Pui de dac
Când eram nebun de tânăr,
Șuieram la Lună să apară,
Bezna o puneam pe umăr,
Și plecam grăbit afară.
Când aveam o zi mai fastă,
Îmi puneam și-o stea în frunte,
Și urcam voios pe creastă,
Ca să luminez un munte.
Lângă Sfinx stăteam întins
Cu-a mea beznă să-l îmbrac,
Steaua i-o puneam, convins,
Că sunt un strămoș de dac.
Și zvârleam grăbit în vale,
Stânci din cele mai pribege,
Să astup orice cărare,
Să fiu singur cu-al meu rege.
Iar din lună și din stea,
Ca-ntr-un ritual străvechi,
Flori de colț pe noi ningea,
În mănunchiuri și-n perechi.
Apoi, când plecam spre casă,
Mânam zori de zi în turmă,
Aveam față luminoasă,
Ca un dac de pe Columnă.
Стихи из этой категории
Другие стихотворения автора
#Интересно
Поэма: Iluzii în italiană
Поэма: Parfumul tău...
(foto) La Chișinău s-a deschis o cafenea dedicată poeziei. Unde o puteți găsi
Поэма: In sfarsit
Поэма: Un versificator, nu un poet
Carte vs Film. 10 autori care detestă versiunile ecranizate ale operelor sale
Поэма: Cotidian
Поэма: Sunet al nopții
Ion Druţă, la 89 de ani. 10 cărți ale scriitorului pe care trebuie să le citești