Cărturarul fără nume

Printre nori de promoroacă 

Raze firave de soare 

De-a v-ați ascunselea se joacă,

Împrăștiind a toamnei boare,

Pomii-si scutură podoaba 

Sub a vântului suflare,

Ruginise chiar și iarba,

Ofilind urma de floare.

Raid de păsări călătoare 

Creiona pe cer petale.

Își luă avânt să zboare,

Dănțuindu-se-n spirale.

Ploaia tropăie pe case,

Pe ferestre se prelinge,

Pe la colțuri se retrase,

Unde molcom plânge..

Calcă -n baltă și noroi,

Coborând din deal la vale 

Cu pași iuți și tărăboi,

Străbate câmpuri în escale.

Se lungi pt o clipă 

Pe obrazul unui lac 

Și fu potolită -n pripă 

De-al timpului tic tac..

Scăpase timpul din clepsidră,

Fugind pe-un drum spinos,

Se -adăposti undeva la umbră,

Șlefuind minutul prețios.

Se lungi, căscând pe-o creangă,

Legănându-se ca um smintit,

Imită sunet de talangă,

Zăcu o clipă, neclintit.

Apoi iar o ia la goană,

Zorit de pașii ce-l călcau.

Impulsionat din toană,

Îi mustră în gând,pe șleau.

Râse ironic, chiar isteric,

Stresat de ritmu -i sacadat,

Ce nu stă locului un pic,

De tic tac manipulat.

Privi -ndelung a sa pendulă 

Și rotițele din ceas;

Se-ntoarse în a lui capsulă,

Cumpănind al său impas...

Mă bântuie vise ciudate;

Rodul iluziilor deșarte 

Ori trăirilor suprimate 

Șterse dintr o carte 

Ființe stranii se perinda, 

Mi este mintea amorțita

Intr un scenariu sa ma prindă, 

Eu de voință sunt lipsită.

Situații fără noimă, 

Aievea totuși par,

Punându ma n dilemă;

Ce I ficțiune, ce I originar.

Buimacita ma trezesc;

Sa cred in semne, premoniție,

Ori ochiul sa mi l limpezesc 

Sa nu ma pierd in definiții.

Un labirint fără ieșire, 

Un mister plin de suspans 

La mijloc e o tălmăcire;

O întrebare, un răspuns. 

Prinsă de gânduri și imagini 

Imi beau cafeaua n fugă, 

Răsfoiesc nevăzutele pagini

Sa descopăr vreo verigă?...

Pășesc printre frânturi 

Pe marginea unei prăpăstii,

Mă frământă niște gânduri 

Sumbre,inutile,pustii.

Flutură în jurul meu

Iluzii ce mă răscolesc .

Le fac față cu greu;

Calea spre tine n-o găsesc..

Mă strecor printre ruine,

Să zbor ,as vrea spre tine,

Căci sufletu-mi îți aparține,

Chiar de-l învăluii în suspine .

Eu te iubesc fără prihană,

Dă-mi un sărut,o -mbrătisare;

Nu mă privi iar cu dojană.

Oferă -mi În dar o floare.

Nu mă uita -n trecutul tumultos,

Căci intr -o zi vei regreta,

Spulberând ceva frumos,

Că n ai puterea de -a ierta..

Pădurea scuipă uscături,

Pârâul spumegă -n gunoaie,

Rage fiara prin deșeuri,

Suflă vântul a văpaie.

Sub un soare arzător 

Tușea trilul rătăcit 

Prin ambient de fumător,

Ce cuibul i l- a pârjolit.

Sfârâie -n văzduh scântei,

Geme scoarța,se sufocă,

Arde sub tălpile haitei,

Ce fuge oriunde de frică.

Stropi bolta-mpovărată

izul rânced și cărbune;

De sudoare -nfierbăntată

Plânse cu amărăciune.

Limbile de foc răpuse 

Se mai zbăteau, mocnind;

Se retraseră supuse,

Calvarul spulberând.

O liniște ce-ți dă fiori,

Învălui pădurea arsă;

Doar un cărd de ciori 

Roia peste nebuloasă.

Zbor prin vise ciudate,

Ce se perindă toate 

Haotic, fără sens,

Tacite în consens.

Mă pierd în gândurile mele 

Sub cerul pustiu de stele;

Norii sumbri mă -nconjoarä 

A lor povară mă doboară.

Un fascicul se strecoară,

Mimând umbra solară;

Iscä o rază de speranță,

Ce freamătă de la distanță.

Întind brațele -mi firave,

Pășesc pe urmele jilave.

Mă izbește -n treacăt 

Al sufletului geamăt,

Ce scoate fulgere din mine

Pt ce-am lăsat în ruine..

Răbufni din neant o ploaie,

Curgând sudori șiroaie 

Pe trupu-mi vlăguit și gol,

Spălându-mä de nămol;

Zorii mijiră, mă trezesc;

Venise ceasul să zâmbesc...

(din colecția poeziilor cu rol terapeutic)

Te rog, nu fii la fel ca cei pe care i-ai ajutat, fără tine n-ar fi putut face nimic la momentul respectiv, dar, de bine ce le-a priit ajutorul dat, au ,,uitat" să-ți mulțumească;

Te rog, nu fii la fel ca cei care te judecă, neștiind, de fapt, nimic despre tine, despre povestea ta, îți știu doar numele, nu și structura ta morală ca persoană;

Te rog, nu fii la fel ca cei cărora le trebuie o explicație plauzibilă pentru orice;

Te rog, nu fii la fel ca coautorii unei cărți care și-au însușit toată munca, excluzându-te din proiectul respectiv, NU era proiectul LOR, era al VOSTRU;

Te rog, nu fii ca cei pentru care nimic nu contează pe fața pământului, important e doar lor să le iasă pasența, să își îndeplinească obiectivele la timp, fix în maniera în care au vrut, nu contează ce și cum;

Te rog, nu fii ca cei pentru care exiști doar când au nevoie de ceva, în realitate, 95% din timp, nu exiști pentru ei;

Te rog, nu fii ca acei prieteni care vin doar să ceară, mai rar, dacă nu chiar niciodată, să ofere;

Te rog, nu fii genul de persoană care să însămânțeze stres și supărare în inimile celorlalți, distrugându-i încet, dar sigur;

Te rog, nu fii genul de persoană care să treacă peste merite și eforturi depuse;

Te rog, nu fii genul care să elimini oameni doar pentru că în viziunea ta nu erau ok, în realitate, adevărul era cu totul altul;

Te rog, nu fii genul care să uite de unde a plecat, oricât de mult s-ar perfecționa pe parcurs;

Te rog, nu fii genul care crede că știe totul, viața este prea scurtă pentru a le putea afla pe toate, oricât am vrea;

Te rog, nu trece cu vederea oamenii buni pe care ți-a fost dat să-i cunoști, pentru că poate au fost ocazii cu care nu te vei mai întâlni.

Am o prietenă bună,
Ştie ea ce este glumă!
Gingaşă ,mărinimoasă-
Este-o floare ea frumoasă!
Mereu zîmbeşte
Viaţa din plin o trăieşte,
Stimată şi apreciată
Este cea mai bună fată.
O respect ,o iubesc
Tot binele din lume îi doresc!

Ieri, la doisprezece și cincizeci și șase,

Am coborât în satul cu miresme-alese,

O doamnă-n mașina roșie ne-a luat ușor,

Ca și cum drumul știa singur unde mi-e dor.

La poarta nanei timpul s-a oprit,

Cu brațele deschise ea ne-a primit,

Și-n prag, odată cu pasul nostru,

A intrat iar râsul, cald și nostru.

Bucuria s-a strâns în casă-n taină,

Ca lumina prinsă într-o haină,

Iar inima, ce-a fost plecată departe,

S-a întors acasă, fără teamă de noapte.

Pe la două și treizeci și șase-am plecat,

Spre clubul unde dorul m-a chemat,

Să-mi revăd prietenele dragi,

Pe Evelina și Anecika, cu ochii fragezi.

Cum am intrat, Ana m-a strâns la piept,

Cu dor adunat, nerostit, dar drept,

Apoi Evelina, zâmbind larg,

A alergat spre mine, cu suflet cald.

Și-am stat până târziu, ca altădată-n mai,

Când timpul nu pleacă și grijile nu-s vai,

Ne-am pozat, am râs, ne-am regăsit,

Într-un colț de lume unde dorul s-a liniștit.

A fost mai mult decât o zi-n sat,

A fost un suflet ce s-a adunat. 

Mulțumesc pentru gândurile frumoase!

Transpirația se scurge pe obraz,

Lichidul din mine parcă pare mai viteaz. 

Trandafir , rege al florilor 

Pentru că ai crescut în curtea ta 

Flori de versuri plăpânde 

Culese din ochii tai de catifea.

Oare te mai plimbi prin pădurile de aur ?

Sau ai mai stat tu tânăr, culcat lângă izvor ?  

Și vreau să-ți aflu răspunsul la întrebare

Căci ce este amorul ? E oare dor si ploaie ? 

Dispar și ceruri și pământ

Și tu ai dispărut 

Și ai lăsat doar lacrimi 

Durere în urma ta 

Oh, Eminescu , Luceafăr însuflețit 

O veșnică lumină prea greu de înțeles

Noi te păstrăm în gând , prefer să nu te uit 

Cu ale tale versuri , trăind pe-acest pământ

Știu că doare,

Dragostea cea arzătoare,

Știu că încerci

Să nu mai răcești.

Să nu-ți mai răcească inima dupa o conversație amara,

Ca ciocolata aceea din primăvara.

Știu ca-i greu, iar si iar

Dar de data asta, ai evoluat.

Ai văzut cum e sa plângi, sa simți briceagul atingându-ti blând pielea.

Ai văzut cum e sa suferi din dragostea  dulce ca mierea cea sărată.

Dar acum te vindeci,

Rănile ti se închid,

Si parca viața un pic mai bine a devenit.

Eu te iubesc, prietena mea draga,

Si viața nu-i asa amara ca ciocolata de primăvara, sau ca mierea cea sărată,

E dulce ca lichiorul si dulce ca sarea,

Mai e acra ca zaharul si arzătoare ca marea.

E buna când o vezi cu ochii blânzi si amorțiți de-atâta ciocolata dulce.

O sa treacă, o sa vezi, doar trebuie sa aștepți, ca acel gust amuțitor, sa-ti ajungă in suflet ca lacrima iubirii.