Oraşul trandafirilor fără pereche,

Incep a scrie aceste versuri

cernand o lacrima .

Plang in asternut ca o femeie inselata de barbat ,

Insa eu am fost inselata de viata.

As fi vrut sa-si fi cerut scuze,

dar si-a pus cureaua la pantaloni,

in picioare pantofii de calcat suflete neocrotite,

Palaria ca un domn de afaceri si a plecat,

Lasand in urma tot ce nu se poate repara de oameni .

De n-aș avea furtună,

Aş sta cu viața la taifas

I-aș împleti cunună,

Pe veci cu ea să fi rămas.

De n-aș avea durere,

M-aș înălța în zbor,

Și-aș plânge de plăcere,

Când trebuie să mor.

De n-aș avea și lacrimi,

Uscat aș fi sub piele,

Şi aș mânca doar patimi,

Privind pierdut la stele.

De n-aș avea dezamăgiri,

Ce tristă mi-ar fi viața,

Aş fi un praf ce nu-l respiri,

O apă ce-și dorește gheața.

Și iarăși mă întorc la prima mea poezie,

pe care o citesc de mii de ori,

că-mi place,e frumoasă,

bine scrisă, găsesc un alt sens,o nouă temă,

citind-o  din nou și iarăși.

Mintea, gândul și cuvintele, 

îmi erau altele, pentru că totuși prima poezie.

acum,singur că s-a schimbat ceva în poeziile mele,

au devenit mai altele, le compun puțin în alt mod.

dar totuși,din cele preferate îmi rămâne,

prima mea poezie.

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezia am compus-o pe 18.10.2024

Să poți uita e-un har,

Să poți uita-i virtute

De nimeni să nu ai habar,

În clipele tăcute.

Să poți uita e-un leac,

Să poți uita e tihnă,

Și-ai să trăiești un veac,

Cu sufletu-n odihnă.

Să poți uita e zbor,

Spre ceruri larg deschise,

Un cântec plin de dor,

Cu suferinți nescrise.

Să poți uita-i un dar,

Din suflet dat iubirii,

E crinul din altar,

Cununa dată firii.

Să poți uita e vis,

Un tainic legământ,

Un sunet necuprins,

Ce va erupe-n cânt.

Să poți uita e drumul,

Ce duce spre lumină,

Jăratecul și scrumul,

Ce piere în surdină.

Tu, uită, tot ce-i greu,

Și lasă-ți calea dreaptă,

Și sufletu-ți mereu,

Îți va vorbi  în șoaptă.

Şi ce dacă

lumea ne atacă?

eu mă bucur că trăiesc

în al meu sat natal locuiesc.

Și ce?dacă norii suspină?

După norii negri soarele vine

din nou ne va zâmbi

lumina,bucuria ne-o va vesti.

Și ce?dacă clipele 

de neuitat se uită?

și nu îmi voi aduce aminte 

Sunt bucuroasă de tot ce am

Acum și pân la moment.

Zamurca Alina ❤️ 

Cândva, o femeie cu parul blond,iti va apărea în cale

Nu o întrebi cum e viața ei

Nici ea pe tine,

O vei vedea aranjată la volan,ducându-și pisica la veterinar

Se va uita o secundă ,Acea secundă în care..nu te mai recunoaște,

Nici acea noapte plină de sărutări,Și nici paharul cu vin..ce de dor îl mai scuturi. 

Ochii tăi frumoşi albaştri,

Ca azurul îi ai mamă.

Părul tău frumos şi negru,

Chipul tău de pus în ramă.

Mâinile tale firave,

Inima blândă şi bună.

Sufletul tău bună mamă,

El e bun de pus la rană.

Ştiu mamă că ai plecat,

Sus la ceruri ai zburat.

Îngerii au venit de sus,

Şi te-au dus la Domnu Sfânt.

De când ai plecat la ceruri,

Zi de zi eu te visez.

Şi mă rog la tine Doamne,

Sărutând multe icoane.

Acolo sus, pe cerul plin de stele,
Zăresc şi chipul mamei mele.
Ce încearcă într-una, să-mi vorbească,
De relele de pe pământ, să mă ferească.

Şi tac, ascult şi încep acum să plâng,
Când ştiu, că mama a plecat de pe pământ.
La ceruri sus, va fii mereu,
Că aşa a vrut-o, bunul Dumnezeu.

Dar mult prea tânără, săraca a plecat,
Acolo sus, la Domnul a urcat.
Şi paşii i-mi veghează zi şi noapte,
Vorbinu-mi, mie doar în şoapte.

Şi încerc cu ea, în noapte să vorbesc,
Dar chipul ei, blajin nu îl între zăresc.
Şi de odată eu tresar, mirat din somn,
Privesc icoana, din perete şi apoi dorm.

Şi dimineaţa, mă trezesc îngândurat,
Căci visul, repede sa terminat.
Şi deodată, repede îmi dau seama,
Căci pe pământ, nu mai e mama.

Cumpăraţi, cumpăraţi,

Flori domnilor de le luaţi.

Că îs frumoase, înflorite,

Pentru doamne îs pregătite.

La doamne şi domnişoare,

Oferiţi la toate o floare.

Oferiţii florile în dar ei,

Ca simbol al dragostei.

Doamnei oferiţii un buchet,

Unul frumos şi cochet.

De trandafiri sau lalele,

De crini albi sau orhidee.

Că în fiecare an toţi ştim,

Că de Sfântul Valentin.

Toţi bărbaţii oferă flori,

La doamne, domnişoare şi surori.

Şi aşteaptă multe sărutări,

După ce ei oferă flori.

Le oferă flori în dar la femei,

Ca simbol al dragostei!

Cînd moare o ființă dragă, se opreşte totu în loc,
Plînge cerul, plînge marea, ochii nu se mai întorc.
Doar aducerile aminte, alină sufletul trist,
Nici cele mai dulci cuvinte n-alungă răul ce-i prins.

Iară marea de-ntrebări se-adună în negre gînduri,
Parcă toată fericirea-i adunată printre scînduri.
De ce-a fost aşa să fie? de ce-a plecat curînd,
El putea o veşnicie, lumineze al tău gînd.

Pe un covor de iarbă moale calcă paşii anii întregi,
Dar n-ai găsit timp în toate să o asculţi, să o înțelegi.
Ochii ei plini de lumină au fugit ca printr-o vrajă,
Sa stins îngerul vieții, noaptea nu ţi-o mai veghează.

Pe lacrimi împrăștiate în a inimii cămară ,
Se-ascund multe regrete care veşnic o să doară.
Sugrumat cu chin cu jale, de-al neputinţei vieţi,
Pierdut trist doar printre doruri, ai vrea acum ca să înveţi. C

a să faci din gînduri negre oceanele de cristale,
Şi din lacrimi de durere faci flori de mărgăritare.
Dacă ai putea să vii şi să strîngi din zări lumina,
Ţi-ai face din praf de stele, pentru tine doar mistere.

Acum Iisus ,coboară de pe cruce,

Acolo pe Golgota ,el nu o să mai urce.

Iar diavolul ,ea lumea îl vrea în hău,

Fiindcă îl iubesc, acum pe Dumnezeu.

Acum Iisus ,coboară printre noi,

Că suntem necăjiţi, plini de nevoi.

Şi nu mai vrem, să stăm pe la răscruce,

Şi să îl vedem ,acolo pe Iisus pe cruce.

Şi nu mai vrem, să îl plângem iar,

Căci răstignit ,EL fost-au în zadar.

Că a mai fost, odată schingiuit,

Pe cruce ,acolo a fost ţintit.

Şi pe Iisus ,păcatele să îl izbăvească,

Ca Dumnezeu, mereu să ne iubească.

Nici când, Iisus acolo sus să nu mai urce,

Să fie schingiuit şi ridicat acolo sus pe cruce !

Acum în ţară,este sărăcie mare,

Şi românul, nostru acum moare.

Fiindcă, nu are bani să achite,

Facturile, ce sunt venite.

Salariile, nu au mai crescut,

Preţurile, au luat-o în sus.

Când fluturaşul, deja apare,

Salariatul, intră în criză tare.

Pensiile, toate staţionează,

Săracii, pensionari oftează.

Când văd, cuponul de pensie,

Mulţi din ei, intră în depresie.

Că ştiu, că iarna o să apară ,

Şi dările le vor fii a lor povară .

N- au bani, facturi să plătească,

Nici mâncare, să trăiască.

Nimeni, nu îşi pune întrebarea,

De ce, se scumpeşte mâncarea?

De ce gazul, petrolul şi energia,

Ele, au distrus acum România?

Fiindcă totul, e venit de afară,

Să distrugă, a noastră ţară.

Românii, acum să îi sărăcească,

Să moară, să nu trăiască.

Nimeni, pe noi nu ne mai vrea,

De ar putea, cu toţii ne-ar lichida.

Dar românul, e popor răbdător,

El nu moare, aşa uşor.

Îndură frigul şi foamea cruntă,

La nimeni, nu va fii slugă.

Chiar dacă, parlamentarii noştrii,

Ne-au vândut, ca sclavi cu toţii.

Dar vă venii, o zii în care,

Românii, nu vor mai avea răbdare.

Şi va fii, o mare răscoală în ţară,

Şi mulţi, şmecheri o să piară.

Că foamea, grea şi sărăcia,

Vor distruge, atunci România.

Iar românul, nostru înfometat,

Iese în stradă, îţi dă în cap.

Că un proverb, el bine spune:

Cu românul, înfometat nu te pune,

Că atunci, nu are mamă, tată,

Ies cu toţii, afară din casă.

Şi atunci singuri, ei îşi fac dreptate,

Nu le mai e frică, nici de moarte.

Fiindcă ei, chiar nu mai vor,

Să fie, sluga tuturor !