-am tras din greu la același jug.
Și-mi amintesc când am săpat fântâna,
Și viață am dat la totul dimprejur,
Plângând îmi strânse strașnic mâna,
Și îmi părea că-n el e totul pur.
Pe blânda mamă o iubea nespus,
Și-i oferea crini albi luând-o de mijloc,
Iar ea cu sufletul adânc străpuns,
Zâmbea și-apoi îl săruta cu foc.
Și viața curse ca un râu cu miere,
Cu toate rânduite de-același ritual,
Și le spuneam plângând, la revedere,
Când mă duceam la horă sau la bal.
Acum în leagănul micuț îmi șade fata,
La fel, ne-om înhăma la același jug,
Și din același tei tăiat demult de tata,
Am pus deoparte și pentru-al meu coșciug.
Category: Diverse poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 8 октября 2024
Added in favorites: 1
Views: 341
Poems in the same category
Un pahar de copilărie
Am fost copil și multe mai visam
Țin minte că-mi doream o bicicletă
Când ceilalți la plimbare se duceau
Aranjam trusa de doctor cu "pansamente".
Veneau juliți la genunchi și în coate
Când la întrecere se prindeau
Poposeau la a mea "farmacie",
Doamne... ce jocuri adevărate jucam!.
La "frunza" când ne faultam
Și ne duceam mereu în coate
Vecini ursuzi cu apă aruncau
Să mai plecam acasă... poate!?
Jucam "țările" fără să știm
Că-n timp vom călători prin ele
Pe-atunci ceream între noi ostași
Azi ne publicăm cu mândrie pozele.
Mi-e dor să mă-ntâlnesc pe-afară
Cu-ale mele surori de cruce
Să stăm până seara făcând "bazagonii"
Așteptând luna... în noapte să ne culce.
Am fost copil și a rămas atât de vie
Amintirea acelor vremuri de demult
Încât n-aș sti să scriu o poezie
Să redau... copilăria ce am trăit...
Umbre și lumină
Sunt umbre într-o lume de lumină,
Sunt suferințe într-o viață senină,
Sunt lacrimi ascunse în zâmbete false,
Sunt dorințe tăinuite, nerostite și apăsătoare.
Suntem oameni pierduți în agitația zilelor,
Căutând un sens în toate senzațiile trecătoare,
Dar uneori ne pierdem în tot haosul și confuzia,
Încercând să ne găsim drumul prin viață, la fel ca într-o labirint.
În această lume amară, în care totul pare să fie efemer,
Căutăm iubirea și ceea ce ne face cu adevărat fericiți,
Dar de multe ori uităm să privim în noi înșine,
Uităm să ne împărtășim sentimentele și emoțiile.
Suntem oameni fragili, dar puternici în același timp,
Cu vise și speranțe care ne călăuzesc prin întuneric,
Cu cicatrici care ne amintesc de trecut și de greșelile noastre,
Dar și cu puterea de a ne ridica din nou și de a merge mai departe.
Gol în suflet
Scuzele-s acceptate,
Încrederea-i pierdută.
Vei merge mai departe
Fiind tot mai încrezută!
Să nu crezi că-ncă visezi
În oglindă când privești,
Mai presus de cum te vezi
Ești pe Terra cât trăiești.
Orice-ar fi - zâmbește,
Atunci restul vor vedea,
Câtă forță dăinuiește
În ceea ce se pierdea...
Nu toată lumea spune
Direct ceea ce simte,
Iar atunci când spune
Nu toată lumea simte...
A folosi acea monedă
Care rău te-ar fi tratat
E puterea ce-o posedă
Așteptatul gol ratat.
A fi un om mai diferit
Nu însemnă mai ciudat,
Înseamnă a fi smerit
Aidoma unui soldat...
Visul nu e un obstacol,
Folosește-l cu mândrie,
Transformă-l în oracol
Nu doar simplă teorie
21.11.24
Cutreierând pe role..
Cutreieram pe role
Largul străzilor pavate,
Cu furnicături pe piele
S-ajung cât mai departe.
Vântul fâlfâia în plete,
Surâdea bătrânul soare,
Când răscrucea-n piruete
O roteam din picioare.
Făceam câte un salt
Peste groapă sau bordură,
Alunecând pe asfalt
Cu frâna la cotitură.
Împrejurul Lacului
Patinam la unison
Cu foșnetul parcului
Și ciripitu-n maraton.
Cu tremur în balans,
Spre al mătușii prag,
Ce in brațe m-a cuprins
Și mă -ncleșta de drag..
Vorbe -n vânt..
Nu mai scoate vorbe-n vânt,
Nu promite din lună si stele,
Nu te jura din nou pe sfânt,
Arzând lacrimile mele.
Nu te mai crede nici dracu
Te rog scuză -mi limbajul;
Nu da înapoi ca racu,
Nu -ti va schimba sondajul.
O mie de șanse de -ai avea
Din partea mea ori altcuiva;
Pt tine -i povară grea,
Să răsucești în tine cheia..
Și să devii peste noapte
Un făuritor de fapte
Demne de -a fi pomenite
Din tată,fiu moștenite.
Ai amuțit,te -am pus pe gânduri?...
Te -am atins printre frânturi?..
Psalmi - LXVI - Așteptarea lui Dumnezeu
Te-am chemat, Doamne,
și nu ai răspuns în graba mea.
Am strigat către cer
și mi s-a părut că doar vântul îmi răspunde.
Am urlat cu buzele sângerânde,
și nimeni nu m-a auzit.
Mi-am întins mâna în întuneric
și doar tăcerea mi-a răspuns.
Dar n-am plecat.
Am rămas acolo, cu fruntea lipită de pământ,
cu sufletul aprins de dor,
ca o candelă ce nu se stinge în întuneric.
Timpul a trecut,
dar nu mi-am pierdut credința,
ci am învățat că Tu vii
nu când inima vrea,
ci când inima e pregătită.
Mi-ai vorbit într-un gând,
mi-ai șoptit printr-o lacrimă caldă,
și Te-am simțit mai viu
decât în mii de cuvinte rostite.
Doamne,
nu-mi da răspunsuri grabnice,
ci dă-mi răbdarea care sfințește așteptarea,
și o clipă din veșnicia Ta —
și o liniște care să mă odihnească
în Tine.
Un pahar de copilărie
Am fost copil și multe mai visam
Țin minte că-mi doream o bicicletă
Când ceilalți la plimbare se duceau
Aranjam trusa de doctor cu "pansamente".
Veneau juliți la genunchi și în coate
Când la întrecere se prindeau
Poposeau la a mea "farmacie",
Doamne... ce jocuri adevărate jucam!.
La "frunza" când ne faultam
Și ne duceam mereu în coate
Vecini ursuzi cu apă aruncau
Să mai plecam acasă... poate!?
Jucam "țările" fără să știm
Că-n timp vom călători prin ele
Pe-atunci ceream între noi ostași
Azi ne publicăm cu mândrie pozele.
Mi-e dor să mă-ntâlnesc pe-afară
Cu-ale mele surori de cruce
Să stăm până seara făcând "bazagonii"
Așteptând luna... în noapte să ne culce.
Am fost copil și a rămas atât de vie
Amintirea acelor vremuri de demult
Încât n-aș sti să scriu o poezie
Să redau... copilăria ce am trăit...
Umbre și lumină
Sunt umbre într-o lume de lumină,
Sunt suferințe într-o viață senină,
Sunt lacrimi ascunse în zâmbete false,
Sunt dorințe tăinuite, nerostite și apăsătoare.
Suntem oameni pierduți în agitația zilelor,
Căutând un sens în toate senzațiile trecătoare,
Dar uneori ne pierdem în tot haosul și confuzia,
Încercând să ne găsim drumul prin viață, la fel ca într-o labirint.
În această lume amară, în care totul pare să fie efemer,
Căutăm iubirea și ceea ce ne face cu adevărat fericiți,
Dar de multe ori uităm să privim în noi înșine,
Uităm să ne împărtășim sentimentele și emoțiile.
Suntem oameni fragili, dar puternici în același timp,
Cu vise și speranțe care ne călăuzesc prin întuneric,
Cu cicatrici care ne amintesc de trecut și de greșelile noastre,
Dar și cu puterea de a ne ridica din nou și de a merge mai departe.
Gol în suflet
Scuzele-s acceptate,
Încrederea-i pierdută.
Vei merge mai departe
Fiind tot mai încrezută!
Să nu crezi că-ncă visezi
În oglindă când privești,
Mai presus de cum te vezi
Ești pe Terra cât trăiești.
Orice-ar fi - zâmbește,
Atunci restul vor vedea,
Câtă forță dăinuiește
În ceea ce se pierdea...
Nu toată lumea spune
Direct ceea ce simte,
Iar atunci când spune
Nu toată lumea simte...
A folosi acea monedă
Care rău te-ar fi tratat
E puterea ce-o posedă
Așteptatul gol ratat.
A fi un om mai diferit
Nu însemnă mai ciudat,
Înseamnă a fi smerit
Aidoma unui soldat...
Visul nu e un obstacol,
Folosește-l cu mândrie,
Transformă-l în oracol
Nu doar simplă teorie
21.11.24
Cutreierând pe role..
Cutreieram pe role
Largul străzilor pavate,
Cu furnicături pe piele
S-ajung cât mai departe.
Vântul fâlfâia în plete,
Surâdea bătrânul soare,
Când răscrucea-n piruete
O roteam din picioare.
Făceam câte un salt
Peste groapă sau bordură,
Alunecând pe asfalt
Cu frâna la cotitură.
Împrejurul Lacului
Patinam la unison
Cu foșnetul parcului
Și ciripitu-n maraton.
Cu tremur în balans,
Spre al mătușii prag,
Ce in brațe m-a cuprins
Și mă -ncleșta de drag..
Vorbe -n vânt..
Nu mai scoate vorbe-n vânt,
Nu promite din lună si stele,
Nu te jura din nou pe sfânt,
Arzând lacrimile mele.
Nu te mai crede nici dracu
Te rog scuză -mi limbajul;
Nu da înapoi ca racu,
Nu -ti va schimba sondajul.
O mie de șanse de -ai avea
Din partea mea ori altcuiva;
Pt tine -i povară grea,
Să răsucești în tine cheia..
Și să devii peste noapte
Un făuritor de fapte
Demne de -a fi pomenite
Din tată,fiu moștenite.
Ai amuțit,te -am pus pe gânduri?...
Te -am atins printre frânturi?..
Psalmi - LXVI - Așteptarea lui Dumnezeu
Te-am chemat, Doamne,
și nu ai răspuns în graba mea.
Am strigat către cer
și mi s-a părut că doar vântul îmi răspunde.
Am urlat cu buzele sângerânde,
și nimeni nu m-a auzit.
Mi-am întins mâna în întuneric
și doar tăcerea mi-a răspuns.
Dar n-am plecat.
Am rămas acolo, cu fruntea lipită de pământ,
cu sufletul aprins de dor,
ca o candelă ce nu se stinge în întuneric.
Timpul a trecut,
dar nu mi-am pierdut credința,
ci am învățat că Tu vii
nu când inima vrea,
ci când inima e pregătită.
Mi-ai vorbit într-un gând,
mi-ai șoptit printr-o lacrimă caldă,
și Te-am simțit mai viu
decât în mii de cuvinte rostite.
Doamne,
nu-mi da răspunsuri grabnice,
ci dă-mi răbdarea care sfințește așteptarea,
și o clipă din veșnicia Ta —
și o liniște care să mă odihnească
în Tine.
Other poems by the author
Târziu...
Și ochii umezi astăzi nefiresc ți-i știu,
Și pielea albă, fragedă de suplă jună,
Și-mi amintesc acum, și nu-i târziu,
Că mi-a rămas amprenta ta pe mână.
Degeaba-mi spui adio, c-am să reapar,
Degeaba-mi scrii, că ochiul meu e orb,
În focul inimii mocnește numai jar,
Iar pasu-mi zboară ca aripa de corb.
Mereu la ușă-ți voi lăsa boboc de floare,
Ce-o să miroase veșnic a tine și a mine,
Și va usca-o vântul și razele de soare,
Dar verde va rămâne cât viața mă va ține.
E toamnă peste tine și ura nu-ți mai pică,
Strivit m-aplec, acoperindu-mă cu brumă,
Și-mi cântă melancolic la cap o turturică,
Iar ploaia și pământul îmi fac sicriu de humă.
Și-ți scriu acum pe ușă 'nainte de m-oi duce,
Într-un târziu, ce-i trist că este prea devreme,
Din păru-ți ca de aur să-mi împletești o cruce.
Și-n nopțile cu lună citește-mi doar poeme.
Protest
Mama ei de viață, mama ei de moarte,
Trupul la picioare zilnic le aștern,
Om cu idealuri, om cu multă carte,
Doarme și se scoală zilnic în infern.
Mama ei de moarte, mama ei de viață,
Muncă de galeră pentr-un blid de ciorbă,
Frigul din odaie inima-mi îngheață,
Și privesc spre ceruri fără nici o vorbă.
Mama ei de soartă, mama ei de toate,
Astăzi guvernanții ne-au luat drept slugă,
Scoală-te fecioare, scoală-te nepoate,
Să-i zdrobim pe aceia care ne subjugă.
Mama mea de mine că stau și suport,
Inima de câine, talpa pe grumaz,
Dau cu semnătură, că mai bine mort,
Decât viu, și zilnic, scuipat în obraz.
Mama ei de moarte, mama ei de viață !
Bătu-m-ar totul...
Fericit e locul,
Unde pasu-ți calcă,
Bătu-m-ar norocul,
Ca să-ți fiu sub talpă.
Fericit e râul,
Goală und' te scalzi,
Bătu-m-ar desfrâul,
Apă să fiu azi.
Fericit e patul,
Unde dormi de fel,
Bătu-m-ar păcatul,
Să fiu lemn din el.
Fericit e cântul,
Ce-ți iese pe gură,
Ah, bătu-m-ar sfântul,
Ca să-i fiu măsură.
Fericit e cerul,
Ce-l privești cu dor,
Bătu-m-ar misterul,
Ca să-i fiu un nor.
Fericit nu sunt,
Ah, bătu-m-ar totul,
Sunt ca un mormânt,
Ce-și așteaptă mortul.
Epigrame XI
Cuplu tehnocrat
Doi soţi mergeau pe stradă,
Doar în sincron, ea lângă el.
Electronişti de olimpiadă,
De aceea merg în paralel.
Charles de Gaulle
Pe-acest general iubit,
L-am jucat drept rol,
Dar atunci când am vorbit,
Chiar m-am dat…de Gol.
Soţului nebun
Sub acelaşi acoperiş noi ne-am mutat,
Dar îndoieli mereu tot mă apasă,
Fiindcă am văzut la el ceva ciudat,
Nu are toate ţiglele pe casă.
Maşina de spălat
Maşina de spălat e dusă,
Şi ştiu un reparator beton,
Dar când să ies cu ea pe uşă,
Îmi strigă să-i dau Calgon.
Lansare de carte
Mare vâlvă a fost ieri la librărie,
Un negru african o carte a lansat,
Decepţia însă avea să vie,
Când au văzut că e de…colorat.
Invitaţie
Am invitat o tipă mică,
Să luăm masa la Ateneu,
Dar ea fiind cam firfirică,
Am cărat-o mai mult eu.
Contorsionist
De mic mi se spunea argintul viu,
Şi-am dobândit ceva puteri,
Acum contorsionist aș vrea să fiu,
Dar am vreo câteva…îndoieli.
Masaj
Mi-a fost recomandat de un amic,
Salonul de Masaj de la Cetate,
Am fost acolo şi ce vreau să vă zic,
Nu prea m-a dat pe spate…
La croitor
Nu mă duc la croitor,
Nu, că n-aş dori costum şucar,
Dar port vorba din popor,
Am doar bani de buzunar.
Colega de serviciu
Fiind foarte revoltată,
Departe de a fi o ţaţă,
Ea îmi spune, stând pe vine,
Ce simte când şeful vine,
Un ultim dans...
E altă noapte sub aceeași lună,
Și stau la masă lângă geam,
Și-n persistența mea nebună,
În dosul lunii ascunsă te zăream.
Parfumul tău pe haine-l simt,
Și mă gândesc să-ți scriu scrisoare,
Dar te-ai mutat și așa presimt,
Că adresa ta e dincolo de soare.
Mă uit pe geam și tainic ninge,
Iar gândul viscolește-n mintea mea,
Și văd cum cineva te-mpinge,
Și cazi în neant din stea în stea.
Afară două umbre grațios dansează,
Îmbătrânesc privind acest spectacol,
Iar muzica îmi ține mintea trează,
Și simt c-o să se-ntâmple un miracol.
Dar brusc un crivăț cu miros de frică,
Privirea îmi îngheață în fereastră,
Și dansul umbrelor îl văd prin sticlă,
Iar lumea lor e ca și lumea noastră.
Atâta nostalgie îmbrăcată-n iarnă,
Un ultim dans pentr-un uitat holtei,
Și din tavan a început să cearnă,
Cu inimi suferinde de tinere femei.
Pui de dac
Când eram nebun de tânăr,
Șuieram la Lună să apară,
Bezna o puneam pe umăr,
Și plecam grăbit afară.
Când aveam o zi mai fastă,
Îmi puneam și-o stea în frunte,
Și urcam voios pe creastă,
Ca să luminez un munte.
Lângă Sfinx stăteam întins
Cu-a mea beznă să-l îmbrac,
Steaua i-o puneam, convins,
Că sunt un strămoș de dac.
Și zvârleam grăbit în vale,
Stânci din cele mai pribege,
Să astup orice cărare,
Să fiu singur cu-al meu rege.
Iar din lună și din stea,
Ca-ntr-un ritual străvechi,
Flori de colț pe noi ningea,
În mănunchiuri și-n perechi.
Apoi, când plecam spre casă,
Mânam zori de zi în turmă,
Aveam față luminoasă,
Ca un dac de pe Columnă.
Târziu...
Și ochii umezi astăzi nefiresc ți-i știu,
Și pielea albă, fragedă de suplă jună,
Și-mi amintesc acum, și nu-i târziu,
Că mi-a rămas amprenta ta pe mână.
Degeaba-mi spui adio, c-am să reapar,
Degeaba-mi scrii, că ochiul meu e orb,
În focul inimii mocnește numai jar,
Iar pasu-mi zboară ca aripa de corb.
Mereu la ușă-ți voi lăsa boboc de floare,
Ce-o să miroase veșnic a tine și a mine,
Și va usca-o vântul și razele de soare,
Dar verde va rămâne cât viața mă va ține.
E toamnă peste tine și ura nu-ți mai pică,
Strivit m-aplec, acoperindu-mă cu brumă,
Și-mi cântă melancolic la cap o turturică,
Iar ploaia și pământul îmi fac sicriu de humă.
Și-ți scriu acum pe ușă 'nainte de m-oi duce,
Într-un târziu, ce-i trist că este prea devreme,
Din păru-ți ca de aur să-mi împletești o cruce.
Și-n nopțile cu lună citește-mi doar poeme.
Protest
Mama ei de viață, mama ei de moarte,
Trupul la picioare zilnic le aștern,
Om cu idealuri, om cu multă carte,
Doarme și se scoală zilnic în infern.
Mama ei de moarte, mama ei de viață,
Muncă de galeră pentr-un blid de ciorbă,
Frigul din odaie inima-mi îngheață,
Și privesc spre ceruri fără nici o vorbă.
Mama ei de soartă, mama ei de toate,
Astăzi guvernanții ne-au luat drept slugă,
Scoală-te fecioare, scoală-te nepoate,
Să-i zdrobim pe aceia care ne subjugă.
Mama mea de mine că stau și suport,
Inima de câine, talpa pe grumaz,
Dau cu semnătură, că mai bine mort,
Decât viu, și zilnic, scuipat în obraz.
Mama ei de moarte, mama ei de viață !
Bătu-m-ar totul...
Fericit e locul,
Unde pasu-ți calcă,
Bătu-m-ar norocul,
Ca să-ți fiu sub talpă.
Fericit e râul,
Goală und' te scalzi,
Bătu-m-ar desfrâul,
Apă să fiu azi.
Fericit e patul,
Unde dormi de fel,
Bătu-m-ar păcatul,
Să fiu lemn din el.
Fericit e cântul,
Ce-ți iese pe gură,
Ah, bătu-m-ar sfântul,
Ca să-i fiu măsură.
Fericit e cerul,
Ce-l privești cu dor,
Bătu-m-ar misterul,
Ca să-i fiu un nor.
Fericit nu sunt,
Ah, bătu-m-ar totul,
Sunt ca un mormânt,
Ce-și așteaptă mortul.
Epigrame XI
Cuplu tehnocrat
Doi soţi mergeau pe stradă,
Doar în sincron, ea lângă el.
Electronişti de olimpiadă,
De aceea merg în paralel.
Charles de Gaulle
Pe-acest general iubit,
L-am jucat drept rol,
Dar atunci când am vorbit,
Chiar m-am dat…de Gol.
Soţului nebun
Sub acelaşi acoperiş noi ne-am mutat,
Dar îndoieli mereu tot mă apasă,
Fiindcă am văzut la el ceva ciudat,
Nu are toate ţiglele pe casă.
Maşina de spălat
Maşina de spălat e dusă,
Şi ştiu un reparator beton,
Dar când să ies cu ea pe uşă,
Îmi strigă să-i dau Calgon.
Lansare de carte
Mare vâlvă a fost ieri la librărie,
Un negru african o carte a lansat,
Decepţia însă avea să vie,
Când au văzut că e de…colorat.
Invitaţie
Am invitat o tipă mică,
Să luăm masa la Ateneu,
Dar ea fiind cam firfirică,
Am cărat-o mai mult eu.
Contorsionist
De mic mi se spunea argintul viu,
Şi-am dobândit ceva puteri,
Acum contorsionist aș vrea să fiu,
Dar am vreo câteva…îndoieli.
Masaj
Mi-a fost recomandat de un amic,
Salonul de Masaj de la Cetate,
Am fost acolo şi ce vreau să vă zic,
Nu prea m-a dat pe spate…
La croitor
Nu mă duc la croitor,
Nu, că n-aş dori costum şucar,
Dar port vorba din popor,
Am doar bani de buzunar.
Colega de serviciu
Fiind foarte revoltată,
Departe de a fi o ţaţă,
Ea îmi spune, stând pe vine,
Ce simte când şeful vine,
Un ultim dans...
E altă noapte sub aceeași lună,
Și stau la masă lângă geam,
Și-n persistența mea nebună,
În dosul lunii ascunsă te zăream.
Parfumul tău pe haine-l simt,
Și mă gândesc să-ți scriu scrisoare,
Dar te-ai mutat și așa presimt,
Că adresa ta e dincolo de soare.
Mă uit pe geam și tainic ninge,
Iar gândul viscolește-n mintea mea,
Și văd cum cineva te-mpinge,
Și cazi în neant din stea în stea.
Afară două umbre grațios dansează,
Îmbătrânesc privind acest spectacol,
Iar muzica îmi ține mintea trează,
Și simt c-o să se-ntâmple un miracol.
Dar brusc un crivăț cu miros de frică,
Privirea îmi îngheață în fereastră,
Și dansul umbrelor îl văd prin sticlă,
Iar lumea lor e ca și lumea noastră.
Atâta nostalgie îmbrăcată-n iarnă,
Un ultim dans pentr-un uitat holtei,
Și din tavan a început să cearnă,
Cu inimi suferinde de tinere femei.
Pui de dac
Când eram nebun de tânăr,
Șuieram la Lună să apară,
Bezna o puneam pe umăr,
Și plecam grăbit afară.
Când aveam o zi mai fastă,
Îmi puneam și-o stea în frunte,
Și urcam voios pe creastă,
Ca să luminez un munte.
Lângă Sfinx stăteam întins
Cu-a mea beznă să-l îmbrac,
Steaua i-o puneam, convins,
Că sunt un strămoș de dac.
Și zvârleam grăbit în vale,
Stânci din cele mai pribege,
Să astup orice cărare,
Să fiu singur cu-al meu rege.
Iar din lună și din stea,
Ca-ntr-un ritual străvechi,
Flori de colț pe noi ningea,
În mănunchiuri și-n perechi.
Apoi, când plecam spre casă,
Mânam zori de zi în turmă,
Aveam față luminoasă,
Ca un dac de pe Columnă.