Când dormi...
Când dormi acum, și te alintă visul,
Iar luna te îmbracă-n argintiu,
Aș vrea să-ți spun că paradisul,
Pe lângă tine îmi pare a fi pustiu.
Aidoma unui înger îmi pari toată,
Iar ochii-mi scânteie când te privesc,
Și mă cufund în somnul tău de fată,
Prin vis să-ți spun cât te iubesc.
Și jur pe zorii zilei și pe noapte,
Că voi veghea asupra ta pe veci,
Iar urletu-mi va fi duioase șoapte,
Și focul dinăuntru ghețarii albi și reci.
Când dormi acum un ochi îmi plânge,
Iar mâna de sub capul tău mi-e fulg,
Prin mine nu mai curge demult sânge,
Ci dulci fiori din inimă se scurg.
Te voi iubi și dincolo de viață,
Și vom rămâne misticism și stare,
Vom fi un foc ce nefiresc îngheață,
Ca să renască mai apoi ca soare.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Gabriel Trofin
Дата публикации: 29 мая 2024
Добавлено в избранное: 2
Просмотры: 527
Стихи из этой категории
Relicve și trecut
Trântesc ușa din vechea noastră casă,
mirosul lemnului vechi și murdar
îmi inundă corpul cu parfum de amintiri
și tot ce mi-au rămas sunt urme de flori uitate.
Picioarele parcă mi s-au blocat în camera noastră
și simt cum aerul rece îmi pătrunde în suflet.
Reflexia din oglinda spartă nu-i a mea,
e a fetiței pe care ai ucis-o cândva.
Au rămas pe masă petale pierdute,
o scrumieră plină de țigări pe jumătate fumate
și câte o frântură din sufletele noastre.
Ating cu delicatețe scaunul prăfuit,
șterg orice urmă de păcat
și o lacrimă își croiește calea spre podea,
mă intoxifică aerul de îndrăgostiți
și brusc sunt iar în brațele tale,
dansând în picioarele goale.
Sa nu mai doară...
S-au strâns în mine atâtea speranțe înfrânte,
Gânduri cărora nici n-aș ști să le dau
nume,
Lacrimi neplânse la vremea lor
Și azi s-au dezlănțuit... provocând in suflet furtună.
De-aș ști cum, mi-aș smulge inima, s-o spăl de tine
Să-i spun că nu ai fost nicicând, că a visat,
Să nu mai bată-n ritm de amintire
Să nu te mai aștepte... că ești demult plecat.
De-aș ști cum, mi-aș învăța sufletul să uite
Cum e să simtă pașii tăi ce nu mai vin,
Să uite cât de mult a îndurat seară de seară
Lipsa ta și-a dulcelui tău vin...
Poate-ntr-o zi, fără să știu când și cum
N-am să te mai simt în tot ce tace, în zadar...
Dar azi, încă te uit, puțin câte puțin,
Cu fiecare vers... ce umple al meu pahar..
Când sângele
Când sângele își suie rotundul peste verde
Coboară seva toamnei ca ploaie în pământ
Și mi te lași cuminte a foame de cuvânt
Pe limba învelită de vinul ce ne pierde.
Când sângele își suie rotundul peste vise
Consum felii de noapte din palma ta întinsă
Spre fruntea mea albastră, sedusă și aprinsă
Din frunzele de galben în cearcăne închise.
Când sângele își suie rotundul peste toamnă
Cocorii duc speranța în primăveri eterne
Spre sudul alegoric lăsând ușor sub perne
Un busuioc semantic de fapte ce condamnă.
Dorul din trecut
Te scriu în poezii de parcă încă ai fi al meu,
te scriu în ale mele gânduri,
încercând să te caut într-un alt el,
căci am pierdut tot ce mi erai la doisprezece ani.
Te-am lăsat, fără de minte,
încă te puteam avea.
gândul ți-e la ea,
al meu la tine,
mi-am spus printre lacrimi și suspine,
căci al meu nu vei mai fi, de te-aș căuta noapte și zi.
Și inima-mi rămâne prinsă-n tine,
căci tu ai fost prima și ultima mea iubire,
ochii tăi zăresc asupra ei,
dar ai mei privesc în continuare către tine.
Și de-aș fi gândit la momentul potrivit,
poate încă m-ai fi iubit,
te-aș fi avut lângă mine,
lacrimile mi-ar fi curs de fericire.
te puteam păstra doar pentru mine,
scumpa și tandra mea iubire…
te-am iubit, dar am greșit la ai mei doisprezece ani de zile.
N-am știut ce-i dragostea și cum se privește ea,
și-aș vrea să pot întoarce timpul, măcar un ceas măcar,
căci dorul meu de tine, e acum și mai amar…
Relicve și trecut
Trântesc ușa din vechea noastră casă,
mirosul lemnului vechi și murdar
îmi inundă corpul cu parfum de amintiri
și tot ce mi-au rămas sunt urme de flori uitate.
Picioarele parcă mi s-au blocat în camera noastră
și simt cum aerul rece îmi pătrunde în suflet.
Reflexia din oglinda spartă nu-i a mea,
e a fetiței pe care ai ucis-o cândva.
Au rămas pe masă petale pierdute,
o scrumieră plină de țigări pe jumătate fumate
și câte o frântură din sufletele noastre.
Ating cu delicatețe scaunul prăfuit,
șterg orice urmă de păcat
și o lacrimă își croiește calea spre podea,
mă intoxifică aerul de îndrăgostiți
și brusc sunt iar în brațele tale,
dansând în picioarele goale.
Sa nu mai doară...
S-au strâns în mine atâtea speranțe înfrânte,
Gânduri cărora nici n-aș ști să le dau
nume,
Lacrimi neplânse la vremea lor
Și azi s-au dezlănțuit... provocând in suflet furtună.
De-aș ști cum, mi-aș smulge inima, s-o spăl de tine
Să-i spun că nu ai fost nicicând, că a visat,
Să nu mai bată-n ritm de amintire
Să nu te mai aștepte... că ești demult plecat.
De-aș ști cum, mi-aș învăța sufletul să uite
Cum e să simtă pașii tăi ce nu mai vin,
Să uite cât de mult a îndurat seară de seară
Lipsa ta și-a dulcelui tău vin...
Poate-ntr-o zi, fără să știu când și cum
N-am să te mai simt în tot ce tace, în zadar...
Dar azi, încă te uit, puțin câte puțin,
Cu fiecare vers... ce umple al meu pahar..
Când sângele
Când sângele își suie rotundul peste verde
Coboară seva toamnei ca ploaie în pământ
Și mi te lași cuminte a foame de cuvânt
Pe limba învelită de vinul ce ne pierde.
Când sângele își suie rotundul peste vise
Consum felii de noapte din palma ta întinsă
Spre fruntea mea albastră, sedusă și aprinsă
Din frunzele de galben în cearcăne închise.
Când sângele își suie rotundul peste toamnă
Cocorii duc speranța în primăveri eterne
Spre sudul alegoric lăsând ușor sub perne
Un busuioc semantic de fapte ce condamnă.
Dorul din trecut
Te scriu în poezii de parcă încă ai fi al meu,
te scriu în ale mele gânduri,
încercând să te caut într-un alt el,
căci am pierdut tot ce mi erai la doisprezece ani.
Te-am lăsat, fără de minte,
încă te puteam avea.
gândul ți-e la ea,
al meu la tine,
mi-am spus printre lacrimi și suspine,
căci al meu nu vei mai fi, de te-aș căuta noapte și zi.
Și inima-mi rămâne prinsă-n tine,
căci tu ai fost prima și ultima mea iubire,
ochii tăi zăresc asupra ei,
dar ai mei privesc în continuare către tine.
Și de-aș fi gândit la momentul potrivit,
poate încă m-ai fi iubit,
te-aș fi avut lângă mine,
lacrimile mi-ar fi curs de fericire.
te puteam păstra doar pentru mine,
scumpa și tandra mea iubire…
te-am iubit, dar am greșit la ai mei doisprezece ani de zile.
N-am știut ce-i dragostea și cum se privește ea,
și-aș vrea să pot întoarce timpul, măcar un ceas măcar,
căci dorul meu de tine, e acum și mai amar…
Другие стихотворения автора
Iau cartea-n mână...
Iau cartea-n mână și-mi aduc aminte,
Când îmi citeai fiind copil,
Și cum stăteam în poala ta cuminte,
Strângând la piept păpușa de vinil.
Și-acum îmi pare printre rânduri,
Că îți zăresc privirea blândă,
Și mă scufund ades în gânduri,
Și mă întreb ce vrea s-ascundă.
Mai dau încet o pagină la carte,
Un basm cu fete împărătești,
Și simt cum inima mocnit mă arde,
Căci parcă tu măicuță mi-l citești.
Epigrame III
Afacere
A vrut afacere cu animale,
Şi-a făcut bugetul, planul,
Avea și actele legale,
Dar și-a pierdut subit...elanul.
Rătăcire
La muzeu o zăpăcită...
Rochie strâmtă, parfumată.
Eu o-ntreb: - Ești rătăcită?
- Nu, dar sunt prost-situată.
Spovedanie
I-a adunat pe toți să spună,
Că-i păcătos și stă să moară,
Şi-ar vrea să fie îngropat pe Lună,
Să-i fie țărâna... mult mai ușoară.
Orgoliu
Doi ologi se plac la nebunie,
Dar i-a cuprins treptat impasul,
Și stau așa de-o veșnicie,
Niciunul nu vrea să facă pasul.
Invitație
M-au invitat ai mei aseară,
Să vin și să iau masa...
Am fost, și n-a fost prea frumos,
Că acum mănâncă stând pe jos.
Grijă părintească
O cucă dintr-un pom verzui,
Ca orice mamă grijulie,
Își dorește c-al său pui
Într-un Ceas bun să fie.
Renunțare
Al meu unchi e cătrănit,
Fotbalului i-a-nchis ușa,
N-avea vlagă și-a slăbit,
Că stătea mereu pe Tușa.
Unui bețiv
Medicul urgent l-a internat,
Că iar băuse o supradoză,
Şi-a constatat că la ficat,
Culoarea nu e roșie, ci-roză.
Constatare
Vânzătoarele de la Carrefour,
Cu alura lor frumoasă,
Pot s-afirm, ba chia să jur,
Că sunt femei... de casă.
Lui Elon Musk
Elon Musk cu-al său harem,
S-au distrat mult la Damasc,
Și-n zori, toate în tandem,
Îl strigară… Elon Flasc !
Răsturnare de zicale
Atâtea cozi dau azi din câine,
Încât mirarea-i o ofensă,
Și-atâtea sfaturi s-au dat mâine,
Că azi prostia e imensă.
Atâți rahați pocnesc ca biciul,
Că măestria încet devine-o cale,
Și-ncununat e sacrificiul,
Când bici pocnești și sar fecale.
Atâția surzi ciulesc urechea,
Și drept urmare încep discuții,
Până-i apucă pe toți strechea,
Mergând apoi să îi împace muții.
Atâtea oiști sunt date-n gard,
Încât greșeala e o normă,
Înțelepciunea ține de hazard,
Pe când prostia e enormă.
Acum necinstea-i scrisă-n lege,
'Vopsea' când cumperi bunăoară,
Să nu comiți vreo fărădelege.
Primești de la guvern o cioară.
Spre sfârşit…
Desculţ printre leşuri umane,
Tresalt la un icnet de viaţă,
Mârâie un mort la ale mele ciolane,
Carnea-i se scurge de pe mâini, de pe faţă.
Sub tălpi, oase se sfarmă,
Tremură viermii sub ele,
Luna trage să adoarmă,
Vârcolacii urlă la stele.
Pe cruci tolăniţi ca în baruri,
Demonii sânge rece consumă,
Vântul adie în valuri,
Aducând mirosuri de ciumă.
Holbaţi şi cu spume la gură,
În biserici se bâlbâie popi,
Moartea se plimbă-n trăsură,
Sfinţii se ascund pe sub gropi.
Plouă cu foc şi tămâie,
Trâmbiţe răsună-n bolta cerească,
Din soare o lumină verzuie,
A început livid să lucească.
Gafez mereu
Gafez mereu la orice întâlnire,
De parcă cineva o piedică îmi pune,
Și țin la inimă comprese cu iubire,
Și sunt bolnav de nu știu ce anume.
Mă-ngrijorez de orice gest pe care-l fac,
Privirea de priviri îmi e ucisă,
Dezamăgiri în fiecare noapte îmbrac,
Și-mi scriu pe cord: Iubirea interzisă!
Îmi injectez în zori adrenalină,
În plumb topit nestingherit mă scald,
Mă smulg din trup cu tot cu rădăcină,
Dar brațele din umăr jos îmi cad.
Se vaită mângâieri pământul zgâriind,
Că n-au ajuns pe trup de fată,
Un demon simt în inimă zâmbind,
Iar eu gafez mai mult ca niciodată.
Când cântă pământul
Când cântă pământul,
Şi pasărea tace,
Fur liniştea lunii,
Şi-o ascund în găoace.
Când tace dumbrava,
Şi pasărea cântă,
Fur liniştea serii,
Ca ea să m-ascundă.
Când tace pământul,
Şi pasărea-i dusă,
Razele albe ale lunii,
Îmi pătrund pe sub uşă.
Când cântă dumbrava,
Şi pasărea vine,
Pre-umblu pământul,
Cu luna în mine.
Iau cartea-n mână...
Iau cartea-n mână și-mi aduc aminte,
Când îmi citeai fiind copil,
Și cum stăteam în poala ta cuminte,
Strângând la piept păpușa de vinil.
Și-acum îmi pare printre rânduri,
Că îți zăresc privirea blândă,
Și mă scufund ades în gânduri,
Și mă întreb ce vrea s-ascundă.
Mai dau încet o pagină la carte,
Un basm cu fete împărătești,
Și simt cum inima mocnit mă arde,
Căci parcă tu măicuță mi-l citești.
Epigrame III
Afacere
A vrut afacere cu animale,
Şi-a făcut bugetul, planul,
Avea și actele legale,
Dar și-a pierdut subit...elanul.
Rătăcire
La muzeu o zăpăcită...
Rochie strâmtă, parfumată.
Eu o-ntreb: - Ești rătăcită?
- Nu, dar sunt prost-situată.
Spovedanie
I-a adunat pe toți să spună,
Că-i păcătos și stă să moară,
Şi-ar vrea să fie îngropat pe Lună,
Să-i fie țărâna... mult mai ușoară.
Orgoliu
Doi ologi se plac la nebunie,
Dar i-a cuprins treptat impasul,
Și stau așa de-o veșnicie,
Niciunul nu vrea să facă pasul.
Invitație
M-au invitat ai mei aseară,
Să vin și să iau masa...
Am fost, și n-a fost prea frumos,
Că acum mănâncă stând pe jos.
Grijă părintească
O cucă dintr-un pom verzui,
Ca orice mamă grijulie,
Își dorește c-al său pui
Într-un Ceas bun să fie.
Renunțare
Al meu unchi e cătrănit,
Fotbalului i-a-nchis ușa,
N-avea vlagă și-a slăbit,
Că stătea mereu pe Tușa.
Unui bețiv
Medicul urgent l-a internat,
Că iar băuse o supradoză,
Şi-a constatat că la ficat,
Culoarea nu e roșie, ci-roză.
Constatare
Vânzătoarele de la Carrefour,
Cu alura lor frumoasă,
Pot s-afirm, ba chia să jur,
Că sunt femei... de casă.
Lui Elon Musk
Elon Musk cu-al său harem,
S-au distrat mult la Damasc,
Și-n zori, toate în tandem,
Îl strigară… Elon Flasc !
Răsturnare de zicale
Atâtea cozi dau azi din câine,
Încât mirarea-i o ofensă,
Și-atâtea sfaturi s-au dat mâine,
Că azi prostia e imensă.
Atâți rahați pocnesc ca biciul,
Că măestria încet devine-o cale,
Și-ncununat e sacrificiul,
Când bici pocnești și sar fecale.
Atâția surzi ciulesc urechea,
Și drept urmare încep discuții,
Până-i apucă pe toți strechea,
Mergând apoi să îi împace muții.
Atâtea oiști sunt date-n gard,
Încât greșeala e o normă,
Înțelepciunea ține de hazard,
Pe când prostia e enormă.
Acum necinstea-i scrisă-n lege,
'Vopsea' când cumperi bunăoară,
Să nu comiți vreo fărădelege.
Primești de la guvern o cioară.
Spre sfârşit…
Desculţ printre leşuri umane,
Tresalt la un icnet de viaţă,
Mârâie un mort la ale mele ciolane,
Carnea-i se scurge de pe mâini, de pe faţă.
Sub tălpi, oase se sfarmă,
Tremură viermii sub ele,
Luna trage să adoarmă,
Vârcolacii urlă la stele.
Pe cruci tolăniţi ca în baruri,
Demonii sânge rece consumă,
Vântul adie în valuri,
Aducând mirosuri de ciumă.
Holbaţi şi cu spume la gură,
În biserici se bâlbâie popi,
Moartea se plimbă-n trăsură,
Sfinţii se ascund pe sub gropi.
Plouă cu foc şi tămâie,
Trâmbiţe răsună-n bolta cerească,
Din soare o lumină verzuie,
A început livid să lucească.
Gafez mereu
Gafez mereu la orice întâlnire,
De parcă cineva o piedică îmi pune,
Și țin la inimă comprese cu iubire,
Și sunt bolnav de nu știu ce anume.
Mă-ngrijorez de orice gest pe care-l fac,
Privirea de priviri îmi e ucisă,
Dezamăgiri în fiecare noapte îmbrac,
Și-mi scriu pe cord: Iubirea interzisă!
Îmi injectez în zori adrenalină,
În plumb topit nestingherit mă scald,
Mă smulg din trup cu tot cu rădăcină,
Dar brațele din umăr jos îmi cad.
Se vaită mângâieri pământul zgâriind,
Că n-au ajuns pe trup de fată,
Un demon simt în inimă zâmbind,
Iar eu gafez mai mult ca niciodată.
Când cântă pământul
Când cântă pământul,
Şi pasărea tace,
Fur liniştea lunii,
Şi-o ascund în găoace.
Când tace dumbrava,
Şi pasărea cântă,
Fur liniştea serii,
Ca ea să m-ascundă.
Când tace pământul,
Şi pasărea-i dusă,
Razele albe ale lunii,
Îmi pătrund pe sub uşă.
Când cântă dumbrava,
Şi pasărea vine,
Pre-umblu pământul,
Cu luna în mine.