Realități devastatoare
Ruşine vouã, dragi tâlhari,
Care-aţi distrus o ţarã!
Cãci doar cu-al vostru ajutor,
Se-alese praful de popor:
L-aţi scos din ţarã-afarã!
Ruşine fie-vã în veci!
Cãci, mulţumitã vouã,
Strãinii ne-au îngenuncheat,
Şi-n grabã mare ne-au legat
De mâinile-amândouã!
N-am fi putut fãrã de voi
Trãi, în libertate!
Gunoiul n-ar fi fost gunoi,
N-am fi avut tâlhari-ciocoi,
Nici mâinile legate!
Voi înşivã, v-aţi socotit
Stãpânii-acestei patrii!
Nu v-aţi sfiit a ne muşca,
Când nu aţi mai putut lãtra,
Cãci nu prea muşti, când latri!
De bine...ce sã vã mai spun?
Nu prea gãsesc cuvinte!
Mai bine nu vi l-aţi dori
Cã lacrimi vã vor podidi
Şi-o sã mã ţineţi minte!
Ruşine sã vã fie-n veci!
Ruşine sã vã fie!
Voi înşivã v-aţi condamnat
Şi-acum, de voi s-a lepãdat,
Întreaga Românie!
25.04.2022, Regensburg, DE
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Cristi Dobrei
Дата публикации: 21 июня 2022
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 1111
Стихи из этой категории
Răspunsuri pierdute
(La moartea lui Avramescu, 97 de ani, din Căprioara. Aparţine vol. "Din Viaţă")
Mi-am pus în gând a povesti
Cu cel mai vârstnic om din sat,
Istorii vechi. Dar, omul meu
Cu tot cu ele, a plecat.
Multe voiam sã îl întreb...
Dar, vezi, regretele-s târzii!
Asearã, cineva mi-a spus
Cã nu mai e printre cei vii.
E prea târziu sã-mi parã rãu,
Dar mã gândesc acum, aşa:
Ori moartea lui mi le-a rãpit,
Ori însãşi amânarea mea...
Nu îi e omului nici viaţa,
Nici timpul, la-ndemâna lui!
În grabã mare vine ziua
Sã-l strigi pe nume. Şi el...nu-i!...
☆
Şi viaţa omului, şi vorba-i
Se risipesc, ca prafu-n vânt.
Va mai trãi în amintirea-mi
Şi niciodatã pe pãmânt.
Pământul ne primește-n brațe
Pământul ne primește-n brațe
Când soarele se-adâncește,
înecat în coșmarul sângeriu aprins
Iar cerul se deschide -
Mesager sacru în lumea arsă
Pământul ne primește-n brațe
unde viermele sur
râdea când văpaiele de foc
mistuiau cununa sfântă.
Pământul ne primește-n brațe,
însetat de idile roditoare
pe care Creatorul le zămislește
din huma renașterii.
Şi tălpile au urechi
Prin crăpătura îngemânării am privit cu dor de început.
Respiraţia dimineţii am simţit-o pe obraz
Ca pe ceva ce îmi amintea de prezenţă , de fiinţare .
Din lumea rămânerii în repaus în lumea începutului
Trecerea era lină , era un tumultum de dorinţe ,
De pleoape deschise , de priviri împopoţonate
Cu semne de întrebare .
Am cerut braţelor întânderi peste trupurile goale ,
Uscăţive coloane resemnate .
Paşii s-au format în voia lor lăsând urme involuntare
Atunci când tălpile au auzit drumul .
Buza genunchiului împărţea săruturi tângâietoarelor chemări .
Câte rămâneri în urmă vor fi ?
Să trecem..pragul!
Mai am un pas și las în urmă
Un an pe care-l vreau trecut,
Îl simt cum mă apasă-n spate
Și vreau să uit ce m-a durut
Voi încerca să-mi fac bilanțul
S-adun, să scad, să pun egal,
Iar unde dă cu semnul minus
Să corectez mai des, nu anual
Este sfârșit și început de an
Și gândul zboară spre viitor,
E timp la împăcare și iertare
Și la speranță în anul următor
Acum vom trece cu toții pragul
În anul "24, ce-l vrem cu bani,
Să ne urăm unii la alții sănătate
Și să rostim un sincer ,,La mulți ani"!
Sărac ai fost...
Sărac ai fost, și ai uitat,
De când ai devenit bogat,
Dorești să ai, mai mult mereu,
Uiți ce a fost, nu ști că-i greu..
Atunci când n-ai,de ai uitat,
Ajută și pe cel sărac .
De dai cu drag, tu vei avea..
Un mare dar, în viața ta,
Totul se-ntoarce înzecit,
Și să nu uiți , cum ai pornit.
Iubită copilă a neamului meu...
Iubitã copilã a neamului meu
Ce zaci, pãrãsitã-n ţãrânã,
Când cel mai de-aproape, te lasã la greu
Şi vorbe de-ocarã-ţi îngânã.
Tu ai o nãdejde, un sens şi un ţel:
Priveşte lumina ce vine,
Hotare sã punã şi porţi de oţel
Şi capãt, atâtor suspine!
Cãinţa, mâhnirea, pãrerea de rãu
De tine-s atãt de aproape!
Dar cel ce se luptã cu sufletul tãu,
Nu vrea nicidecum, sã te scape.
Iubitã copilã a neamului meu,
Ridicãte-acum, din ţãrânã!
Şi-ndreaptã-ţi privirea şi gândul, mereu,
Spre Cel ce-ţi întinde-a Sa mânã!
Răspunsuri pierdute
(La moartea lui Avramescu, 97 de ani, din Căprioara. Aparţine vol. "Din Viaţă")
Mi-am pus în gând a povesti
Cu cel mai vârstnic om din sat,
Istorii vechi. Dar, omul meu
Cu tot cu ele, a plecat.
Multe voiam sã îl întreb...
Dar, vezi, regretele-s târzii!
Asearã, cineva mi-a spus
Cã nu mai e printre cei vii.
E prea târziu sã-mi parã rãu,
Dar mã gândesc acum, aşa:
Ori moartea lui mi le-a rãpit,
Ori însãşi amânarea mea...
Nu îi e omului nici viaţa,
Nici timpul, la-ndemâna lui!
În grabã mare vine ziua
Sã-l strigi pe nume. Şi el...nu-i!...
☆
Şi viaţa omului, şi vorba-i
Se risipesc, ca prafu-n vânt.
Va mai trãi în amintirea-mi
Şi niciodatã pe pãmânt.
Pământul ne primește-n brațe
Pământul ne primește-n brațe
Când soarele se-adâncește,
înecat în coșmarul sângeriu aprins
Iar cerul se deschide -
Mesager sacru în lumea arsă
Pământul ne primește-n brațe
unde viermele sur
râdea când văpaiele de foc
mistuiau cununa sfântă.
Pământul ne primește-n brațe,
însetat de idile roditoare
pe care Creatorul le zămislește
din huma renașterii.
Şi tălpile au urechi
Prin crăpătura îngemânării am privit cu dor de început.
Respiraţia dimineţii am simţit-o pe obraz
Ca pe ceva ce îmi amintea de prezenţă , de fiinţare .
Din lumea rămânerii în repaus în lumea începutului
Trecerea era lină , era un tumultum de dorinţe ,
De pleoape deschise , de priviri împopoţonate
Cu semne de întrebare .
Am cerut braţelor întânderi peste trupurile goale ,
Uscăţive coloane resemnate .
Paşii s-au format în voia lor lăsând urme involuntare
Atunci când tălpile au auzit drumul .
Buza genunchiului împărţea săruturi tângâietoarelor chemări .
Câte rămâneri în urmă vor fi ?
Să trecem..pragul!
Mai am un pas și las în urmă
Un an pe care-l vreau trecut,
Îl simt cum mă apasă-n spate
Și vreau să uit ce m-a durut
Voi încerca să-mi fac bilanțul
S-adun, să scad, să pun egal,
Iar unde dă cu semnul minus
Să corectez mai des, nu anual
Este sfârșit și început de an
Și gândul zboară spre viitor,
E timp la împăcare și iertare
Și la speranță în anul următor
Acum vom trece cu toții pragul
În anul "24, ce-l vrem cu bani,
Să ne urăm unii la alții sănătate
Și să rostim un sincer ,,La mulți ani"!
Sărac ai fost...
Sărac ai fost, și ai uitat,
De când ai devenit bogat,
Dorești să ai, mai mult mereu,
Uiți ce a fost, nu ști că-i greu..
Atunci când n-ai,de ai uitat,
Ajută și pe cel sărac .
De dai cu drag, tu vei avea..
Un mare dar, în viața ta,
Totul se-ntoarce înzecit,
Și să nu uiți , cum ai pornit.
Iubită copilă a neamului meu...
Iubitã copilã a neamului meu
Ce zaci, pãrãsitã-n ţãrânã,
Când cel mai de-aproape, te lasã la greu
Şi vorbe de-ocarã-ţi îngânã.
Tu ai o nãdejde, un sens şi un ţel:
Priveşte lumina ce vine,
Hotare sã punã şi porţi de oţel
Şi capãt, atâtor suspine!
Cãinţa, mâhnirea, pãrerea de rãu
De tine-s atãt de aproape!
Dar cel ce se luptã cu sufletul tãu,
Nu vrea nicidecum, sã te scape.
Iubitã copilã a neamului meu,
Ridicãte-acum, din ţãrânã!
Şi-ndreaptã-ţi privirea şi gândul, mereu,
Spre Cel ce-ţi întinde-a Sa mânã!
Другие стихотворения автора
Oh, frumusețe trecătoare!...
Frumuseţe, frumuseţe,
Unde te grãbeşti,
De nu vrei, sub nici o formã,
Sã mai zãboveşti?
Ţi-ai luat hainele, podoabe,
Şi-ai ieşit din sat,
Ca şi când, pe toţi, deodatã,
Te-ai fi supãrat.
De cei vârstnici, fugi. Nu-ţi place
Pasul lor încet;
Şi-ţi îndrepţi privirea numai
Cãtre tineret.
Frumuseţe, frumuseţe,
Spune-mi: de ce pleci?
De ce-mi spui cã-n calea noastrã
Nu mai ieşi în veci?
Cumva... noi... pãrinţii noştri,
Ţi-am greşit ceva?
Ţi-am zis ceva ce nu-ţi place,
Sau vreo vorbã rea?
Cum de laşi plugul sã tragã
Brazde, pe ogor,
Când ştii bine cã te-adorã
Orice muritor!?
Frumuseţe, frumuseţe,
Mai rãmâi la noi,
Pânã nu vin norii sumbri
Vânt şi frig şi ploi!
Sã mai stai, sã mai întârzii,
Tare te-aş ruga!
Dar, mã tem cã n-o sã-ţi pese
Nici de ruga mea...
Ce sunt anii?
Anii sunt numai suma unor clipe,
Temeiul unor vise ce le-avem,
Ce vor neaparat sã se-nfiripe
Şi sã se facã laolaltã, ghem.
Anii sunt spuma unor idealuri
Râvnite de oricare muritor,
Trecând prin ale timpului portaluri
Spre un tãcut şi tainic viitor.
Anii sunt câţiva stropi de fericire
Sau de-ntristãri şi lacrimi, dupã caz,
Te fac sã cânţi mai cu însufleţire,
Sau îţi apasã jugul pe grumaz.
Anii sunt doar mirajul din pustie,
Fugind de cãlãtorul obosit;
Sunt diamante-ascunse în cutie,
Despachetate numai la sfârşit...
Bătrânilor mei
Mi-e dor de voi, bătrâni cuminţi
Şi sfinţi, de altădată,
Care-aţi păstrat dulceaţa-n grai
Şi inima curată!
Pe rând voi aţi plecat, pe rând
Cât ai clipi din pleoapă;
Şi ne-aţi lăsat pe toţi plângând
În cimitir, la groapă.
Iar solul morţii-a adâncit
O rană ce mă doare;
Căci mi-am dat seama ce-am pierdut,
În clipa următoare.
Un chip, lângă alt chip de lut
Trăiesc puţină vreme;
Abia dacă s-au cunoscut
Şi-ndată unul geme.
Şi locul lui rămâne gol
Şi doruri or să-l scalde,
De păsări care pleacă-n stol
Spre alte ţări mai calde.
Pe tristele morminte reci
Citesc tăcut, ce scrie:
"Ţărâna de sub crucea lor,
Uşoară să le fie!"
Doresc, spre amintirea ta
Balanţa să se-ncline,
Să ştie cei ce ne cunosc
Cât am ţinut la tine!
Văd chipul tău şi mă opresc,
Privind un timp la dânsul
Dar trec apoi spre alte cruci,
Să nu mă-nece plânsul...
Ce locuri dragi!...
Ce locuri dragi, ce amintiri
Mã copleşirã iarã,
Cu-ai lor sãlbatici trandafiri
Şi cu-a lor primãvarã!
Cu oameni buni şi prietenoşi,
Sfidând prejudecata,
Cã şi vecinii de la Groşi
Îl salutau pe tata.
Cu fraţi, surori şi prieteni buni
Ce-mi alungau tristeţea,
Cu meri tomnatici şi cu pruni
De toatã frumuseţea!
Cu zile lungi, cu nopţi de vis
Când se-ncingea vãiuga,
Când ceru-ntreg era deschis
Sã ne primeascã ruga!
Cu grâu şi lapte, din belşug,
Cu var ascuns în apã,
Pe care, boul prins în jug,
Nu poate sã-l priceapã.
Cu nesfârşitele plimbãri
Cu jocul nostru, MOARA,
Şi cu peniţe-n cãlimãri,
La lumânare, seara.
Cu ghiocei vioi, în crâng
Cu somnu-ascuns în gene,
Cu ochi bãtrâni, care mai plâng
Azi, dup-atâta vreme!
Cu vântul ce fãcea prãpãd,
Cu planuri ne-mplinite,
Cu-acelaşi drum, pe care vãd
Acelaşi cârd de vite.
Cu moşi, ce ne-au iubit pe noi,
Copiii de-altãdatã;
Cu cânt de mierlã, în zãvoi,
Cu cretã coloratã.
Cu dascãli şi cu diriginţi
Cu-a lor cãrare oablã,
Când nu eram copii cuminţi,
Ne şi scoteau la tablã...
☆
Prin norii vremii, diafani,
Le vãd acum, pe toate,
Cu peste patruzeci de ani
Dacã privesc în spate.
Prezentul vrea, cu orice preţ
Ca sã te pierzi cu firea!
Dar, la sfârşitu-oricãrei vieţi,
Rãmâne amintirea...
Nu da tu clipa ta de-acum
Pe zece, ce-au sã vinã!
Şi nici al fericirii drum
Pe-o traistã de fãinã!
De timpul tãu, neapãrat
Te-agaţã şi profitã!
Cãci viaţa care ni s-a dat,
Se meritã trãitã!...
Pamflet pandemic
Încã avem, sã ştiţi, suflet în noi,
Pe care nu-l lãsãm la îndemâna
Unor aşa netrebnici de ciocoi
De nu ştiu ce-i ruşinea şi nici frâna!
Sã nu mişcãm, voi ne legaţi de pat
Iar de durerea noastrã-n cot vã doare!
Sunteţi nãtângi sau voi chiar aţi uitat
Cã umilirea, cere rãzbunare?
Abia-aşteptaţi sã zicem: "Aoleu!"
Ca sã ne şi reduceţi la tãcere...
Fãrã sã ştiţi c-avem un Dumnezeu
Mai lângã noi ca multe-infirmiere!
Noi nu o sã vã fim vouã pe plac
Urmând a voastrã dezumanizare!
Voi nu aveţi seringã şi nici ac
Din oamenii cinstiţi, sã faceţi FIARE!
Lehamite ne e de ce legi daţi
- Ce n-au avut românii-n veci sub soare! -
Vã plac oamenii tot mai încuiaţi,
Cu cheile prostiei sclipitoare.
Minţiţi poporul, din obişnuinţã,
Aşa cum procedaţi voi, an de an!
Promiteţi tot ce nu vã stã-n putinţã,
O, neam fãrã ruşine şi viclean!
Voi v-aţi înstrãinat de-acest pãmânt
Şi aţi fãcut dreptatea de ocarã,
Atunci când v-aţi legat cu jurãmânt
Sã prãpãdiţi tot ce e sfânt din ţarã!
Pre legea voastrã nu mã pot baza
- Elevi cu patru-n tezã la chimie! -
Pre indivizi ce-acuz-o formã rea
Şi fãrã precedent: DE NEBUNIE!
☆
De nebunia lor ne-am sãturat,
De ştiri, de propagandã, de mizerii,
Ni-e dor sã respirãm aer curat
Şi fãrã presupusele bacterii!
02.12.2021, Gostkow, Pl
Eu și sora mea
Pentru Dana, de ziua ei, la 42 de ani.
Vol. "Din Viaţă"
Te ştiu din anii de demult,
Când te jucai cu mine,
În pajişti cu miros de fân
Şi-n zumzet de albine.
Ce mititei eram atunci
Dar şi ce plini de viaţã
Şi în zãvoaie şi în lunci,
Cu chef şi praf pe faţã!
Şi prin otavã şi prin fân,
Dãdeam noi fuga-fuga,
Când jocul ne era stãpân
Şi voioşia - sluga.
Nici satul nu era prea lung,
Nici Bulza prea departe;
Şi nici prea mult ca sã citim
Poveştile din carte.
Era, în fiecare zi,
Sublimã sãrbãtoare,
În liniştite preerii,
La aer şi la soare.
Pe vale sau pe Izvorel
Ne retrãgeam în tainã,
Strigând pe nume, pe cãţel
Şi-uitând prin crengi, vreo hainã...
Priveam vreo broascã, clipe lungi,
Cum sta... ziceai cã crapã!
Şi-ntotdeauna ne speriam
Când ea sãrea în apã.
Cu ac şi aţã de cusut
Voiam sã prind vreun peşte;
Şi simţãmântul din trecut
Şi azi mã urmãreşte.
A iernii hainã, o brãzdam
Cu douã tãlpi lucioase
Şi-o cucuvaie, lung striga
Pe hornul vreunei case...
Aşa creşteau şi se jucau
Copiii de-altãdatã,
Cu hazul vreunui camarad
Din curtea-alãturatã.
Dar, peste toate, la un loc
Se aşternurã anii.
Şi azi ne amintim cu drag
De timpurii pãţanii.
Urmaşii noştri mititei
Ne scriu acum pereţii,
Cã ajunserãm amândoi
La jumãtatea vieţii!
Oh, frumusețe trecătoare!...
Frumuseţe, frumuseţe,
Unde te grãbeşti,
De nu vrei, sub nici o formã,
Sã mai zãboveşti?
Ţi-ai luat hainele, podoabe,
Şi-ai ieşit din sat,
Ca şi când, pe toţi, deodatã,
Te-ai fi supãrat.
De cei vârstnici, fugi. Nu-ţi place
Pasul lor încet;
Şi-ţi îndrepţi privirea numai
Cãtre tineret.
Frumuseţe, frumuseţe,
Spune-mi: de ce pleci?
De ce-mi spui cã-n calea noastrã
Nu mai ieşi în veci?
Cumva... noi... pãrinţii noştri,
Ţi-am greşit ceva?
Ţi-am zis ceva ce nu-ţi place,
Sau vreo vorbã rea?
Cum de laşi plugul sã tragã
Brazde, pe ogor,
Când ştii bine cã te-adorã
Orice muritor!?
Frumuseţe, frumuseţe,
Mai rãmâi la noi,
Pânã nu vin norii sumbri
Vânt şi frig şi ploi!
Sã mai stai, sã mai întârzii,
Tare te-aş ruga!
Dar, mã tem cã n-o sã-ţi pese
Nici de ruga mea...
Ce sunt anii?
Anii sunt numai suma unor clipe,
Temeiul unor vise ce le-avem,
Ce vor neaparat sã se-nfiripe
Şi sã se facã laolaltã, ghem.
Anii sunt spuma unor idealuri
Râvnite de oricare muritor,
Trecând prin ale timpului portaluri
Spre un tãcut şi tainic viitor.
Anii sunt câţiva stropi de fericire
Sau de-ntristãri şi lacrimi, dupã caz,
Te fac sã cânţi mai cu însufleţire,
Sau îţi apasã jugul pe grumaz.
Anii sunt doar mirajul din pustie,
Fugind de cãlãtorul obosit;
Sunt diamante-ascunse în cutie,
Despachetate numai la sfârşit...
Bătrânilor mei
Mi-e dor de voi, bătrâni cuminţi
Şi sfinţi, de altădată,
Care-aţi păstrat dulceaţa-n grai
Şi inima curată!
Pe rând voi aţi plecat, pe rând
Cât ai clipi din pleoapă;
Şi ne-aţi lăsat pe toţi plângând
În cimitir, la groapă.
Iar solul morţii-a adâncit
O rană ce mă doare;
Căci mi-am dat seama ce-am pierdut,
În clipa următoare.
Un chip, lângă alt chip de lut
Trăiesc puţină vreme;
Abia dacă s-au cunoscut
Şi-ndată unul geme.
Şi locul lui rămâne gol
Şi doruri or să-l scalde,
De păsări care pleacă-n stol
Spre alte ţări mai calde.
Pe tristele morminte reci
Citesc tăcut, ce scrie:
"Ţărâna de sub crucea lor,
Uşoară să le fie!"
Doresc, spre amintirea ta
Balanţa să se-ncline,
Să ştie cei ce ne cunosc
Cât am ţinut la tine!
Văd chipul tău şi mă opresc,
Privind un timp la dânsul
Dar trec apoi spre alte cruci,
Să nu mă-nece plânsul...
Ce locuri dragi!...
Ce locuri dragi, ce amintiri
Mã copleşirã iarã,
Cu-ai lor sãlbatici trandafiri
Şi cu-a lor primãvarã!
Cu oameni buni şi prietenoşi,
Sfidând prejudecata,
Cã şi vecinii de la Groşi
Îl salutau pe tata.
Cu fraţi, surori şi prieteni buni
Ce-mi alungau tristeţea,
Cu meri tomnatici şi cu pruni
De toatã frumuseţea!
Cu zile lungi, cu nopţi de vis
Când se-ncingea vãiuga,
Când ceru-ntreg era deschis
Sã ne primeascã ruga!
Cu grâu şi lapte, din belşug,
Cu var ascuns în apã,
Pe care, boul prins în jug,
Nu poate sã-l priceapã.
Cu nesfârşitele plimbãri
Cu jocul nostru, MOARA,
Şi cu peniţe-n cãlimãri,
La lumânare, seara.
Cu ghiocei vioi, în crâng
Cu somnu-ascuns în gene,
Cu ochi bãtrâni, care mai plâng
Azi, dup-atâta vreme!
Cu vântul ce fãcea prãpãd,
Cu planuri ne-mplinite,
Cu-acelaşi drum, pe care vãd
Acelaşi cârd de vite.
Cu moşi, ce ne-au iubit pe noi,
Copiii de-altãdatã;
Cu cânt de mierlã, în zãvoi,
Cu cretã coloratã.
Cu dascãli şi cu diriginţi
Cu-a lor cãrare oablã,
Când nu eram copii cuminţi,
Ne şi scoteau la tablã...
☆
Prin norii vremii, diafani,
Le vãd acum, pe toate,
Cu peste patruzeci de ani
Dacã privesc în spate.
Prezentul vrea, cu orice preţ
Ca sã te pierzi cu firea!
Dar, la sfârşitu-oricãrei vieţi,
Rãmâne amintirea...
Nu da tu clipa ta de-acum
Pe zece, ce-au sã vinã!
Şi nici al fericirii drum
Pe-o traistã de fãinã!
De timpul tãu, neapãrat
Te-agaţã şi profitã!
Cãci viaţa care ni s-a dat,
Se meritã trãitã!...
Pamflet pandemic
Încã avem, sã ştiţi, suflet în noi,
Pe care nu-l lãsãm la îndemâna
Unor aşa netrebnici de ciocoi
De nu ştiu ce-i ruşinea şi nici frâna!
Sã nu mişcãm, voi ne legaţi de pat
Iar de durerea noastrã-n cot vã doare!
Sunteţi nãtângi sau voi chiar aţi uitat
Cã umilirea, cere rãzbunare?
Abia-aşteptaţi sã zicem: "Aoleu!"
Ca sã ne şi reduceţi la tãcere...
Fãrã sã ştiţi c-avem un Dumnezeu
Mai lângã noi ca multe-infirmiere!
Noi nu o sã vã fim vouã pe plac
Urmând a voastrã dezumanizare!
Voi nu aveţi seringã şi nici ac
Din oamenii cinstiţi, sã faceţi FIARE!
Lehamite ne e de ce legi daţi
- Ce n-au avut românii-n veci sub soare! -
Vã plac oamenii tot mai încuiaţi,
Cu cheile prostiei sclipitoare.
Minţiţi poporul, din obişnuinţã,
Aşa cum procedaţi voi, an de an!
Promiteţi tot ce nu vã stã-n putinţã,
O, neam fãrã ruşine şi viclean!
Voi v-aţi înstrãinat de-acest pãmânt
Şi aţi fãcut dreptatea de ocarã,
Atunci când v-aţi legat cu jurãmânt
Sã prãpãdiţi tot ce e sfânt din ţarã!
Pre legea voastrã nu mã pot baza
- Elevi cu patru-n tezã la chimie! -
Pre indivizi ce-acuz-o formã rea
Şi fãrã precedent: DE NEBUNIE!
☆
De nebunia lor ne-am sãturat,
De ştiri, de propagandã, de mizerii,
Ni-e dor sã respirãm aer curat
Şi fãrã presupusele bacterii!
02.12.2021, Gostkow, Pl
Eu și sora mea
Pentru Dana, de ziua ei, la 42 de ani.
Vol. "Din Viaţă"
Te ştiu din anii de demult,
Când te jucai cu mine,
În pajişti cu miros de fân
Şi-n zumzet de albine.
Ce mititei eram atunci
Dar şi ce plini de viaţã
Şi în zãvoaie şi în lunci,
Cu chef şi praf pe faţã!
Şi prin otavã şi prin fân,
Dãdeam noi fuga-fuga,
Când jocul ne era stãpân
Şi voioşia - sluga.
Nici satul nu era prea lung,
Nici Bulza prea departe;
Şi nici prea mult ca sã citim
Poveştile din carte.
Era, în fiecare zi,
Sublimã sãrbãtoare,
În liniştite preerii,
La aer şi la soare.
Pe vale sau pe Izvorel
Ne retrãgeam în tainã,
Strigând pe nume, pe cãţel
Şi-uitând prin crengi, vreo hainã...
Priveam vreo broascã, clipe lungi,
Cum sta... ziceai cã crapã!
Şi-ntotdeauna ne speriam
Când ea sãrea în apã.
Cu ac şi aţã de cusut
Voiam sã prind vreun peşte;
Şi simţãmântul din trecut
Şi azi mã urmãreşte.
A iernii hainã, o brãzdam
Cu douã tãlpi lucioase
Şi-o cucuvaie, lung striga
Pe hornul vreunei case...
Aşa creşteau şi se jucau
Copiii de-altãdatã,
Cu hazul vreunui camarad
Din curtea-alãturatã.
Dar, peste toate, la un loc
Se aşternurã anii.
Şi azi ne amintim cu drag
De timpurii pãţanii.
Urmaşii noştri mititei
Ne scriu acum pereţii,
Cã ajunserãm amândoi
La jumãtatea vieţii!