Val de dor

Și plouă... și plouă... și plouă 

De mi se rupe poezia în două,

Dorul de noi în gând se afundă 

Cerneala curge și foaia inundă.

Și plouă... plouă mărunt și des,

Din picături vise plăpânde îmi țes

Le strâng pe toate în același pahar, 

Plin cândva cu al strugurilor nectar.

Și plouă... și plouă cu vânt

Și gândurile își iau avânt

În inimă imi bat ecouri mute

De dorul, ce nu vrea să te uite...

Fă-mă te rog să uit

Cum mi te-am cunoscut,

Să nu-mi mai fie dor

De zambetu-ți molipsitor.

Fă-mă să uit a ta îmbrățişare

Să n-o mai simt pe piele

Și buzele să nu mai ceară

Să guste vinurile tale..

Fă-mă te rog să te urăsc

Cum n-am urât nicicând,

Să uit cât dor am strâns

Să te uite al meu gând.

Să uit cât îmi doresc

Mai mult decât e cu putință

Vinul atât de mult promis

Ce-a încântat a mea ființă..

.......................... 

Nu vreau minţile să mi le pierd

Sperând la un moment de fericire

Nu ți se pare că-i nedrept

Să aștept ce nu mai vine?

Doar în vis să te întâlnesc

Ca pe o dulce muză?

Doar atunci să te-mbrățisez 

Fără a-mi cere scuze?

Mi-am pus tot sufletul în poezie,

Tăcerea altfel m-ar ucide, 

Și numai el poate să știe

Că foaia albă, gândul nu-l minte.

Mă zbat în amintiri obscure,

Sperând să vină semnul de la tine,

Dar strâng din urmă cioburi de iluzii,

Caci doar tăcere tu ai pentru mine.

Dintr-un morman de vise pastelate,

Ce-n negura amorului se-nfing,

S-au șters promisiuni pierdute-n noapte,

Iar dorurile vechi mă reînving.

Ca un pahar de vin zdrobit de doruri,

Ce lasă-n urmă gustul amărui,

S-a frânt iubirea-n mii de cioburi

În lipsa caldă a cuvântului.

De-aș putea să te zăresc în mine,

Să simt că arzi și tu de dorul meu,

Si visurile toate să se-mbine,

Poate... o clipă ai privi inapoi...

Dar mă lovesc de-un zid de nebunie,

Pe care soarta între noi l-a pus,

Și mă revolt împotriva firii,

Sperând într-o poveste la apus.

Nu știu de gândul tău, prin mări de stele,

Pe undeva îl întâlnește-al meu,

Purtat de vechiul vin al verii,

Pe un fir de taină și de curcubeu...

Se-ntâmplă poate... și se înțeleg,

Fără cuvinte, fără vreo dovadă,

În gălăgia mută din pahare,

Când dorul prinde iarăși să ne vadă.

Ca o căldură fără de motiv,

O umbră ce lipsește, dar apasă,

Lăsând pe suflet amprenta, naiv,

Și-o amintire ca un vin de viță-aleasă.

Nu știu de gândul meu rătăcește,

Spre gândul tău, curgând de-atâta timp,

Dar în tăcerea ce azi ne unește 

Pe furiș, în vis, o clipă ne unim...

Şi dacă n-o sa mai ajung la tine

Inseamna ca n-am întârziat

E doar orgoliul ce urlă în tine

Ce nu te-a vrut de mine mbrățişat

Și dacă n-o sa mai ajung la tine

Nu e pentru că n-am sperat

Sa rezolvam ce n-a fost bine

Între noi sa rămână de-un gând curat

Și dacă intr-un final nu mai ajung la tine

Motorul inimii il predau nopților

Ce mi-au încătușat a mea simțire

Încă bătând din măduva pistoanelor

Când fi cuprinde-un dor de tine..

Să scriu din inimă un dor

Să scriu cu sufletul o implinire

Doar scriind usor, mai pot să zbor

În vremurile astea, trăite cu nebunie.

Să pun in versuri ce inima imi vrea

Să plâng, să râd doar eu cu ea

C-a tot iubit și mai iubește 

... o vreme a iubit... orbește...

Scriu și mă ascult pe mine

Și ce tot scriu, nu mai contează!

Cred încă în acel "va fi bine!"

În vremurile astea fără de speranță.

Scriu si când sufletul mă doare

Și nu-i așa la întâmplare...

Aleg să pun un gând curat

Da știu... sună puțin ciudat...

Mă scriu... cum pot, cum sunt

Dintr-o poveste rămasă la trecut 

Scriu amintiri și mă declar mulțumită 

În vremurile când lumea să uite, e grăbită!

.................................................................

Am rămas să scriu dintr-un vis neîmplinit 

Când doar ai tăcut...si m-ai lăsat să te uit!

E-o minune să primești fără să cauți,

Când te-ai decis cu greu să pui punct,

Căci sufletul ce speră cu înfocare 

Pierde și visul și... pe el, pe drum.

.......................................

Mi-ai promis cu cuvânt de onoare,

Vinul că-l lași ca amintire

Atunci demisec, dulce, ușoară licoare,

... Părea că-n pahar mereu îl voi ține.

Dar timpul a curs, promisiunea e stinsă,

Negând cu asprime ce-a fost hărăzit,

Ai plecat lăsând tăcerea să cânte 

Peste un suflet, de tine plin.

Însă Cerul în taină veghează,

N-are nevoie de voia vreunui om,

Azi vinul tău paharul îl înnobilează,

Ca rodul copt singur în vârful de pom.

Nu-i dulcele vechi și nici amăgirea,

E-un vin sec și dârz, într-o sticlă de soi,

Așa cum îmi este azi amintirea

Lipsită de zahăr, dar plină de noi.

Îl gust cu o pace adâncă și calmă,

E vinul tău drag, ce-a venit prin Destin,

Căci ce-i scris să fie, se-așază în palmă,

Fără de voie, în paharul deplin.

Mi-aș fi dorit să simți, dincolo de cuvinte,

Cum te-am zidit în gând, ca pe-un altar tăcut,

Că n-ai fost doar o trecere prin minte,

Ci raiul unui suflet ce-atât te-a mai vrut.

De te-am lăsat să pășești înspre mine,

A fost un gest rar, privilegiu suprem,

Ți-am deschis uși închise, uitate, străine,

Să-ți dau dreptul de-a fi... un ultim insemn.

Te-am pus lângă inimă-n locul cel tainic,

Unde n-ajung umbre, ci oameni aleși,

Iar astăzi, cu un gest nostalgic,

Închid ușa pe care-ai ales să ieși.

...Nu-mi pare rău, n-am nicio căință,

Căci vinul e bun și-are gust de izbândă,

Paharul e plin de-o lumină curată,

Iar setea de "tine"... e-o vină uitată.

Un ultim gând, 

De-aș putea să îți mai spun,

Un ultim vers

Dintr-o strofă oarecare.

Să vin lângă tine

Si să te strâng in brate,

Să-ți șoptesc

Că te iubesc.

Însă e prea târziu, 

Dar ultima mea nozăință

Ești chiar tu,

Iubito! 

Într-o zi oarecare, o să-mi iau inima-n dinți 

Să te caut... să-ți spun cât îmi lipsești 

... de parcă nu ai ști deja

Că-n sufletul din mine de-o vreme locuiești...

Că-mi ești în gând mai mult decât aș vrea

... dar mai puțin decât meriți, poate...

Și de ale mele vorbe greu îți vor cădea 

Să știi...iubirea mea pentru tine, n-a cerut vreodată dreptate.

M-ai uitat...eu încă mă gândesc...mă-ntreb cum ești 

Dacă vreodată peste zi, gândul îți fuge la mine

Mă-ntreb de ce o-mbrățisare nu ți-ar fi fost de-ajuns,

Să mă îndepărtezi...și-ai ales tăcerea să-mi vorbească de tine. 

Dar poate întrebarea nu e "de ce?", ci "când?"

Când ne vom regăsi, de ne-o fi scris să ne-ntâlnim?

... Până atunci te păstrez în vis... un vis ce tot revine,

Te sper, dar nu te mai sun...ești fericit!...și e tot ce contează pe lume.

Astept sa ne vedem la mare,

Sa fim priviți de către soare.

Sa vorbim despre totul si nimic ,

Căci tu singur m ai ales, ghinion..atât iti zic

Valurile răcoroase sa ne lovească picioarele,

Si m as simți atât de bine daca ai fi lângă mine...

Ma gândesc la tine rușinoasă, 

Poate puțin dubioasa,

Dar tu, un nesuferit ce esti...

Te prefaci ca ma iubești...

Sunt fir de ață rătăcită
pe-un mal de Dunăre străin,
frânturi de viață obosită
pe valuri scrise de destin.

Se-ndeamnă clipele să toarcă
minute reci de prea mult plâns,
pe drumul casei or să-ntoarcă
doar umbra vântului nestrâns.

E gândul stins de licărire
și timpul țel de neatins,
o zi flămândă de iubire
e ochi de apă necuprins.

Aleargă-n noapte sângerânde
șirag de vorbe peste zări,
un biet valah în patimi blânde
respiră doruri prin cântări.

Un singur trup păzește viața,
mlădiță plânsă de-un toiag,
ca frunza prinsă dimineața
de-un vis rămas din ierni pribeag.

Sunt fir de ață rătăcită
bătaie vântului să-i fiu,
de norii vremii azvârlită,
pe străzi, o umbră în pustiu.

tot spun c-am crescut, că m-am maturizat,

dar de ce atunci când îmi treci prin minte, totul a rămas constant?

nu tu în sine,

căci ai crescut și tu, te-ai schimbat acum,

dar...

ale mele sentimente au rămas pe loc, ele nu

s-au extins în altă parte,

nu vor pe altcineva în afara ta.

și mă întreb: de ce?

de ce nu mă vezi la fel și tu?

de ce-mi rămâi în loc

ca o așteptare?

te-am rănit intenționat

și-mi implor iertarea,

iar tu mă pedepsești neîncetat,

însă, sunt om,

mai rănesc intenționat,

iartă-mă.

În ploaie cugetez răbdător,
Lângă râul curgător,
Căutând în singurătate
Dulcea mea jumătate.

Foșnetul liniștit al frunzelor,
Aduce taina cuvintelor.
În timp ce al stelelor splendoare,
Purtându-mi sentimente arzătoare.

În lumina lunii,
Priviri profunde,
Doar sărutul să-i dea glas
Vocii sale blânde.

În ploaie să navigăm grațios,
Ținându-ne strâns de mâini,
Privind-o atent pe ea
Și zâmbetul său frumos.

Să alergăm stingheri în căutare,
Bucurându-ne de fiecare sărutare.

De ploaie să ne-adăpostim,
În iubire să plutim,
Iar când noi ne liniștim,
Secrete să ne șoptim.

Sufletele noastre se împletesc,
Un cuplu cu adevărat ceresc!

Dar tot singur hoinăresc
Și în minte mâhnesc.

Plouă și-n singurătate-mi,
Eu și mine însumi,
Stau și pătimesc,
Pe ea s-o întâlnesc.

În plină lună,
Noapte bună!