Un pahar de copilărie
Am fost copil și multe mai visam
Țin minte că-mi doream o bicicletă
Când ceilalți la plimbare se duceau
Aranjam trusa de doctor cu "pansamente".
Veneau juliți la genunchi și în coate
Când la întrecere se prindeau
Poposeau la a mea "farmacie",
Doamne... ce jocuri adevărate jucam!.
La "frunza" când ne faultam
Și ne duceam mereu în coate
Vecini ursuzi cu apă aruncau
Să mai plecam acasă... poate!?
Jucam "țările" fără să știm
Că-n timp vom călători prin ele
Pe-atunci ceream între noi ostași
Azi ne publicăm cu mândrie pozele.
Mi-e dor să mă-ntâlnesc pe-afară
Cu-ale mele surori de cruce
Să stăm până seara făcând "bazagonii"
Așteptând luna... în noapte să ne culce.
Am fost copil și a rămas atât de vie
Amintirea acelor vremuri de demult
Încât n-aș sti să scriu o poezie
Să redau... copilăria ce am trăit...
Category: Diverse poems
All author's poems: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Date of posting: 1 июня
Views: 141
Poems in the same category
Frământări
Rugăciunile înălţate spre cer,
Le-am aflat îngropate-n pământ,
Sunt omul de paie, stingher,
Clădit din lut şi cuvânt.
Asist la naşteri suspecte,
Şi intru-n travaliu pentr-o idee,
Mişcările-mi sunt zvâcniri imperfecte,
Pierdute într-un spital, pe-o alee.
În mâini şi picioare port cuie bătute,
Dar nu îmi găsesc încă cruce,
Înaltul prelat cu idei preconcepute,
Anateme şi prescuri îmi aduce.
S-a lepădat şi universul de mine,
Foiala îmi intră ca o boală în trup,
Încep să cânt câteva imnuri creştine,
Vin demoni şi dansează lângă mine în grup.
Mii de sihaştri se roagă în cor,
Chilii şi bordeie s-au luminat,
Însă cum pot acum pe pământ ca să mor,
Când în cer sufletul nu-mi poate fi judecat?
Epigrame!
Mina!
Vor să mai închid-o mină
Pe motiv că poluează,
Spun că UE, e de vină
Și nu Ei..care sunt varză!
Minerul!
Sapă galerii și ne aduce
Untul negru zis cărbune,
La Varvara își fac cruce
Și toți cred..în sfântul nume!
Cărbune!
Am pus cărbune în sobă
Că afară-i ger năpraznic,
Lor vreau să le zic o vorbă
Pe miner nu-l faceți..casnic!
Votul!
Vine anul cu alegeri
Și minerul se întreabă?
Eu pe cine să pun votul?
Că voi toți sunteți..o pleavă!
Şi atunci când n-oi mai fi…
Şi atunci când n-oi mai fi,
Prea iubita mea mireasă,
Să-mi citeşti din poezii,
Când tristeţea te apasă.
C-am să stau în colţ ferit,
Şi-am s-ascult a tale şoapte,
Retrăind cum ne-am iubit,
Prin cuvintele din carte.
Şi atunci când n-oi mai fi,
Prea iubita mea soţie,
Să asculţi doar liturghii,
Când biserica-i pustie.
C-am să reaprind altarul,
Cununându-ne iar azi,
Prefăcându-mă în amarul,
Ce-ţi şiroaie pe obraji.
Şi atunci când n-oi mai fi,
Dulcea mea, amara mea,
Nu mai sta şi suferi,
Ci mă caută-ntr-o stea,
Să mă recompui din dor,
Şi o fărâmă de iubire,
Şi-am să fiu nemuritor,
Vieţuind în a ta fire.
Iluzia ploii
Îmi place când plouă
și-n tact infernal mocnește pământul,
îmi place când șopotul verii seral,
din somnu-i trezește cuvântul.
Îmi place cum fuge –
ecou în bolta timpanelor tale,
îmi place cum sufletu-ți gol
tremură-n brațe agale.
Îmi place când ploaia
te seamănă-n mine semințe,
îmi place când palmele tale de iarnă
aievea, mă fac mai fierbinte.
Îmi place cum arde cu doru-i,
scânteie de cord în bătăi,
îmi place când Calea-Lactee
o caut în irișii tăi.
Îmi place când stropii
ce cad se declară săruturi,
îmi place când aerul tău sacadat,
pe buze mi-e zborul de fluturi.
Îmi place când farmeci petale
de soare cu da și cu nu,
îmi place când totuși mai doare
și plouă
și ploaia-mi ești
tu.
(Starea de grație #3#)
Bârfitorul
Să judeci ale mele fapte...
Greșit-am, oare, cu ceva
De toci aşa mărunt, mărunt,
Cam tot ce e în viaţa mea?
Întoarce-ţi faţa către tine,
Doreşte-ţi să te schimbi cumva!
Aşa, poate, mă uiţi pe mine
Şi faci ceva cu viaţa ta.
Nu plânge altul pentru tine
Şi nici nu vrea durerea ta.
De ce te-ar mai durea pe tine
Durerea surdă a altcuiva?
Trăieşte-ţi viaţa cum o ştii
Nu critica şi nici huli,
Doar uită-te la umbra ta
Şi, poate, vezi ce om devii.
Sărmana foaie...
Mă pun la masă iar să scriu,
Sărmana foaie plânge,
Că-mi știe sufletul pustiu,
Și lacrima de sânge.
Condeiul vechi cu drag apuc,
Că-mi știe multe patimi,
În călimară-l introduc,
Și-n loc de tuș sunt lacrimi.
Lumina-n geam e astăzi pală,
Și masa-mi pare că suspină,
Mă uit pierdut la foaia goală,
Și nu știu cine e de vină...
Cuvântu-n gură mi se-ntoarce,
Tristețea murmură în șoapte,
În minte sunt împuns cu ace,
Și-n ochii mei se face noapte.
Frământări
Rugăciunile înălţate spre cer,
Le-am aflat îngropate-n pământ,
Sunt omul de paie, stingher,
Clădit din lut şi cuvânt.
Asist la naşteri suspecte,
Şi intru-n travaliu pentr-o idee,
Mişcările-mi sunt zvâcniri imperfecte,
Pierdute într-un spital, pe-o alee.
În mâini şi picioare port cuie bătute,
Dar nu îmi găsesc încă cruce,
Înaltul prelat cu idei preconcepute,
Anateme şi prescuri îmi aduce.
S-a lepădat şi universul de mine,
Foiala îmi intră ca o boală în trup,
Încep să cânt câteva imnuri creştine,
Vin demoni şi dansează lângă mine în grup.
Mii de sihaştri se roagă în cor,
Chilii şi bordeie s-au luminat,
Însă cum pot acum pe pământ ca să mor,
Când în cer sufletul nu-mi poate fi judecat?
Epigrame!
Mina!
Vor să mai închid-o mină
Pe motiv că poluează,
Spun că UE, e de vină
Și nu Ei..care sunt varză!
Minerul!
Sapă galerii și ne aduce
Untul negru zis cărbune,
La Varvara își fac cruce
Și toți cred..în sfântul nume!
Cărbune!
Am pus cărbune în sobă
Că afară-i ger năpraznic,
Lor vreau să le zic o vorbă
Pe miner nu-l faceți..casnic!
Votul!
Vine anul cu alegeri
Și minerul se întreabă?
Eu pe cine să pun votul?
Că voi toți sunteți..o pleavă!
Şi atunci când n-oi mai fi…
Şi atunci când n-oi mai fi,
Prea iubita mea mireasă,
Să-mi citeşti din poezii,
Când tristeţea te apasă.
C-am să stau în colţ ferit,
Şi-am s-ascult a tale şoapte,
Retrăind cum ne-am iubit,
Prin cuvintele din carte.
Şi atunci când n-oi mai fi,
Prea iubita mea soţie,
Să asculţi doar liturghii,
Când biserica-i pustie.
C-am să reaprind altarul,
Cununându-ne iar azi,
Prefăcându-mă în amarul,
Ce-ţi şiroaie pe obraji.
Şi atunci când n-oi mai fi,
Dulcea mea, amara mea,
Nu mai sta şi suferi,
Ci mă caută-ntr-o stea,
Să mă recompui din dor,
Şi o fărâmă de iubire,
Şi-am să fiu nemuritor,
Vieţuind în a ta fire.
Iluzia ploii
Îmi place când plouă
și-n tact infernal mocnește pământul,
îmi place când șopotul verii seral,
din somnu-i trezește cuvântul.
Îmi place cum fuge –
ecou în bolta timpanelor tale,
îmi place cum sufletu-ți gol
tremură-n brațe agale.
Îmi place când ploaia
te seamănă-n mine semințe,
îmi place când palmele tale de iarnă
aievea, mă fac mai fierbinte.
Îmi place cum arde cu doru-i,
scânteie de cord în bătăi,
îmi place când Calea-Lactee
o caut în irișii tăi.
Îmi place când stropii
ce cad se declară săruturi,
îmi place când aerul tău sacadat,
pe buze mi-e zborul de fluturi.
Îmi place când farmeci petale
de soare cu da și cu nu,
îmi place când totuși mai doare
și plouă
și ploaia-mi ești
tu.
(Starea de grație #3#)
Bârfitorul
Să judeci ale mele fapte...
Greșit-am, oare, cu ceva
De toci aşa mărunt, mărunt,
Cam tot ce e în viaţa mea?
Întoarce-ţi faţa către tine,
Doreşte-ţi să te schimbi cumva!
Aşa, poate, mă uiţi pe mine
Şi faci ceva cu viaţa ta.
Nu plânge altul pentru tine
Şi nici nu vrea durerea ta.
De ce te-ar mai durea pe tine
Durerea surdă a altcuiva?
Trăieşte-ţi viaţa cum o ştii
Nu critica şi nici huli,
Doar uită-te la umbra ta
Şi, poate, vezi ce om devii.
Sărmana foaie...
Mă pun la masă iar să scriu,
Sărmana foaie plânge,
Că-mi știe sufletul pustiu,
Și lacrima de sânge.
Condeiul vechi cu drag apuc,
Că-mi știe multe patimi,
În călimară-l introduc,
Și-n loc de tuș sunt lacrimi.
Lumina-n geam e astăzi pală,
Și masa-mi pare că suspină,
Mă uit pierdut la foaia goală,
Și nu știu cine e de vină...
Cuvântu-n gură mi se-ntoarce,
Tristețea murmură în șoapte,
În minte sunt împuns cu ace,
Și-n ochii mei se face noapte.
Other poems by the author
Reflexii în asfințit
În ritmul prăfuit
Al ceasului târziu
Durerea de odinioară
Din senin a amorțit.
Ochii, fără de reacții
Mai reflectă agonii
Si prin umbre de senzații
Mă întreb... Oare-ai să vii?
Si-n tăcerea din mine
Fără vinul tău de ieri
Vreau doar să se apropie
Pașii mei de pașii tăi.
Dar ziua a trecut
Apusul iarăși vine
Ah, voi simțiri de lut!
Cum ardeți azi în mine...
Dar nu ca alte dăți
Cu flăcări peste gânduri
Ci cu singurătăți
Vărsate printre rânduri.
Căci dorul nu mai doare
Deși-n suflet e chin
Că tu n-ai vrut să stai
Si eu... azi nu mai vin...
Același blestem
De dor de tine am ajuns la marginea inimii
De-aici se vede cel mai bine lipsa ta,
Sufletu-mi te speră stiind că nu poți fi cu el
Căci toți avem pe cineva, pe care nu-l avem...
Mă trezesc din nou sub același blestem
Cu inima făcută cioburi te sper
În minte mi-e rece si gândul refuză
Să mă încălzească și mă ține confuză...
Si-o rază de soare pătrunde în inima mea
O ultimă lacrimă s-așterne pe podea
Și-n minte-mi răsună un vis uitat
De-o poveste ce-a fost, dar s-a spulberat...
O sa te astept... Aievea unui vis
O să te-aștept în gânduri ce la răsărit apun
O să mă pierd în vise risipite ca un fum,
Nu-ți voi mai spune cât de mult te sper
Să te întorci...o clipă... îmbrățișați sub același cer...
O să te-aștept în nopțile pline de dor
Și-o să te port tainic în al viselor decor
Chiar de viața doar ne îndepărtează pasul
Măcar o dată și pentru noi, aș vrea... să bată ceasul...
O să te-aștept, deși mă mint că nu îmi pasă,
Inima îmi poartă o ultimă speranță rătăcită.... trează,
Că prin gând într-o zi, o să-ți trec și-o să-ți amintești
Cât de dragă ți-am fost... cât de drag, încă îmi ești....
Poate-ntr-o bună zi îți vei aminti, poate vei sti,
Cum în tăcerea nopții te mai aștept să vii
Că dorul ce ți-l port, oricât de mult l-as frânge
De la un timp doar al tău nume, îl știe... a plânge...
O să te-aștept cu dor nemărginit de a ta privire
Amintindu-mi cum o făceai pe-a mea să sclipească
De câte ori se întâmpla să ne-ntâlnim și simțeam
Cum în șoaptă îți spuneai.. "ca o păpușă este de frumoasă!"
Și ieri și azi te-am așteptat, tăcută...tristă
Te-am așteptat s-apari aievea unui vis
Ca și când, în astă lume o speranță mai există,
Să ne mai fim, cum altă dată... ai promis...
Speranțe năruite
Speranțe infinit am năruit
Vorbele îmi sunt deşarte.
Tăcerea ta m-a biruit
Azi, totul ne desparte.
Simt dispretul ce mi-I porți
Altceva n-ai fi știut vreodată
Il simt și nici măcar nu știi
Ce doare câteodată!!!
Ai fost ce-a fost mai bun
M-ai fericit o vreme
Apoi mi te-ai pierdut.
Plecat mult prea devreme.
Mi-ai fost atât de drag
Ca vinu-ți dulceag...
Chip sublim între clipiri
A ochilor mei sclipiri.
Mi-ai fost doar o iluzie,
De-ai dispărut aşa ușor?
..Te mai găsesc in poezie
În câte-un vers chinuitor.
Si mi-ai rămas o toamna moartă
O iarnă îngheţată de timp,
O primävară bacoviană
Si-o vară mai rece ca nicicând.
$i mi-ai rămas un an trecut
Și-mi ești un an ce o sa treacă..
$i-mi vei rămâne-un dor tăcut
Å sufletului iliadă
Mozaic de gânduri
Stau pe gânduri şi privesc picăturile cum se lipesc de geam.
Aș ieși un pic în ploaie, poate mă spăl de gânduri și tristețe...
Natura plânge și parcã mă-ncearcă și sufletul meu
Dar e doar o stare.....Şi-aşa, ca și ploaia, va trecel!!!
Mă întreb cum oare-ar fi!?... pentru o clipă de-ai reveni?...
Probabil ochii obosiți, nici n-ar clipi....
Dar sufletul cum oare totul ar gestiona
Cu-atâta dor ce-a strâns în urma ta?...
Tăcerea m-a făcut să înțeleg că nu e vina ta
Tu ai fost cum ai fost... așa ai fost mereu...
Din noi doi... doar eu am fost problema
Te vedeam special, îmi erai drag... știu!... sună a clișeu...
Te-am iubit... chiar de niciodată nu ai fi vrut să știi asta,
Pentru că nu-ți puteai asuma responsabilitatea iubirii mele...
Deși nu de multe ori știai!... când erai aproape și prea aproape,
Cum inima bătea fioros de tare când eram în aceeași încăpere...
Te-am iubit...chiar si-atunci când timpul ne-a devenit dușman
Și distanța dintre noi și-a pierdut pașii, in nemăsurate tăceri...
Te-am iubit... deși doar m-ai învățat cum oamenii te-aruncă
Când din senin au valori morale... și te lovești de ei ca de-o stâncă...
Și-am strâns doar deziluzii și dezamăgiri
C-am avut așteptări prea mari de la tine
De dor, doar eu știu, cât am sperat că-ntr-un târziu,
O minune ai face, și-ai încerca durerea despărțirii s-o ții departe de mine...
În fiecare seară
Mereu îmi spun... în fiecare seară...
Că asta-i ultima lacrimă vărsată pentru tine,
Când tăcerea, noaptea mi-o înconjoară
Și gândul nu vrea să asculte de mine...
Mereu îmi spun... în fiecare seară...
Că asta-i ultima noapte când visez la tine,
Când gândurile imi zburdă într-o doară
Și dorul îl simt cum îmi curge prin vene...
Mereu îmi spun... în fiecare seară...
Că îmi ești ultimul fum de țigară
Când de-al meu vis mă îndepărtez...
Dar mai tare gândurile par că se-ncâlcesc.
Mereu îmi spun... în fiecare seară...
Că-i ultima dată, când în versuri te scriu
Deși mintea te neagă... sufletul mi-e comoară
Și doar așa în noapte, gându-mi rămâne însorit...
Reflexii în asfințit
În ritmul prăfuit
Al ceasului târziu
Durerea de odinioară
Din senin a amorțit.
Ochii, fără de reacții
Mai reflectă agonii
Si prin umbre de senzații
Mă întreb... Oare-ai să vii?
Si-n tăcerea din mine
Fără vinul tău de ieri
Vreau doar să se apropie
Pașii mei de pașii tăi.
Dar ziua a trecut
Apusul iarăși vine
Ah, voi simțiri de lut!
Cum ardeți azi în mine...
Dar nu ca alte dăți
Cu flăcări peste gânduri
Ci cu singurătăți
Vărsate printre rânduri.
Căci dorul nu mai doare
Deși-n suflet e chin
Că tu n-ai vrut să stai
Si eu... azi nu mai vin...
Același blestem
De dor de tine am ajuns la marginea inimii
De-aici se vede cel mai bine lipsa ta,
Sufletu-mi te speră stiind că nu poți fi cu el
Căci toți avem pe cineva, pe care nu-l avem...
Mă trezesc din nou sub același blestem
Cu inima făcută cioburi te sper
În minte mi-e rece si gândul refuză
Să mă încălzească și mă ține confuză...
Si-o rază de soare pătrunde în inima mea
O ultimă lacrimă s-așterne pe podea
Și-n minte-mi răsună un vis uitat
De-o poveste ce-a fost, dar s-a spulberat...
O sa te astept... Aievea unui vis
O să te-aștept în gânduri ce la răsărit apun
O să mă pierd în vise risipite ca un fum,
Nu-ți voi mai spune cât de mult te sper
Să te întorci...o clipă... îmbrățișați sub același cer...
O să te-aștept în nopțile pline de dor
Și-o să te port tainic în al viselor decor
Chiar de viața doar ne îndepărtează pasul
Măcar o dată și pentru noi, aș vrea... să bată ceasul...
O să te-aștept, deși mă mint că nu îmi pasă,
Inima îmi poartă o ultimă speranță rătăcită.... trează,
Că prin gând într-o zi, o să-ți trec și-o să-ți amintești
Cât de dragă ți-am fost... cât de drag, încă îmi ești....
Poate-ntr-o bună zi îți vei aminti, poate vei sti,
Cum în tăcerea nopții te mai aștept să vii
Că dorul ce ți-l port, oricât de mult l-as frânge
De la un timp doar al tău nume, îl știe... a plânge...
O să te-aștept cu dor nemărginit de a ta privire
Amintindu-mi cum o făceai pe-a mea să sclipească
De câte ori se întâmpla să ne-ntâlnim și simțeam
Cum în șoaptă îți spuneai.. "ca o păpușă este de frumoasă!"
Și ieri și azi te-am așteptat, tăcută...tristă
Te-am așteptat s-apari aievea unui vis
Ca și când, în astă lume o speranță mai există,
Să ne mai fim, cum altă dată... ai promis...
Speranțe năruite
Speranțe infinit am năruit
Vorbele îmi sunt deşarte.
Tăcerea ta m-a biruit
Azi, totul ne desparte.
Simt dispretul ce mi-I porți
Altceva n-ai fi știut vreodată
Il simt și nici măcar nu știi
Ce doare câteodată!!!
Ai fost ce-a fost mai bun
M-ai fericit o vreme
Apoi mi te-ai pierdut.
Plecat mult prea devreme.
Mi-ai fost atât de drag
Ca vinu-ți dulceag...
Chip sublim între clipiri
A ochilor mei sclipiri.
Mi-ai fost doar o iluzie,
De-ai dispărut aşa ușor?
..Te mai găsesc in poezie
În câte-un vers chinuitor.
Si mi-ai rămas o toamna moartă
O iarnă îngheţată de timp,
O primävară bacoviană
Si-o vară mai rece ca nicicând.
$i mi-ai rămas un an trecut
Și-mi ești un an ce o sa treacă..
$i-mi vei rămâne-un dor tăcut
Å sufletului iliadă
Mozaic de gânduri
Stau pe gânduri şi privesc picăturile cum se lipesc de geam.
Aș ieși un pic în ploaie, poate mă spăl de gânduri și tristețe...
Natura plânge și parcã mă-ncearcă și sufletul meu
Dar e doar o stare.....Şi-aşa, ca și ploaia, va trecel!!!
Mă întreb cum oare-ar fi!?... pentru o clipă de-ai reveni?...
Probabil ochii obosiți, nici n-ar clipi....
Dar sufletul cum oare totul ar gestiona
Cu-atâta dor ce-a strâns în urma ta?...
Tăcerea m-a făcut să înțeleg că nu e vina ta
Tu ai fost cum ai fost... așa ai fost mereu...
Din noi doi... doar eu am fost problema
Te vedeam special, îmi erai drag... știu!... sună a clișeu...
Te-am iubit... chiar de niciodată nu ai fi vrut să știi asta,
Pentru că nu-ți puteai asuma responsabilitatea iubirii mele...
Deși nu de multe ori știai!... când erai aproape și prea aproape,
Cum inima bătea fioros de tare când eram în aceeași încăpere...
Te-am iubit...chiar si-atunci când timpul ne-a devenit dușman
Și distanța dintre noi și-a pierdut pașii, in nemăsurate tăceri...
Te-am iubit... deși doar m-ai învățat cum oamenii te-aruncă
Când din senin au valori morale... și te lovești de ei ca de-o stâncă...
Și-am strâns doar deziluzii și dezamăgiri
C-am avut așteptări prea mari de la tine
De dor, doar eu știu, cât am sperat că-ntr-un târziu,
O minune ai face, și-ai încerca durerea despărțirii s-o ții departe de mine...
În fiecare seară
Mereu îmi spun... în fiecare seară...
Că asta-i ultima lacrimă vărsată pentru tine,
Când tăcerea, noaptea mi-o înconjoară
Și gândul nu vrea să asculte de mine...
Mereu îmi spun... în fiecare seară...
Că asta-i ultima noapte când visez la tine,
Când gândurile imi zburdă într-o doară
Și dorul îl simt cum îmi curge prin vene...
Mereu îmi spun... în fiecare seară...
Că îmi ești ultimul fum de țigară
Când de-al meu vis mă îndepărtez...
Dar mai tare gândurile par că se-ncâlcesc.
Mereu îmi spun... în fiecare seară...
Că-i ultima dată, când în versuri te scriu
Deși mintea te neagă... sufletul mi-e comoară
Și doar așa în noapte, gându-mi rămâne însorit...