Umbre și lumină
Sunt umbre într-o lume de lumină,
Sunt suferințe într-o viață senină,
Sunt lacrimi ascunse în zâmbete false,
Sunt dorințe tăinuite, nerostite și apăsătoare.
Suntem oameni pierduți în agitația zilelor,
Căutând un sens în toate senzațiile trecătoare,
Dar uneori ne pierdem în tot haosul și confuzia,
Încercând să ne găsim drumul prin viață, la fel ca într-o labirint.
În această lume amară, în care totul pare să fie efemer,
Căutăm iubirea și ceea ce ne face cu adevărat fericiți,
Dar de multe ori uităm să privim în noi înșine,
Uităm să ne împărtășim sentimentele și emoțiile.
Suntem oameni fragili, dar puternici în același timp,
Cu vise și speranțe care ne călăuzesc prin întuneric,
Cu cicatrici care ne amintesc de trecut și de greșelile noastre,
Dar și cu puterea de a ne ridica din nou și de a merge mai departe.
Poems in the same category
Qui aime bien châtie bien
Детский стон, эхом по дому,
Не плачь и не крик, молчаливое эхо.
Они и не знали что может быть по другому,
и к счастью дорога закрыта железною вехой.
и мать и отец, молчали вздымая руки,
Уничтожая детские годы.
Причиняя детишкам, адские муки,
Лишая их детства, любви и свободы.
Они уже давно не теряют слёзы,
и уже давно не просят пощады.
их поглотили детские грёзы,
Скоро погаснут их боли лампады.
Acum, pe trecute e toamna,
Acum, pe trecute e toamna,
În curând, se apropie iarna.
Oamenii, sunt disperaţi,
Că îs din ce, în ce mai săraci.
Vine iarna, cu scumpiri multe,
Şi nu are, cine să îi mai ajute.
Mulţi români, săraci mai sunt,
Banii lor, nu le mai ajung.
Salariile lor, nu au mai crescut,
Preţurile toate, au sărit în sus.
Nici pensiile, nu sunt mărite,
Şi asta, chiar spune multe.
Toţi carburanţii, ei s-au scumpit,
Greu este acum, viaţa de trăit.
Şi alimentele toate, sunt scumpe,
Banul la români, nu mai ajunge.
Pâinea, cartofii şi acest lapte,
S- au scumpit, de nu se poate.
Carnea, brânză şi şunca este,
Pentru români, acum poveste.
Scumpe, îs lemnele de foc acum,
Nu îşi permite, să le ia orice român.
Şi la iarnă, mulţi români aşteaptă,
Preţul la gaze, să nu mai crească.
Că şi aşa preţul, a crescut prea mult,
Bani, să le achite nu mai sunt.
Şi preţul, la curent a luat-o razna,
Nu ştiu, românii cum or trece iarna.
Tu, iunie al lor
Tu, iunie al lor
Plângi că nu-i mai ai
Sau plângi că ai să-i pierzi
Părinți-s dumnezei,și mai mult decât crezi
Învață să te bucuri, cu ei,de ei
Nu irosi vreo clipă, tu sa le fii copil
Părinți-s fericiți, căci tu exiști
Că râzi,te bucuri,te joci sau plângi,ii strigi
Sau ei te chem
Părinți-s dumnezei,și mai mult decât crezi
De-i uiți pe ei, părinții tăi
Nici tu nu mai existi
Și zambetu-ti dispare,nici lacrimi nu-ți mai curg
Ochii-ti devin uscați,întunecați și triști
Nici gând, nici suflet n-ai mai fi
Părinți-s dumnezei,ce te privesc din rai
Sau cazul fericit, când încă îi mai ai
Se bucura nespus, că ești copilul lor
Părinți-s dumnezei,din ei ne naștem toți
Copile sa nu-i uiți
Ești iunie al lor
Florin Ristea
1 iunie 2024
21:55
Arhitectură inovatoare
La pas prin centrul orașului,
Simți parcă bucuria urmașului,
Ce privirea și-o va delecta cu aceste superbe blocuri
De diferite, forme, lățimi și lungimi, adevărate jocuri,
Roade ale imaginației constructorilor,
Înfrumusețate de arta stradală a adolescenților,
Locuințe cu acoperișuri în mai multe ape,
Nu greșesc să spun sculptate,
Ca de razele soarelui să nu scape
Niciun unghi al apartamentelor de prea multă vegetație astupate,
Altele au pereții transparenți
Prin care putem vedea orice și poșete, nu doar genți,
Mai au și piscine,
La care se adună o mulțime
De vecini și prieteni,
Oameni sprinteni,
Ce mai joacă și un meci de volei,
Chiar și când la ultimele etaje este polei.
De pe balustradă
Avem vedere și la stradă,
Observăm alte clădiri, care din rațiuni mai puțin practice,
Par oricum, numai nu antice,
Au forme de delfini sau parcări supraetajate,
Foarte variate, de dorința constructorilor dirijate,
Altele au bucăți decupate din pereți, întocmai ca brânza șvaițer,
Design interesant, aș îndrăzni să consider.
Psalmi - XXXVII - Seceta sufletului
Doamne, pustiul mă strânge,
și inima mea bate-n goluri de piatră.
Rugăciunea mi-e spini, nu cuvinte,
și setea nu curge, ci arde.
Unde ți-ai ascuns picătura de har?
Căci strig și nu-mi răspunzi —
nu ca un refuz,
ci ca un cer mut,
ca un pământ crăpat de uitare.
M-ai lăsat să mă scutur de mine,
să-mi văd goliciunea dinăuntru,
să plâng cu gura uscată
și să nu mai cer,
ci să te caut.
Și-acum, în tăcerea cea grea,
îți simt suflarea —
nu în ploaie,
ci în așteptarea ploii.
Qui aime bien châtie bien
Детский стон, эхом по дому,
Не плачь и не крик, молчаливое эхо.
Они и не знали что может быть по другому,
и к счастью дорога закрыта железною вехой.
и мать и отец, молчали вздымая руки,
Уничтожая детские годы.
Причиняя детишкам, адские муки,
Лишая их детства, любви и свободы.
Они уже давно не теряют слёзы,
и уже давно не просят пощады.
их поглотили детские грёзы,
Скоро погаснут их боли лампады.
Acum, pe trecute e toamna,
Acum, pe trecute e toamna,
În curând, se apropie iarna.
Oamenii, sunt disperaţi,
Că îs din ce, în ce mai săraci.
Vine iarna, cu scumpiri multe,
Şi nu are, cine să îi mai ajute.
Mulţi români, săraci mai sunt,
Banii lor, nu le mai ajung.
Salariile lor, nu au mai crescut,
Preţurile toate, au sărit în sus.
Nici pensiile, nu sunt mărite,
Şi asta, chiar spune multe.
Toţi carburanţii, ei s-au scumpit,
Greu este acum, viaţa de trăit.
Şi alimentele toate, sunt scumpe,
Banul la români, nu mai ajunge.
Pâinea, cartofii şi acest lapte,
S- au scumpit, de nu se poate.
Carnea, brânză şi şunca este,
Pentru români, acum poveste.
Scumpe, îs lemnele de foc acum,
Nu îşi permite, să le ia orice român.
Şi la iarnă, mulţi români aşteaptă,
Preţul la gaze, să nu mai crească.
Că şi aşa preţul, a crescut prea mult,
Bani, să le achite nu mai sunt.
Şi preţul, la curent a luat-o razna,
Nu ştiu, românii cum or trece iarna.
Tu, iunie al lor
Tu, iunie al lor
Plângi că nu-i mai ai
Sau plângi că ai să-i pierzi
Părinți-s dumnezei,și mai mult decât crezi
Învață să te bucuri, cu ei,de ei
Nu irosi vreo clipă, tu sa le fii copil
Părinți-s fericiți, căci tu exiști
Că râzi,te bucuri,te joci sau plângi,ii strigi
Sau ei te chem
Părinți-s dumnezei,și mai mult decât crezi
De-i uiți pe ei, părinții tăi
Nici tu nu mai existi
Și zambetu-ti dispare,nici lacrimi nu-ți mai curg
Ochii-ti devin uscați,întunecați și triști
Nici gând, nici suflet n-ai mai fi
Părinți-s dumnezei,ce te privesc din rai
Sau cazul fericit, când încă îi mai ai
Se bucura nespus, că ești copilul lor
Părinți-s dumnezei,din ei ne naștem toți
Copile sa nu-i uiți
Ești iunie al lor
Florin Ristea
1 iunie 2024
21:55
Arhitectură inovatoare
La pas prin centrul orașului,
Simți parcă bucuria urmașului,
Ce privirea și-o va delecta cu aceste superbe blocuri
De diferite, forme, lățimi și lungimi, adevărate jocuri,
Roade ale imaginației constructorilor,
Înfrumusețate de arta stradală a adolescenților,
Locuințe cu acoperișuri în mai multe ape,
Nu greșesc să spun sculptate,
Ca de razele soarelui să nu scape
Niciun unghi al apartamentelor de prea multă vegetație astupate,
Altele au pereții transparenți
Prin care putem vedea orice și poșete, nu doar genți,
Mai au și piscine,
La care se adună o mulțime
De vecini și prieteni,
Oameni sprinteni,
Ce mai joacă și un meci de volei,
Chiar și când la ultimele etaje este polei.
De pe balustradă
Avem vedere și la stradă,
Observăm alte clădiri, care din rațiuni mai puțin practice,
Par oricum, numai nu antice,
Au forme de delfini sau parcări supraetajate,
Foarte variate, de dorința constructorilor dirijate,
Altele au bucăți decupate din pereți, întocmai ca brânza șvaițer,
Design interesant, aș îndrăzni să consider.
Psalmi - XXXVII - Seceta sufletului
Doamne, pustiul mă strânge,
și inima mea bate-n goluri de piatră.
Rugăciunea mi-e spini, nu cuvinte,
și setea nu curge, ci arde.
Unde ți-ai ascuns picătura de har?
Căci strig și nu-mi răspunzi —
nu ca un refuz,
ci ca un cer mut,
ca un pământ crăpat de uitare.
M-ai lăsat să mă scutur de mine,
să-mi văd goliciunea dinăuntru,
să plâng cu gura uscată
și să nu mai cer,
ci să te caut.
Și-acum, în tăcerea cea grea,
îți simt suflarea —
nu în ploaie,
ci în așteptarea ploii.
Other poems by the author
Ploaia vindecătoare
Alerg prin ploaie, cu picături în par, un zâmbet larg pe buze și gânduri în aer. Ploaia mă mângâie cu gesturi ușoare, îmi curăță mintea și-mi dă pace-n zare.
Aerul este rece, curat și proaspăt, simt cum mă eliberez, cum mi-se arată un drum luminos, o cale mai bună, pe care să merg fără nicio temere.
Nu mai am griji, nu mai am dureri, doar o lume minunată în care trăiesc. Mă uit la cer și simt picăturile de ploaie, inspir adânc, îmi umplu plămânii cu aer curat.
Este atât de frumos, să alergi prin ploaie, să simți cum te eliberezi și cum zbori spre zare. Mă bucur de fiecare moment, de fiecare clipă, căci în ploaie îmi găsesc liniștea și fericirea mea .
Vârtejul gândurilor mele
Gândurile mele sunt ca un vârtej în minte, Se rotesc și se ciocnesc fără oprire, Unele îmi aduc fericirea, altele mă lasă în durere, Dar fiecare mi se pare o comoară prețioasă, o comoară a vieții mele.
Sunt gânduri de iubire, de speranță și de dor, Sunt gânduri care mă încurajează să zbor, Sunt gânduri care mă fac să plâng și să râd, Sunt gânduri care mă îndrumă și mă fac să privesc înainte cu curaj.
În gândurile mele se ascund cele mai adânci secrete, Secretele mele cele mai intime și cele mai discrete, Sunt gândurile care mă fac să mă cunosc mai bine, Sunt gândurile care mă ajută să îmi găsesc drumul și să mă definească pe mine.
În liniștea nopții sau în zgomotul agitat al lumii, Gândurile mele îmi aduc liniștea, îmi dau putere și curaj, Ele sunt cele care mă înconjoară mereu, Gândurile mele, a mea comoară adevărată, pentru totdeauna.
Ploaia vindecătoare
Alerg prin ploaie, cu picături în par, un zâmbet larg pe buze și gânduri în aer. Ploaia mă mângâie cu gesturi ușoare, îmi curăță mintea și-mi dă pace-n zare.
Aerul este rece, curat și proaspăt, simt cum mă eliberez, cum mi-se arată un drum luminos, o cale mai bună, pe care să merg fără nicio temere.
Nu mai am griji, nu mai am dureri, doar o lume minunată în care trăiesc. Mă uit la cer și simt picăturile de ploaie, inspir adânc, îmi umplu plămânii cu aer curat.
Este atât de frumos, să alergi prin ploaie, să simți cum te eliberezi și cum zbori spre zare. Mă bucur de fiecare moment, de fiecare clipă, căci în ploaie îmi găsesc liniștea și fericirea mea .
Vârtejul gândurilor mele
Gândurile mele sunt ca un vârtej în minte, Se rotesc și se ciocnesc fără oprire, Unele îmi aduc fericirea, altele mă lasă în durere, Dar fiecare mi se pare o comoară prețioasă, o comoară a vieții mele.
Sunt gânduri de iubire, de speranță și de dor, Sunt gânduri care mă încurajează să zbor, Sunt gânduri care mă fac să plâng și să râd, Sunt gânduri care mă îndrumă și mă fac să privesc înainte cu curaj.
În gândurile mele se ascund cele mai adânci secrete, Secretele mele cele mai intime și cele mai discrete, Sunt gândurile care mă fac să mă cunosc mai bine, Sunt gândurile care mă ajută să îmi găsesc drumul și să mă definească pe mine.
În liniștea nopții sau în zgomotul agitat al lumii, Gândurile mele îmi aduc liniștea, îmi dau putere și curaj, Ele sunt cele care mă înconjoară mereu, Gândurile mele, a mea comoară adevărată, pentru totdeauna.
Ploaia vindecătoare
Alerg prin ploaie, cu picături în par, un zâmbet larg pe buze și gânduri în aer. Ploaia mă mângâie cu gesturi ușoare, îmi curăță mintea și-mi dă pace-n zare.
Aerul este rece, curat și proaspăt, simt cum mă eliberez, cum mi-se arată un drum luminos, o cale mai bună, pe care să merg fără nicio temere.
Nu mai am griji, nu mai am dureri, doar o lume minunată în care trăiesc. Mă uit la cer și simt picăturile de ploaie, inspir adânc, îmi umplu plămânii cu aer curat.
Este atât de frumos, să alergi prin ploaie, să simți cum te eliberezi și cum zbori spre zare. Mă bucur de fiecare moment, de fiecare clipă, căci în ploaie îmi găsesc liniștea și fericirea mea .
Vârtejul gândurilor mele
Gândurile mele sunt ca un vârtej în minte, Se rotesc și se ciocnesc fără oprire, Unele îmi aduc fericirea, altele mă lasă în durere, Dar fiecare mi se pare o comoară prețioasă, o comoară a vieții mele.
Sunt gânduri de iubire, de speranță și de dor, Sunt gânduri care mă încurajează să zbor, Sunt gânduri care mă fac să plâng și să râd, Sunt gânduri care mă îndrumă și mă fac să privesc înainte cu curaj.
În gândurile mele se ascund cele mai adânci secrete, Secretele mele cele mai intime și cele mai discrete, Sunt gândurile care mă fac să mă cunosc mai bine, Sunt gândurile care mă ajută să îmi găsesc drumul și să mă definească pe mine.
În liniștea nopții sau în zgomotul agitat al lumii, Gândurile mele îmi aduc liniștea, îmi dau putere și curaj, Ele sunt cele care mă înconjoară mereu, Gândurile mele, a mea comoară adevărată, pentru totdeauna.
Ploaia vindecătoare
Alerg prin ploaie, cu picături în par, un zâmbet larg pe buze și gânduri în aer. Ploaia mă mângâie cu gesturi ușoare, îmi curăță mintea și-mi dă pace-n zare.
Aerul este rece, curat și proaspăt, simt cum mă eliberez, cum mi-se arată un drum luminos, o cale mai bună, pe care să merg fără nicio temere.
Nu mai am griji, nu mai am dureri, doar o lume minunată în care trăiesc. Mă uit la cer și simt picăturile de ploaie, inspir adânc, îmi umplu plămânii cu aer curat.
Este atât de frumos, să alergi prin ploaie, să simți cum te eliberezi și cum zbori spre zare. Mă bucur de fiecare moment, de fiecare clipă, căci în ploaie îmi găsesc liniștea și fericirea mea .
Vârtejul gândurilor mele
Gândurile mele sunt ca un vârtej în minte, Se rotesc și se ciocnesc fără oprire, Unele îmi aduc fericirea, altele mă lasă în durere, Dar fiecare mi se pare o comoară prețioasă, o comoară a vieții mele.
Sunt gânduri de iubire, de speranță și de dor, Sunt gânduri care mă încurajează să zbor, Sunt gânduri care mă fac să plâng și să râd, Sunt gânduri care mă îndrumă și mă fac să privesc înainte cu curaj.
În gândurile mele se ascund cele mai adânci secrete, Secretele mele cele mai intime și cele mai discrete, Sunt gândurile care mă fac să mă cunosc mai bine, Sunt gândurile care mă ajută să îmi găsesc drumul și să mă definească pe mine.
În liniștea nopții sau în zgomotul agitat al lumii, Gândurile mele îmi aduc liniștea, îmi dau putere și curaj, Ele sunt cele care mă înconjoară mereu, Gândurile mele, a mea comoară adevărată, pentru totdeauna.