Despărțirea

După fiecare drum,

În urmă e lăsat un scrum.

Un scrum plin de durere,

Ce aduce o adâncă tăcere.

Pierderea cuiva este dureroasă,

Dar de altfel şi firească,

Ea te lasă fără zâmbete

În suflet îți aduce tunete.

Un ultim rămas bun e tot ce-ți poți dori,

Deoarece moartea nu o poți preveni.

Nu îți stă în putere,

Să opreşti această durere...

Viața e un lucru valoros 

Ce trebuie luat în serios

Fără suferință şi plâns

Viața nu-i ceva de ascuns.

Vad o scena ireala 

Vad corp fragil arzând  

Vad un suflet alergând 

Vad un întuneric aspru 

Nu mi mai simt picioarele 

Nu mi mai simt durerea n piele

Inima n o simt bătând

N o mai vad bătăliile mi purtând 

Moartea nu-i sfârșit, ci doar un drum

Pe care-l parcurgi în tăcere adâncă,

Un pas spre necunoscut, un simplu scrum,

Ce-așterni în urmă, fără a lăsa vreo frânghie de lumină.

Nu e o umbră rece, ci o pajiște

Unde sufletele se odihnesc în pace,

E doar un vânt ce-n suflet se așează,

Ca un dor de casă, mai ușor de purtat.

Cine ne va plânge, cine ne va vrea,

Când trupul va rămâne, iar noi vom zbura?

În liniștea eternității ne pierdem,

Dar iubirea-n inimile celor dragi va trăi.

Moartea nu-i un sfârșit, ci un început,

Un pas spre altceva, un pas spre nemurire,

Căci în fiecare adio, în fiecare dor,

Se naște un nou înțeles, un nou fior.

Este liniște, este pace, este timp,

Este răgazul de care avem nevoie,

Și nu-i o frică, nici un vis de coșmar,

Ci un drum pe care toți îl vom urma

Nu mai ești,bunico

Decât suspin prin aer

Și-un gând ce-l poartă vântul,

Pe-aici din când in când

Ți s-au dus si florile,

Care-ți creșteau în palme

S-au dus cu tine toate,

Dar au plecat râzând

E goală prispa casei,

Dar nu ți-a șters și umbra

Și parcă-mi faci cu mâna,

În semn de rămas-bun

Nu mai ești bunico,

Dar ai rămas prin toate

Ce-au fost cu tine odată,

Cât ai fost pe pământ

Toți ciclopii în noapte
Râd și sar pe spate
Armură de argint sângeroasă
Cavou sfințit cu apă proastă
O sabie ce emană căldură
Scoasă dintr-un sacrificiu.

Sunt o anomalie
Gândul mi-e puternic
Iar voința slabă
Stau topindu-mă într-un sicriu făcut din cordoane ombilicale
Ce miros a mort ce nu se descompune.

Cel ce demult știa să gândească
Sunt într-o ipostază proastă
Și stări de maniac infestează amintirile
Și uit cum era să simt trăirile.

Ploaie de cuțite foarte luminoase
Într-un cimitir fără morminte
Eu sunt primul client aici în iad
Și perspectiva îmi vede corpul fericit într-un vis amar
Dar gândul mi-e pierdut
Și singura chestie pe care nu am învățat-o a fost să fug
Nemişcat stau și nu de spaimă
Simt cum un păianjen argintiu mă atinge cu o lamă.

O biserică în deal
Înfășurată într-o ceață de argint
Și plină de coșciuge de argint
Eu sunt din argint
Și nu mă mișc
De frică zâmbesc și de fericire tremur
Trebuia să omoare copilul, nu mielul.

Macabru și însângerat
Măruntaie pline de calciu în dulap
Greață de la mirosul de putrefacție
Interior fără atracție
Cezariană pentru a-mi scoate viermii din stomac
Ce credeam că sunt fluturi, dar s-au maturizat.

Un trandafir s-a ofilit
Cândva, la început de vară
Trist, ignorat și neiubit,
Uitat în arșița de-afară

S-a scuturat tot așteptând
Ca ploaia să nu-l ocolească
Sau măcar roua, când și când,
Petalele să-i umezească.

Mai mulți din jur l-au amăgit
Că ploaia nu vine chemată,
Dar c-o să vină negreșit
Când nu te-aștepți, așa, deodată.

În așteptare au trecut
Ani mulți de lacrimi și suspine,
Dar ploaia tot n-a apărut
Și nici nu da vreun semn că vine.

Din cerul unor ochi senini
Ea continua neabătută,
Să cadă peste mărăcini
Și peste lanuri de cucută.

Și când ajunse-ntr-un târziu,
Petalele-i zăceau pe trepte,
Căci trandafirul sângeriu
Murise, obosit s-aștepte.

Acum degeaba potopea
Pământul tot, înverșunată...
Nimic nu mai putea schimba,
Ce-i mort nu-nvie niciodată.

Degeaba norii-ntunecați
Pe cer a început să-i strângă,
Cu stropii-n lacrimi transformați,
Nu mai putea decât să-l plângă.

De-ar fi ar da și soarele
Și-n beznă grea ar bate drumul,
Să-i mângâie petalele
Și să-i mai simtă iar parfumul.

Căzu câteva ore-n șir
Nevrând să se obișnuiască
Cu gândul că un trandafir
Nicicând n-o să mai înflorească.

Așa a fost lăsat de sus
Și poate-așa va fi să fie,
Mereu un trandafir răpus,
Mereu o ploaie prea târzie.

De după norii în delir
Un curcubeu stă să apară,
Un zâmbet trist de trandafir,
Pierdut la început de vară.

A fost usor sa te-ntalnesc,

Doar o singura data, 

Privirea ta, fior ceresc, 

M-a înnebunit deodată.

Când apăreai în calea mea,

Erai ca răsăritul zilei, 

La prima ora îmi zâmbea,

Ce ai făcut cu mine? 

Și luna de pe cer sa vina, 

Și nu ma bucura prea tare, 

Voiam să-ți vad a ta lumina, 

Leac pentru a mea supărare. 

Acum ca soarta a apărut. 

Am luat-o pe drumuri diferite, 

Eu am rămas în trecut, 

Numai cu tine în minte. 

Mulți copii se îndepărtează, 

De părinți și de-alor casa, 

Pleaca în străinătate, 

Rămânând în urma toate. 

Stau părinții pe cerdac, 

Și se uita-n urma lor, 

Pleaca ce le e mai drag, 

Rămânând doar praf de dor. 

Părinții îmbătrânesc, 

Poarta nu se mai deschide, 

Și asa e și firesc, 

Străinătatea nu minte. 

După ani și ani de zile, 

Vin regretele apoi, 

De ce ai plecat copile! 

Și-ai lăsat în urma doi?

Doi părinți ce te-au crescut, 

Cu dragoste și iubire, 

Dar tu ai făcut ce-ai vrut! 

I-ai lăsat ca pe ruine. 

Stau în prag și te așteaptă, 

Anii trec, tu nu mai vi, 

O sa vi acus la poarta, 

Dar nu ii vei mai găsi. 

O să-ți para rău de toate, 

De alegerea făcută, 

Pleaca din străinătate, 

Hai acasă! Vremea-i scuta.

Timpul nu sta, nu te-așteaptă, 

Să-ți mai vezi părinți-odată, 

Hai acasă, nu mai sta! 

Profita de șansă ta!

Nu te cunosc, nu ma cunoști, 

Dar ale noastre priviri, 

S-au întâlnit ca în astrele cerești, 

Cu un miros plăcut de trandafiri, 

A fost o prima data, o splendoare, 

Cum îmi zâmbeai plăcut, 

Ca florile, în razele de soare, 

A fost un vis tot ce ai făcut. 

Apoi, știind ca vei pleca, 

Un gol imens tu mi-ai lasat în inima,

Dar ce sa întâmplat nu pot uita, 

Iubirea mea nu are limită. 

A doua oara, pe neașteptate, 

Nu știu cum, când sau de ce, 

În ziua mi-ai transformat a mea noapte, 

Si lumea mea nu mai era rece. 

Acea privire induiosatoare, 

Ma făcea sa tremur iar și iar, 

Iar inima mea de ce oare? 

Era ca lemnele pe jar? 

Si iarăși urma despărțirea, 

Eu nu știam, era definitiva? 

Dacă aceasta e sortirea, 

Eu voi afla într-o clipita. 

E o floare mititica, 

Cu petale vestejite, 

Ea vrea apa și iubire, 

Nu doar vorbe rătăcite. 

Se hrănește cu emoții, 

Și cu bune și cu rele, 

De primește numai rele, 

Floarea aceasta nu mai crește.

E o floare mititica, 

Trandafir de catifea, 

Cu petalele ce-i pica,

Sănătate vrea și ea. 

Ca și a mea inimioara, 

Vrea emoții numai bune, 

Ea primește doar ocară, 

Ce face în asta lume? 

Nu ai mai crede ca-s nebuna,

Ca am ceva ce ma omoară,

Eu mai aștept decât un,, buna", 

Sa faci ca totul sa dispară, 

Dacă ai știi cât țin la tine, 

Un univers, o-întreagă galaxie, 

Chiar mii de stele sa îmi vina, 

Eu le resping, fiindcă te vreau pe tine. 

Nu cred ca știi, de câte ori, 

În vise tu îmi apăreai, 

Erai ca soarele în zori, 

Ce ma-ncalzeai, ma protejai.

Nu cred ca știi ce e iubirea, 

Nu știi ce-i în inima mea, 

Nu știi tu care mi-e menirea, 

Te vreau doar în viata mea, 

Nu îmi doresc decât cuvinte, 

Sa aibă sens, sa aibă noimă , 

Nu îmi doresc acum romane, 

Nici dagoste numai de formă. 

Sa ma iubești, îmi e deajuns, 

Sa știu ca simiți la fel ca mine, 

Sa știu ca toată viata mea, 

Cu tine voi fi chiar de mâine.

Dacă ai simții cu adevărat, 

Acea iubire pura, 

Nu ai mai spune ca-s asa, 

Atâta e nebună. 

Nebuna poate după tine, 

Nu e obsesie, e doar o dragoste, 

De vrei sa ma-înțelegi atunci e bine, 

Dar tu ma vezi doar ca pe-o pacoste. 

De ma întrebi ce e iubirea, 

Cuvintele nu îți vor demonstra nimic,

Stai lângă mine, citeste-mi privirea

Și vei afla totul rapid. 

E o vale întunecată, 

În pădurea de smarald, 

Ceața o cuprinde toată, 

Chiar formându-se un gard.

Când privești din depărtare, 

Poți zări un animal, 

Și te-ntrebi ce este oare? 

E un cerb sau un elan?

Spirit înfricoșător, 

Bântuie noaptea și ziua, 

Stele vor canta în cor, 

Pana va veni lumina.

E o vale întunecată, 

De sus dacă o privești, 

Pare-o lume fascinanta,

I-o placere s-o privești.