3  

Oh, liniște dureroasă!...

Întins şi rece, neprivind la noi,

Cu mâna, stând pe inima opritã,

Luându-ţi bun rãmas, pornești apoi

Spre groapa rece, gata sã te-nghitã. 

 

Te-ai stins, ca un cãrbune scos din foc,

Ce nu mai are-n sine vreo putere,

Cãci viaţa n-are milã chiar deloc

De cel care, pânã la urmã piere...

 

Plâng luncile şi pajiştea cu fragi,

Plâng holdele, plâng vãi şi plâng coline,

Plâng cei ce te cunosc şi ţi-au fost dragi,

Cãci, pentru tine, "mâine" nu mai vine.

 

Şi, parcã cerul tot s-a întristat

Şi toatã lumea-n jurul tãu, te plânge

Cã au venit aproape toţi din sat:

Creştini, de-acelaşi neam şi-acelaşi sânge!

 

Dar are milã bunul Dumnezeu,

Care a pregãtit o altã viaţã,

Creştinului. C-aşa a fost mereu,

O searã şi apoi, o dimineaţã.

 

Noi nu ne temem, chiar dacã murim,

Stingându-se lumina vieţii noastre!

Când se închide poarta-n ţintirim,

Se vor deschide zãrile albastre!...


Category: Poems about death

All author's poems: Cristi Dobrei poezii.online Oh, liniște dureroasă!...

Date of posting: 21 июня 2023

Views: 688

Log in and comment!

Poems in the same category

PUNCT?

Te uiți în jur, pe toți îi doare,

Durere-adâncă, inimoasă.

Toți vor înțelegere, da' tare,

Dar să știți, mie nu-mi pasă.

 

Ajungi sub pietre și sub mare,

Ciudat e gândul despre moarte.

Ferit de clipa la oricare,

Te pomenesc numai aparte.

 

Adânc, în cap, un cuget strigă:

„Cum ar fi dacă pun punct?”

Vrei chiar tare, dar ți-e frică...

Lasă, mâine mă arunc.

More ...

Boala Grea

Sufăr de o boala grea
Mă gândesc la moartea mea,
Mă apasă viața rea
De care mă feresc deja.

Sunt ascuns de mult in mine
Chiar nu mă mai pot abține
Să fiu fals ,să mint că trăiesc
Când la bine mă gândesc.

Masca mi-a ajuns iar față,
Sper să se termine o dată
Viața pe care o traiesc
Să fiu iar ce imi doresc.

Personajul mi-e stricat,
Trebuia să fie de impenetrat,
Capul să-mi fie soldat,
Și sufletul nedezgropat.

Insă boala ma previne,
Stârnește amintiri in mine,
Sufletul să mi-l aline,
Personaju-mi apartine.

-5

More ...

Sus, acolo unde ești

Sus, acolo unde ești,

Dincolo de nori cerești,

Te simt aproape, veghetor,

Un dor al meu nemuritor.

 

Lumina ta mă însoțește,

Un far ce-n suflet îmi vorbește,

Iar pașii mei, oricât de grei,

Îți caută urmele-alei.

 

Tată drag, când vântu-i rece,

Și noaptea-n gânduri mă petrece,

Eu știu că steaua ce-o privesc

E glasul tău cel părintesc.

 

Sus, acolo, printre astre,

Îți duci destinul peste noastre,

Dar eu, aici, pe-acest pământ,

Îți port iubirea în cuvânt.

 

Cu fiecare zi ce trece,

Te simt mai viu, nimic nu plece.

Ești rădăcina ce mă ține,

Ești cerul meu, ești totu-n mine.

 

Așa că, tată, sus privește,

Din zări albastre-mi zâmbește.

Eu știu că timpul nu-i hotar –

Tu ești cu mine-n gândul clar.

More ...

Somnul nemuritor

Mă spetesc, dar nu rămâne nimic,

Pașii se șterg sub greutatea mea.

Când truda e somn și somnul e frig,

Ce altă odihnă aș mai căuta?

 

Când, pe zi ce trece, sunt obosit,

Căci tot ce am, tot ce vreau, e nimic.

Dar, cât de obosit pot eu a fi,

Că a mea odihnă, e cea de veci?

 

Mă văd în oglindă, o umbră trecută,

Pășind în zadar pe cărări de negru.

Sunt faptele mele, doar frunze căzute,

În vântul tăcut, ce le lasă mereu.

 

Fă-ți mâinile carne, fă-ți carnea cenușă,

Să nu mai rămână nici suflet, nici ușă

Pe care să bată sfârșitul tău lin,

Să vină deodată, să vină străin.

 

Când pașii tăi lasă doar vântul pe drum,

Atunci vei cădea, cu nimeni să-ți plângă.

Îți păstrez un loc de veci, uitat de timp,

Lângă poetii morți, dar încă în viață

More ...

Durere

La cimitirul ce poartă lumea în moarte,
Sunt două lumânări aprinse lângă cruci,
Iar eu tăcut, cu ochii plini de lacrimi,
Mai zăbovesc un pic lângă mormânt.

Un călător grăbit, azi, îmbrăcat în negru
Ce plânge lângă cruci durerea lui de frate,
Privește trist o lumânare în noapte,
O mamă îndurerată își plânge al doilea fiu.

N-am să-ți mai văd de azi ființa dragă,
Te-ai dus voit bătrânul tată să îl vezi
Și au rămas în urmă ani, ce nu vroiau să moară,
Din toate ai lăsat un doliu-n inimi prins.

More ...

UN CHIP NECUNOSCUT DAR BLÂND!

Era  în zorii zilei  ,când somnul  e mai dulce .Visam .

Primisem un semnal să mă uit la ușă ,în special  pe

mânerul  ei  care se mișca  cu încetinitorul ,fără

nici un zgomot .Încetineala mi-a dus curiozitatea  la

extrem .Cine îmi deschide ușa fără să-mi  atragă

atenția ,era contra obiceiului din casa noastră .În

sfârșit în deschizătură apare chipul unei necunoscute ;

nici doamnă  , nici hârcă  bătrână cu figura răutăcioasă ,

ci o bunicuță mai mult plăcută ,calmă ,blândă ,dar cu o

privire  hotărâtă îmi face semn să tac  și să o urmez .

Înțeleg ce urmează și vreau să mă conformez ,dar

emoțiile mă trezesc și  apariția dispare  ca un  balon

de săpun .

     Semn  că am  visat  au rămas  bătăile  inimii repezi

și borboanele  de sudoare  de  pe  frunte ! Mă desmeticesc

și mă străduiesc  să tălmăcesc visul .Poate fi așa ușoară

plecarea din astă lume ?Atunci de ce teama de moarte  e

așa de teribilă?

     Vizitatoarea  mea era parcă din altă lume ,o pot descrie chiar .

Era o femeie de vârstă mijlocie ,energică  așa ca dintr-o fotografie

veche  ,cu capul descoperit ,părul strâns într-o coadă groasă pe

stânga . Purta o fustă lungă ,vișinie  și un cojocel  subțire din care

ieșeau două mânici  largi ,bogate .Avea o privire ageră ,hotărâtă .

Să trag o concluzie  , nu pot ,dar nu mai am nici-o frică ,dacă vine

să mă conducă numai ea știe unde!...

More ...

PUNCT?

Te uiți în jur, pe toți îi doare,

Durere-adâncă, inimoasă.

Toți vor înțelegere, da' tare,

Dar să știți, mie nu-mi pasă.

 

Ajungi sub pietre și sub mare,

Ciudat e gândul despre moarte.

Ferit de clipa la oricare,

Te pomenesc numai aparte.

 

Adânc, în cap, un cuget strigă:

„Cum ar fi dacă pun punct?”

Vrei chiar tare, dar ți-e frică...

Lasă, mâine mă arunc.

More ...

Boala Grea

Sufăr de o boala grea
Mă gândesc la moartea mea,
Mă apasă viața rea
De care mă feresc deja.

Sunt ascuns de mult in mine
Chiar nu mă mai pot abține
Să fiu fals ,să mint că trăiesc
Când la bine mă gândesc.

Masca mi-a ajuns iar față,
Sper să se termine o dată
Viața pe care o traiesc
Să fiu iar ce imi doresc.

Personajul mi-e stricat,
Trebuia să fie de impenetrat,
Capul să-mi fie soldat,
Și sufletul nedezgropat.

Insă boala ma previne,
Stârnește amintiri in mine,
Sufletul să mi-l aline,
Personaju-mi apartine.

-5

More ...

Sus, acolo unde ești

Sus, acolo unde ești,

Dincolo de nori cerești,

Te simt aproape, veghetor,

Un dor al meu nemuritor.

 

Lumina ta mă însoțește,

Un far ce-n suflet îmi vorbește,

Iar pașii mei, oricât de grei,

Îți caută urmele-alei.

 

Tată drag, când vântu-i rece,

Și noaptea-n gânduri mă petrece,

Eu știu că steaua ce-o privesc

E glasul tău cel părintesc.

 

Sus, acolo, printre astre,

Îți duci destinul peste noastre,

Dar eu, aici, pe-acest pământ,

Îți port iubirea în cuvânt.

 

Cu fiecare zi ce trece,

Te simt mai viu, nimic nu plece.

Ești rădăcina ce mă ține,

Ești cerul meu, ești totu-n mine.

 

Așa că, tată, sus privește,

Din zări albastre-mi zâmbește.

Eu știu că timpul nu-i hotar –

Tu ești cu mine-n gândul clar.

More ...

Somnul nemuritor

Mă spetesc, dar nu rămâne nimic,

Pașii se șterg sub greutatea mea.

Când truda e somn și somnul e frig,

Ce altă odihnă aș mai căuta?

 

Când, pe zi ce trece, sunt obosit,

Căci tot ce am, tot ce vreau, e nimic.

Dar, cât de obosit pot eu a fi,

Că a mea odihnă, e cea de veci?

 

Mă văd în oglindă, o umbră trecută,

Pășind în zadar pe cărări de negru.

Sunt faptele mele, doar frunze căzute,

În vântul tăcut, ce le lasă mereu.

 

Fă-ți mâinile carne, fă-ți carnea cenușă,

Să nu mai rămână nici suflet, nici ușă

Pe care să bată sfârșitul tău lin,

Să vină deodată, să vină străin.

 

Când pașii tăi lasă doar vântul pe drum,

Atunci vei cădea, cu nimeni să-ți plângă.

Îți păstrez un loc de veci, uitat de timp,

Lângă poetii morți, dar încă în viață

More ...

Durere

La cimitirul ce poartă lumea în moarte,
Sunt două lumânări aprinse lângă cruci,
Iar eu tăcut, cu ochii plini de lacrimi,
Mai zăbovesc un pic lângă mormânt.

Un călător grăbit, azi, îmbrăcat în negru
Ce plânge lângă cruci durerea lui de frate,
Privește trist o lumânare în noapte,
O mamă îndurerată își plânge al doilea fiu.

N-am să-ți mai văd de azi ființa dragă,
Te-ai dus voit bătrânul tată să îl vezi
Și au rămas în urmă ani, ce nu vroiau să moară,
Din toate ai lăsat un doliu-n inimi prins.

More ...

UN CHIP NECUNOSCUT DAR BLÂND!

Era  în zorii zilei  ,când somnul  e mai dulce .Visam .

Primisem un semnal să mă uit la ușă ,în special  pe

mânerul  ei  care se mișca  cu încetinitorul ,fără

nici un zgomot .Încetineala mi-a dus curiozitatea  la

extrem .Cine îmi deschide ușa fără să-mi  atragă

atenția ,era contra obiceiului din casa noastră .În

sfârșit în deschizătură apare chipul unei necunoscute ;

nici doamnă  , nici hârcă  bătrână cu figura răutăcioasă ,

ci o bunicuță mai mult plăcută ,calmă ,blândă ,dar cu o

privire  hotărâtă îmi face semn să tac  și să o urmez .

Înțeleg ce urmează și vreau să mă conformez ,dar

emoțiile mă trezesc și  apariția dispare  ca un  balon

de săpun .

     Semn  că am  visat  au rămas  bătăile  inimii repezi

și borboanele  de sudoare  de  pe  frunte ! Mă desmeticesc

și mă străduiesc  să tălmăcesc visul .Poate fi așa ușoară

plecarea din astă lume ?Atunci de ce teama de moarte  e

așa de teribilă?

     Vizitatoarea  mea era parcă din altă lume ,o pot descrie chiar .

Era o femeie de vârstă mijlocie ,energică  așa ca dintr-o fotografie

veche  ,cu capul descoperit ,părul strâns într-o coadă groasă pe

stânga . Purta o fustă lungă ,vișinie  și un cojocel  subțire din care

ieșeau două mânici  largi ,bogate .Avea o privire ageră ,hotărâtă .

Să trag o concluzie  , nu pot ,dar nu mai am nici-o frică ,dacă vine

să mă conducă numai ea știe unde!...

More ...
prev
next

Other poems by the author

Pățanii

"Cel pe care nu îl laşi sã moarã, nu te lasã el pe tine sã trãieşti."

 

E noapte adâncã. De mult s-a-nnoptat

Cu lungi şi cu negre perdele

Iar eu sunt cu turma departe de sat,

Şi-am grijã de oile mele.

 

N-aş da nicidecum pe vreuna din oi

Din cele aproape o sutã.

Nici oaia ce-o-ntoarce pe alta-napoi

Şi nici pe aceea limbutã.

 

Sunt toate în staul. Le ştiu, le cunosc,

Şi ele se strâng lângã mine

Cãci dispre pãdure se-aude un "trosc":

Nu-s câinii, nici vântul. Dar cine?

 

Nu poate fi... numai temutul rival

Ce vine sã fure mâncare.

E fiarã. Şi ei i se pare normal

Ca oile sã mi le-omoare.

 

Şi...iatã-l în staul, fugind printre oi!

Chem paznicii stânii sã vinã

Dar ei îi gonesc pe alţi lupi în zãvoi

Când stâna de sânge e plinã...

 

Cu cel ce-mi vrea rãul, nu ştiu sã mã joc

Nici el nu se joacã cu mine.

Aşa cã-l întâmpin cu-o salvã de foc,

Cã nu-mi trebuie-n staul jivine!

 

Mã iau dupã el şi alerg, nu mã las...

Sã apãr a mea micã turmã

Şi-aşa m-am luptat preţ de-aproape un ceas

Şi-am prins lupul pânã la urmã!

 

Iar el se vãita, se ruga şi mi-a zis

Sã-l las sã se ducã în pace,

De nu îi cred vorba, îmi lasã în scris

Cã pagubã nu îmi mai face.

 

Şi-l las sã se ducã. Şi-i zic: "Poţi sã pleci!"

- Pe spate lovindu-l cu şlapul -

"Sã nu te mai vãz pe la stânã în veci,

C-atuncea plãti-vei cu capul!

 

Scãparea ta este cã n-ai omorât

Vreo biatã oiţã firavã;

Cã de-ai fi fãcut-o, te-aş strânge de gât

Pe datã şi fãrã zãbavã!"

 

Fugea lupul fãr'sã se uite -napoi

Cum fuge hârciogul de ploaie;

Credeam cã n-o sã-l mai prindã cheful de noi

Nici pofta de carne de oaie.

 

Şi trece o zi. Trec şi douã. Trec trei

Şi-n ziua a patra, spre searã

Se-aude un foşnet în turma de miei:

Mã calcã potrivnicul iarã!

 

Nu-mi vine sã cred şi mã iau dupã el;

E cel ce-l lãsasem cu viaţã!

Rãnise o oaie şi-mi luase un miel:

Simt sângele cum îmi îngheaţã...

 

Pe bolta de lacrimi se vede acum

O stea ce-a cãzut dintre stele,

O frunzã din paltinul de lângã drum,

Şi-o oaie din oile mele.

 

Mã-mpiedic pe câmp, mă ridic şi-l ajung...

Se face cã nu mã cunoaşte!

Chiar clopotul satului sunã prelung

Cãci ştie urgia ce-l paşte.

 

Îi zic: "Nu mi-ai dat tu cuvântul în scris

Scutindu-mi avutul de haite?"

Iar lupul, trezindu-se ca dintr-un vis

Începe din nou sã se vaite.

 

Şi prinde-a vorbi, inventând scuze seci,

Se tânguie ca înainte,

Dar eu îi spun: "Vere, de-aici nu mai pleci!"

Ştiind acum clar cã mã minte.

 

Cu gura lui însăşi, intrã el la "zdup"

Şi-şi luase rãsplata deplinã

Cã nu-şi poate-nfrânge natura de lup

Zicându-şi cã nu-i el de vinã.

 

                         ☆

 

Când şi voi pãţi-veţi ca mine la fel

Pãzindu-vã turma de rele,

Pe lup sã nu-l credeţi, cã-ncearcã mişel

De sânge, pe bot sã se spele!

 

Şi singur nu vine lupanul, sã ştiţi,

Cã are o tacticã veche!

Ci-şi cheamã ortacii, pe lupii cinstiţi

Nu lupii ce dorm pe-o ureche!

 

                         ☆

 

C-o mânã aprind un cuptor de scântei,

Cu cealalt- apuc o secure,

Sã vinã spre stânã o sutã ca ei

Cã fug înapoi spre pãdure!

More ...

Gândurile celor vii

Lãsãm în urmã lumea, cu tot ce-nseamnã ea

Lãsãm noi bucuria, lãsãm durerea grea.

Lãsãm posteritãţii, pe toate, cum au fost,

Pe cele meritate, pe cele fãrã rost.

 

Lãsãm în urmã lupta şi lacrimile ei

Şi, în vâltoarea luptei, lãsãm pe toţi acei

Ce încã poartã steagul. Pe vechii camarazi,

Ce luptã-n rând cu tine şi-i doare, când tu cazi.

 

Luptãm cu greul sorţii dar nu ne dãm bãtuţi

Chiar când scãpãm din mânã şi ultimii bãnuţi.

Noi ne venim în fire, ne ridicãm de jos,

Ştiind cã orice luptã, ne este de folos.

 

Rãmân, ştergându-şi ochii, în urmã, toţi cei dragi,

Cu care împãrţirãm merindea din desagi;

Ne despãrţim de dânşii, ei se despart de noi

Şi, sunt vãzuţi ba unii, ba ceilalţi, drept eroi.

 

Dacã n-aduce anul, ce clipa ne-a adus,

Dacã se-adunã ghemul şi-i încã fir pe fus,

Dacã-ţi mai vezi paltonul şi pãlãria-n cui,

Ţi-e prieten, încã, timpul. Dar, mâine, poate, nu-i!

More ...

Lucruri mari

Mare lucru e sã ştii

Sã îţi vezi de-a ta lucrare

Şi în dreptul ei sã pui

Semnele de întrebare.

 

Mare lucru e sã poţi

Sã te-abţii când ai dreptate,

Sã nu cauţi sã-i înveți 

Pe cei ce le ştiu pe toate! 

 

Mare lucru sã-ţi cunoşti

Locul tãu în astã lume,

Nerâvnind în niciun fel

O distincţie anume.

 

Mare lucru e sã vrei

Sã te porţi ca fiu de Rege.

Sprijinind pe cei ce-i dor

Des, picioarele betege.

 

Mare lucru e sã ai

O ureche ce n-aude

Bârfele şi şoaptele

Celor mai de treabã rude!

More ...

Cu cei mișei să n-ai a face!

Multe vede omu-n viaţã,

Cât ar fi de scurtã ea...

Dar întotdeauna-i pune

Vârf grãmezii, o lichea!

 

Într-o zi, lucrând la straturi

O lichea, fãr-un picior,

Se-abonã sã-mi dea şi sfaturi

Şi o mânã de-ajutor.

 

Mã umflã, pe urmã, râsul,

- Râd şi-acum de nu mai pot! -

Cãci, cãznindu-se cu sapa,

S-a înnãmolit de tot.

 

"Mã descurc!" îi zic lichelei,

Spre a nu se deranja.

Dar mi-a zis cã nu-i problemã,

Cã lucreazã "numa-aşa".

 

Prefãcându-se licheaua

Cum cã smulge nişte praz,

Tot noroiul de pe cizmã

Mi-l zvârlise pe obraz!

 

Mi se înnegri 'nainte-mi

- Cum pãţeşte-orice român -

Şi-ntr-o singurã clipitã,

Îmi cãzuse râsu-n sân.

 

Sã-mi revin, îmi trebuirã

Douã dupã-amiezi întregi,

Ca sã se-mplineascã vorba

Cã "ce semeni şi culegi"!

 

Cât despre licheaua "scumpã",

Mâine-zi fãcu un salt

Spre-a se rãzbuna. Da-şi rupse

Şi piciorul celãlalt.

More ...

Caracterul unui bou

~ Fabulă satirică ~

 

Boul, când e mic de tot,

Când e doar un viţeluş,

Sare-n ajutorul tãu,

Precum glonţul, din cartuş.

 

Dar, când e mai mãrişor,

Când nimic nu mai e nou,

Vrea s-arate tuturor

Caracterul lui, de bou.

 

N-ai sã-l vezi trãgând în jug,

Decât numai obligat.

Dar, în schimb, va bea în rând

Cu toţi ceilalţi boi din sat.

 

Bea şi cade, cãpãtând

Drept în frunte, un cucui.

Pleacã înspre casã...când...

Ups!...cã nu e poarta lui!...

 

Iatã grajdul cãutat! 

Dar... mai mult l-a nimerit;

Şi intrase şi-ncãlţat:

Nix culturã!... În sfârşit...

 

Îl lovise pe cel mic,

Pentru cã scãpase-un "Muu!"

Ce sã-i faci? E bou, şi-atât.

Coarne are. Minte, nu.

 

Iaca... soarele e sus!

Boul meu, a adormit;

S-a trântit şi doarme dus

Când toţi boii s-au trezit.

 

Sforãie, cu nasu-n piept,

Necãjindu-se niţel:

Ce n-ar da sãracul bou

Sã mai fie iar viţel!

More ...

Eu și sora mea

Pentru Dana, de ziua ei, la 42 de ani.

Vol. "Din Viaţă"

 

Te ştiu din anii de demult, 

Când te jucai cu mine,

În pajişti cu miros de fân

Şi-n zumzet de albine.

 

Ce mititei eram atunci

Dar şi ce plini de viaţã

Şi în zãvoaie şi în lunci,

Cu chef şi praf pe faţã!

 

Şi prin otavã şi prin fân,

Dãdeam noi fuga-fuga,

Când jocul ne era stãpân

Şi voioşia - sluga.

 

Nici satul nu era prea lung,

Nici Bulza prea departe;

Şi nici prea mult ca sã citim

Poveştile din carte.

 

Era, în fiecare zi,

Sublimã sãrbãtoare,

În liniştite preerii,

La aer şi la soare.

 

Pe vale sau pe Izvorel

Ne retrãgeam în tainã,

Strigând pe nume, pe cãţel

Şi-uitând prin crengi, vreo hainã...

 

Priveam vreo broascã, clipe lungi,

Cum sta...  ziceai cã crapã!

Şi-ntotdeauna ne speriam

Când ea sãrea în apã.

 

Cu ac şi aţã de cusut

Voiam sã prind vreun peşte;

Şi simţãmântul din trecut

Şi azi mã urmãreşte.

 

A iernii hainã, o brãzdam

Cu douã tãlpi lucioase

Şi-o cucuvaie, lung striga

Pe hornul vreunei case...

 

Aşa creşteau şi se jucau

Copiii de-altãdatã,

Cu hazul vreunui camarad

Din curtea-alãturatã.

 

Dar, peste toate, la un loc

Se aşternurã anii.

Şi azi ne amintim cu drag

De timpurii pãţanii.

 

Urmaşii noştri mititei

Ne scriu acum pereţii,

Cã ajunserãm amândoi

La jumãtatea vieţii!

More ...

Pățanii

"Cel pe care nu îl laşi sã moarã, nu te lasã el pe tine sã trãieşti."

 

E noapte adâncã. De mult s-a-nnoptat

Cu lungi şi cu negre perdele

Iar eu sunt cu turma departe de sat,

Şi-am grijã de oile mele.

 

N-aş da nicidecum pe vreuna din oi

Din cele aproape o sutã.

Nici oaia ce-o-ntoarce pe alta-napoi

Şi nici pe aceea limbutã.

 

Sunt toate în staul. Le ştiu, le cunosc,

Şi ele se strâng lângã mine

Cãci dispre pãdure se-aude un "trosc":

Nu-s câinii, nici vântul. Dar cine?

 

Nu poate fi... numai temutul rival

Ce vine sã fure mâncare.

E fiarã. Şi ei i se pare normal

Ca oile sã mi le-omoare.

 

Şi...iatã-l în staul, fugind printre oi!

Chem paznicii stânii sã vinã

Dar ei îi gonesc pe alţi lupi în zãvoi

Când stâna de sânge e plinã...

 

Cu cel ce-mi vrea rãul, nu ştiu sã mã joc

Nici el nu se joacã cu mine.

Aşa cã-l întâmpin cu-o salvã de foc,

Cã nu-mi trebuie-n staul jivine!

 

Mã iau dupã el şi alerg, nu mã las...

Sã apãr a mea micã turmã

Şi-aşa m-am luptat preţ de-aproape un ceas

Şi-am prins lupul pânã la urmã!

 

Iar el se vãita, se ruga şi mi-a zis

Sã-l las sã se ducã în pace,

De nu îi cred vorba, îmi lasã în scris

Cã pagubã nu îmi mai face.

 

Şi-l las sã se ducã. Şi-i zic: "Poţi sã pleci!"

- Pe spate lovindu-l cu şlapul -

"Sã nu te mai vãz pe la stânã în veci,

C-atuncea plãti-vei cu capul!

 

Scãparea ta este cã n-ai omorât

Vreo biatã oiţã firavã;

Cã de-ai fi fãcut-o, te-aş strânge de gât

Pe datã şi fãrã zãbavã!"

 

Fugea lupul fãr'sã se uite -napoi

Cum fuge hârciogul de ploaie;

Credeam cã n-o sã-l mai prindã cheful de noi

Nici pofta de carne de oaie.

 

Şi trece o zi. Trec şi douã. Trec trei

Şi-n ziua a patra, spre searã

Se-aude un foşnet în turma de miei:

Mã calcã potrivnicul iarã!

 

Nu-mi vine sã cred şi mã iau dupã el;

E cel ce-l lãsasem cu viaţã!

Rãnise o oaie şi-mi luase un miel:

Simt sângele cum îmi îngheaţã...

 

Pe bolta de lacrimi se vede acum

O stea ce-a cãzut dintre stele,

O frunzã din paltinul de lângã drum,

Şi-o oaie din oile mele.

 

Mã-mpiedic pe câmp, mă ridic şi-l ajung...

Se face cã nu mã cunoaşte!

Chiar clopotul satului sunã prelung

Cãci ştie urgia ce-l paşte.

 

Îi zic: "Nu mi-ai dat tu cuvântul în scris

Scutindu-mi avutul de haite?"

Iar lupul, trezindu-se ca dintr-un vis

Începe din nou sã se vaite.

 

Şi prinde-a vorbi, inventând scuze seci,

Se tânguie ca înainte,

Dar eu îi spun: "Vere, de-aici nu mai pleci!"

Ştiind acum clar cã mã minte.

 

Cu gura lui însăşi, intrã el la "zdup"

Şi-şi luase rãsplata deplinã

Cã nu-şi poate-nfrânge natura de lup

Zicându-şi cã nu-i el de vinã.

 

                         ☆

 

Când şi voi pãţi-veţi ca mine la fel

Pãzindu-vã turma de rele,

Pe lup sã nu-l credeţi, cã-ncearcã mişel

De sânge, pe bot sã se spele!

 

Şi singur nu vine lupanul, sã ştiţi,

Cã are o tacticã veche!

Ci-şi cheamã ortacii, pe lupii cinstiţi

Nu lupii ce dorm pe-o ureche!

 

                         ☆

 

C-o mânã aprind un cuptor de scântei,

Cu cealalt- apuc o secure,

Sã vinã spre stânã o sutã ca ei

Cã fug înapoi spre pãdure!

More ...

Gândurile celor vii

Lãsãm în urmã lumea, cu tot ce-nseamnã ea

Lãsãm noi bucuria, lãsãm durerea grea.

Lãsãm posteritãţii, pe toate, cum au fost,

Pe cele meritate, pe cele fãrã rost.

 

Lãsãm în urmã lupta şi lacrimile ei

Şi, în vâltoarea luptei, lãsãm pe toţi acei

Ce încã poartã steagul. Pe vechii camarazi,

Ce luptã-n rând cu tine şi-i doare, când tu cazi.

 

Luptãm cu greul sorţii dar nu ne dãm bãtuţi

Chiar când scãpãm din mânã şi ultimii bãnuţi.

Noi ne venim în fire, ne ridicãm de jos,

Ştiind cã orice luptã, ne este de folos.

 

Rãmân, ştergându-şi ochii, în urmã, toţi cei dragi,

Cu care împãrţirãm merindea din desagi;

Ne despãrţim de dânşii, ei se despart de noi

Şi, sunt vãzuţi ba unii, ba ceilalţi, drept eroi.

 

Dacã n-aduce anul, ce clipa ne-a adus,

Dacã se-adunã ghemul şi-i încã fir pe fus,

Dacã-ţi mai vezi paltonul şi pãlãria-n cui,

Ţi-e prieten, încã, timpul. Dar, mâine, poate, nu-i!

More ...

Lucruri mari

Mare lucru e sã ştii

Sã îţi vezi de-a ta lucrare

Şi în dreptul ei sã pui

Semnele de întrebare.

 

Mare lucru e sã poţi

Sã te-abţii când ai dreptate,

Sã nu cauţi sã-i înveți 

Pe cei ce le ştiu pe toate! 

 

Mare lucru sã-ţi cunoşti

Locul tãu în astã lume,

Nerâvnind în niciun fel

O distincţie anume.

 

Mare lucru e sã vrei

Sã te porţi ca fiu de Rege.

Sprijinind pe cei ce-i dor

Des, picioarele betege.

 

Mare lucru e sã ai

O ureche ce n-aude

Bârfele şi şoaptele

Celor mai de treabã rude!

More ...

Cu cei mișei să n-ai a face!

Multe vede omu-n viaţã,

Cât ar fi de scurtã ea...

Dar întotdeauna-i pune

Vârf grãmezii, o lichea!

 

Într-o zi, lucrând la straturi

O lichea, fãr-un picior,

Se-abonã sã-mi dea şi sfaturi

Şi o mânã de-ajutor.

 

Mã umflã, pe urmã, râsul,

- Râd şi-acum de nu mai pot! -

Cãci, cãznindu-se cu sapa,

S-a înnãmolit de tot.

 

"Mã descurc!" îi zic lichelei,

Spre a nu se deranja.

Dar mi-a zis cã nu-i problemã,

Cã lucreazã "numa-aşa".

 

Prefãcându-se licheaua

Cum cã smulge nişte praz,

Tot noroiul de pe cizmã

Mi-l zvârlise pe obraz!

 

Mi se înnegri 'nainte-mi

- Cum pãţeşte-orice român -

Şi-ntr-o singurã clipitã,

Îmi cãzuse râsu-n sân.

 

Sã-mi revin, îmi trebuirã

Douã dupã-amiezi întregi,

Ca sã se-mplineascã vorba

Cã "ce semeni şi culegi"!

 

Cât despre licheaua "scumpã",

Mâine-zi fãcu un salt

Spre-a se rãzbuna. Da-şi rupse

Şi piciorul celãlalt.

More ...

Caracterul unui bou

~ Fabulă satirică ~

 

Boul, când e mic de tot,

Când e doar un viţeluş,

Sare-n ajutorul tãu,

Precum glonţul, din cartuş.

 

Dar, când e mai mãrişor,

Când nimic nu mai e nou,

Vrea s-arate tuturor

Caracterul lui, de bou.

 

N-ai sã-l vezi trãgând în jug,

Decât numai obligat.

Dar, în schimb, va bea în rând

Cu toţi ceilalţi boi din sat.

 

Bea şi cade, cãpãtând

Drept în frunte, un cucui.

Pleacã înspre casã...când...

Ups!...cã nu e poarta lui!...

 

Iatã grajdul cãutat! 

Dar... mai mult l-a nimerit;

Şi intrase şi-ncãlţat:

Nix culturã!... În sfârşit...

 

Îl lovise pe cel mic,

Pentru cã scãpase-un "Muu!"

Ce sã-i faci? E bou, şi-atât.

Coarne are. Minte, nu.

 

Iaca... soarele e sus!

Boul meu, a adormit;

S-a trântit şi doarme dus

Când toţi boii s-au trezit.

 

Sforãie, cu nasu-n piept,

Necãjindu-se niţel:

Ce n-ar da sãracul bou

Sã mai fie iar viţel!

More ...

Eu și sora mea

Pentru Dana, de ziua ei, la 42 de ani.

Vol. "Din Viaţă"

 

Te ştiu din anii de demult, 

Când te jucai cu mine,

În pajişti cu miros de fân

Şi-n zumzet de albine.

 

Ce mititei eram atunci

Dar şi ce plini de viaţã

Şi în zãvoaie şi în lunci,

Cu chef şi praf pe faţã!

 

Şi prin otavã şi prin fân,

Dãdeam noi fuga-fuga,

Când jocul ne era stãpân

Şi voioşia - sluga.

 

Nici satul nu era prea lung,

Nici Bulza prea departe;

Şi nici prea mult ca sã citim

Poveştile din carte.

 

Era, în fiecare zi,

Sublimã sãrbãtoare,

În liniştite preerii,

La aer şi la soare.

 

Pe vale sau pe Izvorel

Ne retrãgeam în tainã,

Strigând pe nume, pe cãţel

Şi-uitând prin crengi, vreo hainã...

 

Priveam vreo broascã, clipe lungi,

Cum sta...  ziceai cã crapã!

Şi-ntotdeauna ne speriam

Când ea sãrea în apã.

 

Cu ac şi aţã de cusut

Voiam sã prind vreun peşte;

Şi simţãmântul din trecut

Şi azi mã urmãreşte.

 

A iernii hainã, o brãzdam

Cu douã tãlpi lucioase

Şi-o cucuvaie, lung striga

Pe hornul vreunei case...

 

Aşa creşteau şi se jucau

Copiii de-altãdatã,

Cu hazul vreunui camarad

Din curtea-alãturatã.

 

Dar, peste toate, la un loc

Se aşternurã anii.

Şi azi ne amintim cu drag

De timpurii pãţanii.

 

Urmaşii noştri mititei

Ne scriu acum pereţii,

Cã ajunserãm amândoi

La jumãtatea vieţii!

More ...
prev
next