1  

ZILELE LITERATURII ROMÂNE LA CHISINĂU. Cum a influențat țuica apariția poporului român

Antropologul Vintilă Mihăilescu a povestit la Chisinau despre legătura dintre țuică și etnogeneza națiunii române.

Pe teritoriul nostru, s-a purtat timp de secole o luptă aprigă de cucerire alcoolică. Este lecția pe care o putem învăța de la cel mai cunoscut antropolog român, Vintilă Mihăilescu. În cadrul Zilelor Literaturii Române la Chișinău, întemeietorul Societăţii de Antropologie Culturală din România și-a prezentat intrigantul volum „Etnogeneză și țuică”. „Titlul reprezintă o metaforă foarte potrivită, cred eu. Îmbină ceva total neserios și ceva foarte serios. Despre acest ceva foarte serios, care se cheamă identitate, națiune, este bine să vorbești cu un soi de tandră ironie. Această tandră ironie dă tonul întregii cărți”, a menționat Mihăilescu în cadrul evenimentului.

Antropologul recurge la cea mai populară băutură alcoolică pentru a identifica urmele etnogenezei românilor. „Acest titlu și această problematică am ales-o, pentru că am fost pus în această situație. Într-un context anume a trebuit să prezint o istorie culturală, antropologică, etnologică a țuicii. Nu m-a preocupat această temă, am practicat-o, ce-i drept, dar nu am teoretizat-o”, glumește autorul. El a recurs la „o tandră ironie”, pe care a înțesat-o în cartea sa și, prin intermediul căreia, conturează imaginea societăţii româneşti contemporane.

Țuica este a noastră

Pălinca, rachiul, vinarsul ori horinca au pătruns pe meleagurile României pe diferite filiere. Aceste băuturi alcoolice distilate din fructe au origini distincte și doar țuica este a românilor. „Trebuind să mă documentez, am descoperit un lucru foarte interesant și anume faptul că în spațiul românesc avem multe băuturi distilate din fructe care au denumirile lor. Dacă te uiți la originea acestor termeni, constați pe undeva etnogeneza. Primul termen care apare la noi este medieval, aqua vitae, și are întrebuințări aproape exclusiv medicale. Avem pălincă, iar originea termenului vine din slavă, chiar dacă a intrat la noi prin intermediul ungurilor. Dacă mergem mai departe, găsim vinars - o calchiere după termenul german Branntwein, deci, clar, e o influență centrală europeană germană. Ne mutăm mai la nord și dăm de Maramureș, unde găsim horinca, o combinație între pălincă și hority - care înseamnă „a arde” - o influență ucraineană poloneză. Mai departe, în Moldova, dăm de vodcă - o influență rusească. În sud bem și noi un rachiu sau o rachie, termen ce vine de la turci”, lămurește antropologul.


Unde își găsește locul în această ecuație țuica? „Este singurul termen care nu are o etimologie cunoscută. Niciun lingvist nu știe de unde provine termenul. Deci, clar: țuica e a noastră și nici un vecin nu poate pretinde (etimologic) paternitatea ei!”, afirmă Mihăilescu.

„Deci, dacă schițăm în minte harta lingvistică a acestor băuturi, găsim o pătrundere de sorginte medievală dinspre Occident; mai apoi, una central europeană (habsburgică) dinspre vest, una otomană dinspre sud și una rusească dinspre nord-est. Si pretutindeni, rezistând imperiilor, difuză, dar persistentă, este domnia țuicii - singura băutură de origine necunoscută…”, spune antropologul.

Studenții moldoveni au ochii mari

Vintilă Mihăilescu revine cu drag la Chișinău de fiecare dată. Spune că i-ar fi greu să-i descrie pe moldoveni, dar mărturisește că a descoperit o trăsătură prețioasă a naturii studenților din R. Moldova. „Am avut foarte mulți studenți basarabeni. Mi-au trecut prin mână suficienți, ca să fiu surprins de un numitor comun al lor. Este un tic de profesor până la urmă să te uiți în ochii studenților și să vezi cu care poți să stai de vorbă, căci nu poți sta de vorbă cu toți. Ei bine, toți studenții moldoveni pe care i-am avut erau cu ochii mari. Mai departe vă las să speculați ce înseamnă chestia asta”, afirmă autorul.

Acesta crede că R. Moldova și România au angoase, preocupări și probleme comune. „Sigur că în contexte relativ diferite. În Moldova, problemele sunt încă sau, din nou, mai acute, mai ciocnite, mai tensionate decât în România, unde o vreme, cel puțin, lucrurile se mai calmaseră. În ultimul an însă au început să se anflameze”, punctează cunoscutul antropolog.

Festin literar la Chișinău

În cadrul celei de-a IV-a ediție a Zilelor Literaturii Române la Chișinău, Vintilă Mihăilescu a vorbit și despre volumul „De ce este România astfel?”, al cărui coordonator este. Cartea e o replică reflexivă la eseul istoricului Lucian Boia „De ce este România altfel?” și inserează opinii ale sociologilor, antropologilor și politologilor de peste Prut despre țara în care trăiesc.

Zilele Literaturii Române la Chișinău au loc, în acest an, în perioada 22-26 mai. Mai mulți scriitori de pe ambele maluri ale Prutului se reunesc la Chișinău pentru a participa la întâlniri cu cititorii, dezbateri și conferințe. Astăzi, la ora 17.00, la Librăria din Centru va avea loc o sesiune de lecturi și autografe cu Dan Lungu, Florin Chirculescu, Iulian Ciocan și Pavel Păduraru, iar la ora 19.00 Muzeul Național de Artă va găzdui seara prozatorilor români contemporani. Mâine, începând cu ora 12.00, la Librăria din Centru, va avea loc lansarea noului roman al Tatianei Țîbuleac, „Grădina din sticlă”. 


Preluat de la: Timpul.md

Creaţii aleatorii :)

Singuratate

 


În lumea surdă a tăcerii, singurătatea mă-nfășoară,

Ca un văl de tristețe, în umbre mă coboară.

Printre ecouri de pasăre fără glas,

Îmi pierd gândurile în labirintul unei clipe fără sfârșit.

 

Prin străzi pustii și inimi abandonate,

Umblu singur, sub cerul stelar ce mă privește.

Ochii nopții mă privesc rece, distanți,

Ca o oglindă a sufletului meu, plină de regrete.

 

În lumina palidă a amintirilor, rămân singur,

Ca o umbră fără margini, în căutarea unui răspuns.

Cu gândurile mele ca stelele pierdute pe cer,

Simt cum timpul trece, dar singurătatea rămâne.

 

Frunzele căzute mă îmbrățișează cu melancolia lor,

Șoptind secretele vântului într-un dans al regrețelor.

Prin peisajul gol, cu sufletul pustiu,

Simt cum singurătatea devine o poezie, scrisă pe filele inimii mele.

 

În inima nopții, când stelele își țes poveștile,

Aud o șoaptă de departe, o chemare a singurătății.

 Dar în fiecare cuvânt, în fiecare suspin,

Descopăr că, în cele din urmă, singurătatea devine un tovarăș al meu.

Mai mult...

Șoapta unui suflet tânăr

In lumea dulce a dragostei pline,

Iubirea-nfloreste sub ceruri senine

In al inimii grădinar,

Iubirea înfloreste ca un dar.

 

Pe cărări de vis, doi pasi legati,

Doi oameni ce intr-o zi vor fi uitati

Doua maini ce se cauta in mulțime,

Doua suflete ce se simt in profunzime.

 

Inima mea bate ca un cântec nerostit,

In rime de tandrețe si pasiune

Melodia noastra, fara de sfarsit

Te cant pana si in rugăciune.

 

Sub cerul înstelat, jurământul meu răsuna

Te vad lucid chiar si in clar de luna,

Scriu povestea vesniciei intr o scurta clipa

De niciun strop de amor nu fac risipa.

Mai mult...

Dacă ai știi cât te iubesc...

Nu ai mai crede ca-s nebuna,

Ca am ceva ce ma omoară,

Eu mai aștept decât un,, buna", 

Sa faci ca totul sa dispară, 

 

Dacă ai știi cât țin la tine, 

Un univers, o-întreagă galaxie, 

Chiar mii de stele sa îmi vina, 

Eu le resping, fiindcă te vreau pe tine. 

 

Nu cred ca știi, de câte ori, 

În vise tu îmi apăreai, 

Erai ca soarele în zori, 

Ce ma-ncalzeai, ma protejai.

 

Nu cred ca știi ce e iubirea, 

Nu știi ce-i în inima mea, 

Nu știi tu care mi-e menirea, 

Te vreau doar în viata mea, 

 

Nu îmi doresc decât cuvinte, 

Sa aibă sens, sa aibă noimă , 

Nu îmi doresc acum romane, 

Nici dagoste numai de formă. 

 

Sa ma iubești, îmi e deajuns, 

Sa știu ca simiți la fel ca mine, 

Sa știu ca toată viata mea, 

Cu tine voi fi chiar de mâine.

 

Dacă ai simții cu adevărat, 

Acea iubire pura, 

Nu ai mai spune ca-s asa, 

Atâta e nebună. 

 

Nebuna poate după tine, 

Nu e obsesie, e doar o dragoste, 

De vrei sa ma-înțelegi atunci e bine, 

Dar tu ma vezi doar ca pe-o pacoste. 

 

De ma întrebi ce e iubirea, 

Cuvintele nu îți vor demonstra nimic,

Stai lângă mine, citeste-mi privirea

Și vei afla totul rapid. 

 

 

Mai mult...

Pas de deux

Nu are sens,
c-am fost poezii,
da' fără rime;

 

Treapta descendentă
a situației noastre
(aș fi vrut să spun a iubirii)
și încă ascultam
îndrumări chirurgicale
despre cum ar trebui să mă comport.

 

Pe o scară diatonică statică,
într-o scenetă clasică,
cât timp m-ai întors pe dos...
De ce nu am putut să-l concediem
pe domnu' regizor?

 

Văpaie a viscerelor mele,
singurul care mi-ar cumpăra iubirea în rate,
acum îți achiți datoriile în creioane colorate.

 

À la fin,
atât de încrezători,
aruncând fotografiile
Polaroid
cu noi doi,
și peste câteva minute le lipeam înapoi.

 

Nu știam cum să iubim mai mult.
Nu știu cum să scriu despre altceva.


Fiindcă atunci când afli,
știi ce face ca lumea să se învârtă
și rămâi
cu personajele tale îngropate -
„Întregul tot, mișcându-l, dă splendoare
mai mult aici și mai puțin altunde.”

Mai mult...

Ateu

Îngerii apun cerul,
Misterios și sumbru,
Credeam că azi e soare,
Dar mai mult e neutru.

Trăsura se plimbă și bate din bici,
Căci omul e critic,
Niciodată nu-l simți.

Apune cuvinte peste sufletul tău,
Totuși, e atât de rău să fii ateu?

Oare gândim despre oameni la fel,
Sau simțul de creștin ne dă feste mereu?
Eu sunt echivoc
Și n-am stăruință,
Dar un Dumnezeu mă scoate mereu la căință.

Nu ne comparăm, mi-ar spune unii oameni,
Căci eu fac ce vreau fără să mă simt anost,
Dar tu simți frică și te numești păcătos.

Are dreptate cumva, dar nu o numesc frică,
Căci cerul e plin de recunoștință.

Mai bine fricos, dar cu umilință,
Decât critic fără voință.

De-ar veni cerul peste noi,
Eu am scut, o cruce pleacă spre voi.


Mai mult...

Georgescu și odalisca pădurii

A venit vremea înțelepților!

A copiilor și a desenelor animate!

Întoarceți-vă destinul cu fața spre trecut

și lăsați inocența și naivitatea să ne conducă.

Nu a zis Dumnezeu să fim blânzi ca porumbeii?

Nu a zis președintele ales al poporului să fim înțelepți ca Lorax?

Glasul Domnului se aude prin unsul său

Vor veni prințese de gheață și stăpâni ai inelelor 

care să ne ducă sufletele spre calea Nirvanei

Țeava unirii dacice a poporului pizmuit de străini

e aproape!

Sfârșitul suferinței noastre își aude ecoul în cântecele de leagăn ale 

Cristelei, tanara Dochia a vulgului românesc,

căci bătrâna nu poate fi tămăduitoarea sufletelor

ridurile și obrazul zbârcit sunt semne ale potențialității 

După cum zicea un mare filosof, în ființă se află virtualitatea pură

un om de treabă care într-o zi mergea să zălogească un ceas de aur,

a jurat că a văzut cum un copac se chinuia să dea naștere diafanei

și cum după ce a ieșit din trunchiul său,

a mai văzut încă 100 de Cristele

toate cântând cirip-cirip

Atunci bărbatul-ales a sărit dintr-un tufiș,

a prins-o de braț și a dus-o să se adape la izvorul neumurii

Se-nțelege, nefiind de pe-aici, femeia s-a apucat să se certe cu o junică tânără

al cărei bou, ce să vezi? tot nemurirea i-o promise

Văzând dialogul dintre cele două mame ale naturii,

fu cuprins de Ideea absolutului și înțelese că graiul omului și al dobitocului

sunt totuna

deci ce rost are să separi, ce natura n-a vrut să despartă?

 

Mai mult...
Radio Poezii.online Apasă play
AUTO
Află mai multe 🎙 Live