Tu ai vrea, dar eu...

Și când o să pici,

am să-ți fiu alături și te voi ajuta să te ridici.

Pentru că îmi ești drag,

atât de drag încât aș muta munții din loc pentru tine.

Poate că este ceva mai mult decât îndrăgire,

poate că este ceva acolo în inima mea care vrea de fapt mai mult.

Însă așa cum și tu știi,

mai mult nu putem fi din cauza noastră, a fricilor, a poftelor de dinafară.

Nu suntem îndeajuns de maturi să ne putem jura iubire eternă,

Suntem doar niște copii care vor iubire, afecțiune și multă dragoste.

Dar ce să ne facem, dragul meu hoinar,

că tu alegi nopțile albe și pline de aventură, iar eu,

Eu vreau liniște și siguranța că acasă mă așteaptă același băiat pe care îl iubesc.

Tu ai spus că te vei schimba,

și vei renunța la a mai vâna fete pentru o noapte de amor.

Însă cel mai probabil,

toate astea le-ai spus pentru a-mi crea filme de viitor alături de tine,

Și să te aleg pe tine,

tu să fi singurul băiat pe care să îl iubesc câte zile voi avea.

Dar nu sunt așa de fraieră,

și nu mă încred în tot ceea ce spui, tocmai din pricina minciunilor tale,

Pe care mi le-ai spus fără ca tu să-ți dai seama.

Încercând să-mi explici

toate balivernele înșirate de nenumărate ori,

Eu mă pierd în ochii tăi,

ca o visătoare care privește către luceafărul ce strălucește pe cer.

Și m-am pierdut de atâtea ori în ei,

încât nu mai știu cum să mă adun și să-mi revin din vraja pe care mi-o provoci.

De atâtea ori am încercat să mă regăsesc,

să nu-ți mai privesc cu atâta admirație ochii tăi căprui strălucitori.

Însă nu reușesc, și simt cum

vreau din ce în ce mai mult să îi privesc, să îi admir cu blândețe.

Te-am analizat, cum și tu

îmi cauți privirea pe oriunde mergi, pentru a crea o legătură.

Însă și tu, ca și mine

te pierzi în ochii mei albăstrui precum cerul înseninat și rămâi fără cuvinte.

Deși îmi mărturisești,

faptul că te cuprind emoțiile când mă privești, eu știu de dinainte asta,

Sau poate mă înșel și sunt doar pierdută-n spațiu,

Și doar îmi doresc să-mi fi bărbatul lângă care vreau să trăiesc.

Dar cu toate astea, dulcele meu hoinar, 

Te voi alege în altă viață,

să-mi fi tu bărbatul alături de care să-mi petrec anii pe care îi mai am.

Nebuna mea din nebunia noastră,

Desculți lipim afișe pe perete,

Și desenăm crini albi în glastră,

Ca două suprarealistice portrete.

Halate albe dănțuie pe coridor,

Ca umbre de stafii de prin castele,

Iar eu mă simt ca ultimul locuitor,

Sub cerul tău lipsit de stele.

Cămăși de forță avem în garderobă,

Pe care le îmbrăcăm doar de Crăciun,

Iisus din iesle, chicotind, ne-aprobă,

Și bem cu toții smirnă din ceaun.

Ne aplaudă în treacăt câte-un om normal,

Bufnim în râs și fluierăm la Lună,

Apoi executăm un salt mortal,

Cu medicul de gardă împreună.

Cântăm în izolare Odă bucuriei,

Lui Beethoven subit auzul îi revine,

Un paznic cade pradă poeziei,

Și începe să recite Poemele luminii.

Nebuna mea din nebunia noastră,

Ce ne iubim aicea în ospiciu,

Suntem nebuni de inimă albastră,

Și a fi așa nebuni... e un deliciu.

Însă mă-ntreb,

cum am putut să te iubesc

Ş--am văzut pe panoul ceresc,

Cât de mult îmi lipseşti.

Din zori tot plouă neîncetat,

Iar picurii mi se-mpletesc pe frunte,

Mă plimb pe uliţa din sat,

Iar tâmplele-mi devin tot mai cărunte.

Trec ani în stoluri peste mine,

Se lasă vreme rea şi-n trup,

Mi-e cald, mi-e frig, mi-e rău şi bine,

Şi urlu lung la viaţă ca un lup.

Puieţii de salcâm cândva, acum sunt peste casă,

Iar gardul s-a înclinat peste răzoare,

În partea dinspre hol, peretele încet se lasă,

Putere nu mai am, şi plâng, şi sufletul mă doare.

Cârcei de holbură se caţără pe uşă,

În curte iarba îmi întunecă fereastra,

Cu respiraţia greoaie şi mersul de păpusă,

Eu simt că nu mai aparţin de lumea asta.

Copiii mei, îmi sunt plecaţi departe,

Acasă n-au mai fost de ani şi ani,

Nu ştiu ce mare obstacol ne desparte,

Şi nici nu-mi mai vorbesc, de parc-am fi duşmani.

Vor auzi cândva o vorbă de prin sat,

Că am sfârşit cu inima mâhnită,

Şi-am plâns de dor şi atâta aşteptat,

Pe prispa casei aproape prăbuşită.

Or să mă-ngroape sub ai mei salcâmi,

Iar frunza lor, dulci doine o să-mi cânte,

Iar când vor fi şi ei bolnavi, bătrâni,

Să aibă milă de la Domnul, feciorii să nu-i uite.

Dacă-mi tai în cruce buza

și te sărut cu sânge...

vei gusta atunci amorul meu?

Cu ce poftă vei spăla cu limba-ncet

îngerul de sânge ce-l pictez pe buze?

Ce gust o să mi te-adoarmă-n brațe?

viață, moarte, confuzie 

sau libertate...

Îți vei cresta limba-n șarpele de la-nceput

să-mi muști buza-n extaz de moarte, 

să-ți schimbi sângele otrăvitor 

cu al meu amor al vieții nemuritor...

Să-mi strângi orice picătură, 

oricum se varsă-n van,

să-ți scufunzi tot trupul în el 

și vei renaște... dar nu uman...

Să te sărut cu sânge și 

tot trupul-l voi picta,

portret amorului ce-l port

pentru-o suflarea de-a ta...

Lumina cădea peste imperfecțiunile ei,

Făcându-le estetice.

Era frumoasă, cu părul blond, bălai

Scurgându-se în bucle maiestuoase.

Era frumoasă, cu ochii-ațintiți

Pe cărțile din bibliotecă.

Nu avea idee că în mintea mea

Îi pictam defectele,

Personificându-mi-le.

Era frumoasă atunci când se întorcea ocazional,

Pentru a-i observa chipul luminos.

Îi vedeam ochii albaștrii,

Ce se zbăteau dintr-un loc în altul.

Era frumoasă, fiindcă își întindea mâinile

Pentru a prinde cartea de pe ultimul raft,

Etalându-și rafinitatea și eleganța.

Era frumoasă, pentru că nu avea ochi pentru mine.

Dar o vedeam mereu în bibliotecă.

O, dar cât de frumoasă era!

Pentru că nu știa.

Iar eu nu i-am spus.

Nu avea vreo idee,

Că scriam despre ea, în aceeași încăpere.

Sau că priveam cum lumina se prelingea,

Doar pe ea, evidentiind-o.

Era atât de frumoasă încât credeam că-i tablou și nu puteam să n-o privesc.

Chiar dacă o voce îmi șoptea…

Chiar dacă niciodată nu mă privea.

Atât de frumoasă era.

Dar habar n-avea.

Doar defecte vedea.

Iar lumina, într-adevăr îi evidenția

Imperfecțiunile.

Și le vedeam.

Și mi se părea mai frumoasă.

Sunt acolo când te naști,
Sunt acolo în prima zi de școală,
Sunt acolo când termini școala,
Sunt acolo când pleci din gară,
Sunt acolo în ziua cea mare,
Sunt acolo după un an, după zece ani,
Sunt acolo la primul nepot

Și te asigură mereu că te vor iubi necondiționat!

Numeroase gesturi mărunte
Mai presus de orice cuvânt,
O iubire sinceră pe care nu știu să o înapoiez.

Orice floare ți-aș aduce, ar muri,
Stelele sunt departe și nu le pot lua,
De aceea, a mea inimă vreau să ți-o dau
Și iubirea  mea stângace
Ce va trece proba timpului!

Și uite-ne aici,

Fiecare cu ale lui probleme,

Căutând o scăpare din ele.

Eu te caut și mereu te găsesc,

Văzând în tine un sprijin,

O lumină de speranță.

Sinceră ți-am spus

Și uite-ne acum,

Tu ști ce vreau,

Eu știu că tu nu ești sigur încă

Și-mi promit că voi aștepta oricât e nevoie,

Deși nu văd nici o posibilitate de un NOI.

Îți promit că voi fi a ta prietenă, 

Că voi fi acolo când ai nevoie,

Chiar și când îți vei găsi sufletul pereche<3

„O iubire adevărată începe din prietenie,
Un sărut pe frunte, poate și un trandafir
Și-o promisiune simplă.” -Așa a zis tati că e dragostea.
„Ea nu se termină
Și vine când vede ea că ești gata să o primești
Sau când fugi de iubire,
dar ea vine din urmă după a ta inimă.
Depășind orice obstacol.”

Așteptând să vină această prietenie tu ai apărut.
Stângaci, timizi, dar uite o prietenie, un sărut și un trandafir crezut pierdut,
O și acum și o promisiune, simplă
Dar cu greutate în sufletele noastre.

Peste zeci, chiar sute de ani,
Cu părul alb, dar tineri
împreună cu trandafirul crezut pierdut,
Acel prim simbol al iubirii, acum uscat la exterior,
Dar ce păstrează atâtea amintiri,
Voi spune, din nou: „Tati ai avut dreptate,
Uite-ne aici,
iubindu-ne ca-n prima zi
și la fel de stângaci, parcă timizi luptăm pentru această iubire pură descrisă de tine!”

Pare că tot ce scrie,

tot ce simte

are legătură cu el.

O pură coincidență de sentimente comune,

necunoscute.

Îl vede…

El zâmbește.

Vrea să-l uite,

dar cei doi ochi căprui

o privesc

nu o lasă să-l scoată din sufletul ei…

Atâtea gânduri, atâtea întrebări,

Toate duc la el.

A uitat de sine.

Inima ei, întreaga, îl caută.

Va fi ea cea care va reuși să îi aducă fericirea?

S-a apropiat încet, timid

A auzit -șoptit-  un simplu: „Te iubesc!”

Atunci a înțeles tot ce părea de necrezut.

Așa e dragostea…

Someone will love you,

But someone isn’t me

And that’s not a problem

If she loves you more than me

So, I wish

You can be her perfect man

And she will be the wife you wanted.

I wish I could forget you,

But my heart wants to see your smile

And hear you say:

“I love you”

So, I’m not sure if I can see my life without you

That’s why I want to be your best friend,

The shoulder you cry on

Or the person you laugh with on a rainy day...