Pui de dac
Când eram nebun de tânăr,
Șuieram la Lună să apară,
Bezna o puneam pe umăr,
Și plecam grăbit afară.
Când aveam o zi mai fastă,
Îmi puneam și-o stea în frunte,
Și urcam voios pe creastă,
Ca să luminez un munte.
Lângă Sfinx stăteam întins
Cu-a mea beznă să-l îmbrac,
Steaua i-o puneam, convins,
Că sunt un strămoș de dac.
Și zvârleam grăbit în vale,
Stânci din cele mai pribege,
Să astup orice cărare,
Să fiu singur cu-al meu rege.
Iar din lună și din stea,
Ca-ntr-un ritual străvechi,
Flori de colț pe noi ningea,
În mănunchiuri și-n perechi.
Apoi, când plecam spre casă,
Mânam zori de zi în turmă,
Aveam față luminoasă,
Ca un dac de pe Columnă.
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Înăuntrul inimii mele
Poem: Cățeaua adormită
Poetul Ion Vatamanu a fost comemorat la 80 de ani de la naştere
Poem: ultimul felinar
Poem: Sunt acolo unde mai lăsat
10 cărţi pe care oricine ar trebui să le citească măcar o dată în viaţă
Poem: Adio
Poem: Bolnav de tine
Top poezii a poetului Dumitru Matcovschi despre veșnicie, viață, şi noapte