Mai poate fi iubită România?

Mihai Eminescu, floarea limbii române,

Cu versuri ce-nfățișează frumosul și binele,

Ai scris într-o epocă de mari schimbări

Și-ai făcut din poezie un adevărat dar.

Într-un timp de tulburări și suferințe,

Când țara era subjugată de alții,

Tu ai rămas fidel în lupta ta pentru libertate

Și-ai folosit cuvintele tale ca armă de dreptate.

Versurile tale sunt ca niște raze de soare

Ce luminează cu blândețe și culoare

Frumusețea naturii și iubirea de neam

Și ne înalță sufletul spre cele sfinte și supreme.

Într-o limbă ce-nflorea cu fiecare cuvânt

Ai scris despre iubire și frumosul din jurul nostru,

Ai transmis prin poezie mesaje pline de înțelepciune

Și ai rămas mereu o comoară națională de neprețuit.

Mihai Eminescu, floarea limbii române,

Ai dat sens și formă cuvintelor ce-nalță,

Ne-ai învățat că poezia e mai mult decât rime

E o formă de a trăi, de a simți și de a iubi cu fime.

Hai români în ziua sfânta a Unirii,

Cu toții, să nu mai gândim cu Ură,

Hora noastră fie-n sensul Iubirii,

Și stop să punem noi...la imposTură

Azi vreau unul pe altul să ne iubim,

Uniți la bine și la greu mereu să fim,

Pâinea de-i albă, neagră s-o împărțim,

Și multă bunătate în jur să dăruim

Imnul, noi să-l cântam sub tricolor,

Și-al lui mesaj să ajungă peste hotare,

Să afle toți că-n România e un popor,

Ce a luptat pentru Unire și Onoare

În timp prea mulți ne-au folosit ca slugi,

Pentru că noi de ,,frați" am fost vânduți,

Și sub papuc am stat pe perioade lungi,

Și-am dat avutul țării pe niscaiva bănuți

Și azi vedem, cum tara se vinde,

Către străini de cei aleși prin vot,

Și tot mai des, nimeni nu-l prinde,

Pe-acel ,,lobist" cinstit, ce nu e hoț

Acum, în zi de sărbătoare mare,

Să ne unim și viitor să construim,

Un neam puternic să devenim sub Soare,

Și pe vecie, români, stăpâni, aici, să fim!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Şi în ziua de Crăciun,
cînd tot omul e mai bun,
Oameni cu suflet de cîine,
ei au vrut să se răzbune.

Şi atunci ei s-au gîndit,
că timpul a şi venit,
Să-i judece la urgenţă
şi să-i execute în beznă.

Iliescu ca o fiară,
a dat ordin să dispară,
Cei doi trebuie judecaţi
şi urgent executaţi.

Completul de judecată,
ei l-au stabilit în dată,
Popa era preşedinte,
Nistor vice preşedinte.

Ceauşescu acuzat,
de Voinea că a trădat,
Şi că genocidu îi mare
şi că populaţia moare.

Ceauşescu disperat,
să se apere a încercat,
Însă nu a avut izbîndă,
completu aştepta la pîndă.

Erau într-o garnizoană,
la Tîrgovişte îi alarmă.
Ceauşeştii să dispară,
că haos mare e în ţară,

Procesu în grabă a început,
dar el nu a ţinut mult,
Într-o oră s-a încheiat
şi sentinţa li s-a dat.

Sentinţa lor a fost dură,
le-a fost peste a lor măsură,
Să afle că îs condamnaţi
şi la moarte executaţi.

Ei nu au crezut nici odată,
că vor avea asta soartă,
Şi vor muri împuşcaţi,
de Crăciun executaţi.

Aşteptau să îl execute,
fără ca să mai discute,
La recurs şansă să-i dea,
pentru a se apăra.

După ce sentinţa au dat,
completu a deliberat,
Ambii trebuie legaţi
şi la zid executaţi.

Lîngă corpul cel de gardă,
cei doi au fost scoşi sub pază,
Acolo au fost dezlegaţi,
de pluton executaţi.

Nu cumva să fi scăpat,
multe gloanţe în ei s-au tras,
Şi au murit ca nişte cîini,
Ucişi de oameni haini.

Pleacă-Ți Doamne fruntea peste-a noastră țară,

Și trimite-Ți mila,n-o lăsa să piară.

Ne-ai dat munți de aur și păduri bogate,

Câmpii roditoare si ape-nspumate.

Dealuri ce coboară spre delta măiatră,

Și marea ce înghite Dunărea albastră.

Au venit barbarii si ne-au luat averea,

Aurul si mierea, pruncii si muierea.

Ne-am ținut la ei cu furca si parul,

Cu râuri de sânge, ne-am păzit hotarul.

Toți ne-au jefuit și ne-au sfârtecat,

Mulți ne-au doborât, dar ne-am ridicat.

Am răzbit prin veacuri două mii de ani,

Cu regi, împărați cu domni și sultani,

Cu aurul nostru s-au clădit imperii,

Și murim de foame la lăsarea seii.

Cu bune și rele am trecut prin toate,

Și de trei decenii avem libertate.

Câștigată scump, cu jarfe de sânge,

După zeci de ani, țara tot mai plânge.

Ne-au plecat copiii in străinătate,

Pentr-un trai mai bun,iar la noi prin sate.

Școlile se-nchid, casele-s pustii,

Și toți guvernanții ne spun doar prostii.

Proști si imbecili, șarlatani și hoți,

În partide multe, dar cumetriți toți.

N-au făcut nimic pentru cei de afară,

Și sunt milioane duși în altă țară.

Muncesc pentru altii și trăiesc decent,

Câștigând cu trudă fiecare cent.

O parte din bani îi trimit acasă,

Să avem și noi ce pune pe masă.

Prețurile cresc și tot cresc mereu,

Să ne descurcăm parcă tot mai greu.

Mâncăm prost și ieftin de prin galantare,

Că bani-s puțini și fără valoare.

Trăim ca pe vremuri, tot cu frig în casă,

Cu dureri de spate si dureri de oase.

Leafa ne ajunge doar pentru pastile,

Sănătoși sau nu, toți murim cu zile.

Mor copii și tineri, Dumnezeeu fereească,

Nici nu mai apucă să îmbătrânească.

Nu mai avem tineri si sportivi grozavi,

Fiincă-n țara asta toți suntem bolnavi.

Mamele fac prunci-nainte devreme,

Și aproape toți se nasc cu probleme.

Abia respiră în incubatoare,

Iar părinții-n lacrimi plâng pe coridoare.

Acum în spitale nici nu te mai lasă,

Suferim în taină si murim acasa.

Astazi știm prea bine că nu se mai moare,

De boli cardiace sau boli vasculare.

Toți mor de COVID și asociații,

De zici că e firmă, cum au avocații.

Sigilați în scânduri și trimiși la groapă,

Nici nu știe popa pe cine îngroapă.

Începand cu "alfa" din graiul grecesc,

Până la "omega" nu se mai opresc.

Vin fără oprire, valuri peste valuri,

Și se zbate lumea ca peștii pe maluri.

Nunțile din toamnă ni le-au amânat,

Ne-au închis in casă și ne-au izolat.

La televizor numai pițipoance,

Mai mult dezbrăcate și mai toate "Toance".

La căpșor golașe, dar siliconate,

Umflate în buze, la sâni și în spate.

Fete si flăcăi, peste toți pictați,

De zici că-s tablouri și pot fi-nrămați.

Nu poți să mai vezi un film...serial,

O emisiune sau ceva banal.

Că-ți bagă reclame fără încetare,

Șapte la pastile,trei la vaccinare.

Cum apeși butonul să mai vezi o știre,

De la prima ora nu-ți mai vii în fire.

Peste toți doar morți, pe străzi și în hale,

Unii arși în case, alții în spitale.

Accidente, crime, violuri și jafuri,

Tineri și copii drogați de la prafuri.

Toate sunt pe dos, lumea s-a schimbat,

Bărbatu-i femeia și ea e bărbat.

Nu se mai numesc homo sau schimbiști,

Sunt L.G.B.T, gay sau anloști.

Apar peste tot cu nerușinare,

Și nu zici nimic, că-i discriminare.

Morala,rușinea sunt doar utopii,

Iar bietul bun simț s-a dus pe câmpii.

Cât sa ne mai rabde Sfântul pe pământ,

Că se răscolesc și morți-n mormânt.

De mulți ani de zile suntem blestemați,

Ne conduc lichele,hoți si agramați.

Am ajuns pe mâna unor derbedei,

Care n-au habar ce-i ăla condei.

Sunt în funcții mari, persoane inculte,

Doar analfabeți cu diplome multe.

Au studii înalte,chiar si doctorate,

Dar toate sunt luate numai pe furate.

Ce să-i mai întrebi de-o limbă străină,

Că au cerebel doar cât o găină.

Nu vorbesc prea bine nici limba română,

Gramatica-i grea, nu e la-ndemână

Asta nu-i oprește ca să ne jupoaie,

Cu taxe cu biruri și să ne îndoaie.

Cu facturi umflate la curent și gaze,

Că astăzi lumina are patru faze.

Vom rămâne goi și săraci lipiți,

Și de frig și foame vom umbla lihniți.

Iar apoi pășind lin spre cimitir,

În caleașca neagră si cu coviltir.

Pe morții din groapă o să îi rugăm,

Să iasă afară, noi ca să intrăm.

Pleacă-Ți Doamne fruntea peste-a noastră tară,

Și trimite-ți mila,n-o lăsa să piară !

La mulți ani ,iubită Românie!
Patria mea,prea-mândră glie
Azi te cinstim ,gătiți în ie,
Pe tine,mândră Românie!
Indiferent de locu-n care,
Ne amintim cu drag de tine,
Tot țara noastră ,strămoșească,
Rămâi tu,dulce ,Românie!
Unii din noi,te-am părăsit,
Prea-mândră ești,dar roditoare?
Rodul tău se varsă-n Orient
Sau Occident,p-undeva peste hotare!
Bătrânii noștri încă își țin credința
De a fi veterani ai țării lor
Și cred că peste noi o mai veni dreptatea
Alături de prea buni,copiii lor!
Iubim pământul,tradiția străbună
Dar ne deprimă tristul mod în care ,
Putem doar să visăm la o viața bună
Și că-ntre noi și neamul nostru nu vor mai fi hotare !
Rogu-te mândra noastră țara ,să nu te stingi precum o păpădie ,
Și într-o zi întregul neamu’ tău,
Să te cinstească pe-aceeași câmpie!
Să cânte și cei de departe ,imnul a lui nostru neam,
Și toți să strige într-un glas:”O să mă-ntorc acasă iar…
…o să mă-ntorc și n-oi mai pleca vreodată
Căci am acu’ aici tot ce-i mai bun
Am traiul pierdut ,acela bun,de altă dată
Și-acum sunt cu-adevărat mândru că-s român!”

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

Létt rauðvín er gott

Létt rauðvín er gott,

Uppskera síðla hausts,

Meira um frostið, meira um manninn,

Ég drekk miklu meira og verð ekki full.

Ég sór að ég myndi aldrei drekka aftur

En ég get ekki haldið mér

Gott vín, gott mér líkar við það,

Ég veit ekki hvað þeir munu gera við hann.

Sjaldgæft eplavín

Hann klifrar upp í höfuðið án stiga,

Vinesor af grænum bogíum

Gerðu manninn ósýnilegan.

Vínið er gott og bragðgott,

Þegar þú drekkur það með myndarlegum manni.

En ef þú drekkur það með ljótum manni,

Vínið stoppar í hálsinum.

Ani de chin

Care vin,

Ploaie dupã cer senin;

Când pierzi dinţi

Şi pãrinţi

Şi ai multe rugãminţi.

Ani de dor,

Vânt şi nor

Straniu ţipãt de cocor;

Când vezi dungi,

Umbre lungi,

Faptul serii dac-ajungi.

Fiicã, fiu,

Care scriu

Un "Adio!", pe sicriu.

Greutãţi,

Libertãţi,

Altfel decât alte dãți.

Multe ploi

Şi noroi,

Fãcând pasul meu greoi.

Verde-arbust

Lãsând must,

Miere, fãrã niciun gust.

Anii mei

Scurţi şi grei,

Negãsind plãcere-n ei.

Vis târziu,

Pãmântiu,

Câini, ce latrã a pustiu.

Timp urât,

Mohorât,

Bãtrâneţi şi... cam atât.

Ruşine vouã, dragi tâlhari,

Care-aţi distrus o ţarã!

Cãci doar cu-al vostru ajutor,

Se-alese praful de popor:

L-aţi scos din ţarã-afarã!

Ruşine fie-vã în veci!

Cãci, mulţumitã vouã,

Strãinii ne-au îngenuncheat,

Şi-n grabã mare ne-au legat

De mâinile-amândouã!

N-am fi putut fãrã de voi

Trãi, în libertate!

Gunoiul n-ar fi fost gunoi,

N-am fi avut tâlhari-ciocoi,

Nici mâinile legate!

Voi înşivã, v-aţi socotit

Stãpânii-acestei patrii!

Nu v-aţi sfiit a ne muşca,

Când nu aţi mai putut lãtra,

Cãci nu prea muşti, când latri!

De bine...ce sã vã mai spun?

Nu prea gãsesc cuvinte!

Mai bine nu vi l-aţi dori

Cã lacrimi vã vor podidi

Şi-o sã mã ţineţi minte!

Ruşine sã vã fie-n veci!

Ruşine sã vã fie!

Voi înşivã v-aţi condamnat

Şi-acum, de voi s-a lepãdat,

Întreaga Românie!

25.04.2022, Regensburg, DE

Nu mã plâng de supãrare,

Cã nu are niciun rost;

Fiindcã nu-i o zi sub soare 

Sã nu dau peste vreun prost! 

Când îşi cascã gura mare

Şi-mi transmite-al sãu venin,

Mult prea blândã mi se pare

Muşcãtura de asin!

Parcã-l scoate ciuma-n cale,

Sau eu însumi l-aş chema!

Dar lui i se par normale

Cheful lui, rãbdarea mea...

Când îmi merge cel mai bine,

Când mi-e soarele mai drag,

Mã trezesc, din zãri senine,

Peste ceafã, c-un ciomag!

Când vrea cerul sã m-asculte

Şi e roş la orizont,

O lichea, din cele multe

Sare-n cale-mi, c-un afront.

De n-ar exista prostia

Şi, de n-ar avea copii,

Seacã, nu ar fi pustia,

Viaţa, viaţã n-ar mai fi!

Pe neisprãvitul mare,

Cât şi pe cel mititel,

Netratându-i, ca atare,

Veţi pãţi şi voi, la fel!

Decât falnica prostie

Sã vã facã vreun hatâr,

Preferaţi, cu bucurie,

Muşcãtura de catâr!

Oh, vai, bãtrânii noştri, ce repede plecarã:

Unul toamna trecutã, iar altu-n primãvarã!

S-au dus, lãsând în urmã pãreri de rãu şi doruri

Dar, totodatã, stimã, şi cinste, şi onoruri.

Îmi stãruie în minte chipul bunicii mele

Care-mi veghease paşii în zilele acele

Ce nu le poate şterge uitarea, niciodatã,

Şi nici sã le îngroape, bucatã cu bucatã!

C-un sac de ani în spate, cu boli de o valizã,

Din ce în ce mai grave, la orice analizã,

Lãsã pâinea-nvelitã în şterguri de mãtasã,

Şi lacrime pe faţã şi locul gol în casã.

O întrevãd aievea, pe ea, la fel de vie

Cum ne punea gogoşii fierbinţi, în farfurie;

Un caş întreg, şi lapte, şi un cofraj cu ouã,

Uitând complet de sine şi dându-ni-le nouã.

Bunicul - om destoinic, veghea gospodãria

Şi saluta sfielnic, scoţându-şi pãlãria.

Râdea, de vreunu-n spate-i cerca sã se cocoaţe

Şi ne pupa pe frunte, ţinându-ne în braţe...

Ei nu mai sunt. Dar chipul le stãruie prin vreme,

Prin dalbele petale de crini şi crizanteme,

Prin doruri nãzuite, cântate-n româneşte,

Prin steaua ce rãsare, când soarele-asfinţeşte.

                                   ☆

Mi-e tare dor de coşul şi lemnele din şurã,

De mãmãliga caldã, ce se topea în gurã.

De vocea îngereascã ce fredona-n surdinã,

Cântãrile din harfã, pe drum sau în grãdinã.

Mã tem numai, ca teama-mi sã nu se-adevereascã:

De-a nu gãsi pe nimeni în casa bãtrâneascã...

Un frig parcã mã prinde...ce nu îl pot descrie

Oare e frig afarã? Sau numai mi-e frig mie?...

La casa cea bãtrânã, mã vãd acum pe mine

Sãtul de alergare prin multe ţãri strãine.

În curte nu e nimeni. Strig tare: "Mamã! Tatã!"

Caut-a deschide poarta. Dar poarta... încuiatã!

22.09.2021, Doornik, Belgia 

Fiecare om doreşte

S-aibã din belşug de toate;

Toatã viaţa se trudeşte,

Umblã în genunchi şi-n coate;

Dar, când boala se iveşte, 

Murmurã, parcã cerşeşte

                        Sãnãtate.

De la vârsta timpurie

La stimabila etate,

El aleargã, dar nu ştie

Ceasul greu când o sã vie, 

Înghiţind cu lãcomie

Orice dram pe care scrie:

                       "Sãnãtate".

Ştiinţã, dor, averi şi vise,

Laolaltã adunate, 

Bunãtãţile promise, 

Vorbe dulci, nenumãrate,

Floarea care îi zâmbise,

Toate-s scrum, când nu mai este

                        Sãnãtate.

Sã aveţi mereu în casã

Crini, zambile parfumate!

Tinereţea zgomotoasã

Vine, trece, nici cã-i pasã...

Faceţi-o cât mai frumoasã,

Având mâinile curate

Şi sporind mereu a voastrã

                       Sãnãtate!

Cât încã te mai poţi mişca,

Cât câinii te mai latrã,

Cât, încãlzind fiinţa ta,

Mai arde focu-n vatrã,

Cât bate vântul printre brazi,

Cât ploaia te mai udã,

Să te ridice-atunci când cazi

De mai găseşti vreo rudă,

Fii bucuros că poţi vedea

A soarelui lumină

Căci cetina bradului tău,

Spre vale se înclină!

                  ☆

Cât ploaia te mai udã, cât te mai latr-un câine,

Cât ştii concret ce-nseamnã "a fi" sau "a nu fi",

Cât ai cui da în tainã bucata ta de pâine,

Gândeşte-te cã poate fi ultima ta zi!