Pui de dac
Când eram nebun de tânăr,
Șuieram la Lună să apară,
Bezna o puneam pe umăr,
Și plecam grăbit afară.
Când aveam o zi mai fastă,
Îmi puneam și-o stea în frunte,
Și urcam voios pe creastă,
Ca să luminez un munte.
Lângă Sfinx stăteam întins
Cu-a mea beznă să-l îmbrac,
Steaua i-o puneam, convins,
Că sunt un strămoș de dac.
Și zvârleam grăbit în vale,
Stânci din cele mai pribege,
Să astup orice cărare,
Să fiu singur cu-al meu rege.
Iar din lună și din stea,
Ca-ntr-un ritual străvechi,
Flori de colț pe noi ningea,
În mănunchiuri și-n perechi.
Apoi, când plecam spre casă,
Mânam zori de zi în turmă,
Aveam față luminoasă,
Ca un dac de pe Columnă.
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Te caut pe tine ....
Poem: Pardonne-moi ce caprice d'enfant în maghiară
(foto, video) Cartea de Aur. Cei mai renumiți muzicieni din Moldova care au făcut toată lumea să-i aplaude
Poem: Natura
Poem: Când alții dorm
Trezește-mă cu o poezie – o inițiativă a unui tânăr din Moldova de a promova poeziile frumoase
Poem: Amintire
Poem: Crinul
VIDEO. Poezii și cântece românești la Paris! Cum a fost celebrată Ziua Limbii Române în Franța