1  

Odorului meu

Te iubesc, dulceaţã micã, te iubesc,

Mai mult decât pe-orice suflet omenesc!

Şi nu e pe lume soare

Sã arate cât de mare

Este dragostea pe care

                   Ţi-o nutresc!

 

Tu în casa noastrã strâmtã ai venit

Cu ales şi scump şi vesel ciripit!

Anii repede zburarã,

Uite cã eşti domnişoarã

Mândrã, ca o lãcrimioarã,

                    Negreşit!

 

Au trecut aşa de multe primãveri

Şi s-au stins în timp, precum ziua de ieri!

Lasã supãrarea, lasã,

Fii cu inima voioasã

Noi nu stãm mâhnirii-n casã,

                    Prizonieri.

 

Ape tulburi se revarsã în puhoi,

Greutãţile dau iama peste noi!

Tare-ar vrea sã ia cu ele

Taine, doruri, toate cele,

Sã ne facã zile grele

                    Mai apoi.

 

Sã rãmâi cu bine, dar, al meu odor,

Sã-Ţi dea Dumnezeu Preasfântul, ajutor!

Şi sã ai grijã de tine,

Sã n-ajungi în mâini strãine

Sau de râs şi de ruşine

                    Urzitor.

 

Vine vremea sã ne întâlnim din nou,

Când vor creşte iarãşi florile-n rondou!

Trandafiri şi lãcrimioare,

Şi muşcate solitare,

Rãsunând în fiecare

                    Un ecou...


Category: Poems dedicated

All author's poems: Cristi Dobrei poezii.online Odorului meu

Date of posting: 17 July 2022

Timp de citire: ~3 min.

Views: 1742

Log in and comment!

Other poems by the author

Dor de satul meu

Poezia evocã locuri şi timpuri trãite sau cunoscute de autor.

 

Mi-e dor de lanul meu de grâu,

Mi-e dor de fânul moale,

Mi-e dor sã mai ţin calu-n frâu,

Când el o ia la vale!...

 

Mi-e dor sã vãd cum cresc din nou

Rãsadul meu şi ceapa

Şi sã aud acel ecou,

Când Bunu' bate sapa!

 

Mi-e dor nespus sã mã mai duc

La pândã, în Fundata,

Şi sã mã urc în vârf de nuc,

Ca sã mã vadã tata.

 

Mi-e dor de Cornu rãcoros,

Mi-e dor de Câmpu-Babii,

Mi-e dor sã mã mai plimb pe jos,

Cu Cipri şi cu Gabi!

 

Mi-e dor sã stau şi sã mã mir

Cum trec pe drum, flãcãii,

Ca sã se uite ore-n şir,

La peşti, la Gura-Vãii.

 

                   ☆

 

Cumplite doruri te cuprind,

De mamã şi de tatã,

De dulcea linişte din Grind,

De satul de-altãdatã!

 

Te vezi aievea, peste vremi,

Plimbându-te-n grãdinã

Şi-n tine însuţi tu te temi

Cã nu au sã mai vinã...

More ...

Trecut-au anii...

Trecut-au anii peste noi

Ca apele, la vale.

Şi ne lăsară, mai apoi,

Doar umbre lungi şi pale.

 

Trecut-au anii, aşadar,

Ca vânturi peste lanuri,

Ce-au spulberat din calendar

Nenumărate planuri...

 

Trecut-au anii... lung şirag

De fluturi şi mărgele

De temeri şi de frământări

Din ce în ce mai grele!

 

Trecut-au anii, cânt de dor

Cântat în graba mare

Cu cei care trăiesc şi mor

Pierzându-se-n uitare.

 

Trecut-au anii... cânt prelung

De păsări, prin coline;

Aş vrea să fug şi să le-ajung

Dar ele fug de mine...

More ...

Steaua săracului

Lângã divanul vechi se pleacã, iatã,

O umbrã frãmântatã de durere...

E frig în tenebroasa-i încãpere

Iar lumânarea plânge, clãtinatã.

 

În ruga lui, pe rând îi pomeneşte

Pe-ai sãi copii plecaţi de multã vreme.

În casã el mai are douã lemne,

Un colţ de pâine şi un os de peşte.

 

Nu-s nici mãcar nepoţii pe aproape

Sã-i spunã, respectuos, o vorbã bunã;

Şi-n felu-acesta zi de zi adunã

Rid dupã rid şi lacrime sub pleoape...

 

Când era tânãr, vultur în putere,

Lua munţii-n piept şi vãile de-a rândul

Griji şi poveri şi dor, nefrãmântându-l

Îi surâdea nectaru-ascuns în miere.

 

Acum... nu are poftã de dulceaţã

Şi plânge des, pierzându-se cu firea,

Îl copleşeşte cumva amintirea

Cu sine când vorbeşte faţã-n faţã.

 

Cãci e bãtrân, memoria îi scapã

Şi nu mai are cine sã-i îmbie

O mãmãligã caldã, pe tipsie,

Un braţ de lemne şi-un pahar cu apã.

 

Pãşesc cu grijã şi îi dau de urme

Pe holda-nţelenitã la hotarã

Dar sfântã lui comoarã odinioarã,

În care mintea-mi îndrãzni sã scurme.

 

Bunicul meu, un om al altor vremuri

Mã învãţa, când eu eram de-o şchioapã

Şi când prãşeam porumbul de pe Groapã,

Cu mâna sprijinindu-se pe sapã:

- "Voi sã-ţi arãt ceva!

          Dar, ce faci, tremuri?

                 Ţi-e frig? Ţi-e foame? Vrei sã mergi acasã?"

- Îmi zise cu o faţã prietenoasã -

- "Mergem acuma! Însã înainte

Voi sã-ţi arãt ceva! Tu ţine minte

Sã ştii sã spui şi celor dupã tine

Ce-ai auzit acuma de la mine!

 

Te uitã colo cãtre Valea Mare:

Tu vezi steluţa-ceea ce rãsare?

O stea pe boltã-ndatã se iveşte

Când soarele fierbinte asfinţeşte."

Mã învârtesc în loc... nu vãd nimic...

Un drag de mine-l prinde pe bunic.

Şi-a amintit, pesemne, de Tãnase...

De moşul sãu, cum lui i-o arãtase.

- "Puţin mai sus de-a dealurilor coamã.

  O vezi acum?"

            - "O vãd!"

                       - "Ştii cum se cheamã?"

- "Aş!... Cum sã ştiu? Cã nu-s demult pe lume!"

- "Cã bine zici! Ştii... stelele au nume!..."

- "Au nume? Toate? Pãi sunt mii şi mii!...

  Interesant! Şi...dumneata le ştii?"

 

Mã uit la dânsul cu nedumerire

Întâmpinat de-aşa descoperire.

 

Atunci, bunicu-şi scoase pãlãria;

Îşi retrãia, bietul, copilãria...

Lãsând sã-i treacã vântul printre plete

Îmi spuse taina stelei, pe-ndelete,

Împreunându-şi mâinile-amândouã:

- "A Domnului e-ntinderea albastrã

Iar steaua ce-ai vãzut, e steaua noastrã,

Cã "sãrãntoci" ne zic chiaburii nouã.

Şi ea ne vede-n fiecare searã

Sfârşiţi de vlagã, umblet şi povarã,

Cãci cei sãraci, muncesc din noapte-n noapte,

De munca lor, boierul joc îşi bate.

Când stele-apar, pictând bolta cereascã

Ei sunt încã datori sã mai munceascã;

De pe tarlaua omului bogat,

Ei pleacã cei din urmã cãtre sat.

 

Apoi îi cheamã la conac sã vinã

Sã le dea câte ceva de mâncare;

Şi hotãrãşte pentru fiecare

Drept rãsplãtire-o traistã de fãinã..."

 

Atât mi-a spus. Şi n-a mai zis nimica.

Venea un aer rece de pe vale

Ducând spre sat oftaturile sale...

- "Plecãm?"

          - "Plecãm! Se supãrã bunica..."

 

                             ☆

 

Trecurã mulţi ani de atunci şi... iatã

Trãim o altã vreme, diferitã:

Aproape-oricine poate sã-şi permitã

O pâine, prãjituri, carne de vitã...

Vremea modernã sau cum e numitã,

Nu seamãnã cu timpul de-altãdatã!

 

Mai trec şi azi pe uliţa pustie;

Bãtrânii au murit demult. Se poate...

Dar casa lor şi sapa, steaua, toate-s

La fel de vii, ca în copilãrie.

 

Ce-s eu? Dar tu? Bunicul anonim?

Un fel de purtãtori de diademe!

Cãci soarele apune pentru-o vreme

Dar ne-a lãsat pe noi sã strãlucim!

 

Din ziua când fu izgonit afarã

Adam, din minunata lui grãdinã,

De vina lui, pãmântul e de vinã!

E izgonit... dar nu lãsat sã piarã.

 

Ci munca lui se aflã blestematã

Cum bine ştim: pentru neascultare!

Pãşind de-acum pe-ngusta sa cãrare

Din care nu e chip sã se abatã.

 

                          ☆

 

Şi steaua lui o vãd searã de searã

Cum mâna obositã o salutã;

E prima stea ce poate fi vãzutã

Spre asfinţit, în serile de varã...

More ...

Regretul unui fiu

Târziu este, copile, plânsul tãu,

Târzii sunt şi pãrerile de rãu!

E prea târziu s-aduci un trandafir

Sãdindu-l lângã cruce-n cimitir!...

 

E prea târziu acuma sã mai plângi,

Ferindu-ţi ochii-n palma mâinii stângi!

Cu graiul stins, cu-amar, mâhnit de tot,

Aş plânge-n rând cu tine...sã mai pot.

 

Nu pot nici sã te-aud, nici sã-ţi rãspund...

Dar toatã viaţa m-ai rãnit profund:

La bal, la reuniuni sau la "boutique"

Când te duceai fãrã sã-mi zici nimic.

 

Dar... în sfârşit, e grea durerea ta

Şi multã vreme-o vei simţi aşa!

Nu doare lutul biciuit de ploi,

Cât ne dor remuşcãrile din noi!

 

                          ☆

 

Tu nu ai timp, cât ai dori sã ai,

Nici rost, nici sentimente şi nici grai!

Când nu ai fost ce-ai fi putut sã fii,

Când toate trec, rãmân lacrimi târzii!...

More ...

Soarta omului

Alunecând pe-a apelor oglindã,

Stingherul cãlãtor, în barca sa,

Se zbate, ca şi când ar vrea sã prindã

Încã o zi, din cele câteva!...

 

La drept vorbind, ce este, viaţa, oare:

Mãnunchi de neajunsuri şi dureri?

Un şir de zile lungi, chinuitoare,

Sau clipe dragi din scurta zi de ieri?

 

De fapt, de ce venim pe-aceastã lume

Zbãtându-ne a supravieţui?

- Spre a trãi şi a purta un nume

  Ce-n timp, uitarea-l va acoperi? -

 

Deşartã-i toatã zbaterea, deşartã,

Cãci lutu-a fost şi va rãmâne lut!

Şi, când îţi va şopti cã nu te iartã,

Vei regreta târziu cã te-ai zbãtut!

 

Pe el noi îl muncim cu-atâta trudã

Din zori de zi, pânã noaptea târziu;

Iar, ca rãsplatã pentru fruntea udã,

Ne-nghite, aşezaţi în vreun sicriu...

 

Pentru pãmânt, popoarele se ceartã

Fãcându-şi declaraţii de rãzboi!

Dar tuturor li-e scris-aceeaşi soartã:

"Nu noi îl stãpânim, ci el pe noi!"

 

Ne încãlzeşte-n rãsãrit, veşmântul

Ca sã-l înţepeneascã-n asfinţit;

Totul ne dã la început, pãmântul,

Şi totul ne rãpeşte, la sfârşit!

 

Iar cât despre necruţãtoarea fricã,

O regãseşti în orice cromozom;

- Mãsura ei mai mare sau mai micã -

Asta... depinde de la om, la om.

 

Pe ea o-nvaţã omul viu sub soare,

Cu ea se naşte orice muritor,

Ea nu ridicã semne de-ntrebare

Ci degetul ei ameninţãtor!

 

De bunãvoia ei, nu iese-afarã,

Nici nu renunţã uite... numa-aşa;

Decât când e poftitã sã disparã,

De Unul mai puternic decât ea.

 

Ce poate viaţa fi, decât o sumã

De vise lungi, în propriul aşternut.

Dar, de privesc o clipã doar, în urmã,

Constat c-atât de repede-a trecut!

 

                           ☆

 

Ţine-te drept, amice, pe picioare,

Şi uitã-te puţin în jurul tãu!

Trateazã nepãsarea, ca atare,

Privind-o ca pe cel mai mare rãu!

 

Cãci pierderea de timp este o crimã

Când sunt atâtea lucruri de fãcut!

Din TIMP, o parte eşti: una infimã,

Prezentul sãu, la modul absolut.

 

Întreaga ta lucrare pãmânteascã

Pãstratã-i în al Cerului album.

Ferice cel ce vrea sã dobândeascã

Ce nu se poate pierde nicidecum!

 

"Soarta omului pe pãmânt este ca a unui ostaş şi zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua." (Iov 7:1) 

14.11.2021, Gostkow, PL

More ...

Auzite din bătrâni

Pe unii din bãtrâni i-am cunoscut,

Având la ei o îndrãznealã-aparte.

Şi am avut prilejul sã ascult

Istoria nescrisã în vreo carte.

 

De "Aciu Pătru" - aş îndrãzni sã zic:

Cum ne lega o strânsã prietenie!

Chiar dac-ar fi putut bunic sã-mi fie,

El tot mã respecta ca pe-un amic.

 

Spre deosebire de anii de şcoală,

- Unde-nvãţai atâtea lucruri bune -

El mã uimea cu-a sa înţelepciune

Şi cu a sa culturã generalã.

 

Îmi povestea de anii de rãzboi,

Cum au trecut şi ruşii şi germanii;

Sau cum au stat în lagãre, cu anii,

Şi cum trecuse frontul pe la noi.

 

Iar, mai târziu, guvernul instalat,

Cum îi batjocoreau, searã de searã,

Pe preot şi pe oamenii din sat,

Cu inepţii şi vorbe de ocarã.

 

Eram copil. Dar tot îmi amintesc

De câte suferinţi avurã parte:

De fraţi, prin puşcãrii, de geamuri sparte,

Pãmântul lor, fãcut "avut obştesc".

 

Îmi povestea, cu lacrimi pe obraz

Cum îi batjocoreau cei din afarã

Pe când, ai lor, pe-o traistã de secarã,

Îi şi vindeau, pe-o ceapã sau pe-un praz.

 

Îmi zise-odatã unul din bãtrâni

Cu glas şoptit şi tremurat în mâini:

"- Tu nu l-ai ştiut pe Chemca de pe vale,

   Conacul sãu şi grajdurile sale,

   Cu vitele şi turmele de oi

   Şi cum, curând fãcu iobagi din noi;

   Iar oamenii lucrau pe ploi şi-n soare,

   Pe-un snop de grâu şi-o traistã de mâncare.

 

Ogorul sãu întins, gemea de roadã

Şi curtea lui, de oameni de corvoadã.

Trãgând nãdejde cã le va da banii

De ani de zile-l tot lucrau ţãranii;

Un petic pentru ei sã aibã? Baş!...

Li-l şi smulgea pe loc, vreun arendaş;

Pãdurea lui, pânã în Câmpu-Babii

O-avură sub ocârmuire, şvabii..."

 

Avea pãmânt la fel ca alţi baroni

Şi grofii-l pizmuiau, vorbind în şoaptã:

- "Ah, Chemca, nu ştii tu ce te aşteaptã,

   De s-or uni vreo trei amfitrioni!"

 

"- Nu, nu l-am cunoscut. E ceva vreme...

   Însã bunicul meu îmi povestise

   Cã tatãl sãu lucra la el, cu ziua

   Arând pãmântul, reparându-i piua,

   Ducând turma de vite, la pãşune,

   Şi aşteptând mereu, vremuri mai bune...

   Pânã când, într-o zi, se prãpãdise

   Cu tot cu grijuri şi cu tot cu vise!"

 

Acestea chiar s-au petrecut demult...

- Istorii ce îmi place sã le-ascult! -

Grãite de cei mai bãtrâni din sat,

Ce ştiu şi ce şi cum s-a întâmplat.

 

Dreptate-avu-nţeleptul Solomon

Cã tot ce mişcã-n lumea-aceasta mare,

E într-o necurmatã frãmântare

Şi într-un ritm alert şi monoton!

 

Înţelepciunea veche spune-aşa:

"Cum mãturã un val, pe ţãrm, nisipul,

 Aşa piere din amintire, chipul

 Oricãrui om care-a trãit cândva!..."

More ...

Poems in the same category

Tu

Aș vrea să încep ,

Cu un simplu mulțumesc,

Ai fost de la început,

Un om întrăzneț.

Nu există cuvinte,

Să îți mărturisesc,

Cât de mult te apeciez,

Pentru ceea ce ești.

Mi-ai fost alături mereu,

Chiar și în momentul greu,

M-am putut baza mereu,

Pe sufletul tău.

Pe final vreau să-ți dovedesc ,

Cât de mult te iubesc,

Așa că îți spun,

Un sincer te iubesc.

More ...

ASA cum tu m-ai învățat

Cat este de important

Să fac ce este corect

Valorile mele să le respect

Nu contează cat este de greu

Să calc pe mândrie mereu

Ca tu din ceruri ne privești

Și ai vrea să ne povestești

Despre valoarea unei vieți de om

Nu ți-a plăcut niciodată să fii lacom

Tu ai fost lângă mine și ai așteptat

Să iau viața în piept și să răzbat

Niciodată nu a contat

Ce cred alții și ce a urmat

Tu ai mers pe drumul tău

Cu credință în suflet la bine și la rău

Dar drumul tau s-a încheiat

După mare suferință ai plecat

Eu știu ca tu ești lângă noi

De sus din ceruri ne ghidezi

Pe drumul nostru de noroi

Niciodată nu ne vei lăsa

Lacrimi pentru alții a vărsa

Tu de acolo din rai

Putere tu ne dai

Să nu uităm de noi

More ...

Napoleon la Austerlitz

Urechile îmi țiuie, ochii îmi sunt roșii

Rușii, continuă să tragă…ticăloșii…

Fumul de pușcă mă înconjoară

Mă întreb, voi mai supraviețuii și de astă oară?

 

Dintr-o dată, o bubuitură de toate zilele se aude

Tuturor ne e frică dar retragerea, se exclude

Trebuie să avem încredere, o voce spune

Alea au fost tunurile lui Napoleon, mai avem puțin până ai răpune

 

Știam că moartea e la o aruncare de zaruri

Țipetele se auzeau peste tot...dar nici în cele mai urâte coșmaruri

Nu ți-ai putea imagina că există așa un loc...

Și mai câte schimburi de foc, măcelul nu se mai oprea deloc

 

Scuze, o să încerc să mă adun și momentul să ți-l recompun

Când mâna pe pușcă îmi pun, mă întreb dacă o să mai apuc vreun ajun

Dacă o să mai pot să îi dau o floare, să mai stăm la soare...

Să mai simt o sărutare urmată de niște atingeri ușoare...

 

S-ar putea să o fi văzut pentru ultima dată

S-ar putea să nu îi mai pot mirosii părul de flori niciodată

S-ar putea să nu pot să îi mai ascult opiniile despre Voltaire vreodată

S-ar putea ca de un zeu ea să fi fost creată... atât de cultivată, atât de neașteptată...

 

Da, mă scuzi, lupta...ce era în jurul nostru nu era doar o bătălie între popoare.

Două imperii, unul avea a devenii imun, celălalt avea a pierde toată puterea de care regii ei dispun.

Barbarii, fără vreun semn de calmare au încercat să se țină pe picioare

Dar a venit un taifun, din care nu mai avea să scape nici un căpcăun.

 

Cavaleria lui Murat a venit de nicăieri cu noi puteri

Și într-o secundă, a făcut infanteria lui Bagration pulberi

Napoleon s-a întors și l-a închis de tot pe Kutuzov

Haha, bătrănul aproape, că nu mai avea cum să scape - din acel crov.

 

Hahaha, să vedem ce mai face acum Alexandru

Și-a pierdut toată armata, ce mai copilandru

Mă întreb ce i-a spus Mikhail când

Armata lui Napoleon a venit, sute de mii ucigând...

 

Ziua noastră îndelungată a fost în sfârșit câștigată

Știam cu toții că de acum o să trăim o viață îmbelșugată

Țoți recunoșteam cine ne-a oferit acest viitor prosper...

Și pe tot frontul s-a auzit doar: Vive l'Empereur!

More ...

Scrsoare de 1 iunie!

Copile drag ,când ai crescut?...

Te-am îngrijit ca pe cea mai dragă floare ,

Tu mi-ai adus,lumina și zâmbetul pe față

Atunci când îmi era greu,rămasă fără de speranță.

Dar anii au trecut, le-am trecut pe toate

Avându-te alături și-n visele de noapte.

Acum tu eși Om mare ,și mă mândresc cu tine,

Poate fi o mamă,mai fericită ca mine?

E 1 iunie sărbătoarea tuturor copiilor

Iar tu ești copilul meu minunat.

Te felicit copile și-ți urez pe mai departe :

Rămâi ,Om bun ,de poți fă în lume

Doar frumoase fapte!...

More ...

DOAMNE PRIMEȘTE PLANETA PĂMÂNT

Doamne primește planeta și nu ne părăsi…
Îmi este frică de ziua ce o trăiesc
Îmi este frică de ziua de mâine
Am un rest din frica ce zilnic o primesc
Și - un sold pentru ziua ce nu știu când vine.

Doamne privește planeta și nu ne părăsi…
Pe un colț de cer, cândva un cer senin
Cohorte de nori în ură se adună
Liniștea păcii-i răvășită de furtuni,
Șenile de tanc vrea totul să răpună.

Doamne izbăvește planeta și nu o părăsi
Îmi este frică chiar și-n ziua aceasta
Să nu fim striviți de zidul nopții
Și peste noi să nu s - arunce năpasta,
O plămădeală a urii și-a demenții.
Doamne, primește-o, privește-o, izbăvește-o…

More ...

Lui Eminescu

Te plânge România, te plânge și poporul tot în voce tare,

Că ne-ai lăsat aşa devreme, sub văpaia albastră a visării.

Codrii de dorul tău, se vestejesc şi mor suspinând,

Apusul de soare roşu din nou dispare visând.

 

Izvoarele îți cântă cu glas înlăcrimat,

Lipsa ta e o rană, ce cu vremuri nu s-a vindecat.

Pe cer, stelele palide te caută iar,

Când visul tău se-nalță spre hotar.

 

Numai, teiul bătrân şi frunza ştiu cât suflet ai lăsat,

Iar vântul şopteşte, versurile tale ce devreme le-ai lepădat.

Ai fost un cântec, un dor neîmpăcat,

Un geniu pe care poporul în inimi l-a purtat.

 

Din paginile nenumărate, renaști cu fiecare glas,

Eşti veşnicul Luceafăr, ce sparge timpul de ceas.

Şi chiar, de te-ai stins în lumea noastră trecătoare,

Tu vei rămâne viu, sub fiecare apus de soare.

 

Poezie dedicată lui Mihai Eminescu în cinstea zilei sale de naștere care a fost ieri pe15 ianuarie.

Poezie compusă pe 13.01.2025

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍