O groapă spre odihnă
În urmă oasele se macină
și pulberi albe ca zăpezi
se lasă pe izvoare reci
ce-ngheață pân' a naște.
Cresc continuu, neîncetat,
ca dinții peste unghii,
dar se sfarmă în orice pas;
purtând pe ele chinul
omului din veac
- orice gând e o suflare
- sângele e abur cald
ce se scurge ca o urmă
și dezgheață cum atinge
recele pământ călcat.
De mii de ani pășește
spre o groapă de odihnă,
dar tot sângele ce-a curs
se grăbește s-o închidă.
Văzând că pasu îi este milă
S-au grăbit a sângera,
Nori, prăpastii și-o albină,
groapa să i-o închidă.
În zări de mii de ani
vedea arca ce-a scăpat
plutind pe sângele închegat.
În calea lui opri un pas
în fața gropii de odihnă
ce plutea într-o lumină
și în ea s-a scufundat...
Oasele s-au măcinat, iar
în praful lor s-a cuibărit
sângele ca abur cald
spre o ultimă suflare...
Стихи из этой категории
Pentru tata
Au trecut zile, saptamani,
Si in curand vor trece ani
De cand durerea grea m-apasa
Dorul de tine, tati, greu se lasa.
Mi-e tare dor de acele zile, tata
Cand dupa un drum lung, la tine ajungeam,
Pe pieptul tau capul mi-l asezam.
Ma mangaiai si dulce imi spuneai “ fetita tatii, draga tatii fata “.
O boala grea a vrut sa ne desparta,
Nu am putut in calea ei sa stau,
Am incercat, am sperat sa se poata
Macar cateva zile de la mine sa-ti dau.
Erai atat de trist la ultima intalnire,
Stiai cu siguranta ca va fi ultima.
Dar nu voiai sa mori, erai altfel de fire
Si nici eu nu credeam ca se va intampla.
Imaginea pe care nicicand n-o voi uita,
Cand priveai peste poarta masina ce pleca.
Cu ochii plini de lacrimi priveam in urma eu,
Simteam lacrimile tale si sufletul tau greu.
Si de atunci stiu bine ca tu ne-ai asteptat
In fiecare sambata frumos te-ai aranjat,
Dar “ draga tatii fata” poarta n-a mai deschis
Si singur, trist si singur sufletul ti-ai inchis.
Tot intr-o zi de sambata la tine am ajuns,
Dar nu ma asteptai taticule … te-ai dus.
Am pus capul pe pieptul tau, dar nu m-ai mangaiat,
Nici cu o vorba dulce nu m-ai mai alintat.
Printre lacrimi te rog tati,
De ti-am gresit, sa ma ierti.
Sa veghezi asupra noastra
Si in cer sa ne astepti.
Vei fii tot timpul cu mine,
Si-n sufletul si-n gandul meu,
Voi trai mereu cu dorinta,
Speranta de-a ne revedea … intr-o sambata … candva.
Pacea ta, dorul meu
Am vrut să-ți scriu mai înainte,
Nu e ca și cum aș regreta că nu ți-am scris.
Regret că n-am trecut prin ale tale brațe în toate zilele
Să te simt lângă mine tot mai mult, viu să te mai fi prins…
Oh,bunicule te duci deja spre ceruri
Sau poate că erai de mult în drum către Dumnezeu…
Chiar dacă a trecut puțin timp îmi este dor de tine
Te-aștept să ne întâlnim pe patul tău moale,să ne revedem cu bine chiar dacă asta-i greu.
Am să mă gândesc la tine când soarele apune,
Mai ales când o să răsară și îmi va atinge fața lin.
Am să mă gândesc cum ale tale mâine
Îmi vor mângâia sufletul , mă vor calma și mă vor sfinți.
Peste trei zile sufletul tău va pleca sus de tot.
Aș vrea să-l trag la mine înapoi și să-l păstrez…
În trei zile îți va bate ultimul clopot
Și ți se va rosti la căpătâi ultimul Crez.
Te văd cu mâinile pe piept, palid și cenușiu,
Mi-e greu să cred că te văd murind încet,
Mi-e greu să cred că nu te voi mai vedea printre noi,căci nu mai ești viu,
Sper să nu îmi simți interiorul bocet.
Sper că nu vei duce dorul rândunicii tale
Fiindcă aceasta îți va duce un dor apăsător , cumplit.
Am să-ți duc dorul ,bunicule,și am să-ți scriu
Chiar dacă n-ai să vezi din nou, chiar dacă totul s-a sfârșit.
Sunt fericită,fiindcă știu chinuiala unui om bolnav.
Sper ca Dumnezeu să-ți facă cale-n rai,
Să te cheme la El în ceruri cu glasul Său suav,
Sper să te ierte chiar dacă ai fost păcătos, căci credință-aveai.
Mi-a fost greu să-ți văd călătoria,
Mi-a fost așa milă să te văd cu frică de spitale
Și tot aici să ajungi, în final să-ți pierzi memoria
Și să nu mai poți ieși pe picioarele tale.
Sper că îți vei aminti mereu de mine oriunde te-ai afla cu sufletul
Căci trupul îți va zace adânc în pământ.
În gândul tău cred că se află regretul
Fiindcă tu ai spus tot ce ai avut de spus, dar eu n-am avut cuvântul.
Mi-ai lăsat un testament prin a ta voce,
În timp ce te vedeam nepuntincios ai spus totul, mi-au dat lacrimile
Am să îți văd curând numele scris pe o cruce
Și,încet,încet se vor împrăștia lumile noastre…
Cirque diabolique
Culorile se întuneca si
circul se termina,
Morala spectacolului e
subconștientului lumina.
Trecutul e ca si începutul unui vis,
menit sa fie uitat.
Va rămâne in gând doar ce merita
cu adevărat păstrat.
Un început nou, camuflat intr-un
final dureros.
Un gând masochist îmi schițează
chipul curios.
Poezia îmi e armura si
singuratatea strategie,
Toamna in sufletul meu e
in completa armonie.
Am confundat razele de soare
cu misterul romantic,
Nu știu câți au murit ca sa fie
totul așa dramatic.
Mi-au luat zâmbetul neștiind ca
am o parte întunecată.
De realitatea crunta nu ma
voi lasă înșelată.
Bunatatea e scumpă si am
plătit exagerat.
Nu te poți încrede in frumos si colorat!
Am zis sa fiu lumina,sa împac
eu lumea rea.
Gestul nu se oglindește si
asta face viața grea!
Ma retrag in lumea mea si le trimit vedere,
In adâncul sufletului meu
nu e vorba de durere.
Ma las purtată de sentimente fie bune,
fie rele.
Le însir in versuri ce ma
ajuta in zile grele.
Inchid ochii si ne visez iubiți
la marea neagră,
Intr-un timp când îmi spuneai
ca îți sunt draga.
Aveai bune cu venin si
veninul era dulce,
Un sărut inocent putea răstigni o cruce.
M-am trezit din somn adânc
si acum începe aventura.
Nu ma las captivă de ceea ce se
simte ca tortura.
Realitatea m-a mințit si pare
a fi ceva făcut!
Planetele nu s-au aliniat perfect
atunci când m-am născut.
As vrea sa dau de vina dar sunt
o fire optimista,
Ma folosesc de rău,
e o calitate mai sinistra.
Sper ca versurile mele sa fie
răspuns la întrebări.
Ceva drăguț si rece,
pentru a dragostei serbări.
Să fim împreună din nou...
La căpătâiul tău,bărbate
Ore n șir nenumărate
Vegheam nopți și zile,
Rătăcindu mi mințile
Te zvărcoleai în așternut,
Răzbit de cancerul temut,
Istovit de a i ține piept,
Domnul meu,cel bun și drept.
Te căzneai din răsputeri,
Să nu mi divulgi căt suferi,
Ștergeai lacrima în taină
Și o pitulai sub haină .
Zâmbeai din colțul gurii,
Sfidănd chinul tumorii.
Eu îți plângeam de milă,
Rugăciuni rosteam, umilă.
Și te ai stins pe inserat;
Urlă marea,clopotele bat..
Eu mă târăsc prin amintiri
Pustie n simțuri și trăiri .
Ce rost am eu,fără tine,
Să te urmez ar fi mai bine?..
Sa fim împreună din nou,
Mă bântuie al tău ecou;
Mă ntind in patul răvășit
Să mi aștept al meu sfârșit ..
Gand
O atingere rece
Pe inima mea inerta.
Un cosciug scufundat in flori
In buruieni si crini manjiti de sange,
In haine distruse de trecerea timpului.
In timpul pe care l-am risipit
Blocata in reverie, sufocata cu nepasare.
Un ultim rastimp,
Cu chip celest si naiv
O fantasma care iti inghite gandurile insolente,
Si care se ineaca cu indoieli neincetate.
Un ultim ticait de ceas
O ultima lacrima in van,
Un ultim ranjet sters
Menit sa trezeasca ceva in tine.
Dar ochii sticlosi iti raman fixati,
In trecutul care iti roade incet
Trupul deja sfasiat de realitate.
Pentru tata
Au trecut zile, saptamani,
Si in curand vor trece ani
De cand durerea grea m-apasa
Dorul de tine, tati, greu se lasa.
Mi-e tare dor de acele zile, tata
Cand dupa un drum lung, la tine ajungeam,
Pe pieptul tau capul mi-l asezam.
Ma mangaiai si dulce imi spuneai “ fetita tatii, draga tatii fata “.
O boala grea a vrut sa ne desparta,
Nu am putut in calea ei sa stau,
Am incercat, am sperat sa se poata
Macar cateva zile de la mine sa-ti dau.
Erai atat de trist la ultima intalnire,
Stiai cu siguranta ca va fi ultima.
Dar nu voiai sa mori, erai altfel de fire
Si nici eu nu credeam ca se va intampla.
Imaginea pe care nicicand n-o voi uita,
Cand priveai peste poarta masina ce pleca.
Cu ochii plini de lacrimi priveam in urma eu,
Simteam lacrimile tale si sufletul tau greu.
Si de atunci stiu bine ca tu ne-ai asteptat
In fiecare sambata frumos te-ai aranjat,
Dar “ draga tatii fata” poarta n-a mai deschis
Si singur, trist si singur sufletul ti-ai inchis.
Tot intr-o zi de sambata la tine am ajuns,
Dar nu ma asteptai taticule … te-ai dus.
Am pus capul pe pieptul tau, dar nu m-ai mangaiat,
Nici cu o vorba dulce nu m-ai mai alintat.
Printre lacrimi te rog tati,
De ti-am gresit, sa ma ierti.
Sa veghezi asupra noastra
Si in cer sa ne astepti.
Vei fii tot timpul cu mine,
Si-n sufletul si-n gandul meu,
Voi trai mereu cu dorinta,
Speranta de-a ne revedea … intr-o sambata … candva.
Pacea ta, dorul meu
Am vrut să-ți scriu mai înainte,
Nu e ca și cum aș regreta că nu ți-am scris.
Regret că n-am trecut prin ale tale brațe în toate zilele
Să te simt lângă mine tot mai mult, viu să te mai fi prins…
Oh,bunicule te duci deja spre ceruri
Sau poate că erai de mult în drum către Dumnezeu…
Chiar dacă a trecut puțin timp îmi este dor de tine
Te-aștept să ne întâlnim pe patul tău moale,să ne revedem cu bine chiar dacă asta-i greu.
Am să mă gândesc la tine când soarele apune,
Mai ales când o să răsară și îmi va atinge fața lin.
Am să mă gândesc cum ale tale mâine
Îmi vor mângâia sufletul , mă vor calma și mă vor sfinți.
Peste trei zile sufletul tău va pleca sus de tot.
Aș vrea să-l trag la mine înapoi și să-l păstrez…
În trei zile îți va bate ultimul clopot
Și ți se va rosti la căpătâi ultimul Crez.
Te văd cu mâinile pe piept, palid și cenușiu,
Mi-e greu să cred că te văd murind încet,
Mi-e greu să cred că nu te voi mai vedea printre noi,căci nu mai ești viu,
Sper să nu îmi simți interiorul bocet.
Sper că nu vei duce dorul rândunicii tale
Fiindcă aceasta îți va duce un dor apăsător , cumplit.
Am să-ți duc dorul ,bunicule,și am să-ți scriu
Chiar dacă n-ai să vezi din nou, chiar dacă totul s-a sfârșit.
Sunt fericită,fiindcă știu chinuiala unui om bolnav.
Sper ca Dumnezeu să-ți facă cale-n rai,
Să te cheme la El în ceruri cu glasul Său suav,
Sper să te ierte chiar dacă ai fost păcătos, căci credință-aveai.
Mi-a fost greu să-ți văd călătoria,
Mi-a fost așa milă să te văd cu frică de spitale
Și tot aici să ajungi, în final să-ți pierzi memoria
Și să nu mai poți ieși pe picioarele tale.
Sper că îți vei aminti mereu de mine oriunde te-ai afla cu sufletul
Căci trupul îți va zace adânc în pământ.
În gândul tău cred că se află regretul
Fiindcă tu ai spus tot ce ai avut de spus, dar eu n-am avut cuvântul.
Mi-ai lăsat un testament prin a ta voce,
În timp ce te vedeam nepuntincios ai spus totul, mi-au dat lacrimile
Am să îți văd curând numele scris pe o cruce
Și,încet,încet se vor împrăștia lumile noastre…
Cirque diabolique
Culorile se întuneca si
circul se termina,
Morala spectacolului e
subconștientului lumina.
Trecutul e ca si începutul unui vis,
menit sa fie uitat.
Va rămâne in gând doar ce merita
cu adevărat păstrat.
Un început nou, camuflat intr-un
final dureros.
Un gând masochist îmi schițează
chipul curios.
Poezia îmi e armura si
singuratatea strategie,
Toamna in sufletul meu e
in completa armonie.
Am confundat razele de soare
cu misterul romantic,
Nu știu câți au murit ca sa fie
totul așa dramatic.
Mi-au luat zâmbetul neștiind ca
am o parte întunecată.
De realitatea crunta nu ma
voi lasă înșelată.
Bunatatea e scumpă si am
plătit exagerat.
Nu te poți încrede in frumos si colorat!
Am zis sa fiu lumina,sa împac
eu lumea rea.
Gestul nu se oglindește si
asta face viața grea!
Ma retrag in lumea mea si le trimit vedere,
In adâncul sufletului meu
nu e vorba de durere.
Ma las purtată de sentimente fie bune,
fie rele.
Le însir in versuri ce ma
ajuta in zile grele.
Inchid ochii si ne visez iubiți
la marea neagră,
Intr-un timp când îmi spuneai
ca îți sunt draga.
Aveai bune cu venin si
veninul era dulce,
Un sărut inocent putea răstigni o cruce.
M-am trezit din somn adânc
si acum începe aventura.
Nu ma las captivă de ceea ce se
simte ca tortura.
Realitatea m-a mințit si pare
a fi ceva făcut!
Planetele nu s-au aliniat perfect
atunci când m-am născut.
As vrea sa dau de vina dar sunt
o fire optimista,
Ma folosesc de rău,
e o calitate mai sinistra.
Sper ca versurile mele sa fie
răspuns la întrebări.
Ceva drăguț si rece,
pentru a dragostei serbări.
Să fim împreună din nou...
La căpătâiul tău,bărbate
Ore n șir nenumărate
Vegheam nopți și zile,
Rătăcindu mi mințile
Te zvărcoleai în așternut,
Răzbit de cancerul temut,
Istovit de a i ține piept,
Domnul meu,cel bun și drept.
Te căzneai din răsputeri,
Să nu mi divulgi căt suferi,
Ștergeai lacrima în taină
Și o pitulai sub haină .
Zâmbeai din colțul gurii,
Sfidănd chinul tumorii.
Eu îți plângeam de milă,
Rugăciuni rosteam, umilă.
Și te ai stins pe inserat;
Urlă marea,clopotele bat..
Eu mă târăsc prin amintiri
Pustie n simțuri și trăiri .
Ce rost am eu,fără tine,
Să te urmez ar fi mai bine?..
Sa fim împreună din nou,
Mă bântuie al tău ecou;
Mă ntind in patul răvășit
Să mi aștept al meu sfârșit ..
Gand
O atingere rece
Pe inima mea inerta.
Un cosciug scufundat in flori
In buruieni si crini manjiti de sange,
In haine distruse de trecerea timpului.
In timpul pe care l-am risipit
Blocata in reverie, sufocata cu nepasare.
Un ultim rastimp,
Cu chip celest si naiv
O fantasma care iti inghite gandurile insolente,
Si care se ineaca cu indoieli neincetate.
Un ultim ticait de ceas
O ultima lacrima in van,
Un ultim ranjet sters
Menit sa trezeasca ceva in tine.
Dar ochii sticlosi iti raman fixati,
In trecutul care iti roade incet
Trupul deja sfasiat de realitate.
Другие стихотворения автора
Te-ai dus și tu...
Trag de porți și se deschid greoi,
Câini bătrâni lătrând pustiul,
De-amintiri și plâns eu mă-ncovoi
C-am rămas doar eu "fiul".
Te-ai dus și tu cu ceilalți doi,
Ai uitat de toți, de noi,
Cei ce-ți plâng pe urmă roi
Căci n-ai să te-ntorci înapoi.
Am râs cu tine, cât am stat
Nici o vorbă n-ai suflat.
Ochii împăcat ți-ai închis,
Zâmbetul-ți trădează un vis.
Am blestemat tradiții vechi
Și crucea eu am purtat-o la priveghi.
Toți se grăbeau pe lângă mine,
Dar crucea tot în față vine.
Clipa-n care te-am atins
Toată viața-n mine s-a stins,
Chinul tău de ani strâns
S-a eliberat prin al meu plâns.
Am înălțat crucea la cer
Și-a căzut grea ca un fier
Trăgându-mă-n genunchi sub ea,
Arătându-mi cum te scapă-n groapă,
Slăbind, mai mult ea mă ținea.
Simțeam cum pe mine mă sapă,
Victimă a prietenei Morți,
Să te uite, să nu plângă toți,
Ci doar eu, singur și sfânt,
Să astup al tău mormânt.
Am plâns cum n-am crezut vreodată,
Că până și Moartea s-a ascuns furioasă
Crezând c-a mea dragoste-i trădată
Și n-am s-o mai vreau mireasă.
Dar mai bine așa i-a fost,
Decât să chinuie fără rost...
Poarta-n urmă îi se închide,
Ea încă speră că mai vine...
Trandafir de sânge
Putem, oare, să iubim... ș-atât?
Fără profanare-atingerilor,
Inutilul hieroglifelor,
Muțenia sonatelor ce-n
Veci nu v-or să exprime ce-
O ființă simte-n adâncime?
Iubirea n-aparține nouă să
Vorbim în amănunte, căci
Ea vine când dorește,
Când ți-e drag te părăsește;
Supuși suntem ciudățeniei,
Adâncindu-se-n mister - frumoasă-i
Precum viața coace suferințe noi...
*
Vreau să iubesc.... ș-atât!
Un suflet captiv în trandafir:
Brațe ascuțite-agățătoare ce
Amor profund doare,
Haine rare, dezgolind trupul perfect,
Curgând sânge regal, zemos,
De viață plin și capricios,
Plăcut privirii și-n miros....
Singur ar crește veșnic, iar în
Mână mi se ofilește, dar
Cine-ar iubi o frumusețe-ascunsă?
Plăcut e să te stingi de tânăr pe
Culmile extazului când de soare t-
Eliberezi, de trup, având doar
Vise și miros-mbătător al
Gândurilor tale...
*
Dar frică-mi e c-aceastea-mi e
Damnarea, să nu am parte de la
Deus ce-am cerut și încă sper!
Între noi...
O privire este între noi,
lasă-mi-te orbește,
O pereche de buze între noi,
lasă-le sărutate,
Un parfum trandafiriu între noi,
în carne să mi-l imprimi,
Un trup plăpând între noi,
lasă-ți-l mângăiat,
O lume tristă între noi,
lasă-te-nveselită,
Un boboc de trandafir între noi,
lasă-l să-nflorească,
O viață lungă doar noi doi,
las-o ca să treacă,
O clipă nesfârșită de amor
s-avem amândoi,
o clipă și să mor,
Adunat un suflet noi doi împărțim,
al tău e tot, sunt doar străin
ce trec o clipă în viața ta
ce este între noi.
Împreună
Străpung hârtia cu penița,
sângerând, scriidu-ți numele,
tremurând, cerneala alege
încet culoare veșniciei
și cum privirea s-o-mbie...
Ți-aș adormi pe piept,
ca pe-o rece iarbă-n
asfințit de vară,
și m-aș trezi în miez de noapte
privind coroana stelelor
ce-n ochii tăi se odihniră...
Aș adormi-napoi ca
iarna lângă sobă,
strâns la pieptul tău
s-aud orice secundă
din eternul-mpreună...
mi-am consumat viața trăind
Clopotele bat în disperare,
cerul sângeriu se scurge-n
pământul crăpat; a Iadului-liberare...
Demonii se-nalță și aleargă,
oamenii cerșesc o clipă viața:
În noroi-și topesc speranța...
Adulți a căror viață-i muncă,
Copiii ce vor să crească și
Bătrâni plictisiți de viață...
Moartea se-nalță pe munți;
ei imploră-o amânare:
n-au știut trăi atare...
Dar Moartea-o lege are
și-o limbă înțeleasă de viață,
netrăită de oameni...
La umbra pomului arzând privesc
cum totu-n jur se-ncheie
și-un nou drum se-ivește...
Surprinsă, Moartea-ntreabă:
”Viață de la mine nu ceri?
Muritor ingrat ce ești!”
„Nu, răspunsei aumuzat;
Te-aștept de mult să vii,
Căci mi-am consumat viața trăind!”
Sabia-i se-nalță și totul sfârșește;
iar eu mor râzând
c-am știut ce-i viața!
Neînțeles
S-aprinse în mine o lumină,
caldă și molcomitoare,
ce-a crescut într-o văpaie...
Trup fragil și singuratic
ce nu știe să se poarte,
captiv este stângăcie
dragostei împărtășire...
Gura mi se-mpleticește în
cuvinte de amor,
Priviri confuze, înlăcrimate,
te-ndrăgesc, Lumină,
Mâini stângace ce încearcă
cu greu să te fericească,
Pași înceți în jurul tău,
împleticindu-se valsează...
În locul inimii ce-a fost
se tot zbate un gol de moarte.
Lănțuit într-o văpaie
mă tot lupt fără puteri,
trup, priviri și glas spre-a spune
neînțeles amorul ce ți-l port...
Precum ceilalți nu-nțelegi
lupta ce-o trăiesc
și în pașii lor urmezi,
uitându-mă pe mine...
Un singur lucru pot în viață,
și acela-i a iubi,
nimeni, însă, nu așteaptă
Amorul a-l destăinui....
Te-ai dus și tu...
Trag de porți și se deschid greoi,
Câini bătrâni lătrând pustiul,
De-amintiri și plâns eu mă-ncovoi
C-am rămas doar eu "fiul".
Te-ai dus și tu cu ceilalți doi,
Ai uitat de toți, de noi,
Cei ce-ți plâng pe urmă roi
Căci n-ai să te-ntorci înapoi.
Am râs cu tine, cât am stat
Nici o vorbă n-ai suflat.
Ochii împăcat ți-ai închis,
Zâmbetul-ți trădează un vis.
Am blestemat tradiții vechi
Și crucea eu am purtat-o la priveghi.
Toți se grăbeau pe lângă mine,
Dar crucea tot în față vine.
Clipa-n care te-am atins
Toată viața-n mine s-a stins,
Chinul tău de ani strâns
S-a eliberat prin al meu plâns.
Am înălțat crucea la cer
Și-a căzut grea ca un fier
Trăgându-mă-n genunchi sub ea,
Arătându-mi cum te scapă-n groapă,
Slăbind, mai mult ea mă ținea.
Simțeam cum pe mine mă sapă,
Victimă a prietenei Morți,
Să te uite, să nu plângă toți,
Ci doar eu, singur și sfânt,
Să astup al tău mormânt.
Am plâns cum n-am crezut vreodată,
Că până și Moartea s-a ascuns furioasă
Crezând c-a mea dragoste-i trădată
Și n-am s-o mai vreau mireasă.
Dar mai bine așa i-a fost,
Decât să chinuie fără rost...
Poarta-n urmă îi se închide,
Ea încă speră că mai vine...
Trandafir de sânge
Putem, oare, să iubim... ș-atât?
Fără profanare-atingerilor,
Inutilul hieroglifelor,
Muțenia sonatelor ce-n
Veci nu v-or să exprime ce-
O ființă simte-n adâncime?
Iubirea n-aparține nouă să
Vorbim în amănunte, căci
Ea vine când dorește,
Când ți-e drag te părăsește;
Supuși suntem ciudățeniei,
Adâncindu-se-n mister - frumoasă-i
Precum viața coace suferințe noi...
*
Vreau să iubesc.... ș-atât!
Un suflet captiv în trandafir:
Brațe ascuțite-agățătoare ce
Amor profund doare,
Haine rare, dezgolind trupul perfect,
Curgând sânge regal, zemos,
De viață plin și capricios,
Plăcut privirii și-n miros....
Singur ar crește veșnic, iar în
Mână mi se ofilește, dar
Cine-ar iubi o frumusețe-ascunsă?
Plăcut e să te stingi de tânăr pe
Culmile extazului când de soare t-
Eliberezi, de trup, având doar
Vise și miros-mbătător al
Gândurilor tale...
*
Dar frică-mi e c-aceastea-mi e
Damnarea, să nu am parte de la
Deus ce-am cerut și încă sper!
Între noi...
O privire este între noi,
lasă-mi-te orbește,
O pereche de buze între noi,
lasă-le sărutate,
Un parfum trandafiriu între noi,
în carne să mi-l imprimi,
Un trup plăpând între noi,
lasă-ți-l mângăiat,
O lume tristă între noi,
lasă-te-nveselită,
Un boboc de trandafir între noi,
lasă-l să-nflorească,
O viață lungă doar noi doi,
las-o ca să treacă,
O clipă nesfârșită de amor
s-avem amândoi,
o clipă și să mor,
Adunat un suflet noi doi împărțim,
al tău e tot, sunt doar străin
ce trec o clipă în viața ta
ce este între noi.
Împreună
Străpung hârtia cu penița,
sângerând, scriidu-ți numele,
tremurând, cerneala alege
încet culoare veșniciei
și cum privirea s-o-mbie...
Ți-aș adormi pe piept,
ca pe-o rece iarbă-n
asfințit de vară,
și m-aș trezi în miez de noapte
privind coroana stelelor
ce-n ochii tăi se odihniră...
Aș adormi-napoi ca
iarna lângă sobă,
strâns la pieptul tău
s-aud orice secundă
din eternul-mpreună...
mi-am consumat viața trăind
Clopotele bat în disperare,
cerul sângeriu se scurge-n
pământul crăpat; a Iadului-liberare...
Demonii se-nalță și aleargă,
oamenii cerșesc o clipă viața:
În noroi-și topesc speranța...
Adulți a căror viață-i muncă,
Copiii ce vor să crească și
Bătrâni plictisiți de viață...
Moartea se-nalță pe munți;
ei imploră-o amânare:
n-au știut trăi atare...
Dar Moartea-o lege are
și-o limbă înțeleasă de viață,
netrăită de oameni...
La umbra pomului arzând privesc
cum totu-n jur se-ncheie
și-un nou drum se-ivește...
Surprinsă, Moartea-ntreabă:
”Viață de la mine nu ceri?
Muritor ingrat ce ești!”
„Nu, răspunsei aumuzat;
Te-aștept de mult să vii,
Căci mi-am consumat viața trăind!”
Sabia-i se-nalță și totul sfârșește;
iar eu mor râzând
c-am știut ce-i viața!
Neînțeles
S-aprinse în mine o lumină,
caldă și molcomitoare,
ce-a crescut într-o văpaie...
Trup fragil și singuratic
ce nu știe să se poarte,
captiv este stângăcie
dragostei împărtășire...
Gura mi se-mpleticește în
cuvinte de amor,
Priviri confuze, înlăcrimate,
te-ndrăgesc, Lumină,
Mâini stângace ce încearcă
cu greu să te fericească,
Pași înceți în jurul tău,
împleticindu-se valsează...
În locul inimii ce-a fost
se tot zbate un gol de moarte.
Lănțuit într-o văpaie
mă tot lupt fără puteri,
trup, priviri și glas spre-a spune
neînțeles amorul ce ți-l port...
Precum ceilalți nu-nțelegi
lupta ce-o trăiesc
și în pașii lor urmezi,
uitându-mă pe mine...
Un singur lucru pot în viață,
și acela-i a iubi,
nimeni, însă, nu așteaptă
Amorul a-l destăinui....