Prieten de o viață

Un strigăt in noapte,

Strecurat printre șoapte;

Mă cuprinseră fiorii,

Se prăbușiră norii.

Vântul bate -n geam,

Visele se frâng de ram.

Năluci se-nvărt la ușă,

Împrăștiind cenușă.

Pereții zgârie n urechi 

Și scuipă praf in ochi.

Becul arde n piept;

Eu pe tine te aștept..

Somnul nu mă năucește,

Larma nu mai slăbește.

Mă sufoc În pernă 

Cu izul din tavernă.

Patul scârțâie sub mine;

Și mi-e rece fără tine.

Ceasu -n ochi se zbate,

Ticăitul lui răzbate 

SI mă trezi din morți 

În fața unor porți...

Iarna pogorâse -n prag,

Cerne prin văzduh zăpadă 

Peste al nostru drag meleag 

Și gerului căzurăm pradă.

Crivățul suflă pe sticlă 

Dalbe flori de gheață,

Aripi se topesc în pâclă,

Pomii scutură mătreață.

Sub streșini țurțuri de cristal 

Sculptați cu măiestrie,

Sclipesc în zare ireal 

Ca o podoabă vie.

Lacul bocnă se făcuse,

Alunecând sub palmă.

Ecoul chinuit de tuse,

Se chirci sub o năframă,

Țesută din stropi de mătase ,

Ce roiesc in dansul magic,

Fulguie tăcut pe case,

Făurind Momentul tainic.

Prin nămeți plutea agale 

Umbra norilor n culori,

Pașii își croiesc o cale,

Simțind în tălpi fiori...

Câteodată vine ploaia,

Lăcrimând pereții,

Întunecând odaia 

În surâsul dimineții...

Uneori ne fulgeră 

Din cerul prăfuit 

Gândul care tulbură 

Obișnuitul circuit..

Din când în când e ceață 

Și umbre mișcătoare 

Privirea ne îngheață 

Sub febrilul soare..

Sporadic ne inundă 

Liniștea din hol,

Ce tremură -n oglindă 

Și ne prăbușim in gol...

La căpătâiul tău,bărbate 

Ore n șir nenumărate 

Vegheam nopți și zile,

Rătăcindu mi mințile  

Te zvărcoleai în așternut, 

Răzbit de cancerul temut,

Istovit de a i ține piept, 

Domnul meu,cel bun și drept. 

Te căzneai din răsputeri, 

Să nu mi divulgi căt suferi,

Ștergeai lacrima în taină 

Și o pitulai sub haină  .

Zâmbeai din colțul gurii,

Sfidănd chinul tumorii. 

Eu îți plângeam de milă,

Rugăciuni rosteam, umilă. 

Și te ai stins pe inserat;

Urlă marea,clopotele bat.. 

Eu mă târăsc prin amintiri 

Pustie n simțuri și trăiri  .

Ce rost am eu,fără tine, 

Să te urmez ar fi mai bine?..

Sa fim împreună din nou,

Mă bântuie al tău ecou;

Mă ntind in patul răvășit 

Să mi aștept al meu sfârșit  ..

Barbari iscând războaie,

E full istoria de ei.

Sânge curgănd șiroaie 

Prin noroiul de pe -alei.

Rafale de obuze scuipă 

Răcnete asurzitoare.

Cerul, fumegând din pipă,

Îneacă razele de soare.

Ecoul tremură de plâns,

Vântu stinge o văpaie,

Pomul cu cenușă nins 

Spre pământ se-ndoaie.

Un câine latră răgușit 

De frig și foame scuturat,

Printre ruine stă chircit,

Privind prăpădul speriat.

Aripi frânte prin văzduh 

Roiesc amețite de fum,

Invocă Sfântul Duh,

Să le croiască un alt drum..

Dar El tace, fulgerând,

Cutremurând tot ce e viu,

Oftează din când în când,

Bate cuiul în sicriu...

Mă privea prin geam o fată 

După chipul meu pictată,

Ce-mi întinse o mână,

Să ne pierdem în grădină.

Acolo unde odată 

Copilăria mea toată 

O resimt ca prin vis;

Frânturi din paradis.

Unde poveștile nespuse 

Din timpuril demult apuse,

Prind viață peste noapte,

Învăluindu -ne cu șoapte.

Fermecați sorbim din ele,

Împletim din flori mărgele,

Alergăm prin iarba deasă,

Mușcând din para zemoasă.

Pe craca nucului cărunt 

Ne spunem câte -un jurământ;

Să nu știrbim vreodată 

Piesa de noi jucată.

Să purtăm în noi magia 

Și vie-n amintiri scânteia 

Trăirilor de neuitat,

Pe unde am cutreierat.

Ce crunt cu tăcerea m-ai umilit. 

Făcând din mine a neputinței sclavă,

Și la final să îmi dai verdict

Că sunt o femeie cu mintea firavă.

Cu vorbe grele am fost încătușată, 

Între inimă și rațiune am căzut prizonieră.

Ce mare mi-a fost naivitatea... să cred

Că ce dai, cândva  înapoi ți se oferă.

Dar mai târziu ai să-nțelegi 

Că nu-s doar eu cea vinovată

Ce-ai semănat, cândva o să culegi.

Dezamăgirea, neputința le vei primi răsplată.

Din greu eu am plătit prețul eliberării, 

Pentru o inimă neînțeleasă

O rană care stă pradă durerii

Un haos ce pacea nu știe s-o găsească.

Știu... Cu timpul se vor vindeca,

Rănile ce fără milă m-au străpuns, 

Și-n ziua când vor trece toate, 

Ca tine-am să ridic și eu... paharul sus.

Încă o dată instanța s-a reunit

In boxa acuzaților... Sufletul ce prea mult a simțit....

În stânga procurorul Aroganță de Tupeu secondat,

Acuzând că-i prea sensibil, prea profund, prea greu de suportat!

Procurorul începe... de ce te-ascunzi, de ce nu te lași citit?

Oamenii n-au timp de tine...ei vor doar scurtături!

Sufletul tace...Tupeul intervine...

De ce ești moale? De ce te lași ranit?...de ce înduri???

In zilele de azi se trăiește cu armură... nu cu aripi!

Sufletul zâmbește... Judecătorul se gândește...

Cere pledoaria finală... Instanța se ridică

Sufletul începe.... discursul și-l rostește...

Mă judecați pentru că simt... Pledez nevinovat!

Dar eu nu pot fi posedat... doar întâlnit...

Nu mă puteți cuceri... doar recunoaște...

Eu nu sunt slab, sunt doar adânc în simțuri infinit!

Nu sunt o sală de-asteptare... sunt un templu

Și nu-mi doresc decât un minim de respect

Iar celor care vor cu tăcerea să mă consume

Le spun clar! Plecați!... nicicând n-am să regret!

Judecătorul oftează ușor lovind masa lejer

Liber!... azvârlind ciocanul, rostește ferm...

Sufletul nu poate fi condamnat!!!

E victima tăcerii crunte cu care l-ați ignorat!

Te rog, iubește-mă, chiar de-ar fi doar o secundă,  

Cu pasiune arzândă, sufletul iarăși să mi-l smulgi.  

Te rog să ții la mine, chiar de-o fi o clipă sau două,  

Iar atunci când afară plouă, lacrima să mi-o ștergi.  

Te rog să mi te dăruiești, chiar de-ar fi să mă urăști.  

Fă asta și sufletu-mi ți-l dau, aducându-mi alinare.  

Și te mai rog a fi a mea, să-mi fii tu acum puterea,  

Căci lumea-i rea și mă distruge, și doar tu o poți înfrânge.  

Iar de nu va fi pentru o viață, te rog, mai stai puțin.  

Iubește-mă cum nu o vei mai face, după să dispari.  

Să-mi aparții măcar o zi, lăsându-mi al tău venin,  

Iar inima să mi-o strângi, cu cruzime să o smulgi.  

Dar în mine încă va arde iubirea ta distrugătoare,  

Dorind să te ating, să mă înfrupt din trupul tău,  

Sărutându-te, dându-ți tot ce-i mai bun din mine,  

Aprinzându-ne sufletele cu o flacără sufocantă.  

Și să mă ardă până la capăt, devenind un omagiu,  

Să-mi fii clipa finală, plină de o pasiune animalică,  

Înainte ca sufletul să-mi taie, aruncându-l în cavou,  

Aruncând bucată cu bucată, iubindu-l o ultimă dată.  

După să-i dai foc o ultimă dată, făcându-l cenușă,  

Distrugându-l, făcând să nu mai simtă durerea,  

Atunci când nu vei mai fi acolo, alinându-mă,  

Amintirea rămânând blestemul, dar și speranța.  

Apoi dispărând în noapte, lăsându-mă să zac,  

Sângerând, dar nu sânge să curgă din mine,  

Ci o iubire ce mi-a ucis sufletul în mod tragic,  

Făcând din el un ultim sacrificiu, o crudă iluzie.  

Un ultim sacrificiu, dar nu unul al vieții mele,  

Ci al iubirii frânte ce ți-o mai port și-acum,  

Al zâmbetului tău, să-mi rămână amintire,  

Să o port cu mine—flacără ce-n mine a lăsat scrum.  

Îl aud în orice bătaie în vânt

Și adorm cu el în gând.

Sufletul mi l-a cucerit

Chiar dacă am adormit nopți plângând.

Sufletul mi-a sângerat

Chiar dacă nu a fost nimic adevărat,

A fost greu, însă nu am renunțat

Și l-am iubit, chiar dacă m-a uitat.

Iubirea...a fost un joc mortal

Fără reguli, limite sau milă

Dar nu era un simplu joc

La mijloc era inima mea

Care avea reguli în timp ce

Sufletul avea alte legi

Și mintea urla alt adevăr.

Le-am amestecat,

Le-am încălcat,

Și le-am încurcat

Până am căzut

Într-o prăpastie adâncă, fără fund.

El nu a căzut cu mine,

Sunt doar eu, durerea

Și tăcerea

Care nu mai întreabă nici în șoapte.

Am obosit să-nfrunt al tău orgoliu

Să simt în urmă-ți atâta nostalgie

Să-mi fie sufletul în doliu

Și inima-mi... hemoragie.

Am obosit să sper în "revenire"

Am obosit să tot aştept

Mi-e sufletul plin de mâhnire

Durere tainică în al meu piept.

Mi te-am bătut pe mână-n tatuaj

Să-mi amintesc de mi-o fi dor

De-al nostru tainic scurtmetraj

Frumos...incheiat..îngrozitor..

Am obosit sa mai scriu poezii

Despre-un erou nemuritor

Ce este al meu în nopţi târzii 

În vise ce la răsărit imi mor..

Când am băut ultima cafea împreună

Știam că n-o să ne mai vedem 

Și am sperat mai bine de o lună,

Că dacă e menit 

O să dăm unul de altul încă odata 

Oriunde-am fi , chiar și-n deșert.

Când am băut ultima cafea împreună,

Era aproape miezul nopții ceasul 

Și când ai alergat în urma mea 

Speram că ultima noastră cafea avuse gust si chef de ceartă.

Și ca de dimineață 

O bem de împăcare.

De-atunci am scris, am învățat.

Am făcut tot ce-mi place mie

Dar nu m-am reinventat

Pentru c-am fost deja cladită bine

Când noi ne-am cunoscut accidental

Nu îți revine nimic ție

Din toată supărarea mea

Tot ce fac, fac pentru mine

De- o să mă schimb, nu-i vina ta.

Am luat într-adevăr câte ceva cu mine

Lucruri si gesturi pe care de la tine le-am preluat

Tu ai plecat, dar amintirea ta e vie

căci ce a fost frumos și bun 

puțin câte puțin cu mine am luat.