Te vreau
Te vreau
Copac peste prăpastie
Aplecat
Șuvoaie și stânca
Să se înspăimânte
De a ta rădăcină
Drept punte
Eu să te străbat
Pășind pios
Cu frica de genune.
Iar dacă fulgerat
Tu vei cădea
Voi incrusta
Din a ta tulpină
Scaun voievodal
Și ramurilor tale
mă voi ruga
Să-mi fie pildă.
Rămâi copacul temerar
Din viața mea.
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Silvia Mihalachi
Data postării: 16 octombrie 2022
Vizualizări: 1003
Poezii din aceiaşi categorie
Acum ce?
Ne-am lăsat de bunăvoie
În închisoare "inteligentă",
Uitând de reala nevoie,
Și de viața existentă.
Atâta s-a schimbat –
Se uită lucrurile frumoase.
E posibil înapoi de dat,
În amintiri acelea prețioase?
Epigrame XX
Medicului Bacalbaşa
este indiferent la proverbul: bate şaua să priceapă calul
La el nu merge cu zicala,
Nici chiar de-l biciui cu cravaşa,
În cap i-s toate alandala,
De aia-i zice: Ba cal-ba şa.
Medicului Bacalbaşa
Ba cal ba şa ….
E numele ce l-a purtat,
Şi-i potrivit în breasla sa,
Căci mulţi colegi l-a-ncălecat.
Unui indecis
Supărarea când îmi vine,
Rup cămaşa de pe mine.
Când sunt vesel şi vioi,
Cos cămaşa înapoi.
Unui prost
Fiind foarte supărat,
Pleacă să îşi afle rostul,
Şi a fost solicitat,
De un sat ce-și cată prostul.
Soţul – de 1 Aprilie
Am gândit s-o păcălesc,
Şi m-am dat de ortul popii,
Ea, c-un zâmbet diavolesc,
A şi sunat pe cioclii.
Președintelui Băsescu – turnător la securitate - Petrov
Râdea Băsescu ca măgarul,
Dar s-a umplut de bube precum Iov,
Când presa-i tipări dosarul,
De când turna sub numele Petrov.
Președintelui Băsescu – turnător la securitate – Petrov
A condamnat în plen securitatea,
Al nostru brav conducător,
Dar s-a aflat târziu realitatea,
Petrov era chiar angajatul lor.
Unuia din Limanu
Fiind tont şi fără-un ban,
L-am prins astăzi cu arcanu,
Să-l aducem la liman,
Însă a ales …Limanu.
Succes în viaţă
Ambiţioasă a fost mereu în viaţă,
Şi-a căutat succes, avere a avea,
Dar nu prin studiu ori povaţă,
Ci c-un uşor morav ce-l practica.
Patroană
Patroană eşti, cu firmă de medicamente,
Ne-ai spus-o răspicat din gură,
Dar straniu e, că realmente
Vinzi aspirina săracului doar pe centură.
iubire si dor
iubire si dor
orice om iubeste,
dar,
iubirea trece incercand sa ne abandoneze pe un camp pustiu unde doar cu capul
sus poti trece peste lucruri rele
dorul?…
dorul vine odata cu iubirea
cand iubesti…ti e dor de ceea ce vei pierde
cand esti singur…ti e dor de ceea ce ai pierdut
un dor poate veni,dar poate si pleca
viata este formata din doua cuvinte care pentru unii nu au valoare cum au pentru altii
iubire si dor..
dorul poate fi si el compus din mai multe parti
dorul sufletesc
cand iti e dor de o persoana pe care ai iubit o cu adevarat iti e dor si de cele 5 min in care va vedeati
iti este dor si de zambetul acela mic pe care ti l oferea
iti e dor si de noptile pierdute pe apel
iti e dor de ea ca persoana.
dorul trupesc
dorul trupesc este atunci cand iti e dor de prezenta lui
cand iti e dor doar sa ti ofere atentie ca nu mai primesti atentie
multa lume face diferenta intre iubire si atasarea fata de o persoana
iubirea si dorul?
iubirea si dorul
vin si pleaca
dar,
niciodata nu vin si nu pleaca degeaba
iubirea este un lucru in viata care nu l primesti regulat la luna sau un lucru care pentru unii dureaza o vejnicie
iar dorul este un sentiment de nostalgie
un ambiguu,este un sentiment trist care ne lasa cu rani adanci in suflet
dar,
ele trec.
Sfaturi
un lucru e sigur
dacă nu strigi când te doare
nu te aude nimeni
oamenii iubesc strigătele la nebunie
iar poezia este un strigăt
precum cel al Babilonului lui Nabucodonosor
în flăcări
cine-ar fi crezut că Babilonul se va prăbuși
într-o singură noapte
că morții vor ieși din cuptoarele-ncinse-ale cetății
cântând din țimbale
strigând „slavă ție” făuritorule de cuvinte
nimeni
trăiește-și viața înveșmântată în sunete
iubito
ca albina care se scaldă-n nectarul florii de Mai
doar auzind-o simți dulceața fără de margini a mierii
poezia Naturii
du-te și strigă în urechile surdului
și te va auzi
înalță ochii spre cer
și te vei bucura toată ziua de zâmbetul lui Dumnezeu
în răsăritul Soarelui…
O zi
Dimineața mă nasc
Din resemnarea viselor
Ziua culorile
Înoată pe irisul meu
In susul timpului
Spre apus, unde copacul
Bea seva din somnul
Gândurilor mele
Îmbrățișându-și tulpina
S-audă cum îi cresc
Crengile și rădăcina.
Doar o stea, o singură stea
Și ea căzătoare
Îmi spune adevărul
De ce soarele
Dimineața răsare.
Singurătatea mă consumă
golul sufletului se mareste
fiecare om ce vad in cale, se fereste
linsitea totala nu apare doar când dorm
dar și când nu găsesc acel amor
linistea sufletului ma consuma
iar aceasta lasa o mare urma
prietenii sunt ca pasarile calatoare
acestia sunt ademeniti de animale rapitoare
de nu ași fi fost singura, masi fi bucurat
insa, acum, orice zi care o trăiesc, trebuie de indurat
nu pot zice ca mii rau, dar nici bine
zilele cu bine deja îmi devin putine
pana și cerul are stele
și copacul crengi grele
și iarba flori imbucuratoare
și curcubeul e plin de culoare
insa eu nu am o lumina sa ma ghideze
nam medicamentul care durerea sa mi-o amelioreze
nam norul cel deschis pe un cer trist
nam ingrasamant pentru un florist
pana și câinele are prieten-omul
pana și electronii au atomul
dar singuratatea îmi ruineaza linistea
și nu-mi amelioreaza tristetea
golul neacoperit face din ce in ce mai greu
sa ma bucur de "momente" mereu
când e iarna, si respir din greu
pot sa îmi vad doar aburul meu
365 de rotatii a soarelui
insa acesta nu se atinge de luna in nici o zi a anului
fiecare miscare facuta de ameu picior
face ca imaginatia de prieten sa omor
desi nu e rau sa fii singur, oricum simti
cum trebuie sa încerci sa te minti
ca totul ce faci e pentru binele tău
chiar dacă iti faci mai mult rau
o lume intreaga, pare plina la prima privire
dar cu timpul, goala, după fiecare iubire
desi ne cautam sufletul pereche
deja reciproc ne stam unui altuia de veghe
nu ne cunoastem, dar ne cautam de parca ne stim
printr-o lume de fictiune cu totii plutim
cu fiecare zi parca suntem mai aproape
dar cu fiecare gand- atat de departe
ne cautam,desi universul ne desparte
ne cautam, desi ar trebui sa traim aparte
Alte poezii ale autorului
UNEORI CUVÂNTUL UCIDE – proza și vers
Am pornit prin viață strigând-o cu bucurie la primul fulg ce mi s-a așezat pe geană. Am plâns când el s-a topit. Ca-ntr-o vrajă , printre lacrimi râzând , plânsul mi-a fost răsplătit cu fulgi mulți, foarte mulți fulgi ce în jocul lor efemer se așezau grațios ca într-un final din dansul lebedelor.
Ani și anotimpuri treceau și - n drumul meu am poposit rezemându-mă de tulpina falnică a unui copac a cărui frunze foșnitoare, mi-au șoptit imperativ:Mergi înainte și urcă muntele pe care îl ai de escaladat!.
Trec anotimpurile…Albul, verdele și ruginiul se succed ca notele dintr-un allegretto , pe clapele unui pian. Obosit, uneori fascinat, alteori întristat de tot ce am văzut și am simțit, am continuat să urc până când cerul s-a înnorat. Voi, companionii mei unde ați poposit, sau cât de sus deja, ați urcat, mă aud întrebând fără răspuns. Realizez că am pornit singur și drumu-i lung , urcușu-i greu…
Deodată mi se așează un fulg pe geană, urmat de același dans din copilărie cu mulți, mulți fulgi de zăpadă , zăpadă ce de data aceasta m-a troienit în albul ei transformat în gheața ce cuprinde necuprinsul rece. Instinctual strig singurul nume pe care mi l-am amintit,numele IUBIRE. IUBIRE unde ești?! Mă vezi?!Mă auzi?! Mă cauți!?Tăcerea mi-a răspuns…
Undeva,cândva, într-un ziar deja mototolit , la rubrica de știri era scris că, un alpinist echipat neconform cu drumul de el ales, strigând un cuvânt prea tare, nu se știe ce a strigat, a provocat o avalanșă, propria lui avalanșă în care s-a prăbușit. Un Saint Bernard l-a găsit prea târziu…
De atunci.. :
A mai nins si va mai ninge
Rătăciți printre fulgii
Troiene de gânduri,
Vor mai fi…
Cuvintele avalanșe ne stăvilite
Mereu se vor rostogoli,
Se vor rostogoli…
Printre ele
Neuitatul cuvânt IUBIRE
Devenit reverberant
În ecou s-a preschimbat.
Dar TU, sau EA , sau cineva
Să ții minte
Când pleci la drum
Și - i drumui vieții,
În suflet și în gând
Să ai IUBIRE ca pe un cuvânt
Apelativul unui Saint Bernard…
Și va mai ninge, verdele va fi verde până va rugini și cerul va fi înnorat.
REGRET
Mereu îmi reproșez, cuget și regret
Pentru voi, fire de iarbă străpunse
De pașii strivind ultimul secret
Contorsionat în trăiri ascunse
Îmi reproșez c-am rupt un ram înflorit
Iar fructul l-am osândit în teacă
El, era copacul ce eu l-am sădit
Azi, frunzele-i cad și seva-i seacă.
………………..
Regret marele secret
Că n-am eliberat fructul din teacă
Și am călcat firul de iarbă.
La moartea unui artist
La moartea unui artist
E ziua când îl plânge
Arcușul cântă trist
Penelul cerul frânge.
Pianul ,singur solist
Tăcute- i sunt clapele
La moartea unui artist
În lacrimi sunt pleoapele.
Clovnul mereu scenarist
Gongul profund îl bate
Astăzi mâhnit, realist
Pleacă târziu în noapte.
Când moare un aritist
La aștri se va duce
Din cer norul plouă trist
ȘI rolul vieții zace.
Ce ne-am face
Ce ne-am face
fără instinctul
de a ne opri….
Am fi infiniți
și cu noi durerea.
Ce ne-am face
fără dorința
de a uita…
Am fi răstigniți
și cu noi tăcerea.
Ce ne-am face
fără lacrima
din plâns…
Am fi secați
și cu noi iubirea.
PE CĂRARE
Din când în când, mi-am propus să merg pe cărarea gândului să - i privesc ferestrele și totodată căutând o anumită fereastră…
Și azi ferestrele sunt tot așa cum le-am lăsat cândva... Unele închise, altele larg deschise , unele mă privesc prin ce a fost , altele prin ce este…
Dar eu, eu caut fereastra care să mă privească și să privesc prin ea ce va fii…Să privesc viitorul…
Și urc cărarea și iar o cobor căutând - o…
Un călător și el pe cărarea gândurilor,mă întreabă ce caut. Îi spun ce caut iar el, îmi răspunde că această fereastră nu a fost niciodată pe cărarea asta. Și îmi mai spune că dacă voi continua drumul , mai am mult de mers , voi ajunge la o răscruce de drum unde este o fereastră care a vrut cândva să se deschidă și să privească viitorul, să privească ce va fi…
Îl întreb dacă el a ajuns la acea fereastră.
- Da, am ajuns, dar e greu să-ți spun ce am văzut
- Spune-mi!
- Fereastra era ferecată, pe jos erau cioburi de sticlă opacă și corbi negri se zbăteau să intre printre zăbrelele de fier ruginit...
- De ce mă trimiți să văd această fereastră, care nu este cea pe care o caut?. Pregătit să plece în drumul lui, îmi spune murmurând :
- Mai bine caută fereastra speranței, sau deschide în fiecare zi fereastra prezentului tău…
Sunt încă pe drum, nu știu dacă urc sau cobor, dar trec pe lângă fereastra trecutului , pe lângă cea a prezentului, mă oglindesc în ea , văd un contur greu deslușit și mă întreb: Mâine ce va fi, eu ce voi face? Quo vadis ... Quo vadis..?
Mamei mele
Unde sunt ochii tăi
Ochii
Unde sunt mâinile tale
Mâinile
Unde sunt cuvintele
În lacrimi
Unde sunt florile…
Suntem noi
Ești și tu.