5  

Locul în care se plânge

 

Geroasele ierni de sub pleoape, 

Îmi leagănă somnul pe-ascuns, 

Și mâna îmi curge agale pe clape, 

Cu ochii înghețați în ultimul plâns.

 

În noi se desparte o mare,

Cu valuri de dans și de cânt, 

Și ultima dulce chemare, 

Se pierde-n rafale de vânt. 

 

Cuvintele sunt reci ca un sloi, 

Ca frunza ce nu mai revine,

Și golul rămas dintre noi, 

Îl umple tăcerea de sine.

 

Revine aceeași liniște mare,

Ca piatra înfiptă sub ape,

Ne spune că tot ce ne doare, 

E semn că mai suntem aproape.

 

Prin vene mai curge un dor, 

În care speranța-i cuprinsă,

Ca umbra lăsată de-un nor, 

Peste-o iubire încă aprinsă.

 

Și poate că nu-i rătăcire,

Ci cercul ce-n sine se strânge,

Iar tot ce-am numit despărțire, 

E locul în care se plânge.

 

Când ultimul ceas va tăcea, 

Și-n noi va rămâne doar firea,

Vom ști că durerea era, 

Felul prin care trăiește iubirea.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin poezii.online Locul în care se plânge

Data postării: 4 noiembrie

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 6

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Semne...

 

Și iarăși mi se-arată semne,

În nori și vântul ce adie,

Pădurea umblă după lemne,

Iar înțelepții seamănă prostie.

 

Orbecăie azi orbii pe frânghie,

Sub bocet lung de cucuvea,

Iar muții vor miraculos să știe,

Să cânte gospel și manea.

 

Din scârba lumii plouă cu dejecții,

Plămânu-mi șuieră ca vântul,

E toată omenirea sub injecții,

Căci virușii au invadat pământul.

 

Și iarăși mi se-arată semne,

Mi-e buzunarul plin cu moarte,

Iar cioclii-s duși pe uși să-nsemne,

Pe cei smintiți și cei cu carte.

Mai mult...

Te duci…

 

Te duci, și anii de iubire,

I-ai aruncat din inimă și minte,

Și-ți scânteie amarnic în privire,

A mea duioasă rugăminte.

 

Te duci, călcând peste regrete,

Și lași în urmă ce-a fost ieri,

Furând și-acele mângâieri discrete,

Ce le cerșea noianul de dureri.

 

Te duci, și nici măcar nu-ți pasă,

De jarul stins în ochii mei,

De-un vis pierdut încă din fașă,

De-un “noi” ce pare că nu-l vrei.

 

Rămân cu mâna-n gol întinsă,

Spre ce-a pierit din viața mea,

Cu amintirea-n suflet stinsă,

Și-o rană adâncă peste ea.

 

Rămân cu ultima ta șoaptă,

Ce-a fost rostită printre dinți,

Iar ochii mei umili așteaptă,

Cu chipu-ți dulce să-i alinți.

 

Rămân, și timpul mă străbate,

Iar pasul tău îmi pare prea grăbit,

Și nopțile din mine-s vinovate,

Că nu ți-au spus cât te-am iubit.

 

Mai mult...

E bine...

 

Întruna calul hățul roade,

Toamna scuipă cu omizi,

Plâng sirenele-n năvoade,

Că pescarii-s prea timizi.

 

Trag peretele pe mine,

Ca-nceput să-mi fie frig,

Nu mi-a fost nicicând mai bine,

Și de fericire strig.

 

Soarele îmi mută umbra,

Însă eu rămân inert,

Fluturii se dau de-a tumba,

Și mă cheamă la concert.

 

Ah ce vreme, ce haram!

Curge mană de pe cer,

Vreau să dorm dar somn nu am,

Beu și mânc ca un boier.

 

Haina nu mă mai încape,

Cimitirul simt aproape,

Trag pământul peste mine,

E de bine, e de bine !

 

Mai mult...

Voi spune pas…

 

Voi spune pas în seara asta,

Și-n fața casei o să m-ascund,

Să mă vâneze de la geam nevasta,

Din tălpi și până în străfund.

 

Să mă despoaie luna de pe cer,

Să-mi sară nasturii în stele,

Și-apoi nevestei să-i ofer,

Vânatul adormit sub piele.

 

Voi spune pas iar întunericul să tacă,

Căci sângele în cai s-a subțiat,

Îi dau cu prafuri să le treacă,

Și-i las să pască o vreme pe sub pat.

Mai mult...

O pleoapă undeva pe ușă

 

Bătea în tindă ceasul cu pendulă,

Un clopot surd cu limbă de cenușă,

Și fiecare clipă, ca o rană,

Își deschidea o pleoapă undeva pe ușă.

 

Din filele rămase-n cuiul rugii,

Se scuturau amiază și amurg,

Iar sfinții, scoși din aurul icoanei,

Purtau pe frunți întregul vulg.

 

Sub pleoapa grea a fiecărei clipe,

Tresare-un clopot mut, de plumb topit,

Și bate des în tâmpla amintirii,

S-aducă înapoi ce timpu-a risipit.

 

În sângele pereților mai arde,

Un soare stins, cu dinți de fier coclit,

Iar casa, văduvită de răsuflet,

Își ține-n grinzi trecutul pironit.

 

În podul minții, timpul tot atârnă,

Ca o icoană spartă de tăceri,

Iar anii, cu miros de ceară arsă,

Se scurg pe ziduri reci, fără puteri.

 

Pe sub pământ se-aude încă timpul,

Cum roade-ncet la oase și la fier,

Iar amintirea, ca o rădăcină,

Străpunge lutul rece către cer.

 

Dar dintre toate umbrele căzute,

Se naște, fără zgomot, un contur:

Un pas timid ce caută lumina,

Pe toate drumurile din împrejur.

 

Iar sufletul, cu haine de țărână,

Își cară umbra-n spate ca pe un sicriu;

Prin el se plimbă toamne fără nume,

Și-un Dumnezeu tăcut, dar încă viu.

 

Mai mult...

Eram tu, și umbra ta…

 

Ai năvălit în mine ca un cânt,

Cu paşi de vânt și nor flămând,

Şi te-am primit, stingher și neînarmat,

Și-n primăveri m-ai transformat.

 

M-ai învăţat iubirea ca pe-un vers,

Căzut pe noi din univers,

Şi n-am știut ce-n mine-ai frânt sau pus,

De-s răsărit și totodată apus.

 

Mă pierd în farmecu-ți de zână,

În ochiul tău adânc ca o fântână,

Și simt în piept un rug încins,

Iar apa ta îl face mai aprins.

 

În plină zi mi-ai rătăcit ființa,

Eclipsa cărnii parcă ți-e dorința,

Am vrut să fug, dar mersul mă călca,

Și eram tu, și umbra ta…

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Acum

 

Acum e clipa de care se vorbea-n trecut,

Neexistând trecut nici viitor, cum bine știm,

Acum este momentul sau însăși viața ce-o simțim!

Hiperbole pot fi trăirile iubirii dacă vrem

Și ce ne pasă nouă de-atâtea lucruri triste ce nu ne aparțin,

Noi doi îndrăgostiți ne știm, Stăm prinși de clipa de acum și ne iubim!

Nu-i primăvara asta însăși anotimpurile așteptate,

Nu are dragostea închisă-n ea infinitatea?

Nu ești iubito tu acum și viitorul și trecutul dar și eternitatea?

(28 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

Mai mult...

Oare de ce?

Oare de ce e-atât de liniște pe buze

De ce-s uscate toate vorbele de-amor

Oare de ce cuvântul umblă să se scuze

Oare de ce tăcerea caută sonor

 

Oare de ce sunt amintirile ursuze

De ce privirile sunt umede de dor

Oare de ce lacrima nu învie frunze

E toamnă-n suflet îmbrăcată incolor

 

Oare de ce răsar luminile difuze

De ce ard stelele plutind amăgitor

Oare de ce visează nopțile confuze

În grabă zilele gonesc ucigător

 

Oare de ce tristețea vrea să mă recuze

De ce trecutul pune umbră-n viitor

Oare de ce prezentul n-are călăuze

Se pierde urma rătăcind întâmplător

 

Oare de ce iubirea pare să se-amuze

De ce lovește clevetind umilitor

Oare de ce simte nevoia să refuze

Zâmbind mi-aruncă existența în decor

Mai mult...

Doar două secunde

Nu ți-aș fi răpit prea mult din viată, 

Doar două secunde, să-ți spun că te iubesc 

Și cum în amintirea ta îmi doresc să putrezesc, 

Doar că e întuneric si gândul e în ceață. 

 

Mi-am permis să fur momente doar ca să te privesc 

Și cum „dulceață” era alintul meu firesc, 

Dar nu mi-e dor, de clipele deja înfipte în trecut. 

Ci doar regret că după tine am rămas tăcut. 

 

Mi-ai luat și glasul și privirea 

Mi-ai luat și capul să mă pierd cu firea, 

Să mă târăsc, spre al naibi tărâm al fericiri 

Dar mă agăț in spini toxici ai iubiri. 

Mai mult...

Monolog

sa te am in brate,

asta e tot ce vreau sa stiu

 

străzi, alei, vă rog

implor sa l ating

doar pentru un moment,

pentru că el mi-a arătat

cum ar trebui să se simtă dragostea cu-adevarat

 

mereu mi-e dor de tine când suntem departe,

chiar dacă.. in inima te simt aproape

absența ta în viața mea

m ar răni mai mult decât distanța

 

a trecut o viață de cand buzele ni s au unit,

un ultim sarut tânjit

ce m a facut  sa doara, sa ma sece de putere

verse lacrimi, ochii ce visau la setele

 

distanța merită fiecare lacrimă,

noapte singuratică sau chiar sărut uitat

neputința ma doboară, ma face sa blestem,

ca de asteptat, trebuie sa astept un etern

 

 

te chem pe cerul inimii

te rog nu ma uita

 

când vreau să te vreau

la apusuri de care nici nu știi

ești imposibil

și tot te vreau.

 

am inchis ochii si am pretins

ca .. esti aici

Mai mult...

Arată drumul nostru...

În mâinile tale mă topesc încet,
Tu ești lumina, eu – al nopții cer,
Îți arde inima, un foc nestins,
Iar eu, iubind, mă las cuprins.

Te caut printre umbre reci,
Aștept să-mi simți chemarea-n gând,
Dar soarta-mi scrie pași prea seci,
Și dorul arde-n tăcere blând.

Cu ochii tăi mă cauți iar,
Dar eu privesc, păstrez mister,
Întind spre tine mâini de jar,
Să aprindem stele-n cer.

Mai mult...

S-a dus iubirea...

S-a dus iubirea,
În tainică noapte.
Umblă cu călcâie goale,
Pășind pe șoapte.

Suspine susură,
În tainică ploaie,
Luna se scaldă-ntr-o baie
De lacrimi greoaie...

Pe jos e ghețuș, cerul e smoală,
E rece afară.
Crengi încărcate de sloată,
Sunt rama tabloului în care luna se-arată.

M-afund în abis,
Abisul se-afundă întru mine.
Vântul bate, stau singur cu sufletu-nchis,
Amorțesc, și simt cum noaptea fură iubirea, dar uită de mine.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍