Zbatere
sub ploapele-ți de timp trudite,
se-ascunde visul obosit,
speranțe vechi și risipite,
in gandu-ți ce s-a risipit.
prin ani te-ai dus, prin ani te-ntorci,
ca un străin pe drumul tău,
înveți să ceri, înveți să porți
povara lumii fără rău.
oameni se nasc, oameni apun,
va niște frunze-n vânt purtate,
unii iubesc, alții se pun
statuie-n visele uitate.
si-n toată zbaterea aceasta,
in mersul vietii ne-ncetat,
rămâne-n noi doar ce ne-apasă—
un om, un dor, un gând uitat.
Стихи из этой категории
Singur în raclă
Singur în raclă,
Veșnicia aștept,
Și-o lâncedă faclă,
Îmi pâlpâie-n piept.
La cap plânge-un crin,
Rămas fără apă,
Îl ud cu-al meu chin,
Și cerul se crapă.
Umblă-o fecioară,
Pe drumul pustiu,
Și păsări ce zboară,
Îi strigă că-s viu.
Cu brațele-ntinse,
Pe vânturi mă frâng,
Și doruri ucise,
În tăcere mă plâng.
Pe tâmple-mi coboară,
Ninsori fără timp,
Și iernii, spre seară,
Îi dau soare la schimb.
Mormântul mă cheamă,
În lunci fără glas,
Și-n suflet cu teamă,
Îi strig, bun rămas…
Dar moartea ezită,
Să-mi cearnă hotar,
Căci umbra-mi albită,
Se-ascunde-n altar.
Singur în raclă,
Veșnicia aștept,
Și-o lâncedă faclă,
Îmi pâlpâie-n piept.
O las în aer...
Prea convențional?
Vreți ceva mai nou, ceva mai brut?
Absolut! În notes app un război crunt:
Tap, tap, spațiu - un moment de liniște.
Cuvinte, idei, împrăștiate cum îmi vine
Și încă fac rime!
Am nevoie de structură,
asta unu' la mână.
Dă-mi un minut să analizez,
Nu știu cum să mi mă adresez...
Îmi pun bețe-n roate.
Mi-e foame, am mâinile legate la spate.
Știți ce o să spun -
Ceva legat de moarte...
Normal!
Tipic!
Mereu ajungem aici.
De ce mai încerc?
Sunt într-un loop (auuu!)
O mașină de spălat
Mereu băgată în priză.
Consum prea mult curent, să vezi factura...
Centrifugim de viitor,
Centripetot din trecut mă p*ș!
Tic, tac, secundele clipesc.
Timer-ul sună, explodez.
Mi-e dor de pacea pe care mă pot convinge că o simțeam ieri,
Never to be found again.
Hai că mă opresc înainte să termin...
Mă feresc de finalitate, o s-o las in aer...
Cinstit
Legată de mâini,
picioarele pe nisipul fierbinte ca focul.
Cerul negru s-a făcut
stelele s-au spart de când
Trădare. Suflet al nimănui
Sabia dușmanului, peste mine a dat.
am fost rănită, dar
am uitat să mor.
Semnificația vieții mi-a dispărut
din vedere ca și din gând,
Voi rosti pe franceză ultima frază
Au revoir nu a fost rost să exist!
Nu pot să vă privesc cinstit în ochi,
Mă evapor ca aerul,
ce trece mereu prin copaci și vânt.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 14.11.2024
PUNCT?
Te uiți în jur, pe toți îi doare,
Durere-adâncă, inimoasă.
Toți vor înțelegere, da' tare,
Dar să știți, mie nu-mi pasă.
Ajungi sub pietre și sub mare,
Ciudat e gândul despre moarte.
Ferit de clipa la oricare,
Te pomenesc numai aparte.
Adânc, în cap, un cuget strigă:
„Cum ar fi dacă pun punct?”
Vrei chiar tare, dar ți-e frică...
Lasă, mâine mă arunc.
O lacrimă de venin
În ochii tăi s-a stins o stea,
Iar eu, orb, te caut prin scrum,
Pe buze-ți moartea tremura
Ca un blestem rostit pe drum.
Iubirea – umbră, fum, delir,
Sau poate doar un gând,
În care mori fără să știi
Că te-ai născut în gol, în vânt.
Dar spune-mi tu, ce e iubirea?
Un vis murind, o amintire?
Sau doar un zeu ce-și uită firea
Și moare-n noi de nemurire?
Pășea copilul nimănui..
Curge spaima pe buze
Din bolta-nlăcrimată,
Cad gloanțe și obuze
Peste gloata-ndoliată.
Printre ruini ce fumegă
De gemete și strigăte,
Moartea hădă spumegă,
Umblă după suflete.
Băiețașul zdrențăros,
Smiorcăind necontenit
Prin pălcul neguros,
Jalea părintele rănit.
Ce se zbate vlăguit,
Implorăndu-l în surdină,
În iadul dezlănțuit
În răgaz sa nu rămână.
Pășea copilul nimănui
Prin ținutul pârjolit
Cu gustul amărui
Al plânsului înăbușit ..
Singur în raclă
Singur în raclă,
Veșnicia aștept,
Și-o lâncedă faclă,
Îmi pâlpâie-n piept.
La cap plânge-un crin,
Rămas fără apă,
Îl ud cu-al meu chin,
Și cerul se crapă.
Umblă-o fecioară,
Pe drumul pustiu,
Și păsări ce zboară,
Îi strigă că-s viu.
Cu brațele-ntinse,
Pe vânturi mă frâng,
Și doruri ucise,
În tăcere mă plâng.
Pe tâmple-mi coboară,
Ninsori fără timp,
Și iernii, spre seară,
Îi dau soare la schimb.
Mormântul mă cheamă,
În lunci fără glas,
Și-n suflet cu teamă,
Îi strig, bun rămas…
Dar moartea ezită,
Să-mi cearnă hotar,
Căci umbra-mi albită,
Se-ascunde-n altar.
Singur în raclă,
Veșnicia aștept,
Și-o lâncedă faclă,
Îmi pâlpâie-n piept.
O las în aer...
Prea convențional?
Vreți ceva mai nou, ceva mai brut?
Absolut! În notes app un război crunt:
Tap, tap, spațiu - un moment de liniște.
Cuvinte, idei, împrăștiate cum îmi vine
Și încă fac rime!
Am nevoie de structură,
asta unu' la mână.
Dă-mi un minut să analizez,
Nu știu cum să mi mă adresez...
Îmi pun bețe-n roate.
Mi-e foame, am mâinile legate la spate.
Știți ce o să spun -
Ceva legat de moarte...
Normal!
Tipic!
Mereu ajungem aici.
De ce mai încerc?
Sunt într-un loop (auuu!)
O mașină de spălat
Mereu băgată în priză.
Consum prea mult curent, să vezi factura...
Centrifugim de viitor,
Centripetot din trecut mă p*ș!
Tic, tac, secundele clipesc.
Timer-ul sună, explodez.
Mi-e dor de pacea pe care mă pot convinge că o simțeam ieri,
Never to be found again.
Hai că mă opresc înainte să termin...
Mă feresc de finalitate, o s-o las in aer...
Cinstit
Legată de mâini,
picioarele pe nisipul fierbinte ca focul.
Cerul negru s-a făcut
stelele s-au spart de când
Trădare. Suflet al nimănui
Sabia dușmanului, peste mine a dat.
am fost rănită, dar
am uitat să mor.
Semnificația vieții mi-a dispărut
din vedere ca și din gând,
Voi rosti pe franceză ultima frază
Au revoir nu a fost rost să exist!
Nu pot să vă privesc cinstit în ochi,
Mă evapor ca aerul,
ce trece mereu prin copaci și vânt.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 14.11.2024
PUNCT?
Te uiți în jur, pe toți îi doare,
Durere-adâncă, inimoasă.
Toți vor înțelegere, da' tare,
Dar să știți, mie nu-mi pasă.
Ajungi sub pietre și sub mare,
Ciudat e gândul despre moarte.
Ferit de clipa la oricare,
Te pomenesc numai aparte.
Adânc, în cap, un cuget strigă:
„Cum ar fi dacă pun punct?”
Vrei chiar tare, dar ți-e frică...
Lasă, mâine mă arunc.
O lacrimă de venin
În ochii tăi s-a stins o stea,
Iar eu, orb, te caut prin scrum,
Pe buze-ți moartea tremura
Ca un blestem rostit pe drum.
Iubirea – umbră, fum, delir,
Sau poate doar un gând,
În care mori fără să știi
Că te-ai născut în gol, în vânt.
Dar spune-mi tu, ce e iubirea?
Un vis murind, o amintire?
Sau doar un zeu ce-și uită firea
Și moare-n noi de nemurire?
Pășea copilul nimănui..
Curge spaima pe buze
Din bolta-nlăcrimată,
Cad gloanțe și obuze
Peste gloata-ndoliată.
Printre ruini ce fumegă
De gemete și strigăte,
Moartea hădă spumegă,
Umblă după suflete.
Băiețașul zdrențăros,
Smiorcăind necontenit
Prin pălcul neguros,
Jalea părintele rănit.
Ce se zbate vlăguit,
Implorăndu-l în surdină,
În iadul dezlănțuit
În răgaz sa nu rămână.
Pășea copilul nimănui
Prin ținutul pârjolit
Cu gustul amărui
Al plânsului înăbușit ..
Другие стихотворения автора
Niciodată
niciodata n-ați știut
cum mam rupt în mii de fire,
cum taceam fără să spun,
cum plangeam fără oprire.
ati văzut doar ce-am lăsat,
ce am lasat ca sa se vadă.
n-ați știut cât am luptat
sa nu cad, să nu mă scadă.
cate nopți m-au prins în gol,
câte zile m-au trădat,
câte ori am vrut să spun
totusi nu m ati ascultat.
Gheața
gheața de sub mine e tot mai subțire,
o simt cum crapă sub pașii mei grei,
și orice mișcare oricât de ușoară,
mă poate lăsa să mă pierd printre ei.
imi țin răsuflarea dar frigul mă arde,
nu știu cât timp mai pot să rezist.
poate că mâine n-o să mai fie,
poate că mâine n-o să exist.
intind mâna-n gol, dar nimeni nu vine,
nimeni nu vede că sunt pe final
că gheața se rupe, că lumea ma uită
că-n mine e haos, tăcere și val.
Străinule
străinule, tu ce mai faci?
te mai oprești pe drum, vreodată?
mai rătăcești prin amintiri
sau le-ai uitat, ca altădată?
străinule, tu ce mai zici?
iți mai vorbești măcar în gând?
te mai întrebi de ce-ai plecat
sau te convingi că-i totu-n rând?
străinule, tu cum te simți?
te doare lipsa mea vreodată?
ori tu traiesti fără regret,
ca și cum n-am fost odată?
străinule, ce ai mai făcut?
ai mai privit în urma ta?
sau ți-ai găsit alt drum mai bun,
fără să-ți pese cineva?
străinule, cum mai gândești?
mai crezi în vorbe, promisiuni?
mai juri că n-o să pleci vreodată
sau taci, ca-n toate cele luni?
străinule, îmi ești străin.
si te privesc ca pe oricine.
nu te mai caut. nu mai doare.
nu mai există noi – nici mâine.
Nu te-am rugat 3
puteam vorbi abia, abia,
când te-am visat venind spre mine.
dar n-a fost pasul tău, era
doar vântul ce a trecut prin vene.
nu te-am rugat să-mi fii erou,
nici stea pe cer sau răsărit.
dar să mă strigi, măcar cu dor,
te intrebi vreo dată… ai greșit?
nu te-am rugat. am așteptat
Să fii cumva, să vii încet.
dar timpul tot te-a îngropat…
si eu te-am plâns făra regret.
Iartă, mamă
iartă-mi, mamă, neputința,
uneori mă simt prea mic,
mă poartă vântul, ca sămânța,
si nu știu ce să mai zic.
mi-ai fost far în nopți străine,
dar m-am rătăcit pe drum,
ai strâns în palme visuri pline,
eu le-am prefacut in scrum.
ochii tăi sunt primăvara,
dar mă pierd prin ploi târzii,
ții în brațe toată seara,
și când uit să mai revin.
iartă, mamă, pentru toate,
pentru tăceri și pentru dor,
uneori uit că în spate
drumul nu ti-a fost usor.
Nu te-am rugat
nu te-am rugat să-mi cumperi flori,
nici să-mi aduci cadouri scumpe,
ca orice fată, uneori,
am vrut atentie si gesturi multe.
nu te-am rugat să-mi juri pe stele,
nici să promiți ce n-ai simțit,
dar uneori, în nopți rebele,
mă întrebam dac-ai iubit.
eram naivă, visătoare,
stiam că taci, dar totuși simți,
că dragostea nu-i doar o floare,
ci o privire printre sfinți.
eram prea proastă, prinsă-n vise,
credeam că dorul te-a durut,
dar azi privesc ușor surprinsă
si vad cum tu te-ai prefăcut.
nu te-am rugat să fii aproape,
dar uneori, în nopți cu vânt,
aș fi vrut doar o vorbă-n șoapte,
semn că eu mai-ți sunt în gând.
Niciodată
niciodata n-ați știut
cum mam rupt în mii de fire,
cum taceam fără să spun,
cum plangeam fără oprire.
ati văzut doar ce-am lăsat,
ce am lasat ca sa se vadă.
n-ați știut cât am luptat
sa nu cad, să nu mă scadă.
cate nopți m-au prins în gol,
câte zile m-au trădat,
câte ori am vrut să spun
totusi nu m ati ascultat.
Gheața
gheața de sub mine e tot mai subțire,
o simt cum crapă sub pașii mei grei,
și orice mișcare oricât de ușoară,
mă poate lăsa să mă pierd printre ei.
imi țin răsuflarea dar frigul mă arde,
nu știu cât timp mai pot să rezist.
poate că mâine n-o să mai fie,
poate că mâine n-o să exist.
intind mâna-n gol, dar nimeni nu vine,
nimeni nu vede că sunt pe final
că gheața se rupe, că lumea ma uită
că-n mine e haos, tăcere și val.
Străinule
străinule, tu ce mai faci?
te mai oprești pe drum, vreodată?
mai rătăcești prin amintiri
sau le-ai uitat, ca altădată?
străinule, tu ce mai zici?
iți mai vorbești măcar în gând?
te mai întrebi de ce-ai plecat
sau te convingi că-i totu-n rând?
străinule, tu cum te simți?
te doare lipsa mea vreodată?
ori tu traiesti fără regret,
ca și cum n-am fost odată?
străinule, ce ai mai făcut?
ai mai privit în urma ta?
sau ți-ai găsit alt drum mai bun,
fără să-ți pese cineva?
străinule, cum mai gândești?
mai crezi în vorbe, promisiuni?
mai juri că n-o să pleci vreodată
sau taci, ca-n toate cele luni?
străinule, îmi ești străin.
si te privesc ca pe oricine.
nu te mai caut. nu mai doare.
nu mai există noi – nici mâine.
Nu te-am rugat 3
puteam vorbi abia, abia,
când te-am visat venind spre mine.
dar n-a fost pasul tău, era
doar vântul ce a trecut prin vene.
nu te-am rugat să-mi fii erou,
nici stea pe cer sau răsărit.
dar să mă strigi, măcar cu dor,
te intrebi vreo dată… ai greșit?
nu te-am rugat. am așteptat
Să fii cumva, să vii încet.
dar timpul tot te-a îngropat…
si eu te-am plâns făra regret.
Iartă, mamă
iartă-mi, mamă, neputința,
uneori mă simt prea mic,
mă poartă vântul, ca sămânța,
si nu știu ce să mai zic.
mi-ai fost far în nopți străine,
dar m-am rătăcit pe drum,
ai strâns în palme visuri pline,
eu le-am prefacut in scrum.
ochii tăi sunt primăvara,
dar mă pierd prin ploi târzii,
ții în brațe toată seara,
și când uit să mai revin.
iartă, mamă, pentru toate,
pentru tăceri și pentru dor,
uneori uit că în spate
drumul nu ti-a fost usor.
Nu te-am rugat
nu te-am rugat să-mi cumperi flori,
nici să-mi aduci cadouri scumpe,
ca orice fată, uneori,
am vrut atentie si gesturi multe.
nu te-am rugat să-mi juri pe stele,
nici să promiți ce n-ai simțit,
dar uneori, în nopți rebele,
mă întrebam dac-ai iubit.
eram naivă, visătoare,
stiam că taci, dar totuși simți,
că dragostea nu-i doar o floare,
ci o privire printre sfinți.
eram prea proastă, prinsă-n vise,
credeam că dorul te-a durut,
dar azi privesc ușor surprinsă
si vad cum tu te-ai prefăcut.
nu te-am rugat să fii aproape,
dar uneori, în nopți cu vânt,
aș fi vrut doar o vorbă-n șoapte,
semn că eu mai-ți sunt în gând.