Iubito, te rog, închide fereastra...

Se frânge lumina pe tâmpla serii,

ca o aripă mistuită de zbor.

Frunzele se înalță în văzduh,

dintr-o durere pe care pământul o poartă.

Am întrebat cerul de ce se întunecă,

iar norii au tăcut,

lăsând ploaia să fie singurul răspuns.

În picături, sufletul meu s-a recunoscut

ca într-o oglindă spartă.

Și atunci am știut că nu pot fugi

de tăcerea ce mă apasă,

căci tăcerea nu e un gol,

ci glasul nevăzut al unei inimi

străpunse…

Nu mai e loc de mine pe pământ,

Mă scuipă grotele afară,

Sunt animalul cel mai blând,

Ce-a evadat din viața sa precară.

Nu mai e loc de mine pe sub ape,

Sunt aruncat pe țărm ca o epavă,

Aștept pe moarte din mine să se-adape,

În timp ce-n fiecare zi îngurgitez otravă.

Nu mai e loc de mine nici în cer,

Sunt prăbușit mereu peste abisuri,

Deși, demult, nimica nu mai cer,

Primesc exil în compromisuri.

Nu mai e loc de mine nici în mine,

Mă car în spate ca pe-un parazit,

Și mă întreb: tu, ce mai faci străine?

Prin ce pustiuri ai mai flămânzit?

Nu mai e loc deloc în alte locuri,

Sunt toate doar de oameni ocupate,

Iar eu sunt ca un balerin pe tocuri,

Ce-și cară tot spectacolul în spate.

Va veni ploaia, croncăne corbi,

O zdreanță e haina ce mândru o port,

Iar norii-s albaștri în ochii mei orbi,

Și vântul în spate, îl car și-l suport.

Va veni ploaia, cerul e negru,

Mai negru decât îmi e dat ca să văd,

Toamna își cară cortegiul funebru,

Pământul din urmă urlă a prăpăd.

Ploaia va șterge cărările roase,

Și frunzele roșii ce zac în noroi,

Bastonul agăț de crengile joase,

Pădurea șoptește cu voci de strigoi.

Sub smogul de ceață poiana e mută,

Tăcerea își duce veșmintele reci,

Suflarea pătrunde prin scoarța căzută,

Să-și caute-n taină locuri de veci.

Va veni ploaia căci frigul pătrunde,

Sub zdreanța mea veche, subțire,

Iar drumul de mine parcă se-ascunde,

Și începe să plouă a despărțire.

Șiroaiele curg sub pasu-mi stingher,

Talpa-mi frământă în clisa amară,

Plânge al meu umblet pierdut în eter,

Și ochiu-mi înghite întuneric din seară.

Sub coaste ne crește o iarnă uscată,

Cu carnea de sare și os mineral,

În lume lumina e stinsă, uitată,

Iar bezna lovește în minte letal.

Pământul își ține tăcerea adâncă,

Cu rădăcinile-nfipte adânc în ocean,

Iar cerul atârnă ca o pleoapă mai lungă,

Peste un timp măsurat din subteran.

Nici umbră, nici rană, veșnic durere,

O ceață ce cade pe umeri încet,

În piept respirăm pucioasă și fiere,

Și totu-i amar, și raiu-i regret.

Pe nisip, vântul, porunci noi rescrie,

Cu litere șterse de ploi ca de foc,

Profeți se deșteaptă brusc din trezvie,

Și la tot ce au scris deodată dau foc.

Trupul rămâne într-o liniște crudă,

Fără început și fără sfârșit,

Doar gândul purcede, să facă în ciudă,

Țintind într-o stâncă chipul cioplit.

Și iarăși, vițelul de aur în forjă așteaptă,

Prin rugul aprins adie doar vântul,

Rătăcirea persistă, iar poama necoaptă,

Viermele-o roade, și-o-nghite pământul.

E atâta verde pretutindeni azi,

De parcă-mi cresc şi mie frunze,

Picioarele le simt doi falnici brazi,

Ce între ramuri inima îmi strânge.

Atâta sevă în coaste-mi clocoteşte,

Mi-e trupul ridicat spre cer de rădăcini,

De tine nu-mi parvine nici o veste,

Căci înfrunzind, am devenit străini.

Mă pasc şi ciute şi gazele,

Pe braţe păsări cuib îşi fac,

Mă înalţ în zbor sincron cu ele,

Foşneşte-n mine frunza, iar eu tac.

E atâta verde pretutindeni azi,

Smarald e cerul şi îmi e pupila,

Mi-s toţi copacii din pădure camarazi,

Şi împărţim frăţeşte clorofila.

Mereu sădesc semințe-n vis,

În sunetul tăcerii plâng,

Și în lăuntricul abis,

Emoții estompate strâng.

Înot ușor printr-o lumină,

În valuri albe rătăcesc,

Și simt că nu am rădăcină,

Aievea peste nori plutesc.

Sub taina nopții mă aplec,

Și-ți caut chipul printre stele,

Un dor prea greu și neîntreg,

Se frânge-n lacrimile mele.

Din palma visului culeg,

Un strop din tine, tremurând,

Să îl anim, să-l înțeleg,

Să-mi fie veșnic legământ.

Prin glasul vântului mă pierd,

Și-un cântec vechi se naște iar,

E șoapta ta… și o dezmierd,

Pe buza-mi dulce de nectar.

Sub cerul gol, rămân să scriu,

Pe-o stea ce tremură-n tăcere,

Căci te iubesc, și e târziu,

Iar să aștept, nu am putere.

Speram, în zori, din depărtare,

C-o să mă strige-un glas pierdut,

Dar timpul stinse acea chemare,

Și a rămas, la fel, ca la-nceput.

În fuga ta, mereu, ca o ispită,

Doar umbra mea te va urma,

Căci dragostea nu-mi e sfârșită,

Rămâne stea din steaua ta.

De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,

Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,

Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,

Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,

Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Şi când îți vine greu să vezi,

Eu sunt acolo să te luminez.

Şi când în tine nu mai crezi,

Eu sunt acolo să te motivez.

Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',

Vocea ta e o vioară în inima mea,

Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,

Ești refrenul din viaţa mea.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

As long as you love me

If the sky fell down on you, I would protect you

And a baby or the

he flood may come, it doesn't fade the fire in my heart

Even if there is any earthquake, the end of the world you know

As long as you love me, I will still love you

I stay by your side

I stay by your side

With you the nights are

more beautiful

The sun rises in your eyes

I stay by your side

I stay by your side

With you the nights are

more beautiful

With you in bed

the sun comes up

If any comet would hit us, I won't be afraid, you know

Because for sure you'd give a sense to any rocket, we'll survive

Even if there is any tsunami, the end of the world you know

As long as you love me, I will still love you

And when it's hard for you to see,

I'm there to illuminate you

And when you don't believe in yourself anymore

I'm there to support you

Tam-taca-tum-pa, hey come to me,

Your voice is like a violin in my heart

Tam-taca-tum-pa, I'd murmur you

This refrain of my life

I stay by your side

I stay by your side

With you the nights are

more beautiful

The sun rises in your eyes

I stay by your side

I stay by your side

With you the nights are

more beautiful

With you in bed

the sun comes up

Ți-ai lăsat rochia albăstruie

Răsucită de marginea piscinei

Ca un monument rece

La fiecare pas greșit,

Iar inima mea este copleșită

Cu viziuni ale unui mormânt sinistru.

Via crucis dimineața

Du-mă la palisada noastră,

În timp ce aceste arcuri de lumină

Îmi părăsesc ochii, rupându-mă ușor,

Iar vocea ta mă ține încă treaz,

Cred că am nevoie de asta.

Ai greșit,

Nu sunt un nimeni,

Ci un chip încă cunoscut,

În mijlocul unui spectacol ale propriei trăiri.

*palisadă-Element de fortificație, folosit în amenajările defensive.

Ieri eram îndrăgostit

Astăzi parcă mi-a trecut,

Și vreau să aflu răspuns

La ceva ce m-a durut.

Eu credeam că ne iubim 

Și că este doar a mea,

Dar s-o văd cu-altcineva

N-am crezut că s-ar putea.

Mai acum o săptămână

Eram amândoi de mână,

Ne plimbam pe o potecă

Eu cu-a mea aleasă zână.

Nu știu ce s-a întâmplat

Și s-o văd că se sărută,

Cu prietenul meu bun

Ce-mi spunea că e urâtă.

Oare-acum este frumoasă

Și este de ea îndrăgostit?

Ori doar vrea ca să profite

Știind faptul că-i vestit.

Îi privesc și rămân mut

Când amicul e plesnit,

Și aud cum îi rostește

Ești un mare nesimțit.

Lung mă uit la amândoi

Și nu știu cui da crezare,

În gând îmi pun întrebare

Ce-ai să faci acum..Cezare?

Sigur e destul de greu

Să decid cu cine merg,

Cu ,,iubita" sau ,,amicul"

Ori din listă să mi-i sterg.

Voi care citiți din aste versuri

Și vedeți că rău mă chinui,

Vă întreb cum e mai bine

Să renunț sau să continui?

............

Măi..Cezare!

Cum să te smulg din mine, când în carne,

Ai încolțit ca dorul din pustie?

Ești scrisă-n mii de pagini subterane,

Ce izbucnesc în cânt și poezie.

Și dacă-mi tai adânc din piept răbdarea,

Te voi găsi zvâcnind, mereu, în rană,

Căci tu-mi ești umbra, sângele, chemarea,

Și focul ce mă arde de sub haină.

Te port ca pe-un blestem de frumusețe,

Ca pe un cântec vechi, de neuitat,

Cu trupu-încimentat etern în tinerețe,

Ești înger, demon… Slavă și păcat.

În tine-mi cresc și vântul, și furtuna,

Și liniștea ce-mi cade peste pleoape,

Cu tine pot îmbrățișa chiar luna,

Și pot împarte zorii, în rouă și în ape.

Mi-e teamă să te strig, căci te-ai ascunde,

Ori te-ai preface a florilor tulpină,

Și-n drumul meu, ce duce orișiunde,

Aievea  înflorești din rană și lumină.

Aș vrea să fug, dar pașii mă refuză,

Căci tu ești calea, eu sunt rătăcirea,

Și-n pieptul meu, în inima confuză,

Ai răsădit speranța și iubirea…

Când noaptea-ntunecă creștetul dealurilor
Și-nnegrește limpezi ale lacuri malurilor,
În întunericul ce lumea toată-mi cuprinde
Al tău chip de înger o candelă aprinde.

Căci ochii tăi negri sunt singura lumină,
Smeritul tău zâmbet în cer vise-mi anină
Pe al umărului marmor capu-l plec ușor,
E-o oarecare dulce durere de amor. 

arunca ma intr-o iubire tacuta, nebuna

ascunde ma prin rafturi, leaga ma de steaguri

caci doar vreau sa traiesc

legat de un apus de soare

si o pisica, un caine, o mare

valurile tulburi, veșnicele vorbe

vreau apa, aer, zapada, soare

vreau sa fiu un fulg, o frunza, un descantec

sa te scap de amaraciune

in parul tau eu sa traiesc

un fir de par purtat de vant

mai ales cand incetinesti

curaj! doar vorbe

curaj!