Vorbe -n vânt..
Nu mai scoate vorbe-n vânt,
Nu promite din lună si stele,
Nu te jura din nou pe sfânt,
Arzând lacrimile mele.
Nu te mai crede nici dracu
Te rog scuză -mi limbajul;
Nu da înapoi ca racu,
Nu -ti va schimba sondajul.
O mie de șanse de -ai avea
Din partea mea ori altcuiva;
Pt tine -i povară grea,
Să răsucești în tine cheia..
Și să devii peste noapte
Un făuritor de fapte
Demne de -a fi pomenite
Din tată,fiu moștenite.
Ai amuțit,te -am pus pe gânduri?...
Te -am atins printre frânturi?..
Poems in the same category
Vremuri noi
S-a pus o ceață neagră pe pământ,
Pe suflet, ochi și-n caractere,
Pe unde mergem locu-i strâmt,
Şi orbecăim smintiți după avere.
Ne este sângele mai năclăit, mai rece,
Și ochii în orbită scufundați,
Uităm că viața ca un fulger trece,
Uităm c-am fost cândva ca niște frați.
Adulmecăm vânatul ca o fiară,
Tăiem în carne vie, ce tot ne e străin,
Ce nu-i al nostru, e musai ca să piară,
Căci sufletul ni-i plin, de ură și venin.
Ne-am preschimbat în umbre fără nume,
Purtăm în noi doar zgură și păcat,
Pe rude le mai știm doar din albume,
Nepăsători, rânjim, spre cel îndurerat.
Nici plânsul pruncilor nu ne mai frânge,
Nici soarele nu-l mai simțim în piept,
Sub pașii noștri, lațu-ncet se strânge,
Și-l condamnăm pe omul înțelept .
Dar ce va fi când totul va fi scrum,
Când bogăția va rămâne o povară,
Vom regăsi spre ceruri un alt drum,
Ori vom pieri sub lacrima amară?
Destin
E fadă orice amintire,
Iar visu-mi dănţuie pe-un gând,
Strivesc cu lacrimi a mea nenorocire,
Şi mă predau în faţa zeilor înfrânt.
În lanţuri zace al meu suflet,
Şi-i biciuit de tragice năpaste,
Mi-e fuga un apocaliptic umblet,
Divina suliţă mă-npunge-n coaste.
Lumini îmi obosesc privirea,
Iar oboseala carnea-mi stoarce,
Durerea mi-e servită cu de-a sila,
Doar moartea…ea mă lasă în pace.
Îmi murmur doine suspinând,
Căci stramoşesc îmi este chinul,
Ai mei, cu toţii, rând pe rând,
În patimi şi-au trăit destinul.
Obraznica moarte
Omul se teme de moartea
Care se plimbă din casă în casă
Și-i peste tot prezentă nebuna!
Unii o cheamă în glumă,
Alții o strigă pe nume sau înjură...
O gonesc,o alungă, o blesteamă să plece,
Dar ea știe să revină-ntotdeauna!
Perversa seceră viețile cu-a sa lungă coasă...
Moartea e hâdă, bătrână, urâtă și rea,
Bea țuică de prună și cafea
Fumează trabuc,obraznic,când vrea,
E arogantă și-are blugi rupți,
Se-mbracă la moda prezentă,
Chiar dacă-i antică,știe ce vrea!
Vorbește urât o limbă știută doar de ea,
Bune maniere nu are!
Răpește bătrâni sau copii sau ce vrea...
İntră-n bordeie prăpădite sau palate aurite,
Să-și ia prada să plece....
Revine iarăși și iarăși de neoprit,
Povestea pare tristă de-ar fi doar atât...
Căci moartea la rându-i a fost omorâtă și ea,
Dumnezeiască minune,chiar așa...
Să creadă fiecare ce vrea!
(2 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubirel
Prietenul
Dacă vrei să-mparţi cu mine,
Negreşit a ta durere,
Am un umăr care ţine,
Doar amar şi clipe grele.
Iar atunci când o întristare,
Te apasă şi te doare,
Îţi ofer o îmbrăţişare,
Ruptă de la soare.
Iar când lacrimile amare,
Îţi curg râuri pe obraz,
Am la inimă o licoare,
Ce te scoate din necaz.
Prinde mâna ce se-ntinde,
Să te sprijine la greu,
E prietenul ce-ţi simte,
Sufletul şi oful său.
De-aș fi un hoț...
Mai răscolesc câteodată prin trecut,
Să-mi mângâi anii tineri și pierduți,
Acum cu sânge calm și glasul mut,
Eu zac între coperți cu ochii abătuți.
De multă vreme mă înec în versuri,
Și sunt salvat eroic de o rimă albă,
Și dorm ca un orfan prin universuri,
Cu stele și comete prinse pe o salbă.
De-aș fi un hoț de teapă și fără cazier,
Nu aș fura nici aur, nici case și nici bani,
L-aș tâlhări pe Timp acolo sus în cer,
Și aș lua spășit vreo câțiva zeci de ani,
Ca tânăr să mai fiu, să beau și foc și ger,
Și iarăși să stârnesc în urma mea vulcani.
Psalmi - XIV - Luptătorul tăcut
Doamne, Tu mă știi din adâncul nesfârșitului gând,
Mai bine decât mă știu eu pe mine.
M-am ridicat împotriva umbrei mele,
Și lupta mi-e foc în oase și spaimă în sânge.
M-am privit în apele tăcerii
Și n-am știut dacă chipul ce-l văd e fiul Tău
Sau străinul ce rătăcește prin întunericul meu.
Inima-mi s-a făcut câmp de bătălie,
Voia mea s-a frânt între dorință și dreptate.
Strigă-Te, suflet al meu...
Dar glasul mi-e stins de rușine și mândrie.
Nu mă lăsa singur cu mine, Doamne,
Că sunt o sabie îndreptată spre pieptul meu.
Învăluie-mă cu lumina Ta,
Ca să-mi recunosc răul,
Și să-l înfrunt cu mila Ta în mâini.
Tu ești izbăvirea din mine însumi,
Tu ești liniștea în mijlocul furtunii mele.
Ridică-mă, ca pe-un fiu rătăcitor,
Și pune-mi din nou pașii în voia Ta.
Vremuri noi
S-a pus o ceață neagră pe pământ,
Pe suflet, ochi și-n caractere,
Pe unde mergem locu-i strâmt,
Şi orbecăim smintiți după avere.
Ne este sângele mai năclăit, mai rece,
Și ochii în orbită scufundați,
Uităm că viața ca un fulger trece,
Uităm c-am fost cândva ca niște frați.
Adulmecăm vânatul ca o fiară,
Tăiem în carne vie, ce tot ne e străin,
Ce nu-i al nostru, e musai ca să piară,
Căci sufletul ni-i plin, de ură și venin.
Ne-am preschimbat în umbre fără nume,
Purtăm în noi doar zgură și păcat,
Pe rude le mai știm doar din albume,
Nepăsători, rânjim, spre cel îndurerat.
Nici plânsul pruncilor nu ne mai frânge,
Nici soarele nu-l mai simțim în piept,
Sub pașii noștri, lațu-ncet se strânge,
Și-l condamnăm pe omul înțelept .
Dar ce va fi când totul va fi scrum,
Când bogăția va rămâne o povară,
Vom regăsi spre ceruri un alt drum,
Ori vom pieri sub lacrima amară?
Destin
E fadă orice amintire,
Iar visu-mi dănţuie pe-un gând,
Strivesc cu lacrimi a mea nenorocire,
Şi mă predau în faţa zeilor înfrânt.
În lanţuri zace al meu suflet,
Şi-i biciuit de tragice năpaste,
Mi-e fuga un apocaliptic umblet,
Divina suliţă mă-npunge-n coaste.
Lumini îmi obosesc privirea,
Iar oboseala carnea-mi stoarce,
Durerea mi-e servită cu de-a sila,
Doar moartea…ea mă lasă în pace.
Îmi murmur doine suspinând,
Căci stramoşesc îmi este chinul,
Ai mei, cu toţii, rând pe rând,
În patimi şi-au trăit destinul.
Obraznica moarte
Omul se teme de moartea
Care se plimbă din casă în casă
Și-i peste tot prezentă nebuna!
Unii o cheamă în glumă,
Alții o strigă pe nume sau înjură...
O gonesc,o alungă, o blesteamă să plece,
Dar ea știe să revină-ntotdeauna!
Perversa seceră viețile cu-a sa lungă coasă...
Moartea e hâdă, bătrână, urâtă și rea,
Bea țuică de prună și cafea
Fumează trabuc,obraznic,când vrea,
E arogantă și-are blugi rupți,
Se-mbracă la moda prezentă,
Chiar dacă-i antică,știe ce vrea!
Vorbește urât o limbă știută doar de ea,
Bune maniere nu are!
Răpește bătrâni sau copii sau ce vrea...
İntră-n bordeie prăpădite sau palate aurite,
Să-și ia prada să plece....
Revine iarăși și iarăși de neoprit,
Povestea pare tristă de-ar fi doar atât...
Căci moartea la rându-i a fost omorâtă și ea,
Dumnezeiască minune,chiar așa...
Să creadă fiecare ce vrea!
(2 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubirel
Prietenul
Dacă vrei să-mparţi cu mine,
Negreşit a ta durere,
Am un umăr care ţine,
Doar amar şi clipe grele.
Iar atunci când o întristare,
Te apasă şi te doare,
Îţi ofer o îmbrăţişare,
Ruptă de la soare.
Iar când lacrimile amare,
Îţi curg râuri pe obraz,
Am la inimă o licoare,
Ce te scoate din necaz.
Prinde mâna ce se-ntinde,
Să te sprijine la greu,
E prietenul ce-ţi simte,
Sufletul şi oful său.
De-aș fi un hoț...
Mai răscolesc câteodată prin trecut,
Să-mi mângâi anii tineri și pierduți,
Acum cu sânge calm și glasul mut,
Eu zac între coperți cu ochii abătuți.
De multă vreme mă înec în versuri,
Și sunt salvat eroic de o rimă albă,
Și dorm ca un orfan prin universuri,
Cu stele și comete prinse pe o salbă.
De-aș fi un hoț de teapă și fără cazier,
Nu aș fura nici aur, nici case și nici bani,
L-aș tâlhări pe Timp acolo sus în cer,
Și aș lua spășit vreo câțiva zeci de ani,
Ca tânăr să mai fiu, să beau și foc și ger,
Și iarăși să stârnesc în urma mea vulcani.
Psalmi - XIV - Luptătorul tăcut
Doamne, Tu mă știi din adâncul nesfârșitului gând,
Mai bine decât mă știu eu pe mine.
M-am ridicat împotriva umbrei mele,
Și lupta mi-e foc în oase și spaimă în sânge.
M-am privit în apele tăcerii
Și n-am știut dacă chipul ce-l văd e fiul Tău
Sau străinul ce rătăcește prin întunericul meu.
Inima-mi s-a făcut câmp de bătălie,
Voia mea s-a frânt între dorință și dreptate.
Strigă-Te, suflet al meu...
Dar glasul mi-e stins de rușine și mândrie.
Nu mă lăsa singur cu mine, Doamne,
Că sunt o sabie îndreptată spre pieptul meu.
Învăluie-mă cu lumina Ta,
Ca să-mi recunosc răul,
Și să-l înfrunt cu mila Ta în mâini.
Tu ești izbăvirea din mine însumi,
Tu ești liniștea în mijlocul furtunii mele.
Ridică-mă, ca pe-un fiu rătăcitor,
Și pune-mi din nou pașii în voia Ta.
Other poems by the author
Iubirea mea uitată
Ca o frunză frântă
Ruginit-am timpuriu
Sub stropii ce frământă
Din cerul cenușiu.
În vârtej mă poartă
Pe căi întortocheate
Bătătorita soartă
De vise -nlăcrimate...
La răspăntie de drum
Mă saltă văntul, aprig,
Suflând din bucium,
Mă-nvăluie de frig...
Lipsită de căldură,
Mă pierd în neputință,
Pe ramura ce tremură
Sorbită n neființă..
Golașă de culoare
Ce ma-mplinea odată;
Azi mistuie sub soare
Iubirea mea uitată...
Catargul în jertfire
Pe malul râului zglobiu
Ce clipocea necontenit,
Gemea pomul cenușiu
Secat de -o plantă parazit.
Ea mlădios se -ncolăcise
În jurul trunchiului lemnos
Din rădăcini îl ofilise;
Copacul falnic și umbros.
Sugea din seva-i hrănitoare,
Agătăndu-se de ramuri,
Captănd razele de soare,
Îi stârnea fiorii tulburi
Cu brațele-i șerpuitoare
Se -nlănțui de a sa coroană
Iedera mistuitoare,
Ce stropea sare pe rană
Sălbatică din fire
Îl sugrumă silențios
Și catargul în jertfire
Se prăbușise zgomotos .
Volbura de ciori
Din pânza neguril lăsate
Răzbea volbura de ciori,
Din roiul frunzelor uscate,
Împrăstiau in jur fiori.
Pomii dezgoliți tresar
Sub croncănitul zgomotos,
Ce trâmbița -n ecou bizar
Mesajul corbului spinos.
Apoi ploaia întrerupse
Zarva iscata din senin .
Cardul smead tăcuse,
Curmat de un suspin.
Se pitulă într-o spărtură,
Rotinndu-și ochii cei de sticlă,
Tânjind stropii de căldură,
Iscodind prin păclă.
Vântul alunecă din nori,.
Zgribulindu le penajul,
Răscolindu I până n pori
Și I cuprinseră vârtejul.
Cu aripi frânte, fără vlagă
Se dezlegară de furtună,
Agățăndu se de o creangă,
Piloteau sub clar de lună.
Cărturarul fără nume
Mă privea, zâmbind sfios
De sub streașina plouată
Cititorul blănd ,pios
De pe bancheta izolată.
Din zori până n asfințit
Rumega zelos din carte
Fraze n șir,amănunțit ,
Animăndu le cu șoapte.
Parcă prinse rădăcină
Printre literele n scoarță,
Ce ncolțeau din el tulpină
Și l brăzdau pe față.
Și crescu pe loc statuie
Din cărturarul fără nume,
Ce din veșmantul de hârtie,
Își ticluise un renume.
Din culisele nocturne
Vântul scârțâie din scoarță,
In toiul nopții pus pe harță.
Smulge ramura, o frânge,
Pomul întristat, o plânge.
Stropi tăcuți de ploaie
Cerneau din bolta cenușie
Curgeau pe zid șiroaie,
Țopăind prin bălărie.
O stafie da târcoale
Pe la fereastra fumurie,
Rasucindu se n spirale,
Stârni duhul de furie.
Um om al străzii o zări
De sub jgheabul din carton;
Dar poate i se năzari
Din hiba unui neuron?..
Zăcu din nou in toropeala
Pe o scândură mucegăita;
Gându I se puse pe tanjeala
Pentru inima i rănită..
Revederea
Te zărisem departe,
Încă erai de -o șchioapă;
Cărunțit peste noapte,
Cu vântul în pleoapă.
Cu pasul legănat pășești,
Strecurăndu-te -n mulțime,
Din buze ceva șoptești,
Plimbi o sacoșă -n palme..
Mi ai întâlnit privirea.
Zâmbindu-mi cu candoare;
Te -nvăluise fericirea
Cu pupici și -mbrătisare.
A trecut un car de vreme
Fără ecou răsunător,
Cuprinși de dileme
Din amintirile ce dor..
-De -am avea ce -am irosit..
Și oftezi din rărunchi..
-Off, tăticu meu iubit,
Lipsa ta mi -era un junghi!..
Iubirea mea uitată
Ca o frunză frântă
Ruginit-am timpuriu
Sub stropii ce frământă
Din cerul cenușiu.
În vârtej mă poartă
Pe căi întortocheate
Bătătorita soartă
De vise -nlăcrimate...
La răspăntie de drum
Mă saltă văntul, aprig,
Suflând din bucium,
Mă-nvăluie de frig...
Lipsită de căldură,
Mă pierd în neputință,
Pe ramura ce tremură
Sorbită n neființă..
Golașă de culoare
Ce ma-mplinea odată;
Azi mistuie sub soare
Iubirea mea uitată...
Catargul în jertfire
Pe malul râului zglobiu
Ce clipocea necontenit,
Gemea pomul cenușiu
Secat de -o plantă parazit.
Ea mlădios se -ncolăcise
În jurul trunchiului lemnos
Din rădăcini îl ofilise;
Copacul falnic și umbros.
Sugea din seva-i hrănitoare,
Agătăndu-se de ramuri,
Captănd razele de soare,
Îi stârnea fiorii tulburi
Cu brațele-i șerpuitoare
Se -nlănțui de a sa coroană
Iedera mistuitoare,
Ce stropea sare pe rană
Sălbatică din fire
Îl sugrumă silențios
Și catargul în jertfire
Se prăbușise zgomotos .
Volbura de ciori
Din pânza neguril lăsate
Răzbea volbura de ciori,
Din roiul frunzelor uscate,
Împrăstiau in jur fiori.
Pomii dezgoliți tresar
Sub croncănitul zgomotos,
Ce trâmbița -n ecou bizar
Mesajul corbului spinos.
Apoi ploaia întrerupse
Zarva iscata din senin .
Cardul smead tăcuse,
Curmat de un suspin.
Se pitulă într-o spărtură,
Rotinndu-și ochii cei de sticlă,
Tânjind stropii de căldură,
Iscodind prin păclă.
Vântul alunecă din nori,.
Zgribulindu le penajul,
Răscolindu I până n pori
Și I cuprinseră vârtejul.
Cu aripi frânte, fără vlagă
Se dezlegară de furtună,
Agățăndu se de o creangă,
Piloteau sub clar de lună.
Cărturarul fără nume
Mă privea, zâmbind sfios
De sub streașina plouată
Cititorul blănd ,pios
De pe bancheta izolată.
Din zori până n asfințit
Rumega zelos din carte
Fraze n șir,amănunțit ,
Animăndu le cu șoapte.
Parcă prinse rădăcină
Printre literele n scoarță,
Ce ncolțeau din el tulpină
Și l brăzdau pe față.
Și crescu pe loc statuie
Din cărturarul fără nume,
Ce din veșmantul de hârtie,
Își ticluise un renume.
Din culisele nocturne
Vântul scârțâie din scoarță,
In toiul nopții pus pe harță.
Smulge ramura, o frânge,
Pomul întristat, o plânge.
Stropi tăcuți de ploaie
Cerneau din bolta cenușie
Curgeau pe zid șiroaie,
Țopăind prin bălărie.
O stafie da târcoale
Pe la fereastra fumurie,
Rasucindu se n spirale,
Stârni duhul de furie.
Um om al străzii o zări
De sub jgheabul din carton;
Dar poate i se năzari
Din hiba unui neuron?..
Zăcu din nou in toropeala
Pe o scândură mucegăita;
Gându I se puse pe tanjeala
Pentru inima i rănită..
Revederea
Te zărisem departe,
Încă erai de -o șchioapă;
Cărunțit peste noapte,
Cu vântul în pleoapă.
Cu pasul legănat pășești,
Strecurăndu-te -n mulțime,
Din buze ceva șoptești,
Plimbi o sacoșă -n palme..
Mi ai întâlnit privirea.
Zâmbindu-mi cu candoare;
Te -nvăluise fericirea
Cu pupici și -mbrătisare.
A trecut un car de vreme
Fără ecou răsunător,
Cuprinși de dileme
Din amintirile ce dor..
-De -am avea ce -am irosit..
Și oftezi din rărunchi..
-Off, tăticu meu iubit,
Lipsa ta mi -era un junghi!..