Regret
Azi vorbeam cu noua mea iubită
și vorbeam despre fostele relații
despre coincidențe și regrete târzii
și mi-am adus aminte de tine
de fata care nu mai există
să fie coincidență sau regret ?
poate o coincidență a discuției
și un regret al dezbinării
un simplu gând tembel
ce merita închis cu amintirile
pentru totdeauna...
o coincidență că m-am gândit la tine
un regret că încă te iubesc
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: RDDT
Data postării: 6 septembrie 2024
Vizualizări: 291
Poezii din aceiaşi categorie
Pod din rime
Rimele-mi fac pod către tine mereu, pe
nimic sprijinite, doar pe sufletul meu...
Nu imi e frig, dar imi e frica
In fiecare zi ma pierd putin
Mă răzbun, si ii port pica
Sticlei din dulap.de vin.
Zi ce trece sunt mai rece,
Insensibila si cruda...
O racoare ce nu-mi trece..
sticla goala-mi face-n ciuda.
Nu E e frig...parca mi-i mila
E un tremurat subtil de nervi..
Ma simt ca vremea....instabila.
Tu cel ce stai la distanta
Altceva, ce mai observi?.
Extremităţi mai reci?tipice mie
Scriu si plang cu-n nod în gat
Ma răzbun pe poezie,
Ma-ntelege ea..atât!
2024-08-06
Uimire...
Câtă iubire strânsă-n pumn
S-a adunat până acum?
La cât din tine-ai renunțat?...
Mă-mpac cu mine-n fiecare seară,
Si-adorm plângând a lăcrămioară,
Si-n fiecare gând de-al tău
Mă regăsesc. Sunt EU!
Mă port copil în devenire.
Așteaptă-mi ochii să se mire
Si brațele să te-nconjoare,
Inima să se-nfioare...
Deschide-te!
Este iubire!
Las-o să zboare-a NEMURIRE...
Piata Victoriei - Piata Unirii
O altă zi de luni, după tot felul de presiuni
' Offf, trei stații în plus ', în soaptă mi-am spus
După ce, câteva stații am mers, cumva într-o amețeală dus
Gândindu-mă la tot felul de sesiuni
O femeie plictisită, de fericire lipsită
Acum, foarte dichisită, tocmai din vacanță venită
Merge la muncă, într-o transă atât de adancă
Încă pe malurile Italiei, unde valurile bat o singuratică stâncă
Lângă ea stă un bărbat în vârstă
Cu un zâmbet pe buze, chiar dacă poate gustă
O ultimă dată din viața sa măreață
Și, cu o atitudine glumeață, se întreabă ce o să îi mai aducă această dimineață
Puțin mai departe, niște copii vorbesc de un profesor care îi plictisește de moarte
Și că ar vrea mai multe materii bazate pe arte, în școală
Că matematica e nasoală și că profa de română e prea vocală
Mai mult, dacă din guvern ar face parte, ar face totul ca la carte
Metroul se oprește și o femeie spune așa, pe zărește, " Piața Romană "
Ușile se deschid și totul se oprește cand în metrou se urcă, ea
Merge încet, de parcă vrea să se dea, cea mai rea
Parcă purta o coroană, era de o frumusețe de icoană
Toate mișcările ei erau ca dintr-un portret
M-am uitat la ea, indiscret dar fără vreun regret
Un zâmbet mi-a sărit în ochi și fără vreun interpret
Era de parcă știa un secret, atât de șiret
O fericire ascunsă de noi, undeva pierdută într-o mulțime de nevoi
De parcă toți duceam lipsă dar ea, atât era de aprinsă
Și din nou, ce rost are o candelă dacă e stinsă?
Pentru un moment, am pășit înapoi, nevrând să fiu vreun țărănoi
Nici un pas nu am făcut, că s-a întamplat, un lucru atât de plăcut
Ochii ei căprui, s-au uitat în ai mei verzui
Și cu pași repezi înspre mine a mers, unde a stătut
Liniște, pentru câteva clipe amărui
Ușile se închid și totul devine din nou rapid
Până când să îi aud glasul subțire, tăcut și timid
" Vreun buton mi s-a desfăcut? "
" Dacă nu, atunci la mine de ce te uiți, asa de urât? "
' Defapt, nu doar unul ci chiar doi'
Îi zâmbesc și ea îmi zâmbește înapoi
" Maria, de cunoștiință îmi pare bine "
' Andrei, atenția mea îți aparține '
Totul părea ca un vis, unul de așa de mult timp interzis
Totuși, nimic nu era promis, nimic nu era scris
Așa că am decis să îi pun o întrebare
' Maria, cu mine la o cafea ai merge oare?'
Înainte să îmi răspundă, s-a auzit " Piața Unirii "
Ea, mă întreabă, realizând efectul știrii
" Dacă spun da, promiți că vei mai sta? "
' Dacă asta înseamnă cafea atunci cum să spun nu și a pleca? '
Avea un mers ca de prințesă
O privire de duchesă
Elegantă dar fără să fie ignorantă
Extravagantă dar fără să fie arogantă
Totuși, pe cât era de perfectă pe atât de defectă
Atât de furioasă când simțea că viața nu o respectă și nu e corectă
Atât de nervoasă atunci când se simțea neputincioasă
Când simțea că nu avea ceva sau pe cineva, atât de mofturoasă
Și totuși, am crezut că dupa o vreme
Totul va devenii fundamental de banal
Până să mă cheme, de un scaun să mă rezeme
Și să o fi văzut pe tocurile ei de cristal
Când am ajuns, ne-am luat o cafea
Și am întrebat-o dacă am putea
Să ne ținem de mână
Și dacă ar vrea, măcar pentru puțin, să rămână
Dintr-o dată, sare din scaun și spune
Că ea presupune că am o pasiune pentru un joc
"Se pare că ai noroc, te provoc"
' Hmmm, pentru a mă răpune, ar trebuii să ai măcar o noțiune despre această chestiune '
' Nu te speria dacă vei greșii, dar știi ce e această piesă? '
Toată fața i se înroșește și ea îmi șoptește, "e o prințesă"
Îmi zâmbește timid și îmi dă regina
"Okay, nu prea știu să joc dar asta înseamnă că mă vei lumina, nu-i așa? "
Cu cât s-a înserat, cu atât, mai mult am jucat
Și cu un zâmbet de neînduplecat spune, " E patru "
I-am răspuns cu un simplu atac, fără vreo piesă să înșfac
' E-5, draga mea ', am spus eu într-o voce ca de teatru
Nimic din partea ei, stătea, se gândea, la executarea mea, " patru C "
Eu, nepăsător si visător, gândul meu zburase, ' B sașe '
Nici acum nu știu, cum ea m-a putut seduce încât nu am putut deduce, ce făcea - deoarece
Ce urmase, a făcut sigur că nu mai aveam mișcari rămase
Cu o voce tandră și dulce, mă reduce, la nimic, " F trei "
Marii, doamne dar ce vrei să îmi iei?
Când aude, ' B șapte ', nu face un sunet și trece direct la fapte
A zâmbit mai frumos și mai inimos ca în oricare altă noapte
" Si, sah mat", spune ea cu un glas entuziasmat
" Sper că acum nu te deranjeaza că te-am chemat"
' Ha, în niciun caz, m-ai calcat ca pe un gândac '
' Și nu m-a deranjat, defapt, cred că te plac '
Retrospectivă
Privind în spate, la timpul ce mi-a trecut,
Mă surprind trecând prin sevrajul despărțirii
Loială fiind unui bărbat cu sufletul mut
Ce m-a privit cum mă sparg...fără pic de emoții...
Și după tot...îți port amintirea, in piept neatinsă,
Și neîntinată de trecerea nemiloasă a timpului,
Te păstrez ca o simțire primordială, nestinsă,
Ca pe orgasmul sublim, printre-al gândurilor neputință...
Simt cum in mine se preling frânturi din chipul tău
Precum picăturile de vin în paharele de cristal,
Si-n minte-mi răsună cuvintele-ti intr-un tragic ecou,
Ca acest poem, dulce, acrisor, amărui, fermecător de paradoxal...
Aproape de ea, prin viziunea mea
Lipsa ta mă face să mă simt puțin ciudat
Câteva mesaje și-un apel e nepreluat
Ne certăm degeaba, nu-i nimic de rezolvat
Credeam c-o să fim o viață greu de separat
Și la noapte trage praf de stele
Iar apare ea-n visele mele
Nopțile-s acum mai lungi și grele
Visele-s coșmaruri, vise rele
Fato nu pot să m-abțin și vreau să vin la tine să te vad și poate o să vorbim
Ochii tăi străini și goi de parcă nu ne știm
Poate dac-am stricat totul o să reclădim
Cine știe cât de greu ne va fi să fie totu' bine
Câte zile va trebui să ma trezesc din nou fără tine
Ți-am pus lumea la picioare, erai lumea mea când erai cu mine
Vreau să cred că sunt un băiat bun, să mă ghidez după "60 de zile" (2)
Să nu ajung prin alte droguri, sau pe la ospiciu
Dar tu mereu erai al meu viciu
Nu vreau să te silesc, să crezi că îmi faci un serviciu
Dar eu te voi iubi mereu, nu doar provizoriu
Lumea-i un loc rău, și iubirea e intensă
Dar dragostea noastră va merge fix ca o orteză
Zâmbim fals, zici că purtăm câte o proteză
Singura mea iubire acum este cubaneză
Însă, trecutu se scrie
Când o să auzi asta probabil nu vei fi vie
Vom comunica doar printre sicrie
Atmosfera asta sumbră, și parcă-mi aduce aminte...
VIS
Dragul meu pirdut în umbră
Te regăsesc numai în vis
Același glas bătut în salbe
Cu un destin ce te-a ucis.
Din umbra ta , tu strălucești
În nopțile pline de dor
Te întorci mereu n-ai , nici-o vină
În noptea mea tu faci lumină.
Pod din rime
Rimele-mi fac pod către tine mereu, pe
nimic sprijinite, doar pe sufletul meu...
Nu imi e frig, dar imi e frica
In fiecare zi ma pierd putin
Mă răzbun, si ii port pica
Sticlei din dulap.de vin.
Zi ce trece sunt mai rece,
Insensibila si cruda...
O racoare ce nu-mi trece..
sticla goala-mi face-n ciuda.
Nu E e frig...parca mi-i mila
E un tremurat subtil de nervi..
Ma simt ca vremea....instabila.
Tu cel ce stai la distanta
Altceva, ce mai observi?.
Extremităţi mai reci?tipice mie
Scriu si plang cu-n nod în gat
Ma răzbun pe poezie,
Ma-ntelege ea..atât!
2024-08-06
Uimire...
Câtă iubire strânsă-n pumn
S-a adunat până acum?
La cât din tine-ai renunțat?...
Mă-mpac cu mine-n fiecare seară,
Si-adorm plângând a lăcrămioară,
Si-n fiecare gând de-al tău
Mă regăsesc. Sunt EU!
Mă port copil în devenire.
Așteaptă-mi ochii să se mire
Si brațele să te-nconjoare,
Inima să se-nfioare...
Deschide-te!
Este iubire!
Las-o să zboare-a NEMURIRE...
Piata Victoriei - Piata Unirii
O altă zi de luni, după tot felul de presiuni
' Offf, trei stații în plus ', în soaptă mi-am spus
După ce, câteva stații am mers, cumva într-o amețeală dus
Gândindu-mă la tot felul de sesiuni
O femeie plictisită, de fericire lipsită
Acum, foarte dichisită, tocmai din vacanță venită
Merge la muncă, într-o transă atât de adancă
Încă pe malurile Italiei, unde valurile bat o singuratică stâncă
Lângă ea stă un bărbat în vârstă
Cu un zâmbet pe buze, chiar dacă poate gustă
O ultimă dată din viața sa măreață
Și, cu o atitudine glumeață, se întreabă ce o să îi mai aducă această dimineață
Puțin mai departe, niște copii vorbesc de un profesor care îi plictisește de moarte
Și că ar vrea mai multe materii bazate pe arte, în școală
Că matematica e nasoală și că profa de română e prea vocală
Mai mult, dacă din guvern ar face parte, ar face totul ca la carte
Metroul se oprește și o femeie spune așa, pe zărește, " Piața Romană "
Ușile se deschid și totul se oprește cand în metrou se urcă, ea
Merge încet, de parcă vrea să se dea, cea mai rea
Parcă purta o coroană, era de o frumusețe de icoană
Toate mișcările ei erau ca dintr-un portret
M-am uitat la ea, indiscret dar fără vreun regret
Un zâmbet mi-a sărit în ochi și fără vreun interpret
Era de parcă știa un secret, atât de șiret
O fericire ascunsă de noi, undeva pierdută într-o mulțime de nevoi
De parcă toți duceam lipsă dar ea, atât era de aprinsă
Și din nou, ce rost are o candelă dacă e stinsă?
Pentru un moment, am pășit înapoi, nevrând să fiu vreun țărănoi
Nici un pas nu am făcut, că s-a întamplat, un lucru atât de plăcut
Ochii ei căprui, s-au uitat în ai mei verzui
Și cu pași repezi înspre mine a mers, unde a stătut
Liniște, pentru câteva clipe amărui
Ușile se închid și totul devine din nou rapid
Până când să îi aud glasul subțire, tăcut și timid
" Vreun buton mi s-a desfăcut? "
" Dacă nu, atunci la mine de ce te uiți, asa de urât? "
' Defapt, nu doar unul ci chiar doi'
Îi zâmbesc și ea îmi zâmbește înapoi
" Maria, de cunoștiință îmi pare bine "
' Andrei, atenția mea îți aparține '
Totul părea ca un vis, unul de așa de mult timp interzis
Totuși, nimic nu era promis, nimic nu era scris
Așa că am decis să îi pun o întrebare
' Maria, cu mine la o cafea ai merge oare?'
Înainte să îmi răspundă, s-a auzit " Piața Unirii "
Ea, mă întreabă, realizând efectul știrii
" Dacă spun da, promiți că vei mai sta? "
' Dacă asta înseamnă cafea atunci cum să spun nu și a pleca? '
Avea un mers ca de prințesă
O privire de duchesă
Elegantă dar fără să fie ignorantă
Extravagantă dar fără să fie arogantă
Totuși, pe cât era de perfectă pe atât de defectă
Atât de furioasă când simțea că viața nu o respectă și nu e corectă
Atât de nervoasă atunci când se simțea neputincioasă
Când simțea că nu avea ceva sau pe cineva, atât de mofturoasă
Și totuși, am crezut că dupa o vreme
Totul va devenii fundamental de banal
Până să mă cheme, de un scaun să mă rezeme
Și să o fi văzut pe tocurile ei de cristal
Când am ajuns, ne-am luat o cafea
Și am întrebat-o dacă am putea
Să ne ținem de mână
Și dacă ar vrea, măcar pentru puțin, să rămână
Dintr-o dată, sare din scaun și spune
Că ea presupune că am o pasiune pentru un joc
"Se pare că ai noroc, te provoc"
' Hmmm, pentru a mă răpune, ar trebuii să ai măcar o noțiune despre această chestiune '
' Nu te speria dacă vei greșii, dar știi ce e această piesă? '
Toată fața i se înroșește și ea îmi șoptește, "e o prințesă"
Îmi zâmbește timid și îmi dă regina
"Okay, nu prea știu să joc dar asta înseamnă că mă vei lumina, nu-i așa? "
Cu cât s-a înserat, cu atât, mai mult am jucat
Și cu un zâmbet de neînduplecat spune, " E patru "
I-am răspuns cu un simplu atac, fără vreo piesă să înșfac
' E-5, draga mea ', am spus eu într-o voce ca de teatru
Nimic din partea ei, stătea, se gândea, la executarea mea, " patru C "
Eu, nepăsător si visător, gândul meu zburase, ' B sașe '
Nici acum nu știu, cum ea m-a putut seduce încât nu am putut deduce, ce făcea - deoarece
Ce urmase, a făcut sigur că nu mai aveam mișcari rămase
Cu o voce tandră și dulce, mă reduce, la nimic, " F trei "
Marii, doamne dar ce vrei să îmi iei?
Când aude, ' B șapte ', nu face un sunet și trece direct la fapte
A zâmbit mai frumos și mai inimos ca în oricare altă noapte
" Si, sah mat", spune ea cu un glas entuziasmat
" Sper că acum nu te deranjeaza că te-am chemat"
' Ha, în niciun caz, m-ai calcat ca pe un gândac '
' Și nu m-a deranjat, defapt, cred că te plac '
Retrospectivă
Privind în spate, la timpul ce mi-a trecut,
Mă surprind trecând prin sevrajul despărțirii
Loială fiind unui bărbat cu sufletul mut
Ce m-a privit cum mă sparg...fără pic de emoții...
Și după tot...îți port amintirea, in piept neatinsă,
Și neîntinată de trecerea nemiloasă a timpului,
Te păstrez ca o simțire primordială, nestinsă,
Ca pe orgasmul sublim, printre-al gândurilor neputință...
Simt cum in mine se preling frânturi din chipul tău
Precum picăturile de vin în paharele de cristal,
Si-n minte-mi răsună cuvintele-ti intr-un tragic ecou,
Ca acest poem, dulce, acrisor, amărui, fermecător de paradoxal...
Aproape de ea, prin viziunea mea
Lipsa ta mă face să mă simt puțin ciudat
Câteva mesaje și-un apel e nepreluat
Ne certăm degeaba, nu-i nimic de rezolvat
Credeam c-o să fim o viață greu de separat
Și la noapte trage praf de stele
Iar apare ea-n visele mele
Nopțile-s acum mai lungi și grele
Visele-s coșmaruri, vise rele
Fato nu pot să m-abțin și vreau să vin la tine să te vad și poate o să vorbim
Ochii tăi străini și goi de parcă nu ne știm
Poate dac-am stricat totul o să reclădim
Cine știe cât de greu ne va fi să fie totu' bine
Câte zile va trebui să ma trezesc din nou fără tine
Ți-am pus lumea la picioare, erai lumea mea când erai cu mine
Vreau să cred că sunt un băiat bun, să mă ghidez după "60 de zile" (2)
Să nu ajung prin alte droguri, sau pe la ospiciu
Dar tu mereu erai al meu viciu
Nu vreau să te silesc, să crezi că îmi faci un serviciu
Dar eu te voi iubi mereu, nu doar provizoriu
Lumea-i un loc rău, și iubirea e intensă
Dar dragostea noastră va merge fix ca o orteză
Zâmbim fals, zici că purtăm câte o proteză
Singura mea iubire acum este cubaneză
Însă, trecutu se scrie
Când o să auzi asta probabil nu vei fi vie
Vom comunica doar printre sicrie
Atmosfera asta sumbră, și parcă-mi aduce aminte...
VIS
Dragul meu pirdut în umbră
Te regăsesc numai în vis
Același glas bătut în salbe
Cu un destin ce te-a ucis.
Din umbra ta , tu strălucești
În nopțile pline de dor
Te întorci mereu n-ai , nici-o vină
În noptea mea tu faci lumină.
Alte poezii ale autorului
Pentru ea
Și m-aș îneca în umbra ta iubito
că știu că în lumină nu mă mai vrei
și m-aș îneca pentru tine și acum
doar spune-mi ca regreți amintirile
spune-mi că regreți că m-ai cunoscut
și că ai vrea să întorci și timpul
să-l oprești la final de noiembrie
înainte să ni se lege sufletele
și înainte ca inimile să fie sincronizate
și spune-mi să uit tot de tine
până o să-ți uit și privirea veche
și atunci eu mă scufund adânc
și las oxigenul afară din mine
până când moartea mă va săruta
și cu sărutul ei te simt pe tine
si inima mea pentru ultima dată
bate pentru tine, dorința mea, iubita mea
Eclipsa solară
Nu cred că am avut timp să-ți spun
că ești frumoasă,frumoasă ca luna
și frumusețea ta mă orbește și acum
fata mea cu ochii verzi...
obișnuiam cândva să-ți spun a mea
să te strig noaptea "iubito"
să te sărut de noapte bună mereu
știind că doar visele ne mai despart
dar poate m-am înșelat ...
pentru că acum nu mai văd luna
și parcă și stelele au plecat cu tine
și nu te mai văd seara
și tot te visez cu mine
poate am început să visez târziu
dar cât eram cu tine nu puteam
dar îmi vedeam visul cu ochii deschiși
Dorința amurgului
Știi, ploua într-o seară și mă gândeam la tine
Și parcă cântă și o poveste în amurg
dar ploua tare și s-a disipat zgomotul
și ai rămas doar tu cu un fundal de fulgere
și ploua în beznă și iar fulgera
și pentru fiecare picătură apărea ceva
poate încă o stea sau o constelație
sau o iradiere a demiurgului pierdut
sau poate era luceafărul meu cu o dorința
o dorința destul de tangibilă
ce strălucea în mijlocul lunii albastre
și pentru mine eclipsa tot cerul
și cred că și Eminescu ar fi gelos
dacă ar afla că am văzut-o
și că am fost mai aproape decât el
în atingerea dorinței mele materializate
Mâine
mi se pierde răsuflarea în ecoul nopților
și-mi simt corpul pe podeaua rece
mi-ai zis că mă bandajezi nopțile trecute,
dar în schimb ai numărat stropii,zece
zece clipe ce au trecut fără oprire
în simpla irizare a unor trupuri
prinse într-un viscol de murire
ce ne aruncă pe mai multe câmpuri
mi-ai scufundat gleznele în smoală
și-ai țipat până ai oprit tunetul
mi-ai aruncat sufletul într-o lună goală
doar să ascunzi divinul foșnet
la ce oare te refereai prin versuri ?
pe care tot eu le-am scris pentru tine
cu ale mele tălpi pline de arsuri
și trupul fără simpatine...
Fata cu ochii verzi
Nici nu știi ce greu mi-a fost să te găsesc
eram eu în pustiu înconjurat de femei
și dintre toate tu erai muza pierdută
muza ce mai târziu era inspirație
și-am scris despre tine iubita mea
și te găseam în fiecare poem vechi
și parcă niciunul nu te descria bine
și mi-am asumat eu datoria asta
și așa am început să te scriu
te scriam seara cu vinul pe masă
te scriam dimineața cu țigara
te scriam și lângă marea pierdută
și marea atunci se făcea verde
și-mi aducea aminte doar de tine
de fata mea cu ochii verzi
ce a plecat cu furtuna mării
Pentru ea
Și m-aș îneca în umbra ta iubito
că știu că în lumină nu mă mai vrei
și m-aș îneca pentru tine și acum
doar spune-mi ca regreți amintirile
spune-mi că regreți că m-ai cunoscut
și că ai vrea să întorci și timpul
să-l oprești la final de noiembrie
înainte să ni se lege sufletele
și înainte ca inimile să fie sincronizate
și spune-mi să uit tot de tine
până o să-ți uit și privirea veche
și atunci eu mă scufund adânc
și las oxigenul afară din mine
până când moartea mă va săruta
și cu sărutul ei te simt pe tine
si inima mea pentru ultima dată
bate pentru tine, dorința mea, iubita mea
Eclipsa solară
Nu cred că am avut timp să-ți spun
că ești frumoasă,frumoasă ca luna
și frumusețea ta mă orbește și acum
fata mea cu ochii verzi...
obișnuiam cândva să-ți spun a mea
să te strig noaptea "iubito"
să te sărut de noapte bună mereu
știind că doar visele ne mai despart
dar poate m-am înșelat ...
pentru că acum nu mai văd luna
și parcă și stelele au plecat cu tine
și nu te mai văd seara
și tot te visez cu mine
poate am început să visez târziu
dar cât eram cu tine nu puteam
dar îmi vedeam visul cu ochii deschiși
Dorința amurgului
Știi, ploua într-o seară și mă gândeam la tine
Și parcă cântă și o poveste în amurg
dar ploua tare și s-a disipat zgomotul
și ai rămas doar tu cu un fundal de fulgere
și ploua în beznă și iar fulgera
și pentru fiecare picătură apărea ceva
poate încă o stea sau o constelație
sau o iradiere a demiurgului pierdut
sau poate era luceafărul meu cu o dorința
o dorința destul de tangibilă
ce strălucea în mijlocul lunii albastre
și pentru mine eclipsa tot cerul
și cred că și Eminescu ar fi gelos
dacă ar afla că am văzut-o
și că am fost mai aproape decât el
în atingerea dorinței mele materializate
Mâine
mi se pierde răsuflarea în ecoul nopților
și-mi simt corpul pe podeaua rece
mi-ai zis că mă bandajezi nopțile trecute,
dar în schimb ai numărat stropii,zece
zece clipe ce au trecut fără oprire
în simpla irizare a unor trupuri
prinse într-un viscol de murire
ce ne aruncă pe mai multe câmpuri
mi-ai scufundat gleznele în smoală
și-ai țipat până ai oprit tunetul
mi-ai aruncat sufletul într-o lună goală
doar să ascunzi divinul foșnet
la ce oare te refereai prin versuri ?
pe care tot eu le-am scris pentru tine
cu ale mele tălpi pline de arsuri
și trupul fără simpatine...
Fata cu ochii verzi
Nici nu știi ce greu mi-a fost să te găsesc
eram eu în pustiu înconjurat de femei
și dintre toate tu erai muza pierdută
muza ce mai târziu era inspirație
și-am scris despre tine iubita mea
și te găseam în fiecare poem vechi
și parcă niciunul nu te descria bine
și mi-am asumat eu datoria asta
și așa am început să te scriu
te scriam seara cu vinul pe masă
te scriam dimineața cu țigara
te scriam și lângă marea pierdută
și marea atunci se făcea verde
și-mi aducea aminte doar de tine
de fata mea cu ochii verzi
ce a plecat cu furtuna mării
Pentru ea
Și m-aș îneca în umbra ta iubito
că știu că în lumină nu mă mai vrei
și m-aș îneca pentru tine și acum
doar spune-mi ca regreți amintirile
spune-mi că regreți că m-ai cunoscut
și că ai vrea să întorci și timpul
să-l oprești la final de noiembrie
înainte să ni se lege sufletele
și înainte ca inimile să fie sincronizate
și spune-mi să uit tot de tine
până o să-ți uit și privirea veche
și atunci eu mă scufund adânc
și las oxigenul afară din mine
până când moartea mă va săruta
și cu sărutul ei te simt pe tine
si inima mea pentru ultima dată
bate pentru tine, dorința mea, iubita mea