UN CHIP NECUNOSCUT DAR BLÂND!
Era în zorii zilei ,când somnul e mai dulce .Visam .
Primisem un semnal să mă uit la ușă ,în special pe
mânerul ei care se mișca cu încetinitorul ,fără
nici un zgomot .Încetineala mi-a dus curiozitatea la
extrem .Cine îmi deschide ușa fără să-mi atragă
atenția ,era contra obiceiului din casa noastră .În
sfârșit în deschizătură apare chipul unei necunoscute ;
nici doamnă , nici hârcă bătrână cu figura răutăcioasă ,
ci o bunicuță mai mult plăcută ,calmă ,blândă ,dar cu o
privire hotărâtă îmi face semn să tac și să o urmez .
Înțeleg ce urmează și vreau să mă conformez ,dar
emoțiile mă trezesc și apariția dispare ca un balon
de săpun .
Semn că am visat au rămas bătăile inimii repezi
și borboanele de sudoare de pe frunte ! Mă desmeticesc
și mă străduiesc să tălmăcesc visul .Poate fi așa ușoară
plecarea din astă lume ?Atunci de ce teama de moarte e
așa de teribilă?
Vizitatoarea mea era parcă din altă lume ,o pot descrie chiar .
Era o femeie de vârstă mijlocie ,energică așa ca dintr-o fotografie
veche ,cu capul descoperit ,părul strâns într-o coadă groasă pe
stânga . Purta o fustă lungă ,vișinie și un cojocel subțire din care
ieșeau două mânici largi ,bogate .Avea o privire ageră ,hotărâtă .
Să trag o concluzie , nu pot ,dar nu mai am nici-o frică ,dacă vine
să mă conducă numai ea știe unde!...
Стихи из этой категории
Gând funebru
O zi de luni, cu soare negru,
Pare că-mi zâmbește dinadins,
Un pui de flacără nestins
In amintirea unui gând funebru.
O zi de luni cu negru soare,
Pare că-mi zâmbește mai aprins
Și încet prin lume s-a întins
O zi de luni, cu negru soare.
O zi de luni, cu soare negru,
Zi întunecată și blestem,
Peste suflet rece din infern,
In amintire.. gând funebru.
O zi de luni cu soare negru,
O monotona așteptare
Spre vecile fără scăpare,
Gând funebru.
De Adam Ioana Andreea Lenuța
Ultima clipă
Vicii pe mină,
Lacrimi pe pat,
Viața nui dulce
Țin în mine și tac
Tristețe în suflet,
Cuțite piaproape,
Ma concentrez
Închid ochii și moarte
De ce să m-apuc?
Și ce să mai fac?
Ce va fi înainte ?
Mă retrag eu și tac,
Dar acum nu mii frică
De spaimă nu mor
Căci ultima clipă
Se trăiește ușor.
Zac... tot zac
Am deschis ochii de sub pânza prăfuită,
și mă-ntrebam: ,,cum de nu mă mai irită?"
Nici piedestalul de sticlă nu se clătină,
cum mă ridicam, el nu se mișcă.
Vedeam o mare neagră și totuși – nimic,
apărea și dispărea ca aburi din ibric.
O urmă de lumină se lupta într-o lămpică,
cu groaza pe față, căci ceara-i tot pică...
Pierită forma ce-a avut-o cândva,
tiptil se-adunau viețăți pe fața mea...
Priveam cu scârbă la cadavrul de pe masă,
iar împrejur tot vinul se vărsă...
N-am să mai asist la a lor ignoranță,
lacăte pe chipuri triste și nicio speranță...
Mi-am luat hoitul și l-am vârât într-un sac,
pentru alții, eu n-am de gând să mai zac.
De plânsete și milă să se descotorosească,
nu-i alinare pentru moartea prostească.
Pe drumul șerpuit în zale – fără capăt,
continui până voi zări lumina în treacăt.
...
M-or căuta și mai târziu pentru rugăciuni,
păcat că eu nu voi putea să le aud.
Cârtița
Stau,
nu simt nici gerul, nici incendiul;
deși tremur, nu-i de vină curentul...
Nu mă mișc,
deși încerc un vârf de deget să ridic,
nu reușesc, privesc și mă oftic...
Și degeaba se chinuie fostu-mi lăcaș–
acum e gol, chiar dacă l-au îmbrăcat;
după care speranța i s-a scufundat...
Cu ochii închiși,
mă gândesc la amintirea veche cu mine,
m-aș întoarce să le zic și lor că nu e bine...
Nu mă știu,
dacă plâng, nu e ca și cum ei mă aud,
așa că mai bine stau și-i ascult...
Se întâmplă mai rar,
să-i aud cum aprind un mic dar,
și acela parcă luminează tot în zadar...
Alteori îi auzeam pe alții,
apoi mă gândeam și la ai mei... săracii,
să treacă și să-mi mai ude măcar macii.
Prin întregul tot mai negru,
ascult și aștept să vină sfârșitul cel greu,
să apară și el când și ei se vor sătura să vină la mine...
mereu.
Și dacă...
Și dacă moartea e prezentă
Și așteaptă într-o stare latentă
Doar suflul să ți-l ia
Își urmărește privirea
Și sufletul cum ți se golește
Și dacă e prezentă, uitându-se la tine
Cum tot mai multe urme îți lasă
Te vrea dar nu te ia ,căci știe
Că tot mai dulce ești atunci când...
Inima ți-e plină de suspine.
Te observă din ce în ce mai aproape
Își respiră în fața fără să o vezi
Dar tu simți fiorul pe care ,
Il vei îmbrățișa într-un final.
În sfârșit ne-am întâlnit.
Gând funebru
O zi de luni, cu soare negru,
Pare că-mi zâmbește dinadins,
Un pui de flacără nestins
In amintirea unui gând funebru.
O zi de luni cu negru soare,
Pare că-mi zâmbește mai aprins
Și încet prin lume s-a întins
O zi de luni, cu negru soare.
O zi de luni, cu soare negru,
Zi întunecată și blestem,
Peste suflet rece din infern,
In amintire.. gând funebru.
O zi de luni cu soare negru,
O monotona așteptare
Spre vecile fără scăpare,
Gând funebru.
De Adam Ioana Andreea Lenuța
Ultima clipă
Vicii pe mină,
Lacrimi pe pat,
Viața nui dulce
Țin în mine și tac
Tristețe în suflet,
Cuțite piaproape,
Ma concentrez
Închid ochii și moarte
De ce să m-apuc?
Și ce să mai fac?
Ce va fi înainte ?
Mă retrag eu și tac,
Dar acum nu mii frică
De spaimă nu mor
Căci ultima clipă
Se trăiește ușor.
Zac... tot zac
Am deschis ochii de sub pânza prăfuită,
și mă-ntrebam: ,,cum de nu mă mai irită?"
Nici piedestalul de sticlă nu se clătină,
cum mă ridicam, el nu se mișcă.
Vedeam o mare neagră și totuși – nimic,
apărea și dispărea ca aburi din ibric.
O urmă de lumină se lupta într-o lămpică,
cu groaza pe față, căci ceara-i tot pică...
Pierită forma ce-a avut-o cândva,
tiptil se-adunau viețăți pe fața mea...
Priveam cu scârbă la cadavrul de pe masă,
iar împrejur tot vinul se vărsă...
N-am să mai asist la a lor ignoranță,
lacăte pe chipuri triste și nicio speranță...
Mi-am luat hoitul și l-am vârât într-un sac,
pentru alții, eu n-am de gând să mai zac.
De plânsete și milă să se descotorosească,
nu-i alinare pentru moartea prostească.
Pe drumul șerpuit în zale – fără capăt,
continui până voi zări lumina în treacăt.
...
M-or căuta și mai târziu pentru rugăciuni,
păcat că eu nu voi putea să le aud.
Cârtița
Stau,
nu simt nici gerul, nici incendiul;
deși tremur, nu-i de vină curentul...
Nu mă mișc,
deși încerc un vârf de deget să ridic,
nu reușesc, privesc și mă oftic...
Și degeaba se chinuie fostu-mi lăcaș–
acum e gol, chiar dacă l-au îmbrăcat;
după care speranța i s-a scufundat...
Cu ochii închiși,
mă gândesc la amintirea veche cu mine,
m-aș întoarce să le zic și lor că nu e bine...
Nu mă știu,
dacă plâng, nu e ca și cum ei mă aud,
așa că mai bine stau și-i ascult...
Se întâmplă mai rar,
să-i aud cum aprind un mic dar,
și acela parcă luminează tot în zadar...
Alteori îi auzeam pe alții,
apoi mă gândeam și la ai mei... săracii,
să treacă și să-mi mai ude măcar macii.
Prin întregul tot mai negru,
ascult și aștept să vină sfârșitul cel greu,
să apară și el când și ei se vor sătura să vină la mine...
mereu.
Și dacă...
Și dacă moartea e prezentă
Și așteaptă într-o stare latentă
Doar suflul să ți-l ia
Își urmărește privirea
Și sufletul cum ți se golește
Și dacă e prezentă, uitându-se la tine
Cum tot mai multe urme îți lasă
Te vrea dar nu te ia ,căci știe
Că tot mai dulce ești atunci când...
Inima ți-e plină de suspine.
Te observă din ce în ce mai aproape
Își respiră în fața fără să o vezi
Dar tu simți fiorul pe care ,
Il vei îmbrățișa într-un final.
În sfârșit ne-am întâlnit.
Другие стихотворения автора
ATÂT TE-AM AȘTEPTAT
La ceas târziu ,când
Focul în vatră geme ,
Și dorul meu din suflet
Plecat e să te cheme,
Trimit în depărtare inima-mi solie
Pe vânt ,pe nor ,pe raza cea zblobie.
La capăt de lume , cu doru-mi drept toiag
Spre soare răsare ,eu vin copilul meu drag
Dorul de tine-i mai greu ca depărtarea
Nu-mi pasă că-în cale
Îmi stă munții și marea.
Mi-e teamă că am să plec la drum
Spre moarte și cum nu sper să-mi fii la căpătâi,
De vii citește-mi gândurile mai întâi
Pe care le aștern cu dor, într-un caiet curat
Copile drag , ce mult te-am așteptat.
DANIEL PRT .3
Spre seară ,când treburile s-au mai liniștit, mi-am amintit că foamea îmi dă târcoale.
M -m dus acasă ,la casa cea nouâ .Mama a scos o masă în curte și a pus pe ea prima cină.
Ziua se îngâna cu noaptea.Noaptea avea alt farmec la țară .Luna ne privea curioasă ,iar cântecul
greierilor se auzea în surdină Totul mi se părea minunat ,încât am uitat că sunt orfan ,pentru o
clipă..O liniște plăcută,doar câte un lătrat de câine ,venea de departe!...Somnul a venit pe nesim-
țite ,ușor și odihnitor!..Era un nou început .Din acea zi mama nu a mai plâns ,sau nu am văzut-o eu !..
Mama a fost ca o stâncă ,hotărâtă să facă față tuturor problemelor care-i stau în cale.Așa a
reușit să crească și să educe cei șase copii: patru băieți și două fete .La prima vedere părea o
femeie firavă ,dar de unde avea atâta putere ?...Zilele de vară se scurg pe nesimțite ,se apropie
toamna ,și urma să merg și eu la grădinița din mijlocul satului .Am fost și am văzut-o cu prietenii mei.
Mama începea pregătirile de iarnă cu adunarea lemnelor de foc Mereu veneau la poartă căruțe cu
lemne iar mama ne punea să le tăiem și aă le depozităm în samaluc la adăpost de ploaie și ninsoare.
Această treabă era făcută de frații mei mai mari ,dar și eu aveam sarcinile mele ,nimeni nu era scutit de
muncă .Eu eram cel care cumpăram pâinea o sarcină importantă Mama se gândea la toate ,inclusiv
la pregătirea noastră pentru școală Aveam vevoie de uniforme ,încălțăminte ,rechizite Sfătuită de alte
mămici ,mama a obținut ajutor de la o fundație care sprijinea familile defavorizate! Mama era ca argintul viu
Tata ar fi fost mândru de ea și noi am ajutat-o fiecare după puterile noastre .Ne-am implicat în toate treburile
gospodărești: îngrijirea grădinii ,repararea gardului,,tăiatul lemnelor, adusul apei de la Prut cu cobilița -
Fetele o ajutau la treburile casei :curățenie ,spălatul și bucătăria Mama ne îndemna să muncim ,să respectăm
și să iubim munca noastră și celorlanți Dacă la început oam enii ne compătimeau și ne tratau cu oarecare
milă ,peste o vreme devenisem o famile ce putea fi dată ca exemplu
.Când frații mei au terminat cele opt clase,au găsit imediat locuri de muncă în sat .În zilele de salariu ,
veneau acasă zâmbind și puneau banii în mâna mamai .Acum nu mai cumpărăm pe datorie de la micile magazine
din sat Tudorel fratele cel mare e ajutor de tractorist la nenea Octav șeful de la asociație ,iar Gabriel ajută la
sera de legume de lângă pârul din vale al domnului învățăror .
CA DAR ȘI ISPITĂ
Cer, pământ, apă și foc
Voalul nopții plin de stele
Munți, câmpii și văi adânci
Ploie în stropii mai mari ,mai mici
Cer cusut pe orizonturi,
Niște noțiuni concrete,care
Dispersate,adunate
Sub un numitor comun
Face un tot ,pe care Domnul,
L-a asezat pe orbită
Ca dar și ispită
Și l-a numit Pământ.
SUNT SĂRAC
sunt sărac, mă bate vântul
Ca pe un puf de păpădie.
Nu am în buzunar arginți
Nici în conturi bani nu am.
Sunt ușor , mă bate vântul,
Nimeni nu mă dușmănește
Poate asta mă rănește.
ATÂT TE-AM AȘTEPTAT
La ceas târziu ,când
Focul în vatră geme ,
Și dorul meu din suflet
Plecat e să te cheme,
Trimit în depărtare inima-mi solie
Pe vânt ,pe nor ,pe raza cea zblobie.
La capăt de lume , cu doru-mi drept toiag
Spre soare răsare ,eu vin copilul meu drag
Dorul de tine-i mai greu ca depărtarea
Nu-mi pasă că-în cale
Îmi stă munții și marea.
Mi-e teamă că am să plec la drum
Spre moarte și cum nu sper să-mi fii la căpătâi,
De vii citește-mi gândurile mai întâi
Pe care le aștern cu dor, într-un caiet curat
Copile drag , ce mult te-am așteptat.
DANIEL PRT .3
Spre seară ,când treburile s-au mai liniștit, mi-am amintit că foamea îmi dă târcoale.
M -m dus acasă ,la casa cea nouâ .Mama a scos o masă în curte și a pus pe ea prima cină.
Ziua se îngâna cu noaptea.Noaptea avea alt farmec la țară .Luna ne privea curioasă ,iar cântecul
greierilor se auzea în surdină Totul mi se părea minunat ,încât am uitat că sunt orfan ,pentru o
clipă..O liniște plăcută,doar câte un lătrat de câine ,venea de departe!...Somnul a venit pe nesim-
țite ,ușor și odihnitor!..Era un nou început .Din acea zi mama nu a mai plâns ,sau nu am văzut-o eu !..
Mama a fost ca o stâncă ,hotărâtă să facă față tuturor problemelor care-i stau în cale.Așa a
reușit să crească și să educe cei șase copii: patru băieți și două fete .La prima vedere părea o
femeie firavă ,dar de unde avea atâta putere ?...Zilele de vară se scurg pe nesimțite ,se apropie
toamna ,și urma să merg și eu la grădinița din mijlocul satului .Am fost și am văzut-o cu prietenii mei.
Mama începea pregătirile de iarnă cu adunarea lemnelor de foc Mereu veneau la poartă căruțe cu
lemne iar mama ne punea să le tăiem și aă le depozităm în samaluc la adăpost de ploaie și ninsoare.
Această treabă era făcută de frații mei mai mari ,dar și eu aveam sarcinile mele ,nimeni nu era scutit de
muncă .Eu eram cel care cumpăram pâinea o sarcină importantă Mama se gândea la toate ,inclusiv
la pregătirea noastră pentru școală Aveam vevoie de uniforme ,încălțăminte ,rechizite Sfătuită de alte
mămici ,mama a obținut ajutor de la o fundație care sprijinea familile defavorizate! Mama era ca argintul viu
Tata ar fi fost mândru de ea și noi am ajutat-o fiecare după puterile noastre .Ne-am implicat în toate treburile
gospodărești: îngrijirea grădinii ,repararea gardului,,tăiatul lemnelor, adusul apei de la Prut cu cobilița -
Fetele o ajutau la treburile casei :curățenie ,spălatul și bucătăria Mama ne îndemna să muncim ,să respectăm
și să iubim munca noastră și celorlanți Dacă la început oam enii ne compătimeau și ne tratau cu oarecare
milă ,peste o vreme devenisem o famile ce putea fi dată ca exemplu
.Când frații mei au terminat cele opt clase,au găsit imediat locuri de muncă în sat .În zilele de salariu ,
veneau acasă zâmbind și puneau banii în mâna mamai .Acum nu mai cumpărăm pe datorie de la micile magazine
din sat Tudorel fratele cel mare e ajutor de tractorist la nenea Octav șeful de la asociație ,iar Gabriel ajută la
sera de legume de lângă pârul din vale al domnului învățăror .
CA DAR ȘI ISPITĂ
Cer, pământ, apă și foc
Voalul nopții plin de stele
Munți, câmpii și văi adânci
Ploie în stropii mai mari ,mai mici
Cer cusut pe orizonturi,
Niște noțiuni concrete,care
Dispersate,adunate
Sub un numitor comun
Face un tot ,pe care Domnul,
L-a asezat pe orbită
Ca dar și ispită
Și l-a numit Pământ.
SUNT SĂRAC
sunt sărac, mă bate vântul
Ca pe un puf de păpădie.
Nu am în buzunar arginți
Nici în conturi bani nu am.
Sunt ușor , mă bate vântul,
Nimeni nu mă dușmănește
Poate asta mă rănește.