În ziua unei februarii atât de friguroase...
Încât îi era greu frigului să nu îți intre în oase...
Între o mare de crizanteme,
În mijlocul tuturor, indiferent de vreme,
O mică tulpină care de când se stabilise,
Stătea nemișcată, cu florile închise.
Ascunsă de lume ca o stea de dimineață,
Iar la atingere, rece ca de gheață.
Un violet puternic și închis o cuprindea,
Ca nimeni să nu o poată vedea.
Nu o mai observase nimeni înflorind.
Dar dorind grația ei să surprind,
În genunchi rapid m-am pus,
Și din greșeală la întuneric locul ei l-am expus.
Chiar atunci, de nicăieri,
Din pricina acestei apropieri,
Înflorește chiar în fața mea un mu-gur.
Galben în mijloc și violet împre-jur.
Cea mai frumoasă floare,
De cea mai extraordinară culoare,
De decenii nemaivăzută de popoare,
Singură în lume, uitată chiar și de soare.
Dar nu vreau a te îngrijora...
Secretul tău nu am să divulg...
Și nu aș putea eu vreodată să te smulg,
Din pământul tău, din casa ta.
Eu pur și simplu am crezut că poate,
Ți-as putea iubii toate petalele și toate florile,
Dar cum aș putea? Să îți ignor erorile?
Când tu nu ți-ai înfipt adânc rădăcinile,
Și nu ți-ai crescut toate tulipinile...
...O să îți iau doar câteva fructe, din cele cultivate.
Le-am ridicat și din ele am mușcat,
Un gust dulceag mi-a amintit de tot felul de momente...
Și o senzație de neexplicat m-a atacat,
La nivel elementar, un quasar, de emoții și sentimente.
Starea nu mi-a stat pe loc, pupilele mi s-au dilatat,
O clipă mai târziu, de lume am uitat.
La floarea mea frumoasă am revenit...
Am văzut ceva așa de nemaipomenit,
Nu eram sigur dacă nu înebuneam...
Un zâmbet de la o femeie care parcă știa că veneam...
M-a luat de braț și încet vals am dansat.
Xenophil cum sunt, în brațele ei m-am lăsat.
Avea o rochie purpurie și ochii îi sclipeau de bucurie,
Nu mai putea singurătatea pe ea a o descrie...
Tot am încercat să o întreb cum o cheamă.
Inima mea a început să geamă...
Când mi-a spus că mă iubește,
Și că din pricina mea, ea trăiește,
A găsit unde să se împlinească,
Unde să se stabilească,
Și cum noua viață să își pornească.
Îi pare rău totuși că din pricina ei,
Eu mult nu am și viața am să mi-o închei...
Inima rapid a început să îmi bată,
Ea la mine s-a uitat, cu o expresie întristată
„Totul va fi okay, Andrei.”
Mă apucă de gât și îmi oferă un ultim sărut...
Pe jos am căzut după ce să respir nu am mai putut.
