Degeaba scriu

Mi-am frânt firea-n umbre mute,

Într-un joc de ne-nțeles,

Printre inimi reci, pierdute,

Însă n-am fost eu ales.

Fug de cel ce mi se-nchină,

Caut ochii reci, de sloi,

Prins într-un vârtej de vină,

Amețit de amândoi.

Iar când pasul mi se frânge,

Și în gol am să cobor,

Oare cine mă va strânge?

Cel pe care îl ador?

Încă sper l-amor real,

Cum în vise n-am văzut;

Încă sper să mă-nțelegi,

Amorul nostru să-l alegi...

Am putea fugi în lume,

Să uităm de noi, de viață, 

Să trăim la asfințit 

Amândoi cum ne-am dorit...

Munții-n jur să se-nalțe

Să ne-ascundă-n nopți fierbinți, 

Stele-n ochi să-ți văd sclipind,

Să te simți curat iubit...

Valuri reci să ne trezească,

În zori de dimineață,

De prin vise hoinăreli 

Ce ascund plăcere-n viață...

Sori pe cer să văd că stingem

Cu al nostru-amor etern

Ce-i real, nu doar speranță, 

Și pe care încă-l cer... 

Dar te-ai dus - un timp,

Fie el oricât de scurt 

Mă rănește adânc-n trup...

Ai lăsat loc de speranță,

Ce mă chinuie ușor,

M-ai umplut de vise oarbe

Ce mă rup de realitate,

Suspendat în timp - 

Așteptând să te întorci... 

Te voi căuta prin vise,

Vieți la rând, neîncetat, 

Prin inferne, paradise, 

Căci iubesc cu-adevărat!

Vino în pas de vals

În noaptea înstelată,

În pașii mici de dans

Pe mormânt să-mi treci odată.

Iar în urma-ți să răsară

Chiar și-o floare — e de-ajuns,

Pe calea mea interstelară

Să nu rămân singur neplâns.

Tu nu știi de când sunt stins,

Sub ce pământ mă odihnesc,

Dar al meu dorul neînvins

Nici când n-am să-l sfârșesc.

Pe când ceru-i-ntunecat

stele strălucesc puternic 

eu-ți vorbesc întins culcat

când veghezi însingurat...

De atâtea ori mă rog să vii,

să cobori ca dintr-o navă,

să mă iei sau să rămâi,

să fim doar noi doi... 

Iar de fiecare dată îmi 

trimiți plăceri deșarte, 

să te uit printre extaze,

să-mi pierzi dragostea prin raze...

Mă transformi în ceilalți oameni,

ce nu știu cum se iubește,

mă împingi spre animalul

ce de trup se îngrijește. 

Dar te-ascult ș-accept cu drag 

orice îmi trimiți în vag,

gândul meu e îndreptat 

către-ți sufletul-ndepărtat... 

Regăsesc puțin din el 

în orice trup ce-am cunoscut 

trimis de tine să m-afund,

să fiu simplu om în vânt...

Îi voi iubi pe toți ce m-au 

văzut în trupul intim, 

trădându-te-n noaptea ta, 

să știi că primul te-am iubit 

și singur ești ce-n suflet, 

nu în trup, eu te-am primit...

Hrăniți-mi florile de pe mormânt 

Cu sânge, ce lacrimi

Au fost cândva ,

Răni adânci de acid,

Săpat-au pielea mea.

Înfigeți crucea printre oase,

Le aud trosnind voioase, 

Lemnul ei să putrezească, 

Păcatele să-mi pedepsească. 

Lăsați mormântul dezgolit,

Văzut și ocolit,

Rătăcit să fiu de javre,

Numele uitat de oameni. 

Nu sunt în cărți câte 

cuvinte

Vreau în versuri să le

exprim,

Despre dragostea noastră,

Iubite, 

Și despre cum suferim...

Atingeri atât de-n

depărtate, 

Ca o romanță 

elenistă, 

Gânduri amoroase 

purtate 

Printr-o lume atât de

tristă... 

Încă sper că ești 

acolo

Și ca aștepți ca într-o 

zi

Să trecem amândoi 

Dincolo...

Nicicând ne vom trezi....

Simt nevoia și am nevoie de tine.

Am nevoie de ochii tăi, pentru că iubesc arta.

De buzele tale am nevoie, pentru că ador gustul dulce.

M-aș pierde prin adâncul fiinţei tale, pentru că am nevoie.

Simt nevoia să-ţi aud glasul , pentru că îmi place vocea lină.

Să-ţi ating trupul simt nevoia, pentru că visez să mângâi ceva catifelat.

Ţi-aș săruta fruntea, să-ţi fac o promisiune, pentru că simt nevoia.

Afara este rece dar parca imi este cald ca te vad 

Ma incalzeste privirea ta 

Zapada parca este din senin roz 

Tu ignori fulgi

Eu simt ca ne apropie din ce in mai mult 

Imi este dor de tine 

De focul din privirile noastre 

Nu mai privim in ochii de oare ce ne este ca si cum ne ar intra un turtur in ochii 

Dar pe furis imi mai tragi o privire 

Ne batem cu bulgarii de zapada ne zambim unul la altul

Dar mie frica de tine 

Dar cand sunt cu tine uit ca afara e frig si ca ninge

Tu ma incalzesti 

Chiar daca nu ma iei in brate 

Dar ma simt ca si cum as fi la tine in brate 

Imi este dor de tine 

Si abia astept sa vina urmatoarea zi de țurțur.

Când mi-e dor, se scutură timpul din ramurile lui uscate,

Și cad, una câte una, amintiri cu tine, neschimbate.

Și regret…

Regret că n-am avut urechi mai adânci

să-ți ascund vocea în ele pentru zilele ca acestea.

Că n-am avut ochi mai mari,

să-mi încapă în ei fiecare colț al chipului tău.

Și regret că, uneori,

am lăsat supărările să vorbească

mai tare decât iubirea.

Pentru că, adevărul e,

oricât de îmbufnată eram pe tine,

în clipa în care te vedeam de departe,

trecând atât de frumos prin lume,

toată supărarea mea se bucura.

Încerca să mai rămână puțin așa,

dar inima mea era deschisă deja.

Cred că dorul mă face să-mi imaginez

tot felul de sfârșituri ale lumii.

Mă întreb dacă până ne revedem

o să înceapă vreun război,

dacă o să vină extratereștrii de pe Marte,

sau dacă universul o să inventeze încă o scuză

ca să ne mai țină puțin departe 😡

Iar dacă tot vorbim de crize…

nu sunt geloasă.

Doar vezi și tu acum, cu criza asta energetică, dacă aș fi în guvern,

primul lucru pe care l-aș suspenda

ar fi festivalurile 😈

Nu pentru a economisi,

Ci pentru că abia așteptam să se termine,

ca să te am din nou doar pentru mine.

Să nu te mai împart cu scene,

cu muzica,

cu luminile,

cu mii de oameni care îți furau timpul.

Să te am departe lângă mine.

Dacă ai fi aici te-aș ruga să-mi povestești cum ți-a fost,

iar eu te-aș asculta și te-aș sorbi din priviri fără să mă rețin…

Și dacă mi-ai spune că festivalul te-a făcut fericită

Aș putea să las de la mine și să înceapă să-mi placă și mie puțin.

Știi…

Cred că distanța asta este atât de grea

pentru că inimile noastre își duc dorul în același timp.

Și-mi place să cred

că, atunci când mie mi se face dor de tine,

în aceeași clipă,

undeva,

și inima ta mă caută pe mine.

La sfarsit de an... nu am putut sa-ti dau mesaj de bine

N-as putea ghici ce dorință ți-ai pus

Dar m-am hotărât sa fac un pas în spate 

Am insistat destul și mai mult te-ai opus

La sfarsit de an.... sper sa fii bine

Oricat am încercat...n-ai vrut sa înțelegi ce simt

Ai continuat sa ma ignori... si asta este

E început de an... si îmi e dor... nu pot sa mint...

       Și dacă totuși, cândva,

Iubirea, va bate la ușa ta,

Cu flori presarâ-i  cărarea,

Și cu inima voioasă invit-o la masă.

Acolo unde este iubirea,

Prezentă-i  și fericirea.

E minunat să știu că-mi ești aproape
Când obosit mă simt și anii se adună,
Însă... sunt fericit și zilnic mulțumesc
Că dragostea și azi, ne ține împreună.

Gândul mă plimbă... departe-n amintiri
Și mă oprește din loc în loc să-mi spună,
Că pe aici,dar și pe-acolo pașii te-au dus
Pe unde sărutări furai... sub clar de lună. 

Și cum, vreodată, aș putea să dau uitării
Când te țineam de mână și îți șopteam,
Că ești frumoasă... așa cum te-am visat
Și să-mi devii aleasa vieții... îmi doream.

Și vremuri au venit și au trecut degrab'
Găsindu-ne pe noi mereu...îndrăgostiți,
La casa noastră, cu-n fiu... mult adorat
Cu legământ sub jurământ... căsătoriți.

Acum, privind în urmă la acele timpuri
Dar și la clipele de astăzi...ce le trăiesc,
Seama îmi dau, că-s omul binecuvantat
Și fericit rostesc, dragă Mărie... te iubesc!