Un joc...șahul!
Azi cu nepotul am participat
La un concurs de șah la sat,
Premiul cel mare nu l-a luat,
Pentru că tare prost a judecat
Au fost partide mult disputate
Și unele din ele greu câștigate,
Iar unde a mutat făra-gândi,
Șat mat a încasat cât ai clipi
Ne vom întoarce din nou la joc
După o analiză a rundelor jucate,
Să apelăm la intelect, nu la noroc
Iar greșelile, să nu mai fie repetate
De la concurs multe s-au reținut
Și mai presus să nu te lași bătut,
Și chiar și-atunci când idei nu-s,
În minte mai există...o mutare-n plus!
Poems in the same category
O, sufletele-n îndurare…
O, sufletele-n pură îndurare…
Ce înaintea hulei stau mereu,
Aflate sub săgeți cu-nveninare
Căzând ca ropotul de ploaie greu…
Oricare josnic gest o armă este,
Prilej un ins de liniște-a priva,
Și-atârnă intrigile ca o veste
Pe care mulți putea-o-ar saluta…
Îmi place!
Îmi place mult să citesc poezii
Care prin versul lor ne zic ceva,
O întâmplare sau o povestioară
Trăită de scriitor sau altcineva.
Îmi place să-l ascult pe învățat
Care prin trudă, mult a cumulat,
Fără a cere laudă sau vreun onor
Și doar pedeapsă pentru plagiat.
Îmi place să călătoresc prin țară
Și frumuseți s-adun de peste tot,
Pe care-apoi să le trimit în lume
Scriind pe poze..român..un patriot.
Îmi place să vorbesc și de copilărie
Și de sătucu-n care m-am născut,
De vorba dulce a omului moldav
Ce-ți gâdilă auzul în mod plăcut.
Nu-mi place ce aud de România
Spuse de-acei ce-aruncă cu noroi,
Și care niciodată nu ne-au vizitat
Dar spun minciuni pe niște foi.
Am scris că foarte mult îmi place
Să dăinuiesc pe aste meleaguri,
Și despre care cu drag voi povesti
Mereu, prin ale mele
...modeste versuri!
La moartea mea
La moartea mea e ca la nuntă,
Amicii cântă, dușmanii dănțuiesc,
Groparii tremură și se încruntă,
Că-n groapă două babe povestesc.
O jerbă albă zboară peste masă,
Și-i prinsă chiar de popa aghesmuit,
Dar el nu știe că moartea e mireasă,
Și crede că norocul, acuma l-a pălit.
Coșciugul scârțâie ușor pe sub capac,
Într-un cavou vecin, dansează moarta,
Și nimănui nu-i trece așa ceva prin cap,
Că Sfântul Petru o să-mi închidă poarta.
Mă-nvârt ca musca într-o lampă aprinsă,
Iar îngerul din ceruri se întoarce trist,
Opri înmormântarea și cu vocea stinsă,
Mustră îndoliații și-apoi pe antihrist.
La moartea mea e numai trai și viață,
S-a amânat și slujba dar și parastasul,
Amicii plâng iar frații s-au schimbat la față,
Iar popa aghesmuiește întreg iconostasul.
E negru
Și dacă ramuri bat în geam,
Eu mă ridic să-ntreb copacul:
"Ar fi posibil că încerci
Să-mi spui în noapte adevărul?”
Dar nu răspunzi,
Îmi spui să plec.
Și-n beznă vise nu visez,
Cum zboară praf de stele văd,
De frică-a ce-ar putea să fie
Atunci când ochii nu privesc.
Un freamăt viu în frunze verzi,
Un tremur scurt de gânduri:
E negru, negru chiar și-n zori
Neînțelesul lumii;
Chiar dacă luna raza-și pierde,
În timp ce norii-ascund planete,
Oricum e negru, tot mai rece,
Acest mister al lumii.
Primește în inima ta
Primește în inima ta,
Pe cel care-ți poate da...
El este acela care ,
Îți poate da.., nencetat..
Tot ce vrei cu adevărat.
Ne poartă o grijă mare,
Este bunul Dumnezeu.
Nu se supără pe noi,
Este gata de-a ierta..
Orice cerem el va da..
Ne așteaptă în turma lui,
In RAI este casa lui.
Vrea să ne scape de rău,
De aceea tot mereu,
Ne așteaptă să-l primim,
Din inimă sa-l iubim,
Și să-i cerem nencetat,
Toate sa i-le dăm lui,
Să avem pacea Domnului.
De-ale oamenilor
Având în spatele meu nori,
În faţă, mândrul soare,
Am reuşit adeseori
Rămâne în picioare.
Atunci când vântul a bătut,
Spunând că doar adie,
Văzui că nu sunt decât lut
Şi puf de păpădie.
Lovindu-mi des al meu picior
Şi-apoi strigând: "Mă doare!"
Eram convins că n-am să mor,
Ci doar mă fac mai tare.
Iar apelor ce, zeci de ani,
Au spumegat într-una,
Prin crengi pustii şi bolovani,
Le-a mai rămas doar spuma!
O, sufletele-n îndurare…
O, sufletele-n pură îndurare…
Ce înaintea hulei stau mereu,
Aflate sub săgeți cu-nveninare
Căzând ca ropotul de ploaie greu…
Oricare josnic gest o armă este,
Prilej un ins de liniște-a priva,
Și-atârnă intrigile ca o veste
Pe care mulți putea-o-ar saluta…
Îmi place!
Îmi place mult să citesc poezii
Care prin versul lor ne zic ceva,
O întâmplare sau o povestioară
Trăită de scriitor sau altcineva.
Îmi place să-l ascult pe învățat
Care prin trudă, mult a cumulat,
Fără a cere laudă sau vreun onor
Și doar pedeapsă pentru plagiat.
Îmi place să călătoresc prin țară
Și frumuseți s-adun de peste tot,
Pe care-apoi să le trimit în lume
Scriind pe poze..român..un patriot.
Îmi place să vorbesc și de copilărie
Și de sătucu-n care m-am născut,
De vorba dulce a omului moldav
Ce-ți gâdilă auzul în mod plăcut.
Nu-mi place ce aud de România
Spuse de-acei ce-aruncă cu noroi,
Și care niciodată nu ne-au vizitat
Dar spun minciuni pe niște foi.
Am scris că foarte mult îmi place
Să dăinuiesc pe aste meleaguri,
Și despre care cu drag voi povesti
Mereu, prin ale mele
...modeste versuri!
La moartea mea
La moartea mea e ca la nuntă,
Amicii cântă, dușmanii dănțuiesc,
Groparii tremură și se încruntă,
Că-n groapă două babe povestesc.
O jerbă albă zboară peste masă,
Și-i prinsă chiar de popa aghesmuit,
Dar el nu știe că moartea e mireasă,
Și crede că norocul, acuma l-a pălit.
Coșciugul scârțâie ușor pe sub capac,
Într-un cavou vecin, dansează moarta,
Și nimănui nu-i trece așa ceva prin cap,
Că Sfântul Petru o să-mi închidă poarta.
Mă-nvârt ca musca într-o lampă aprinsă,
Iar îngerul din ceruri se întoarce trist,
Opri înmormântarea și cu vocea stinsă,
Mustră îndoliații și-apoi pe antihrist.
La moartea mea e numai trai și viață,
S-a amânat și slujba dar și parastasul,
Amicii plâng iar frații s-au schimbat la față,
Iar popa aghesmuiește întreg iconostasul.
E negru
Și dacă ramuri bat în geam,
Eu mă ridic să-ntreb copacul:
"Ar fi posibil că încerci
Să-mi spui în noapte adevărul?”
Dar nu răspunzi,
Îmi spui să plec.
Și-n beznă vise nu visez,
Cum zboară praf de stele văd,
De frică-a ce-ar putea să fie
Atunci când ochii nu privesc.
Un freamăt viu în frunze verzi,
Un tremur scurt de gânduri:
E negru, negru chiar și-n zori
Neînțelesul lumii;
Chiar dacă luna raza-și pierde,
În timp ce norii-ascund planete,
Oricum e negru, tot mai rece,
Acest mister al lumii.
Primește în inima ta
Primește în inima ta,
Pe cel care-ți poate da...
El este acela care ,
Îți poate da.., nencetat..
Tot ce vrei cu adevărat.
Ne poartă o grijă mare,
Este bunul Dumnezeu.
Nu se supără pe noi,
Este gata de-a ierta..
Orice cerem el va da..
Ne așteaptă în turma lui,
In RAI este casa lui.
Vrea să ne scape de rău,
De aceea tot mereu,
Ne așteaptă să-l primim,
Din inimă sa-l iubim,
Și să-i cerem nencetat,
Toate sa i-le dăm lui,
Să avem pacea Domnului.
De-ale oamenilor
Având în spatele meu nori,
În faţă, mândrul soare,
Am reuşit adeseori
Rămâne în picioare.
Atunci când vântul a bătut,
Spunând că doar adie,
Văzui că nu sunt decât lut
Şi puf de păpădie.
Lovindu-mi des al meu picior
Şi-apoi strigând: "Mă doare!"
Eram convins că n-am să mor,
Ci doar mă fac mai tare.
Iar apelor ce, zeci de ani,
Au spumegat într-una,
Prin crengi pustii şi bolovani,
Le-a mai rămas doar spuma!
Other poems by the author
De ce-ai spus...Nu?
Te simt pe tine de departe
Cum încă tu aștepți să vin,
Dar am un zid înalt în față
Pe care nu pot să-l înclin
Nu știu cum el s-a ridicat
Și-a pus o barieră intre noi,
Geaba sărut și-mbrățișări
Cănd pe-năuntru suntem goi
Eram al tău, un făt frumos
Iar tu a mea zâna cea bună,
Lumea prin spate ne vorbea
Iar noi râdeam că e nebună
Mergeam lipiți unul de altul
Și ne opream pentru sărut,
Ce fericire am putut simți
Când mâna ta eu am cerut
Nu pot să uit cum lacrima
Ți-a curs de după pleoapă,
Dar ai rostit cuvântul iartă
Și ai mai zis, te rog așteaptă
Timpul și-a urmat parcursul
Iar noi ușor ne-am depărtat,
Și întrebări îmi pun și astăzi
De ce-ai spus Nu și-ai refuzat?
Poate tunel aș fi putut săpa
S-ajung aproape de inima ta,
Ușor am renunțat, sunt fericit
Cu ce mi-a hărăzit mie...soarta!
Perdeaua!
Mă plimb pe o alee pietruită
Puțin mai sus de casa noastră,
Și trag cu ochiul chipul să-ți văd
Udând mușcata de la fereastră.
Știu că privești și-mi vezi privirea
Dar nu dorești să tragi perdeaua,
Nu poți uita că am plecat atunci
Când pe pământ se punea neaua.
Nici eu nu am ceva de explicat
Că doar am discutat cu voce tare,
Și ne-am adus acuze fără număr
Făr 'a rosti cuvântul greu...iertare.
Acum zăpada s-a topit de mult
Și primăvara frumusețea își arată,
Aminte îmi aduc cum ne plimbam
Nimic nu se vedea să ne despartă.
Aș vrea să-ți fac un semn cu mâna
Însă nu știu dacă ești singurică,
Așa că am să mă întorc și mâine
Sperând, poate perdeaua...se ridică!
Soarele și Luna!
Îmi place lumina Soarelui apune,
Și când se-ascunde după munte,
Și cum Luna pe cer se-aprinde,
Dorind cu noaptea să se-nfrunte
Simt bucurie când vine dimineața,
Și noaptea se retrage la culcare,
Să văd din nou cum Soarele răsare,
Și cum pământul prinde culoare
Tot timpul aș dori ca Soarele și Luna,
Pe Cer să strălucească împreună,
Să nu mai fie noapte și doar zi,
Și lumea să devină, un pic mai bună
Acum eu înteleg că după munte,
Soarele nu e ascuns și e cu Luna,
Putere-i dă să lumineze-n noapte,
Frați buni ei rămânând..întruna...
Ea sora luminată, El strălucitul..frate!
Scriu despre...!
Scriu poezie pentru mine
Și pentru cei ce mă citesc
Eu n-am pretenții de poet
Și doar fac vers și iscălesc
Scriu ce văd, trăiesc și simt
De oameni, fapte, copilărie,
Despre femeia ce-o iubesc
Cu nume biblic, spus Marie
Scriu despre iubiri adevărate
Și despre despărțiri, minciună,
De-a pune etichete mă feresc
Și limba-ncerc s-o țin în strună
Scriu de viață și despre moarte
De început și-apoi despre apus,
Și uneori îmi este atât de frică
Să nu fiu judecat de ce am spus
Scriu și despre cei ce ne conduc
Pe care periodic îmi pun votul,
Sperând un trai cu bunăstare
Și poate nu director tot nepotul
Voi scrie vers și pune pe hârtie
Și azi și mâine și poate-n viitor,
Numai dacă va vrea și Domnul
Pentru că știu că sunt un muritor!
Cugetări!
Privește doar în sus,
Cand pe jos ești,
Nu te lăsa răpus,
De practici mișelești!
Împarte bunătate,
Celor cu nevoi,
Și tu vei avea parte,
Însutit înapoi!
Iartă fără regret,
Dar nu uita,
Că doar făina are preț,
Tărâța nu trece sita!
Tot timpul să gândești,
Dar nu cu voce tare,
De vrei să-i potolești,
Pe cei cu gura mare!
Prietenii să-i numeri,
Pe degetele mâinii,
Aruncă de pe umeri,
Poverile lumii!
Fii cu prudență-n toate,
Și limite să-ți pui,
Învața multă carte,
De vrei să te impui!
Urcă treaptă cu treaptă,
Dar nu sta agățat,
Și te întreabă-n șoaptă,
Nu sunt prea sus...cocoțat?
De vrei să ajungi în fața,
Fără a da din coate,
Rămâi modest în viața,
Și crede în dreptate!
..............................
Scrise de Cezar!
Pe curând!
Poveste de iubire!
Să mă aștepți că voi veni
La ora noastră stabilită,
Când satul este la odihnă,
Iar luna sus pe cer...ivită.
Să știi că așteptarea-i grea
Iar timpul pare fără sfârșit,
Până să te-ntâlnesc pe tine
Să-ți spun că-s omul fericit.
Ieri, am răscolit întreg orașul
Cadoul potrivit să îl găsesc,
Care aminte să-ți aducă ție
De ziua și cuvântul...te iubesc.
Surpriza, o voi păstra ascunsă
În florile culese de pe luncă,
Unde iubirea ne-a pus mreje
Și-am încălcat cred o poruncă.
Am complotat cu-a ta amică
Măsura potrivită să îmi dea,
Să mă asigur că nu greșesc
Și că inelul aurit îți va plăcea.
Acum aștept ziua de mâine
Să-mi întâlnesc a mea aleasă,
Să-i zic că mi-aș dori-o-ncasă
Prin legământ, a mea mireasă.
....................................
Și o poveste de iubire a început
Pe care-o pun pe vers de poezie,
Dorind ca ea să curgă spre infinit
Și fericit să fiu lângă a mea soție!
De ce-ai spus...Nu?
Te simt pe tine de departe
Cum încă tu aștepți să vin,
Dar am un zid înalt în față
Pe care nu pot să-l înclin
Nu știu cum el s-a ridicat
Și-a pus o barieră intre noi,
Geaba sărut și-mbrățișări
Cănd pe-năuntru suntem goi
Eram al tău, un făt frumos
Iar tu a mea zâna cea bună,
Lumea prin spate ne vorbea
Iar noi râdeam că e nebună
Mergeam lipiți unul de altul
Și ne opream pentru sărut,
Ce fericire am putut simți
Când mâna ta eu am cerut
Nu pot să uit cum lacrima
Ți-a curs de după pleoapă,
Dar ai rostit cuvântul iartă
Și ai mai zis, te rog așteaptă
Timpul și-a urmat parcursul
Iar noi ușor ne-am depărtat,
Și întrebări îmi pun și astăzi
De ce-ai spus Nu și-ai refuzat?
Poate tunel aș fi putut săpa
S-ajung aproape de inima ta,
Ușor am renunțat, sunt fericit
Cu ce mi-a hărăzit mie...soarta!
Perdeaua!
Mă plimb pe o alee pietruită
Puțin mai sus de casa noastră,
Și trag cu ochiul chipul să-ți văd
Udând mușcata de la fereastră.
Știu că privești și-mi vezi privirea
Dar nu dorești să tragi perdeaua,
Nu poți uita că am plecat atunci
Când pe pământ se punea neaua.
Nici eu nu am ceva de explicat
Că doar am discutat cu voce tare,
Și ne-am adus acuze fără număr
Făr 'a rosti cuvântul greu...iertare.
Acum zăpada s-a topit de mult
Și primăvara frumusețea își arată,
Aminte îmi aduc cum ne plimbam
Nimic nu se vedea să ne despartă.
Aș vrea să-ți fac un semn cu mâna
Însă nu știu dacă ești singurică,
Așa că am să mă întorc și mâine
Sperând, poate perdeaua...se ridică!
Soarele și Luna!
Îmi place lumina Soarelui apune,
Și când se-ascunde după munte,
Și cum Luna pe cer se-aprinde,
Dorind cu noaptea să se-nfrunte
Simt bucurie când vine dimineața,
Și noaptea se retrage la culcare,
Să văd din nou cum Soarele răsare,
Și cum pământul prinde culoare
Tot timpul aș dori ca Soarele și Luna,
Pe Cer să strălucească împreună,
Să nu mai fie noapte și doar zi,
Și lumea să devină, un pic mai bună
Acum eu înteleg că după munte,
Soarele nu e ascuns și e cu Luna,
Putere-i dă să lumineze-n noapte,
Frați buni ei rămânând..întruna...
Ea sora luminată, El strălucitul..frate!
Scriu despre...!
Scriu poezie pentru mine
Și pentru cei ce mă citesc
Eu n-am pretenții de poet
Și doar fac vers și iscălesc
Scriu ce văd, trăiesc și simt
De oameni, fapte, copilărie,
Despre femeia ce-o iubesc
Cu nume biblic, spus Marie
Scriu despre iubiri adevărate
Și despre despărțiri, minciună,
De-a pune etichete mă feresc
Și limba-ncerc s-o țin în strună
Scriu de viață și despre moarte
De început și-apoi despre apus,
Și uneori îmi este atât de frică
Să nu fiu judecat de ce am spus
Scriu și despre cei ce ne conduc
Pe care periodic îmi pun votul,
Sperând un trai cu bunăstare
Și poate nu director tot nepotul
Voi scrie vers și pune pe hârtie
Și azi și mâine și poate-n viitor,
Numai dacă va vrea și Domnul
Pentru că știu că sunt un muritor!
Cugetări!
Privește doar în sus,
Cand pe jos ești,
Nu te lăsa răpus,
De practici mișelești!
Împarte bunătate,
Celor cu nevoi,
Și tu vei avea parte,
Însutit înapoi!
Iartă fără regret,
Dar nu uita,
Că doar făina are preț,
Tărâța nu trece sita!
Tot timpul să gândești,
Dar nu cu voce tare,
De vrei să-i potolești,
Pe cei cu gura mare!
Prietenii să-i numeri,
Pe degetele mâinii,
Aruncă de pe umeri,
Poverile lumii!
Fii cu prudență-n toate,
Și limite să-ți pui,
Învața multă carte,
De vrei să te impui!
Urcă treaptă cu treaptă,
Dar nu sta agățat,
Și te întreabă-n șoaptă,
Nu sunt prea sus...cocoțat?
De vrei să ajungi în fața,
Fără a da din coate,
Rămâi modest în viața,
Și crede în dreptate!
..............................
Scrise de Cezar!
Pe curând!
Poveste de iubire!
Să mă aștepți că voi veni
La ora noastră stabilită,
Când satul este la odihnă,
Iar luna sus pe cer...ivită.
Să știi că așteptarea-i grea
Iar timpul pare fără sfârșit,
Până să te-ntâlnesc pe tine
Să-ți spun că-s omul fericit.
Ieri, am răscolit întreg orașul
Cadoul potrivit să îl găsesc,
Care aminte să-ți aducă ție
De ziua și cuvântul...te iubesc.
Surpriza, o voi păstra ascunsă
În florile culese de pe luncă,
Unde iubirea ne-a pus mreje
Și-am încălcat cred o poruncă.
Am complotat cu-a ta amică
Măsura potrivită să îmi dea,
Să mă asigur că nu greșesc
Și că inelul aurit îți va plăcea.
Acum aștept ziua de mâine
Să-mi întâlnesc a mea aleasă,
Să-i zic că mi-aș dori-o-ncasă
Prin legământ, a mea mireasă.
....................................
Și o poveste de iubire a început
Pe care-o pun pe vers de poezie,
Dorind ca ea să curgă spre infinit
Și fericit să fiu lângă a mea soție!