ZILELE LITERATURII ROMÂNE LA CHISINĂU. Cum a influențat țuica apariția poporului român

Antropologul Vintilă Mihăilescu a povestit la Chisinau despre legătura dintre țuică și etnogeneza națiunii române.

Pe teritoriul nostru, s-a purtat timp de secole o luptă aprigă de cucerire alcoolică. Este lecția pe care o putem învăța de la cel mai cunoscut antropolog român, Vintilă Mihăilescu. În cadrul Zilelor Literaturii Române la Chișinău, întemeietorul Societăţii de Antropologie Culturală din România și-a prezentat intrigantul volum „Etnogeneză și țuică”. „Titlul reprezintă o metaforă foarte potrivită, cred eu. Îmbină ceva total neserios și ceva foarte serios. Despre acest ceva foarte serios, care se cheamă identitate, națiune, este bine să vorbești cu un soi de tandră ironie. Această tandră ironie dă tonul întregii cărți”, a menționat Mihăilescu în cadrul evenimentului.

Antropologul recurge la cea mai populară băutură alcoolică pentru a identifica urmele etnogenezei românilor. „Acest titlu și această problematică am ales-o, pentru că am fost pus în această situație. Într-un context anume a trebuit să prezint o istorie culturală, antropologică, etnologică a țuicii. Nu m-a preocupat această temă, am practicat-o, ce-i drept, dar nu am teoretizat-o”, glumește autorul. El a recurs la „o tandră ironie”, pe care a înțesat-o în cartea sa și, prin intermediul căreia, conturează imaginea societăţii româneşti contemporane.

Țuica este a noastră

Pălinca, rachiul, vinarsul ori horinca au pătruns pe meleagurile României pe diferite filiere. Aceste băuturi alcoolice distilate din fructe au origini distincte și doar țuica este a românilor. „Trebuind să mă documentez, am descoperit un lucru foarte interesant și anume faptul că în spațiul românesc avem multe băuturi distilate din fructe care au denumirile lor. Dacă te uiți la originea acestor termeni, constați pe undeva etnogeneza. Primul termen care apare la noi este medieval, aqua vitae, și are întrebuințări aproape exclusiv medicale. Avem pălincă, iar originea termenului vine din slavă, chiar dacă a intrat la noi prin intermediul ungurilor. Dacă mergem mai departe, găsim vinars - o calchiere după termenul german Branntwein, deci, clar, e o influență centrală europeană germană. Ne mutăm mai la nord și dăm de Maramureș, unde găsim horinca, o combinație între pălincă și hority - care înseamnă „a arde” - o influență ucraineană poloneză. Mai departe, în Moldova, dăm de vodcă - o influență rusească. În sud bem și noi un rachiu sau o rachie, termen ce vine de la turci”, lămurește antropologul.


Unde își găsește locul în această ecuație țuica? „Este singurul termen care nu are o etimologie cunoscută. Niciun lingvist nu știe de unde provine termenul. Deci, clar: țuica e a noastră și nici un vecin nu poate pretinde (etimologic) paternitatea ei!”, afirmă Mihăilescu.

„Deci, dacă schițăm în minte harta lingvistică a acestor băuturi, găsim o pătrundere de sorginte medievală dinspre Occident; mai apoi, una central europeană (habsburgică) dinspre vest, una otomană dinspre sud și una rusească dinspre nord-est. Si pretutindeni, rezistând imperiilor, difuză, dar persistentă, este domnia țuicii - singura băutură de origine necunoscută…”, spune antropologul.

Studenții moldoveni au ochii mari

Vintilă Mihăilescu revine cu drag la Chișinău de fiecare dată. Spune că i-ar fi greu să-i descrie pe moldoveni, dar mărturisește că a descoperit o trăsătură prețioasă a naturii studenților din R. Moldova. „Am avut foarte mulți studenți basarabeni. Mi-au trecut prin mână suficienți, ca să fiu surprins de un numitor comun al lor. Este un tic de profesor până la urmă să te uiți în ochii studenților și să vezi cu care poți să stai de vorbă, căci nu poți sta de vorbă cu toți. Ei bine, toți studenții moldoveni pe care i-am avut erau cu ochii mari. Mai departe vă las să speculați ce înseamnă chestia asta”, afirmă autorul.

Acesta crede că R. Moldova și România au angoase, preocupări și probleme comune. „Sigur că în contexte relativ diferite. În Moldova, problemele sunt încă sau, din nou, mai acute, mai ciocnite, mai tensionate decât în România, unde o vreme, cel puțin, lucrurile se mai calmaseră. În ultimul an însă au început să se anflameze”, punctează cunoscutul antropolog.

Festin literar la Chișinău

În cadrul celei de-a IV-a ediție a Zilelor Literaturii Române la Chișinău, Vintilă Mihăilescu a vorbit și despre volumul „De ce este România astfel?”, al cărui coordonator este. Cartea e o replică reflexivă la eseul istoricului Lucian Boia „De ce este România altfel?” și inserează opinii ale sociologilor, antropologilor și politologilor de peste Prut despre țara în care trăiesc.

Zilele Literaturii Române la Chișinău au loc, în acest an, în perioada 22-26 mai. Mai mulți scriitori de pe ambele maluri ale Prutului se reunesc la Chișinău pentru a participa la întâlniri cu cititorii, dezbateri și conferințe. Astăzi, la ora 17.00, la Librăria din Centru va avea loc o sesiune de lecturi și autografe cu Dan Lungu, Florin Chirculescu, Iulian Ciocan și Pavel Păduraru, iar la ora 19.00 Muzeul Național de Artă va găzdui seara prozatorilor români contemporani. Mâine, începând cu ora 12.00, la Librăria din Centru, va avea loc lansarea noului roman al Tatianei Țîbuleac, „Grădina din sticlă”. 


Preluat de la: Timpul.md

Creaţii aleatorii :)

De ce?

De ce mă uiți în ale tale gânduri multe?

De ce-ntre noi tu iar ai pus o punte?

De ce nu vrei să vezi a mea durere?

De ce azi tu nu mai vrei o revedere?

 

De ce mă lași sa zac atât de singură-n tăcere?

De ce acum tu nu-mi oferi o ultimă-ntelegere?

De ce m-arunci rapid în marea agitată?

Oare ne vom mai vedea vreodată?

 

De ce-i atât de mare aceasta suferință 

Ce inima străpuns-a-mi ca o suliță?

De ce nu-mi mai privești ai mei ochi pribegi,

Ce ieri nu te lăsau deloc să pleci?

 

De ce mă dai la schimb cu a ei strălucire

Și-arunci a mea tristă năucire?

De ce iubești acum acei ochi căprui,

În schimbul alor mei ochi albăstrui?

 

Eu astăzi o să plec în lumea largă și amară,

Dar voi mai sta aici, cu tine, la o ultimă țigară,

Știu că nu-ți place acest fum intens,

Dar nu vreau să-mi vezi acest zâmbet șters.

 

Valiza-mi este gata de trei zile-ncoace,

Și-mi tot spune adânc “nu te mai întoarce”,

Dar ce contează o valiză obosită ,

Când inima îmi este,oh,atât de ponosită.

Mai mult...

De dorul tău .

Mi ai stropit amar

Pe cristalul din pahar,

Udă ploaia cenușie 

Odaia mea pustie  

 

Ai dispărut in zori 

Pe norii curgatori, 

Te ai risipit in ceață 

In frânturi de gheață. 

 

Pradă uriii sau iubirii,

Pe valul amintirii

Curgeau Pe buze

Cuvinte confuze..

 

Chipul tău se prelinge,

Ma nfioara ,ma atinge;

Vocea ta răsună 

Sub un clar de lună  

 

De dorul tău Ma frâng 

Sub râuri care plâng;

E beznă si e frig

Si nopțile te strig

 

Vreau ușa s o deschizi,

Lampa s o aprinzi, 

Galeș sa mi zâmbești, 

Din somn sa ma trezești..

 

Sa fie ca pe vremuri, 

In ochii mei sa tremuri, 

Caci ma arde lipsa ta

Si gândul de a mai exista!...

Mai mult...

🎤 Exista

Eu știu că și tu știi, dar nu vrei să știi.  

Eu știu ce gândești și tu o știi.  

Știi că nu are durată, dar tot te ții  

De forța mea interioară.  

Ca un magnet sustragi  

Și ultima mea suflare  

Înainte de a mă lăsa pradă  

Chemării cerului cel mare.  

 

Aș aluneca așa de lin,  

M-aș lăsa în bătaia vântului,  

Aș întinde brațele, aș închide ochii,  

Aș asculta cum sunetul apare,  

Cum se simte adierea dulce  

A libertății ce o poți atinge.  

 

Și atunci realizezi și-ți dai seama  

Că totul nu a fost în van,  

Totul nu s-a năruit, nici nu s-a sfârșit,  

Nu a fost doar un plan țicnit  

De a sta cuminte și smerit,  

Cât timp va fi necesar,  

Până gustul cel amar  

Dispare și nu a fost în zadar.  

 

Acum mă predau, privește!  

Îmi dau aripile jos și sar.  

Nu am nevoie de tine să mă prinzi,  

Căci asta ar însemna închisoare,  

Iar eu, la libertate, am chemare.  

 

Să nu tresari când sar, să nu clipesti,  

Să nu mă prinzi, am spus!  

Plutesc, mă vezi? Nu-ți cer nimic,  

Îți resping ajutorul!  

 

Arunc corsetul și pot respira  

Pentru prima oară,  

Mai mult de un deceniu  

Fără tine în preajma mea.  

 

Crezi că nu voi reuși?  

Nu mai e treaba ta să afli.  

Așa că sar și mă arunc,

Ramuri mă prind și mă lasă  

Ușor să cad pe acest pământ.  

 

Ating ușor nisipul și iarba,  

Miros frunzele și creanga.  

Natura mă primește  

Și nu mă izgoneste.  

 

Acasă! Ești acasă!  

Asta-mi șoptește pădurea.  

Lasă-te pe spate și adulmecă,  

Ce simți în aer?  

Simt? Da! Simt!  

Ce? Răspunde ușor!  

 

FERICIREA! O pierdusem!  

Am crezut că m-a abandonat,  

Într-un colț că m-a uitat!  

Doamne... iar m-am înșelat!  

Sufletul tu mi l-ai redat!  

 

Eu nu sunt om, ci sunt pământ!  

Trupul, sufletul și vocea  

Se contopesc cu spiritul  

Ce dăinuie în preajma  

Naturii veșnic nemuritoare!  

 

Asta sunt eu, de fapt...  

Nemuritoare!  

 

 

Mai mult...

Clipe

M-am trezit abrupt, amorțită de alcool și de tutun

"Lăsând deoparte poezia, ca un scriitor nebun"

Nu mai știu, nu mai cânt, nu mai scriu și nu mai spun

Oamenilor mă impun, iar Universului mă supun

 

Dar mi-amintesc de vremuri, și de bune, și de rele

De cum priveam luna și de cum strălucea soarele

De plânsete și râsete, de fapte și de jurăminte

Și de portrete și de secrete, de cuvinte și de regrete

 

Și-mi amintesc de parcuri, de cărări și de persoane 

De cum citeam romane, și mergeam și la examene 

Și cum stăteam și povesteam, nu dormeam și doar glumeam

Și trăiam, și sufeream, și ne uneam și continuam

 

Și-au fost atâtea, atât de multe, un etern în niște clipe

Sunt prea multe să-ți mai spun, încât să le poți percepe

Am nevoie și de pace, și de timp să mai obțin

Și mă-ntorc, și o să scriu, și promit c-o să revin!

Mai mult...

UN OCEAN DE TĂCERE...

Eu m-am uitat către voi, înspre înalt,
Îndatorat că pot să fac acest mitic salt,
Mi-ați dăruit din umbra voastră, adâncă,
Aceste rădăcini crescute-n neclintită stâncă...

C-ați fost și încă sunteți pentru mine,
Oceanul meu de șoapte în cuvinte puține,
Pe care, doar cu sufletul îl mai ascult,
Regăsindu-mă din nou pe țărmul vostru, desculț...

Din simfonia voastră de culori înmiresmate,
Am adunat, în timp, aceste nestemate,
Din roua limpede, culeasă cu migală,
Ofrandă plămădită, cu dor și cu sfială...

Cu ochii minții vă caut și mereu vă găsesc,
Un ocean de tăcere pe care încă-l privesc,
Locul unde am aflat adevărul complet:
Voi, salcâmii mei, m-ați dăinuit cu suflet...

Mai mult...

Ultima...

Când te-am privit ultima oara

Speram c-o sa revii cât pentr-un vin

Dar ai luat cu tine lumea toată

Când trebuia sa-mi lasi atât de putin.

Si totuși atât de draga imi era privirea

Chiar dacă tu nu-mi mai zambeai

Căci te priveam cuprinsa de-amintirea

Ultimei nopți din luna mai

De-ar fi sa ne mai fim vreodată

Cred c-as opri ceasul în loc

As revarsa dorul meu tot ...

Pentr-un moment de altădată

As cere lumii sa ia foc..

Mai mult...
Radio Poezii.online Apasă play
AUTO
Află mai multe 🎙 Live