Autorul Vlad Vasile
Total
1 creaţiiCreaţii aleatorii :)
Caut
acasă,
nu era mereu locul liniștit și sigur
pe care mi l-aș fi dorit.
era adesea incertitudine,
răni deschise, ochi atenți
și frici în lanțuri.
când eram mic,
mă rugam așa:
"Doamne, să fim toți bine, sănătoși
și să avem tot ce ne trebuie.."
astăzi,
dorm pe aceeași parte a patului ca tatăl meu,
îmi pun la fel speranțe în oameni ca și mama mea,
încerc să găsesc o casa,
în care să nu mai fiu pradă,
să nu mai fiu rana,
rana altcuiva,
dar să fiu acasă.
Viața și surprizele ei !
Viața, e atât de acurtă, nici nu știi când trece, asta când omul moare
de bătrânețe; Iar când destinul altfel hotărăște, moartea ne răprște ființe
dragi, scumpe sufletului, prin accidente, boli.Când pierzi pe cei dragi, se rupe
ceva în sufletul nostru, rămân cicatrici ce dor.
M-am înăscut într-o familie iubitoare, oameni care știau ce-i munca,
cu respect pentru cei din jur. Am fost doi copii la părinți.Fratele meu s-a
înstrăinat prin Canada, iar eu m-am căsătorit din dragoste la douăzeci de
ani cu un-coleg de facultate.Părinții mei au rămas singuri,n-au avut noroc
să fie alături de nepoți.Noi am găsit posturi conform pregătirii în Italia.
Am avut două fete, și când a venit vremea măritișului, s-au dus și mai departe...
Am rămas și noi singuri, tot cu nepoțeii îndepărtați. Așa e soarta.
Cu toate acestea când vorbeam cu tata îmi spuea: veniși acasă, eu vă pregătesc
o locuință corespunzătoare.M-am hotărât să împart casa în două,cu intrării separate
cu băi și bcătării.Acum casa e prea mare și tristă pentru noi.Vă rog să vă mai gândiți;
voi singuri, noi singuri...Numai gândul că poate fi adevărat mă umple de bucurie...
Apoi, voi știți că noi avem niște ani, o să avem nevoie de ajutor...Tata avea
dreptate.Nu știam ce să fac.Stând de vorbă cu soțul meu, m-a surprins replica lui.
Au mare dreptae, numai că noi mai avem pănă la pensie, vom găsi în România
posturi în meseria noastră? Da chiar asta e o problemă ! Cum o vom rezolva?
Va continua
Gustul sec al plecării
Mi-ai arătat în cupe sfinte
Cum arde taina unui vin,
Dar ai plecat fără cuvinte
Și mi-ai lăsat paharul de dor plin...
De dor, de jale, de suspine,
Căci licoarea ta n-ai vrut s-o lași,
Și-n loc să strig după tine,
Să blestem grabnicii tăi pași
Am pus tot jarul pe hârtii.
Scriind sute de poezii....
Văzând cum setea mă doboară
Și cât imi este de greu,
În loc să urlu-n prag de seară
Și să blestem numele tău,
Să sparg paharul de perete
Și să mă răzbun pe destin...
Am plâns în rânduri lungi, secrete,
Gustând din propriul meu venin.
Mi-ai dat iluzia curată
Și mi-ai lăsat sufletul frânt,
Licoarea ta de altădată
S-a preschimbat acum în plâns.
Și-n loc să strig, să caut vină,
Să bat la porți ce s-au închis...
Las doar o urmă de cerneală
Pe foaia unde te-am tot scris.
Dragoste
Într-o seară de vară...
Răcoroasă, specială,
Noi doi ne-am întâlnit
Și destinele le-am unit
Am vorbit, ne-am plăcut ,
Și cu entuziasm am început
Planuri pentru viitor ,
În care sa existăm noi doi.
Astfel 2 luni trecuse
Și dragostea noastră crescuse,
A trebuit ca să pleci,
Dar noi doi am fost puternici .
În ciuda distantei am rezistat ,
Pentru că ne iubim cu adevărat.
Iar pe zi ce trecea
Iubirea noastră aducea:
Clipe numeroase, drăgăstoase
Frumoase și prețioase!
Multe certuri, neînțelegeri
Întotdeauna multe plângeri
La toate le facem față
Încât și eu sunt șocată....
O ştire…
Mi-e seacă inima de bine,
Mi-e sec şi sufletul de dor,
S-a estompat iubirea-n mine,
Şi măruntaiele mă dor.
Simt răutate în locuri luminate,
Şi val de bunătate-n întuneric,
Trăiri haotic adunate,
Mă sfâşie himeric.
Mă doare gândul către frate,
Mi-s faptele mai neumane,
Mereu mă paşte-un dor de moarte,
Iar carnea-mi putrezeşte pe ciolane.
Ascult armatele de îngeri,
Cum cântă într-un cer îndepărtat,
Mi-e judecata numai plângeri,
Iar lacrima din ochi a îngheţat.
Mă doare a mamei amintire,
Mă poartă-n braţe ai mei copii,
Sfârşitul meu e doar o ştire,
Rostită într-o adunare de stihii.
Privește prin ochii mei
Este prea mare ambuteiaj
Din cauza stărilor insipide,
În sticle găsesc același mesaj
“Scuze, promit să nu mai deranjez”.
N-am nevoie de încă un bandaj,
Sunt sătul de scuzele morbide,
Du-te sus la ultimul etaj
Să vezi destăinuirile obide.
Da’ privește atent urmele de siaj
Cum mănâncă din aceleași blide
Și tulbură apele oceanelor de bruiaj,
Că-s frați la bine, restul sunt vorbe perfide.
Priveliști post-mortem de scurtmetraj
Pline de frici ce aleargă cu fețele palide,
În timp ce fericirea e tăiată la montaj,
Ca nimeni să nu știe sa conchide.
Noutăți literare, poezii și ecouri culturale direct pe telefonul tău.
Urmărește canalul
Reformare
Gabriel Nicoara
18 noiembrie
Ce ai zis e rau, chiar oribil, tragic, da-i zis-o bine
Ploaia trăiește
Gabriel Nicoara
18 noiembrie
Frumos. Dar poate iti controlezi uneori, char daca rar, inima folosindu-ti caputu
Nu pot să te uit
Gabriel Trofin
18 noiembrie
Multumesc frumos! Ma bucur daca ti-a placut....
Nu pot să te uit
anca_nistor
17 noiembrie
Superbe versuri, intensă trăire!
Nu căuta la oameni
Gabriel Trofin
12 noiembrie
Mulțumesc frumos! Este într-adevăr așa cum ați spus...
Nu căuta la oameni
Silvia Mihalachi
12 noiembrie
,,NU CĂUTA LA OAMENI,, pentru mine, un cititor, nu este numai o superbă, superbă poezie, ea este și un bun sfătuitor a cărui sfaturi merită ,, pe t...
✨ Poeme din suflet pentru suflete
Deea
10 noiembrie
Mulțumesc
Sa nu mai doară...
un-pahar-de-poezie
10 noiembrie
Multumesc si eu ❤️🙏
Sa nu mai doară...
Alexandra-M
10 noiembrie
M-am regǎsit în versurile tale, mulțumesc pentru emoție
✨ Poeme din suflet pentru suflete
un-pahar-de-poezie
9 noiembrie
Bine scris!🤗