8  

Realități devastatoare

Ruşine vouã, dragi tâlhari,

Care-aţi distrus o ţarã!

Cãci doar cu-al vostru ajutor,

Se-alese praful de popor:

L-aţi scos din ţarã-afarã!

 

Ruşine fie-vã în veci!

Cãci, mulţumitã vouã,

Strãinii ne-au îngenuncheat,

Şi-n grabã mare ne-au legat

De mâinile-amândouã!

 

N-am fi putut fãrã de voi

Trãi, în libertate!

Gunoiul n-ar fi fost gunoi,

N-am fi avut tâlhari-ciocoi,

Nici mâinile legate!

 

Voi înşivã, v-aţi socotit

Stãpânii-acestei patrii!

Nu v-aţi sfiit a ne muşca,

Când nu aţi mai putut lãtra,

Cãci nu prea muşti, când latri!

 

De bine...ce sã vã mai spun?

Nu prea gãsesc cuvinte!

Mai bine nu vi l-aţi dori

Cã lacrimi vã vor podidi

Şi-o sã mã ţineţi minte!

 

Ruşine sã vã fie-n veci!

Ruşine sã vã fie!

Voi înşivã v-aţi condamnat

Şi-acum, de voi s-a lepãdat,

Întreaga Românie!

 

25.04.2022, Regensburg, DE


Category: Diverse poems

All author's poems: Cristi Dobrei poezii.online Realități devastatoare

Date of posting: 21 июня 2022

Added in favorites: 1

Views: 1133

Log in and comment!

Poems in the same category

Învațămă toamnă

Învață-mă toamnă să nu mai fiu trist

Să nu mai evoc tristețe,

Învață-mă toamnă să fiu fericit

Ca mama fiului ce a obșit,

 

Învață-mă toamnă cum să nu plâng

Atunci când inima îmi frâng,

Învață-mă toamnă cum să fiu rece

Șă îngheț durerea ce prin suflet îmi trece,

 

Învață-mă toamnă despre fidelitate

Să nu mai închiriez falsitate,

Învață-mă toamnă cum să trăiesc

Când singur pe mine nu ma iubesc.

 

Învață-mă toamnă...

More ...

Imaginația

Nu mi-am imaginat vreodată

Că imaginația își are propria imaginație,

Născută din imaginația Creatorului!

Îți poți imagina lesne ce dar este imaginația,

Ce săracă ar fi fost lumea în absența ei,

Iar eu fără ea n-aș avea mare lucru de spus!

Dragostea ar amuți veșnic dacă această biată copilă

Desculță și mai mereu înfometată,

Nu ne-ar vizita!

Rămasă nesupravegheată,ar ajunge repede la casa de nebuni

Cu tot cu posesorul ei...

Necontrolată, imaginația are destulă putere să transforme frumosul în urât, viața în moarte, adevărul în minciună,

Este lipsită de maturitate dar totuși,

Dacă ai ajuns într-o înfundătură de unde nu mai ai scăpare,

Apelează la ea!

Cu siguranță te va salva!

Imaginatia are personalitate nu glumă,

Incredibil ce putere are!

Vei înțelege că imaginația trăiește într-o lume separată în timp ce este umilă slugă a ta!

(19 ian 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

More ...

Timp

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Un timp nepretuit defapt,

Ne-ar fi oprit demult.

 

Am fi zdrobit si orele, secundele,

Macar de am fi stat.

Dar cred ca nu ne-am fi gasit,

Nici-ntr-un trecut indepartat.

 

Si daca Cronos accepta,

Sa avem un viitor,

Probabil ceasul s-ar oprii,

Din cant nemuritor.

 

Si s-ar preface-n gugustiuc.

Doar sa ne ocoleasca,

Viata ne este de prisos,

Nu pot sa-ti fiu mireasa.

 

Chiar daca Cronos ar fi spus:

-Luati, timpul e al vostru!

Dar ce stilou ar lacrima

Pentru un cant, al nostru.

 

Simboluri peste simbolismuri,

Trec peste ale noastre ape,

Ascunse parca de cuprinsuri,

Peste vise desarte.

 

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Oh…dor sa nu-mi fi fost.

Atat doream defapt.

 

Dar nu, timpul nu ne accepta.

Si sufletele ne despart,

Intr-o lume eterna.

Atat doream defapt.

 

Da, Cronos n-ar fi acceptat,

S-avem un viitor.

Chiar ceasul de nu s-ar opri,

Din cant fermecator.

 

Ar sta plapand in form de sfera,

Doar sa nu ocoleasca,

Momente vii si linistite,

Tot nu ti-as fi mireasa.

 

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Un timp nepretuit defapt,

Ne-ar fi oprit demult.

More ...

Frica de zbor

Păsărică nătăfleață,

Nu te teme,nu te-omor!

Am vrut doar să te țin în brațe,

Nici de cum să te înconjor!

 

Eu îți mulțumesc copile ,

C-ai seamă de viața mea!

Dar îți zic să știi de acuma’

Nu mă pricep a zbura!

 

Știu că ceru-i gol și mare,

Dar direcția îmi lipsește

Am voință și-aripioare,

Dar teama mă încolțește

 

Am tot auzit de zbor,

De la cei ce au mai zburat

Din cuib le e ușor să-mi zică,

Cât timp ascult de pe asfalt

 

Iar apoi,ce să fac oare,

să mă iau după ceilalți?

Drumul o fi el același,

Dar n-au toți același final

 

Se ivește întrebarea,

Unde urmează tu să mergi?

Pe cărarea vieții tale,

Multe urmează să întâlnești!

 

Apreciez că mi-ai dat drumul,

Mă așteptam să mă rănești

Și-apoi,scuză-mi nesimțirea,

De a te ține la povești!

 

De mă mai revezi vreodată,

Fă-mi cu mâna înspre nori

Iar de știu și eu pe atunci,

O să te învăț să zbori

More ...

Ignoranță

Și mă întreb de multe ori

Cum oare poți ca să ignori

Sufletu-n care te strecori

În care ai stârnit fiori?

 

Mă ignori cu nepăsare 

Te gândești oare cât doare?

Spui că nu îți place drama

Oare știi ce face karma...?

 

Eram un suflet aparte

Ce dorea să-ți fie aproape 

...Ti-am fost doar tentație 

Apoi "vai!... îmi iei din vibrație!".

 

Cum ai putut ca să ignori

Sufletu-n care te strecori 

Spune-mi azi ești mai fericit

Să știi cât de mult m-ai rănit?

 

Am trecut peste ..azi sunt bine

(Chiar de mai scriu de dor de tine)

Dar mult ignore-ul tău m-a incercat!

Rămâi cu al tău "vibe" minune

Și ce-n viața-i îmbrățișat... blocat...

 

 

More ...

Apa trece, pietrele si faptele rămân!

Când ajungi să-ți numeri anii

Tare-ai vrea să oprești roata,

Sau măcar timpul s-o strice

S-o repari și să-ți vezi soarta

 

Când ești tânăr habar n-ai

Cât de ușor trece vremea,

Gându-ți este doar s-aduni

Și să îți sporești averea

 

Când îți faci un rost în viață

Uiți spre cer să mai privești,

Și gândești că tot ți se cuvine

N-ai de ce cuiva, să mulțumești

 

Când apar dureri, nevoi în casă

Atunci grabnic pe pământ cobori,

Și-ntelegi că ești un simplu călător

Cu bilet plătit sau nu și, ai să zbori

 

Când ești sănătos și ai de toate

Nu uita ca mâine vei fi un bătrân,

Viața nu ți-o irosi că vorba spune

Apa trece, pietrele și faptele rămân!

 

 

 

 

 

 

More ...

Învațămă toamnă

Învață-mă toamnă să nu mai fiu trist

Să nu mai evoc tristețe,

Învață-mă toamnă să fiu fericit

Ca mama fiului ce a obșit,

 

Învață-mă toamnă cum să nu plâng

Atunci când inima îmi frâng,

Învață-mă toamnă cum să fiu rece

Șă îngheț durerea ce prin suflet îmi trece,

 

Învață-mă toamnă despre fidelitate

Să nu mai închiriez falsitate,

Învață-mă toamnă cum să trăiesc

Când singur pe mine nu ma iubesc.

 

Învață-mă toamnă...

More ...

Imaginația

Nu mi-am imaginat vreodată

Că imaginația își are propria imaginație,

Născută din imaginația Creatorului!

Îți poți imagina lesne ce dar este imaginația,

Ce săracă ar fi fost lumea în absența ei,

Iar eu fără ea n-aș avea mare lucru de spus!

Dragostea ar amuți veșnic dacă această biată copilă

Desculță și mai mereu înfometată,

Nu ne-ar vizita!

Rămasă nesupravegheată,ar ajunge repede la casa de nebuni

Cu tot cu posesorul ei...

Necontrolată, imaginația are destulă putere să transforme frumosul în urât, viața în moarte, adevărul în minciună,

Este lipsită de maturitate dar totuși,

Dacă ai ajuns într-o înfundătură de unde nu mai ai scăpare,

Apelează la ea!

Cu siguranță te va salva!

Imaginatia are personalitate nu glumă,

Incredibil ce putere are!

Vei înțelege că imaginația trăiește într-o lume separată în timp ce este umilă slugă a ta!

(19 ian 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

More ...

Timp

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Un timp nepretuit defapt,

Ne-ar fi oprit demult.

 

Am fi zdrobit si orele, secundele,

Macar de am fi stat.

Dar cred ca nu ne-am fi gasit,

Nici-ntr-un trecut indepartat.

 

Si daca Cronos accepta,

Sa avem un viitor,

Probabil ceasul s-ar oprii,

Din cant nemuritor.

 

Si s-ar preface-n gugustiuc.

Doar sa ne ocoleasca,

Viata ne este de prisos,

Nu pot sa-ti fiu mireasa.

 

Chiar daca Cronos ar fi spus:

-Luati, timpul e al vostru!

Dar ce stilou ar lacrima

Pentru un cant, al nostru.

 

Simboluri peste simbolismuri,

Trec peste ale noastre ape,

Ascunse parca de cuprinsuri,

Peste vise desarte.

 

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Oh…dor sa nu-mi fi fost.

Atat doream defapt.

 

Dar nu, timpul nu ne accepta.

Si sufletele ne despart,

Intr-o lume eterna.

Atat doream defapt.

 

Da, Cronos n-ar fi acceptat,

S-avem un viitor.

Chiar ceasul de nu s-ar opri,

Din cant fermecator.

 

Ar sta plapand in form de sfera,

Doar sa nu ocoleasca,

Momente vii si linistite,

Tot nu ti-as fi mireasa.

 

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Un timp nepretuit defapt,

Ne-ar fi oprit demult.

More ...

Frica de zbor

Păsărică nătăfleață,

Nu te teme,nu te-omor!

Am vrut doar să te țin în brațe,

Nici de cum să te înconjor!

 

Eu îți mulțumesc copile ,

C-ai seamă de viața mea!

Dar îți zic să știi de acuma’

Nu mă pricep a zbura!

 

Știu că ceru-i gol și mare,

Dar direcția îmi lipsește

Am voință și-aripioare,

Dar teama mă încolțește

 

Am tot auzit de zbor,

De la cei ce au mai zburat

Din cuib le e ușor să-mi zică,

Cât timp ascult de pe asfalt

 

Iar apoi,ce să fac oare,

să mă iau după ceilalți?

Drumul o fi el același,

Dar n-au toți același final

 

Se ivește întrebarea,

Unde urmează tu să mergi?

Pe cărarea vieții tale,

Multe urmează să întâlnești!

 

Apreciez că mi-ai dat drumul,

Mă așteptam să mă rănești

Și-apoi,scuză-mi nesimțirea,

De a te ține la povești!

 

De mă mai revezi vreodată,

Fă-mi cu mâna înspre nori

Iar de știu și eu pe atunci,

O să te învăț să zbori

More ...

Ignoranță

Și mă întreb de multe ori

Cum oare poți ca să ignori

Sufletu-n care te strecori

În care ai stârnit fiori?

 

Mă ignori cu nepăsare 

Te gândești oare cât doare?

Spui că nu îți place drama

Oare știi ce face karma...?

 

Eram un suflet aparte

Ce dorea să-ți fie aproape 

...Ti-am fost doar tentație 

Apoi "vai!... îmi iei din vibrație!".

 

Cum ai putut ca să ignori

Sufletu-n care te strecori 

Spune-mi azi ești mai fericit

Să știi cât de mult m-ai rănit?

 

Am trecut peste ..azi sunt bine

(Chiar de mai scriu de dor de tine)

Dar mult ignore-ul tău m-a incercat!

Rămâi cu al tău "vibe" minune

Și ce-n viața-i îmbrățișat... blocat...

 

 

More ...

Apa trece, pietrele si faptele rămân!

Când ajungi să-ți numeri anii

Tare-ai vrea să oprești roata,

Sau măcar timpul s-o strice

S-o repari și să-ți vezi soarta

 

Când ești tânăr habar n-ai

Cât de ușor trece vremea,

Gându-ți este doar s-aduni

Și să îți sporești averea

 

Când îți faci un rost în viață

Uiți spre cer să mai privești,

Și gândești că tot ți se cuvine

N-ai de ce cuiva, să mulțumești

 

Când apar dureri, nevoi în casă

Atunci grabnic pe pământ cobori,

Și-ntelegi că ești un simplu călător

Cu bilet plătit sau nu și, ai să zbori

 

Când ești sănătos și ai de toate

Nu uita ca mâine vei fi un bătrân,

Viața nu ți-o irosi că vorba spune

Apa trece, pietrele și faptele rămân!

 

 

 

 

 

 

More ...
prev
next

Other poems by the author

Liniștea de-acasă

În liniştea de-acasă

Îmi place-aşa de mult!

Îmi plac umbrele serii

Şi greieri să ascult.

 

Copil al altor vremuri,

Mă trimeteau ai mei

Cu mieii pe izlazuri,

Să am grijă de ei...

 

Cu doru-i, pitpalacul

Mi se pierdea-n câmpii,

Plutea în aer pacea

Şi dragul de-a trăi.

 

Vedeam departe codrul,

Un cal fără stăpân,

Mă saluta izvorul

Şi mirosea a fân.

 

În faptul serii, mierla

Cu-acorduri de artist,

Îţi alina durerea

Oricât erai de trist.

 

Cânta privighetoarea

La margini de zăvoi,

Şi-o buhă, făr-să ştie,

Ne speria pe noi.

 

              ☆

 

Aşa se vedea viaţa

În veacul douăzeci

Dar ştiinţa şi progresul

Le-au risipit pe veci!

More ...

Cugetări asupra timpului

Te întâlneşti cu TIMPUL, când nici nu te aştepţi

Şi poţi sã fii tu însuţi, chiar primul dintr-o sutã;

Dar treci, la despãrţire, în lumea celor drepţi,

Când viaţa ta cea lungã, se face nevãzutã.

 

Tu-ai fost sãdit într-ânsul, iar nu dânsul în tine,

Şi-n orice zi, din mânã îţi scapã puţintel!

Din ziua ta trecutã, rãmân numai suspine,

Mulţime de regrete sau doruri, fel şi fel.

 

Cãci soarele rãsare. Iar, cât din palme bați,

Se-aratã firul ierbii, ieşind de sub zãpadã.

El iese. Dar nu singur: mai are şi alţi fraţi!

Şi-aceeaşi soartã crudã, stã peste toţi sã cadã!

 

Pe-ogorul vieţii tale, un plug în grabã trece

Iar, pãsãri de tot felul se-aruncã-n urma lui!

În patul tãu de paie, stai nemişcat şi rece,

Şi uşa casei tale se-nchide cu un cui...

More ...

Lumea în care trăim

Într-o lume care n-ar mai vrea s-apunã,

Învârtindu-se în propriile ţâţâni,

Cine-şi face timp sã spun-o vorbã bunã

Sau s-asculte, cu rãbdare, pe bãtrâni?

 

Orişicine-n lume, ştie-aşa de multe,

Cã nu are capãt firul de pe fus!

Şi, atunci, de unde timp sã mai asculte

Când mai are înc-atât de mult de spus!?

 

Când şi cum ne vom opri din vorbãrie,

Spre-a putea şi cântãri şi observa

Greutatea celor spuse-n teorie?

Poate-aşa vom ajuta pe cineva!...

More ...

Strămoșii

 

Un nume bun, e-aşa cum ştim,

O mare bogãţie

Ce-atârnã greu şi pentru Timp

Şi pentru Veşnicie!

 

Strãmoşii noştri ne-au lãsat

Când au plecat din lume,

Un grai plãcut, duios, curat,

O glie şi un nume.

 

O, voi, strãmoşi ce v-aţi luptat

Târându-vã în coate,

Pe un tãrâm îndepãrtat,

S-avem noi libertate,

 

Voi sunteţi în inima mea

O amintire vie;

Şi, cel puţin, ţãrâna grea,

Uşoarã sã vã fie!

 

                  ☆

 

Îmi stãruieşte-n minte-un gând,

De-o bunã vreme-ncoace

Şi-a scrie despre tine-un rând

Nu vrea sã îmi dea pace.

 

Ţinând la pieptu-mi, poza ta

Din vremuri depãrtate,

Te-aş zugrãvi, dac-aş putea,

Pentru posteritate.

 

Te vãd, privind înspre trecut,

- Din ce-mi spusese tata -

Trimis fiind, ba peste Prut,

Ba peste Munţii Tatra.

 

Noi nu ne-am cunoscut deloc

- Te ştiu din auzite -

Însã jucãm acelaşi joc

În ere diferite.

 

Ţie nu ţi-a trecut prin gând

Cã vin şi eu pe lume;

Cã-ţi sprijineai capul în mâini

Şi-mi cãutai vreun nume...

 

Din dosul carului cu boi,

În Mai, când râde vara,

Mi te chemarã în rãzboi,

Sã aperi şi tu, ţara.

 

Şi, ai plecat. Şi... dus ai fost,

Pentru atâta vreme!

Iar, îndãrãt, n-au vrut cei mari

Vreodatã, sã te cheme.

 

Dar, într-o zi, ca într-un vis

Citişi, într-o ţidulă,

Că gura morţii s-a închis,

Fiind de-acum sãtulã.

 

Ah, cât de mult te-ai bucurat

Visând aburul pâinii!

Şi te-ai oprit, intrând în sat,

S-auzi cum latrã câinii...

 

Îţi spuserã şi cei doi fraţi,

Îţi spuserã hangiii,

Cã te aşteaptã-ngrijoraţi,

Nevasta şi copiii.

 

Iar eu acum, mai-mai plângând,

Cum pot descrie, oare,

Venirea ta, ce-a pus în rând

O mare sãrbãtoare?

 

                  ☆

 

Azi, când aud din nou cântând

Fanfarele şi corul;

De omul care vã vorbesc,

Mã prinde, parcã, dorul.

 

Printre acei ce au scãpat

De recea morţii ghearã,

O umbrã vãd, intrând în sat,

Într-o ploioasã searã.

 

Un om, venind dintre cei mulţi

Ce n-aveau sã mai vinã,

Ci au rãmas flãmânzi, desculţi,

În ţara cea strãinã.

 

Un cetãţean, cu suflet bun,

Cu sorã-sa, Larissa,

L-au ajutat, cu luntrea lor,

Sã treacã râul Tisa.

 

Un biet pescar, bãtrân şi slab,

Zãri, pe înserate,

Venind spre el vreo câteva

Fãpturi neajutorate.

 

El luã atunci din peştii sãi

Şi se grãbi sã-i frigã

Iar, mai apoi, puse mujdei

Şi-un boţ de mãmãligã.

 

Ei au mâncat şi-au prins puteri

Sã meargã mai departe,

Parcã nemaiavând dureri

Şi nici fricã de moarte.

 

Iar, luntrea lui, din lemn de brad,

Pufoaica lui şi brâul

Le dete unui camarad,

Sã treacã şi el râul.

 

C-un vechi prosop, murdar şi ud,

Cu-oglinda lui concavã,

Cu-atât a mai venit 'napoi

Din vechea Bratislavã...

 

Cei tineri parcã simt şi ei

Urgia din redutã,

Când mâna ta, de brav oştean

Ţi-o strâng şi te salutã.

 

                  ☆

 

Ai chip plãcut, ai ochi frumoşi

Şi ai un rost sub soare;

Ai bani. Dar dacã n-ai strãmoşi,

Rãmâi un oarecare!

More ...

Lacrimi și flori

Scânteia e fãcutã ca sã zboare,

Iar omul, ca sã simtã suferinţa;

Şi-oricât de mult l-ar ajuta voinţa,

Ţãrâna-i tot ţãrânã trecãtoare!

 

Ne doare orice clipã care trece,

Ne dor şi despãrţirile amare!...

Chiar cerul este fãrã de culoare,

Tristeţea, când se zbate sã ne-nece!

 

Se duc copii, la vârstã timpurie,

Se duc bãtrânii, încãrcaţi de zile,

Care trãit-au vremuri dificile,

Îndeplinindu-şi sfânta datorie.

 

Flori lângã flori, vor, parcã, sã slujeascã,

Înmiresmând amarul despãrţirii,

C-au înţeles c-aşa e datul firii:

Sunt parte din durerea omeneascã!

 

Un trandafir, gãtit de sãrbãtoare,

Din stratul gras şi umed, din grãdinã,

A fost tãiat, fãrã a fi de vinã

Şi-şi dã acuma, ultima suflare...

 

La catafalc, se-adunã lume multã

În straie negre, triste, în tãcere;

Doar plânsete se-aud în încãpere...

Şi pare cã şi Cerul le ascultã.

 

                          ☆

 

Încet, în vatrã, focul se destramã,

Opaiţul vechi, îşi pierde-a sa luminã;

La geamul care dã înspre grãdinã,

Pe fiul sãu, îl plânge-o biatã mamã...

More ...

Gândurile celor vii

Lãsãm în urmã lumea, cu tot ce-nseamnã ea

Lãsãm noi bucuria, lãsãm durerea grea.

Lãsãm posteritãţii, pe toate, cum au fost,

Pe cele meritate, pe cele fãrã rost.

 

Lãsãm în urmã lupta şi lacrimile ei

Şi, în vâltoarea luptei, lãsãm pe toţi acei

Ce încã poartã steagul. Pe vechii camarazi,

Ce luptã-n rând cu tine şi-i doare, când tu cazi.

 

Luptãm cu greul sorţii dar nu ne dãm bãtuţi

Chiar când scãpãm din mânã şi ultimii bãnuţi.

Noi ne venim în fire, ne ridicãm de jos,

Ştiind cã orice luptã, ne este de folos.

 

Rãmân, ştergându-şi ochii, în urmã, toţi cei dragi,

Cu care împãrţirãm merindea din desagi;

Ne despãrţim de dânşii, ei se despart de noi

Şi, sunt vãzuţi ba unii, ba ceilalţi, drept eroi.

 

Dacã n-aduce anul, ce clipa ne-a adus,

Dacã se-adunã ghemul şi-i încã fir pe fus,

Dacã-ţi mai vezi paltonul şi pãlãria-n cui,

Ţi-e prieten, încã, timpul. Dar, mâine, poate, nu-i!

More ...

Liniștea de-acasă

În liniştea de-acasă

Îmi place-aşa de mult!

Îmi plac umbrele serii

Şi greieri să ascult.

 

Copil al altor vremuri,

Mă trimeteau ai mei

Cu mieii pe izlazuri,

Să am grijă de ei...

 

Cu doru-i, pitpalacul

Mi se pierdea-n câmpii,

Plutea în aer pacea

Şi dragul de-a trăi.

 

Vedeam departe codrul,

Un cal fără stăpân,

Mă saluta izvorul

Şi mirosea a fân.

 

În faptul serii, mierla

Cu-acorduri de artist,

Îţi alina durerea

Oricât erai de trist.

 

Cânta privighetoarea

La margini de zăvoi,

Şi-o buhă, făr-să ştie,

Ne speria pe noi.

 

              ☆

 

Aşa se vedea viaţa

În veacul douăzeci

Dar ştiinţa şi progresul

Le-au risipit pe veci!

More ...

Cugetări asupra timpului

Te întâlneşti cu TIMPUL, când nici nu te aştepţi

Şi poţi sã fii tu însuţi, chiar primul dintr-o sutã;

Dar treci, la despãrţire, în lumea celor drepţi,

Când viaţa ta cea lungã, se face nevãzutã.

 

Tu-ai fost sãdit într-ânsul, iar nu dânsul în tine,

Şi-n orice zi, din mânã îţi scapã puţintel!

Din ziua ta trecutã, rãmân numai suspine,

Mulţime de regrete sau doruri, fel şi fel.

 

Cãci soarele rãsare. Iar, cât din palme bați,

Se-aratã firul ierbii, ieşind de sub zãpadã.

El iese. Dar nu singur: mai are şi alţi fraţi!

Şi-aceeaşi soartã crudã, stã peste toţi sã cadã!

 

Pe-ogorul vieţii tale, un plug în grabã trece

Iar, pãsãri de tot felul se-aruncã-n urma lui!

În patul tãu de paie, stai nemişcat şi rece,

Şi uşa casei tale se-nchide cu un cui...

More ...

Lumea în care trăim

Într-o lume care n-ar mai vrea s-apunã,

Învârtindu-se în propriile ţâţâni,

Cine-şi face timp sã spun-o vorbã bunã

Sau s-asculte, cu rãbdare, pe bãtrâni?

 

Orişicine-n lume, ştie-aşa de multe,

Cã nu are capãt firul de pe fus!

Şi, atunci, de unde timp sã mai asculte

Când mai are înc-atât de mult de spus!?

 

Când şi cum ne vom opri din vorbãrie,

Spre-a putea şi cântãri şi observa

Greutatea celor spuse-n teorie?

Poate-aşa vom ajuta pe cineva!...

More ...

Strămoșii

 

Un nume bun, e-aşa cum ştim,

O mare bogãţie

Ce-atârnã greu şi pentru Timp

Şi pentru Veşnicie!

 

Strãmoşii noştri ne-au lãsat

Când au plecat din lume,

Un grai plãcut, duios, curat,

O glie şi un nume.

 

O, voi, strãmoşi ce v-aţi luptat

Târându-vã în coate,

Pe un tãrâm îndepãrtat,

S-avem noi libertate,

 

Voi sunteţi în inima mea

O amintire vie;

Şi, cel puţin, ţãrâna grea,

Uşoarã sã vã fie!

 

                  ☆

 

Îmi stãruieşte-n minte-un gând,

De-o bunã vreme-ncoace

Şi-a scrie despre tine-un rând

Nu vrea sã îmi dea pace.

 

Ţinând la pieptu-mi, poza ta

Din vremuri depãrtate,

Te-aş zugrãvi, dac-aş putea,

Pentru posteritate.

 

Te vãd, privind înspre trecut,

- Din ce-mi spusese tata -

Trimis fiind, ba peste Prut,

Ba peste Munţii Tatra.

 

Noi nu ne-am cunoscut deloc

- Te ştiu din auzite -

Însã jucãm acelaşi joc

În ere diferite.

 

Ţie nu ţi-a trecut prin gând

Cã vin şi eu pe lume;

Cã-ţi sprijineai capul în mâini

Şi-mi cãutai vreun nume...

 

Din dosul carului cu boi,

În Mai, când râde vara,

Mi te chemarã în rãzboi,

Sã aperi şi tu, ţara.

 

Şi, ai plecat. Şi... dus ai fost,

Pentru atâta vreme!

Iar, îndãrãt, n-au vrut cei mari

Vreodatã, sã te cheme.

 

Dar, într-o zi, ca într-un vis

Citişi, într-o ţidulă,

Că gura morţii s-a închis,

Fiind de-acum sãtulã.

 

Ah, cât de mult te-ai bucurat

Visând aburul pâinii!

Şi te-ai oprit, intrând în sat,

S-auzi cum latrã câinii...

 

Îţi spuserã şi cei doi fraţi,

Îţi spuserã hangiii,

Cã te aşteaptã-ngrijoraţi,

Nevasta şi copiii.

 

Iar eu acum, mai-mai plângând,

Cum pot descrie, oare,

Venirea ta, ce-a pus în rând

O mare sãrbãtoare?

 

                  ☆

 

Azi, când aud din nou cântând

Fanfarele şi corul;

De omul care vã vorbesc,

Mã prinde, parcã, dorul.

 

Printre acei ce au scãpat

De recea morţii ghearã,

O umbrã vãd, intrând în sat,

Într-o ploioasã searã.

 

Un om, venind dintre cei mulţi

Ce n-aveau sã mai vinã,

Ci au rãmas flãmânzi, desculţi,

În ţara cea strãinã.

 

Un cetãţean, cu suflet bun,

Cu sorã-sa, Larissa,

L-au ajutat, cu luntrea lor,

Sã treacã râul Tisa.

 

Un biet pescar, bãtrân şi slab,

Zãri, pe înserate,

Venind spre el vreo câteva

Fãpturi neajutorate.

 

El luã atunci din peştii sãi

Şi se grãbi sã-i frigã

Iar, mai apoi, puse mujdei

Şi-un boţ de mãmãligã.

 

Ei au mâncat şi-au prins puteri

Sã meargã mai departe,

Parcã nemaiavând dureri

Şi nici fricã de moarte.

 

Iar, luntrea lui, din lemn de brad,

Pufoaica lui şi brâul

Le dete unui camarad,

Sã treacã şi el râul.

 

C-un vechi prosop, murdar şi ud,

Cu-oglinda lui concavã,

Cu-atât a mai venit 'napoi

Din vechea Bratislavã...

 

Cei tineri parcã simt şi ei

Urgia din redutã,

Când mâna ta, de brav oştean

Ţi-o strâng şi te salutã.

 

                  ☆

 

Ai chip plãcut, ai ochi frumoşi

Şi ai un rost sub soare;

Ai bani. Dar dacã n-ai strãmoşi,

Rãmâi un oarecare!

More ...

Lacrimi și flori

Scânteia e fãcutã ca sã zboare,

Iar omul, ca sã simtã suferinţa;

Şi-oricât de mult l-ar ajuta voinţa,

Ţãrâna-i tot ţãrânã trecãtoare!

 

Ne doare orice clipã care trece,

Ne dor şi despãrţirile amare!...

Chiar cerul este fãrã de culoare,

Tristeţea, când se zbate sã ne-nece!

 

Se duc copii, la vârstã timpurie,

Se duc bãtrânii, încãrcaţi de zile,

Care trãit-au vremuri dificile,

Îndeplinindu-şi sfânta datorie.

 

Flori lângã flori, vor, parcã, sã slujeascã,

Înmiresmând amarul despãrţirii,

C-au înţeles c-aşa e datul firii:

Sunt parte din durerea omeneascã!

 

Un trandafir, gãtit de sãrbãtoare,

Din stratul gras şi umed, din grãdinã,

A fost tãiat, fãrã a fi de vinã

Şi-şi dã acuma, ultima suflare...

 

La catafalc, se-adunã lume multã

În straie negre, triste, în tãcere;

Doar plânsete se-aud în încãpere...

Şi pare cã şi Cerul le ascultã.

 

                          ☆

 

Încet, în vatrã, focul se destramã,

Opaiţul vechi, îşi pierde-a sa luminã;

La geamul care dã înspre grãdinã,

Pe fiul sãu, îl plânge-o biatã mamã...

More ...

Gândurile celor vii

Lãsãm în urmã lumea, cu tot ce-nseamnã ea

Lãsãm noi bucuria, lãsãm durerea grea.

Lãsãm posteritãţii, pe toate, cum au fost,

Pe cele meritate, pe cele fãrã rost.

 

Lãsãm în urmã lupta şi lacrimile ei

Şi, în vâltoarea luptei, lãsãm pe toţi acei

Ce încã poartã steagul. Pe vechii camarazi,

Ce luptã-n rând cu tine şi-i doare, când tu cazi.

 

Luptãm cu greul sorţii dar nu ne dãm bãtuţi

Chiar când scãpãm din mânã şi ultimii bãnuţi.

Noi ne venim în fire, ne ridicãm de jos,

Ştiind cã orice luptã, ne este de folos.

 

Rãmân, ştergându-şi ochii, în urmã, toţi cei dragi,

Cu care împãrţirãm merindea din desagi;

Ne despãrţim de dânşii, ei se despart de noi

Şi, sunt vãzuţi ba unii, ba ceilalţi, drept eroi.

 

Dacã n-aduce anul, ce clipa ne-a adus,

Dacã se-adunã ghemul şi-i încã fir pe fus,

Dacã-ţi mai vezi paltonul şi pãlãria-n cui,

Ţi-e prieten, încã, timpul. Dar, mâine, poate, nu-i!

More ...
prev
next