Neputința

Din liniștea albă se-nvaluie trist

Amor înșelat de ochi care cer,

Te văd te doresc, nu vreau dar insist 

Din foc ce ardea acum este ger 

Din noapte ostenite vise se-mbina se nasc

Albastre sunt acum gânduri,

Din pânze albe de Damasc 

Se  înalță, precum niște cârduri 

Uitate acum vise ce calde au fost 

Din perne trezite in raze de soare,

Născute atunci acum numai au rost 

Înghețate și frânte plutesc pe o mare

Și simți cum se -nchide se ascunde în tine 

Și plânge și moare de chin sugrumat,

Un suflet speriat subțire prin vine

Distruge distrus, că na fost salvat 

Sensibilă îți poate fi prezența

Precum polenul imi așez privirea,

Sublim ți-e pasul ce a stârnit cadența

În inimă și suflet ți-ai anunțat venirea

Căci trupul tău, pândit de el păcatul

Mizerabil gând sărută acum sânul,

Dorința temătoare aleargă ca vânatul

Un mușcător de roșu ,cu buzele prepari chinul

Și suflul tău fierbinte naște acum un sunet

Dezvelită iți va fi vanitatea,

Ospaț dint tine se -nfrupta ca un vuiet

Răsfoită fecioară ți-a fost puritatea

Ispită! izvor înbălsămat vei fi

Cu frumusețea clară topești încet armura,

Flăcări se aprind în tine zi de zi

Și noapte lângă tine iți va simții căldura

Ghiftuiți scăldați în bogăție
Sterili de spirit și idei,
Sunt snobi cu solzi de viclenie
Mânjiți de vină și mișei

Lichele cu priviri morbide
Ați vândut și înșelat acest popor,
Păgâni născuți din pântece-ncrețite
Ați trimis din mulțimea la topor

Cu ochi crăpați de teracotă
Această țară ați otrăvit !
Uscate aveți suflete de cretă,
Ați trădat și ați mințit

Fiola vă va dilua destinul
Sfârșit va fi și pentru voi,
Căci boala ea va naște chinul
Să simțiți ,ce simțim noi.   

De aș putea, și aș pleca chiar,

Dintre oameni și din viață,

Printre norii cei de var

Intr o lume unde îngheață,

Dorul ,dragoste divină 

Să mă bucur de un etern

De un etern lipsit de vină,

Intr un vid tăcut, solemn

Intr un loc nebântuit 

De vre o urmă de iubire, 

Să dorm ani un infinit

Fără vise , in neștire ..

Dar nu pot pleca acum,

Timpul încă nu sa scurs

Și voi pleca atunci la drum,

Atunci când te oi iubi de ajuns

Însiropat mi e sufletul de sânge 

Și din el lăstar e judecat,

Căci moartea intru-na ea învinge 

Neobosit infern și înghețat 

Necinstită poate fi pedeapsă

Tortură slugă a îngropăciunii,

Dispare învrăjbită că mireasma

Lăsând loc putreziciunii

Profan al pântecului rod

Prin fisură la i pustiit de viață,

Ai spulberat speranța unui nod

Ce a fost legat cu fir de ață 

Ghemuit pășesc în întuneric 

De acum orbește rătăcesc

De mine simt  a nu fi vrednic,

Aștept pumnalul cel ceresc

Căci vinovați! Și totuși sunt stăpâni

Deasupra lor , al păcătoșilor desculți,

Ce zac în chin , la fericire par imuni

Cinstiți cu frica  va par niște inculți 

Schingiuiți de foame voi îi vedeți pociți,

Acești copii ai lumii din viață măturați,

Privesc tăcuți cu ochii lor tociți 

Chiar moartea se întreabă, de ce nu sunt salvați 

Năzuiți spre pace dar semănați război,

Agresivi in turmă ,dar cereți ajutor

Moștenitori ai vicleniei visați să fiți eroi,

Regal moment trăiți, dar el este muritor

Nici moartea nu vă va aduce alinarea,

Căci mâncător al morților e ciuma

Călăuziți, Anubis vă va deschide calea

Iar sângele pe oase va dispărea că bruma

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

La lezione sul cubo

Si prende un pezzo di pietra,

scolpisce con uno scalpello di sangue,

brilla con gli occhi di Omero,

è raschiato con raggi

finché il cubo non esce perfettamente.

Dopodiché baciano il cubo innumerevoli volte

con la tua bocca, con la bocca degli altri

e soprattutto con la bocca dell'infanta.

Successivamente viene preso un martello

e all'improvviso un angolo del cubo si sgretola.

Tutti, ma proprio tutti diranno:

- Che cubo perfetto sarebbe stato

se non avesse avuto un angolo rotto!

De când l-au dus cu trenul plin de fum
Și i-au pus arma-n mână ca pe-o cruce,
Eu n-am mai fost aceeași pe drum,
Mi-e casa largă, inima mi-e strâmbă-n duce.

L-au scris pe listă, drept, cu nume mic,
Și-au zis: „E dator țării, va veni.”
Dar țara n-a venit cu el înapoi
Și fiul meu s-a dus… și n-a mai fi.

La început l-am așteptat la poartă,
Cu pâinea caldă, pusă pe ștergar;
Când treceau pași, îmi tresărea o soartă
Și-l strigam fără glas, ca-ntr-un amar.

Apoi am început să-l caut viu
În toți flăcăii ce-mi ieșeau în drum:
În mersul lor, în râsul prea târziu,
În felul cum priveau pământul bun.

Când veneau soldați cu haine rupte,
Îi cercetam cu ochi de mamă grea,
Poate-i al meu, poate-l ascund sub pulpe
Anii, noroiul, rana grea.

Unul avea sprânceana lui,
Altul privirea, altul mersul drept;
Și-n fiecare-mi murea iar fiul
Când nu-l aflam sub piept.

Am întrebat și vântul, și pământul,
Și ploaia ce cădea pe cimitir:
„Nu l-ați văzut trecând cu regimentul?
Era copilul meu, să știți… copil.”

Mi-au spus: „E scris pe cruce, stă sub iarbă.”
Dar eu n-am crezut hârtia lor;
O mamă nu citește moartea
Când de fiul i-e tot dor.

Acum îl caut mai domol, mai rar,
În bărbați obosiți, cu fruntea arsă;
Le văd în ochi o umbră de hotar
Și-mi zic: „Așa s-ar fi întors acasă.”

Când unul cade-n drum, lovit de ani,
Îi pun o mână-n păr fără să știe;
Poate-l mângâi pe-al meu, prin alți oameni,
Căci dragostea nu moare, se-mparte-n mie.

Și-ntr-o zi, când n-oi mai fi nici eu,
Și lumea va uita acel război,
Să știe cerul, dacă este Dumnezeu:
L-am căutat până la capăt, pe copilul meu.

Cad frunzele, moartă e vara!

Ai zice că-i doar veșnica toamnă!

Anotimp singular solitar...

Eternă, calmă ,roșcată galbenă

Lipsită de vlagă....

La noi în ogradă se plimbă o doamnă...

Ce poartă neagră năframă,

Și duce un coș de nuiele,

Cu frunze vorbitoare zic gurile rele..

Eu n-am grădină și nici curte,

Privesc doar trist pe fereastră,

Cum trece și doamna și toamna,

Ținându-se delicat de mână!

Tomnatică e doamna, târzie e toamna,

Se bea must, depinde de gust,

Pe stradă mai sus sfarâie pastrama!

Amorul din gândul apus tresare...

Ar vrea să guste viața acum,

Când dusă-i iubirea,

Trăind doar speranța,

Fată bătrână,uitată fecioară

Prinsă în vrajă sau cântec de cioară...!

Vinul își are vesel refrenul,

Tristețea fuge departe,

Iar cei ce-o urăsc și pe doamna sau toamna,

Nu fac decât să-i sporească misterul!

(30 octombrie 2022 Horia Stănicel)

Duhul sfânt, trimis a fost,

De Dumnezeu pe pământ,

Să vestească lucrul sfânt,

Fiu ce vine pe pământ.

Cu noi est-n fiecare 

Îl avem de la născare,

E trimis de Dumnezeu 

In veci să fie mereu..

Domnul Isus a lăsat 

Duhul sfânt cu noi să fie,

Apostolii har să aibă ,

Întru această vecie.

Duhul sfânt e îndrumătorul,

El este apărătorul...

Ascultă ce-ți spune el

Căci e de la Dumnezeu.

Fără duhul sfânt în tine,

Na-ai credință, nu e bine,

El ne iubește mereu 

Cu Isus și Dumnezeu.

Uneori mă gândesc la tine

La soarta ce mă așteaptă

La temnița de răni

Ce am adunat -o.

Eu vreau a ta durere

S-o pon la inima mea

Să simți fericirea

De la mine cândva.

Nu vreau să te alung

Pe tine, rană dulce,

Căci vreau ca să te am

La mine mereu.

Te-am iubit enorm de mult

Vreau să te păstrez mereu

Căci vreau să te am

La inima mea.

Poezia nu se scrie,
ea se acordează —
precum o orchestră invizibilă
în care tăcerea mânuiește bagheta.

Fiecare literă — o notă,
cândva tremurată,
altminteri aprinsă ca o coardă atinsă prea viu.
O percepi?
Nu în priviri —
în stern,
acolo unde suflul deprinde rostul.

Cuvântul — portativul
pe care sufletul își așază pașii
fără de îngăduință.

Și, subit,
tot ce-ai fost —
o ezitare,
un dor nesfârșit,
o rană ce n-a învățat să tacă —
se rânduiește,
se înlănțuie,
se cântă.

Nu mai ești tu.
Ești sonoritate.

Ești vibrația dintre două tăceri
care au consimțit să se iubească.

Poezia nu reclamă,
nu strigă,
nu explică.

Ea doar îți așază inima
într-o cheie sol-ară
și te lasă
să te asculți.

Un omagiu adus ”Poeziei” cu prilejul Zilei internaționale a poeziei.