Mă ocolește îndelung securea

Nu mai aștept vrerea nicicui de mine,

Nu-i o decizie luată în pripă,

...mi-e scris de mult pe fiecare-aripă

Că pot să zbor frumos și în suspine...

Irina Anghel, 

București 2020

Ineca-tu-m-am de parfumul morbid,

Desele crengi, in sicriu' de molid...

Infrigurat e universul lui Saturn,

Hercul' infrange, eu nu curm.

Parfumul efemer, al dragostei etern,

Legatura rupta a materialului tern.

Ura, desparte numeroase turme,

Iubirea despica ale inimii urme... 

Orizontul e pierdut 

Pe-o mare -ntunecatä

Împrăștiind tăcut 

Năframa-nlăcrimată 

Sub vălul neguros

Plutea înfrigurată 

La cârma vântului tăios 

Bolta încruntată. 

Luna,printre umbre

Licărea cu sfială 

Gălbejită din fire

Cu nuanță virtuală. 

Hoinărea o barcă 

În vârtejul apei

Ìmpänzitä leoarcä

Sub spasmul pleoapei  

Fălcile adâncului 

O sorbeau însetate, 

Spre brațele malului 

Din răsputeri se zbate.

Se -agăță de -o buturugă

Zdrobindu -se de stânci 

In strigäte de rugä

De-ale sufletelor voci...

Să judeci ale mele fapte...

Greșit-am, oare, cu ceva

De toci aşa mărunt, mărunt,

Cam tot ce e în viaţa mea?

Întoarce-ţi faţa către tine,

Doreşte-ţi să te schimbi cumva!

Aşa, poate, mă uiţi pe mine

Şi faci ceva cu viaţa ta.

Nu plânge altul pentru tine

Şi nici nu vrea durerea ta.

De ce te-ar mai durea pe tine

Durerea surdă a altcuiva?

Trăieşte-ţi viaţa cum o ştii

Nu critica şi nici huli,

Doar uită-te la umbra ta

Şi, poate, vezi ce om devii.

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Un timp nepretuit defapt,

Ne-ar fi oprit demult.

Am fi zdrobit si orele, secundele,

Macar de am fi stat.

Dar cred ca nu ne-am fi gasit,

Nici-ntr-un trecut indepartat.

Si daca Cronos accepta,

Sa avem un viitor,

Probabil ceasul s-ar oprii,

Din cant nemuritor.

Si s-ar preface-n gugustiuc.

Doar sa ne ocoleasca,

Viata ne este de prisos,

Nu pot sa-ti fiu mireasa.

Chiar daca Cronos ar fi spus:

-Luati, timpul e al vostru!

Dar ce stilou ar lacrima

Pentru un cant, al nostru.

Simboluri peste simbolismuri,

Trec peste ale noastre ape,

Ascunse parca de cuprinsuri,

Peste vise desarte.

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Oh…dor sa nu-mi fi fost.

Atat doream defapt.

Dar nu, timpul nu ne accepta.

Si sufletele ne despart,

Intr-o lume eterna.

Atat doream defapt.

Da, Cronos n-ar fi acceptat,

S-avem un viitor.

Chiar ceasul de nu s-ar opri,

Din cant fermecator.

Ar sta plapand in form de sfera,

Doar sa nu ocoleasca,

Momente vii si linistite,

Tot nu ti-as fi mireasa.

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Un timp nepretuit defapt,

Ne-ar fi oprit demult.

Ei sunt apa care vede,

Suflet din țărână scos!

Focul care iubind,arde.

Trupii goi,vid întunecos.

Pe loc divin pasesc cei doi,

Izul florilor,a lor culori.

Regatul existentei noi!

Alesii zilei,a nopți orori.

Merg acolo sau vin aici?

Cei puri,cei vii,rătăciți.

Bantuind prin zile-i dulci,

Gradina ei o gusta.

Am uitat sa va spun eu oare?

Este și un șarpe de culoare.

El va fi dușman cu mine,

Se va iubi doar pe sine.

Ra și Luna va numesc,

Primii mei,comoara mea.

Ingeri dragi va dăruiesc,

De demoni sa va feresc!

De ii cauți nu ii găsești!

I-am ascuns in tine.

Indraznesti?

Din lupta suprema sa dovedești?

Drum lung aveți voi sigur,

Cai șirete dar și drepte.

De te grabesti mergi singur!

Impreuna,de departe.

In cuvintele-mi secrete vei găsii,

Ra,fiul soarelui privii!

Frumusetea celei vii,

Luna cu ochi de foc,zambii.

Si le place ei trăiesc,

Un întreg alcătuiesc.

Veate de la zei primesc,

Glas in minte ii surprinde.

Gasiti drumul de la mijloc,

Cautati in noapte,soare!

In dragoste găsiți si ura,

Iar in moarte dulcea-mi viața!

Aleargă spre mine, aleargă nu sta,

Calcă cu pasul pe rană și sânge,

De mână mă prinde ca pe o stea,

Căci noapte mi-e tristă și plânge.

Aleargă spre mine, aleargă întruna,

Căci lațul de gât mi se strânge,

Cară în spate de-o fi și furtuna,

Aleargă iubito, aleargă, nu plânge.

Aleargă spre mine, aleargă o zi,

Amurgul de aramă lasă-l în spate,

De mână mă prinde, nu te opri,

Căci inima abia de-mi mai bate.

Aleargă spre mine, aleargă nu sta,

Căci moartea e iute, te întrece,

Privește spre cer cum cade o stea,

Aleargă iubito...că mâna mi-e rece!

Atâtea cozi dau azi din câine,

Încât mirarea-i o ofensă,

Și-atâtea sfaturi s-au dat mâine,

Că azi prostia e imensă.

Atâți rahați pocnesc ca biciul,

Că măestria încet devine-o cale,

Și-ncununat e sacrificiul,

Când bici pocnești și sar fecale.

Atâția surzi ciulesc urechea,

Și drept urmare încep discuții,

Până-i apucă pe toți strechea,

Mergând apoi să îi împace muții.

Atâtea oiști sunt date-n gard,

Încât greșeala e o normă,

Înțelepciunea ține de hazard,

Pe când prostia e enormă.

Acum necinstea-i scrisă-n lege,

'Vopsea' când cumperi bunăoară,

Să nu comiți vreo fărădelege.

Primești de la guvern o cioară.

Vioi vă îndreptați spre dezastru,

Într-o lume de chipuri cioplite,

Pe cer nu mai e nici un astru,

Iar lumina-i și ea pe sfârșite.

Născociți zi de zi Dumnezei,

Şi-i rugați să vă-adune comori,

Veți sluji permanent pentru ei,

De veți fi desfătați în orori.

Vă adunați mai apoi în biserici,

Și surâdeți prostesc la icoane,

Blesteme aruncați peste clerici,

Înfingând în Iisus mii de piroane.

Peste tot se zăresc cimitire,

Însă eu mă întorc la obârșii,

Și dispar neînsemnat ca o știre,

Ca un apus fericit pentru dânșii,

Ca un dor schingiuit de iubire,

Ca un semn pentru-a doua venire.

Amurgul deja miroase a noapte,

În lună zeii cioplesc albe stele,

Pe boltă apar pete răzlețe de lapte,

Ce-n tremur varsă lumină din ele.

Clopote, cu zgomot, mângâie norii,

Vântul scârțâie scândura-n gard,

Timpul, fugar, rescrie trecute istorii,

Satul și valea se cufundă-n hazard.

Ochii sălbatici par felinare-n tufișuri,

Turmele dorm lângă brazi și izvoare,

Un cântec de fluier venit din hățișuri,

E scut și săgeată pentru lupi și mioare.

În case bătrâne lampa grabnic se stinge,

Pe ulițe răzlețe, rătăcește-un fecior,

Cu viața-n spinare, cu focul ce-l frige,

Pământul sub talpă-i freamătă a dor.

Gândul îi naște fiori de idilă sub lună,

Păsări de noapte îi zbor dinainte,

Merg fericiți deopotrivă împreună,

Stele sclipesc iar noaptea-i cuminte.

Cu galbena-i față, luna pare obosită,

Cioplitul de stele se oprește spre zori,

Feciorul se-ntoarce, și-i fără iubită,

Cu viața în spate, cu pași mici și ușori:

-De-ar fi tinerețea numai cu aur spoită,

De n-are iubire...mai bine să mori!

Metamorfoză

Leit Cleopatra arată-n pat,

Zgândărind al meu hormon,

Dar după ce s-a demachiat,

Am zis că-i Tutankamon.

Plată şi răsplată

M-a pus să-i cumpăr scumpe rochii,

Şi lenjerie fină de bumbac,

Că dacă-o fi să mă apropii,

Ca s-o dezbrac e musai s-o îmbrac.

Unui contabil

N-a avut discernământ,

Zilnic făcând compromis,

Și-a plecat de pe pământ,

Cu bilanțul... neînchis.

Unei vânzătoare

Fura la cântar sever,

Vămuind tot ce-a putut,

Însă când s-a dus în cer,

Vămile, nu le-a trecut.

Pe mormântul lui Stefan cel Mare

Aici zace Ștefan Vodă,

Cel mai mare domnitor,

Care-a instaurat o modă,

Unde dormi, faci un fecior.

Pe mormântul lui A. I. Cuza

Aici doarme Cuza Vodă

Care, când făcea safteaua,

Îmbrăca domneasca robă,

Şi te prindea cu ocaua.

Unui speolog

A plecat un speolog,

Şi-a ajuns în toiul serii,

În patul unui omolog,

Lângă peștera Muierii.

 Visuri

Cocoșul meu cânta întruna,

Visând, bătu-l-ar vina,

Că va petrece toată luna,

Pe vârful muntelui Găina.

Prohibiție pe Siret

Plecă cu barca în aval,

Să pescuiască în secret,

Şi-l răsturnă c-un val,

Siretul pe șiret.

 Dorință - varanul are doi ficați

Mi-aș dori varan să fiu,

Când mă duc să beu,

Să am prins în circuit,

Doi ficați și eu...

Surpriză

O discutau pe ulicioară,

Că ar fi femeie ușoară,

Dar nu știe nimenea,

Că de-o lună, ea e grea.

Incendiu grabnic se întinde, 

Din mâna mea spre carnea ta, 

Și apă este pretutindeni, 

Dar cred că nu ne vom salva. 

Ard peste noi iubiri mistuitoare, 

Mi-e ochiul rug și inima jăratic, 

Și-agonic cad ca dintr-o stropitoare, 

Săruturi reci din cercul nostru artic. 

Văpăi de flăcări cresc și din cuvinte,

Ca un luceafăr ochii îmi sclipesc,

Iar trupul ți-e atâta de fierbinte,

Că mângâindu-l, aievea mă topesc.

Cad brațele albe, arse-n lumină,

Și aripi de foc din umeri ne cresc,

Plutim peste carnea ce încă suspină,

Și totu-i sublim, și focu-i firesc.

Și poate vom arde pân' la tăcere,

În propriul jăratic să ne îngroape,

Să naștem incendii deloc efemere,

În văzduh, pe pământ și sub ape.