😌Iubește

,, iubește ce vrei sa iubesti

Urăște ce vrei sa urăști

Dar nu distruge sentimente,, 🫠

 


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: estera_postolache poezii.online 😌Iubește

Дата публикации: 10 марта 2025

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 1080

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Valea întunecată

E o vale întunecată, 

În pădurea de smarald, 

Ceața o cuprinde toată, 

Chiar formându-se un gard.

 

Când privești din depărtare, 

Poți zări un animal, 

Și te-ntrebi ce este oare? 

E un cerb sau un elan?

 

Spirit înfricoșător, 

Bântuie noaptea și ziua, 

Stele vor canta în cor, 

Pana va veni lumina.

 

E o vale întunecată, 

De sus dacă o privești, 

Pare-o lume fascinanta,

I-o placere s-o privești. 

Еще ...

Dor 🙃

O fata cu un vis pierdut, 

Scriind în noapte-o poezie,

Își amintește cât de tare a durut, 

Când a pierdut o bogăție.

Plângând in hohote mereu, 

Stergandu-si lacrima vărsată, 

Gândindu-se cat e de greu, 

Sa nu-l mai vadă niciodată. 

In noaptea rece, luna plină, 

II luminează usor fața, 

Mai scrie-un vers și iar suspină, 

Pana când vine dimineața. 

Aceasta fată e-autorul, 

Ce scrie trista poezie, 

Cu lacrimi ce ii ascund dorul, 

Pe doar o trista melodie. 

Еще ...

Despărțirea

O veste trista am aflat,

Ca tu din lume ai plecat, 

Bunica mea, e foarte greu,

Dar știu ca ești la Dumnezeu. 

 

Deja mi-e dor de a ta voce, 

De al tău chip, de a ta îmbrățișare,

Fără de tine totul e rece, 

Și asta e ceea ce ma doare. 

 

Acum, bunicul trist, singur în casă, 

Ii este dor de-a sa nevastă, 

De vocea ei dulce ca mierea, 

De ochii care-ți luau durerea. 

 

Îmi este dor de bunătatea ei, 

De primirea-n casa, călduroasă, 

Acum, te duci chiar de nu vrei, 

Sa vizitezi bunicu' acasa. 

 

Acum, cu ochii plini de lacrimi, 

Înghit în sec, dar n-am ce face, 

Au fost distruse multe inimi, 

Ce nici acum nu mai au pace. 

 

Florile la cimitir, 

Sunt un simplu suvenir, 

Dar o piatra prețioasă, 

Nu mai este acum acasă. 

 

Înapoi ea nu mai vine, 

A plecat cu o dorința, 

Nu mai vrea aicea jos, 

Unde-i chin și suferință. 

 

Еще ...

La fântână

Sta fetita la fântână, 

Sta cu lacrimi de durere,  

Are o poza în mana, 

Ce o strânge cu putere. 

 

E portretul mamei sale, 

Chipul ei de îngeraș, 

Sta fetita, plânge tare, 

Are lacrimi pe obraji. 

 

La fântână se retrage, 

Și o cheamă, o imploră, 

S-o mai ia o data-n brate, 

Sa-și mai vadă viitorul. 

 

Un izvor de apa lina, 

Ochii ei înlăcrimați, 

Nimeni nu o mai alina, 

Nici chiar tata, nici chiar frați. 

 

La fântână, 

Sta fetita supărată, 

Fără mama, fără tata, 

Pe-al ei suflet cu o pată. 

 

Pata ce nu se mai șterge, 

Rămâne un mare semn, 

Imprimat în ochi și in sânge, 

Si-n viata ei etern. 

Еще ...

Floarea ratacita

E o floare mititica, 

Cu petale vestejite, 

Ea vrea apa și iubire, 

Nu doar vorbe rătăcite. 

 

Se hrănește cu emoții, 

Și cu bune și cu rele, 

De primește numai rele, 

Floarea aceasta nu mai crește.

 

E o floare mititica, 

Trandafir de catifea, 

Cu petalele ce-i pica,

Sănătate vrea și ea. 

 

Ca și a mea inimioara, 

Vrea emoții numai bune, 

Ea primește doar ocară, 

Ce face în asta lume? 

Еще ...

Dacă ai știi cât te iubesc...

Nu ai mai crede ca-s nebuna,

Ca am ceva ce ma omoară,

Eu mai aștept decât un,, buna", 

Sa faci ca totul sa dispară, 

 

Dacă ai știi cât țin la tine, 

Un univers, o-întreagă galaxie, 

Chiar mii de stele sa îmi vina, 

Eu le resping, fiindcă te vreau pe tine. 

 

Nu cred ca știi, de câte ori, 

În vise tu îmi apăreai, 

Erai ca soarele în zori, 

Ce ma-ncalzeai, ma protejai.

 

Nu cred ca știi ce e iubirea, 

Nu știi ce-i în inima mea, 

Nu știi tu care mi-e menirea, 

Te vreau doar în viata mea, 

 

Nu îmi doresc decât cuvinte, 

Sa aibă sens, sa aibă noimă , 

Nu îmi doresc acum romane, 

Nici dagoste numai de formă. 

 

Sa ma iubești, îmi e deajuns, 

Sa știu ca simiți la fel ca mine, 

Sa știu ca toată viata mea, 

Cu tine voi fi chiar de mâine.

 

Dacă ai simții cu adevărat, 

Acea iubire pura, 

Nu ai mai spune ca-s asa, 

Atâta e nebună. 

 

Nebuna poate după tine, 

Nu e obsesie, e doar o dragoste, 

De vrei sa ma-înțelegi atunci e bine, 

Dar tu ma vezi doar ca pe-o pacoste. 

 

De ma întrebi ce e iubirea, 

Cuvintele nu îți vor demonstra nimic,

Stai lângă mine, citeste-mi privirea

Și vei afla totul rapid. 

 

 

Еще ...

Стихи из этой категории

Minutemen

Constatarea

că

oamenii când se aranjează

pe peron

la metrou

e aiurea, rău.

 

Într-o lume ideală,

oamenii

s-ar așeza la capetele de ieșire

ale stației de

metrou.

 

Dar nu e așa-

 

Seara a venit,

lumina străzii se

strecoară

doar clipa asta mă

învață

să trăiesc,

pace să regăsesc.

 

Pe stradă,

oameni

mulți,

trecuți,

depășiți

de tot ce înseamnă,

căile uitate

ale zilei

aleia

normale.

 

Eram în statie,

la tramvai,

16 mai exact,

urma să ajung la

un event  de fițe

un event

de uitat.

 

Și lângă mine o

fată

anormal

de reală,

mă întreabă

mai vine 16?

 

Sigur,

zic, e abia

10.

 

S-a liniștit,

s-a uitat

la mine

și mi-a zis

nu vreți să aflați

ce va fi

mâine,

înaintea altora?

 

Și cum eram

așa,

cum să zic-

în așa fel,

am  zis

de ce nu?

 

Râdea,

râdea așteptând pe 16

și mi-a dat un număr

de telefon

cu 0725 înainte.

 

Am ajuns la locație

a treia seară

o casă

veche

iedera multă,

întuneric mult,

acolo înăuntru.

 

Și sun la sonerie

a sunat ca și clopotul

unei biserici

acolo în cartier,

la miezul nopții,

a nopții.

 

Am așteptat un pic,

s-a auzit dinăuntru

un șuierat,

un fel de viscol,

demult uitat.

 

 

Un deget s-a strecurat

prin yală,

o unghie vișinie

a apărut

și ușa s-a deschis

pe dinafară.

 

În fața mea

un chip

de femeie

în vârstă,

mărgele la gât,

dar fară

trup.

 

Capul îi stătea

pe un platou

două pahare

pline cu ceva lichid

vișiniu

păreau cerceii

la urechi.

 

Mi-a deschis ușa,

larg.

Să intru,

să nu mă

descalț,

să uit tot ce știam

înainte

și să închid ușa

pe dinăuntru.

 

M-am uitat la ea

cum pleca din fața

ușii,

capul acela pe platou

lăsă în urmă

bănuți de aur

la fiecare pas,

la fiecare mișcare.

 

Și am intrat,

am ajuns într-o

cameră,

lumânări,

ceas,

tablouri,

miros de cafea

proaspăt prăjită.

 

O masă rotundă și ea

deasupra unui scaun,

bănuți de aur

o înconjurau,

ea plutea.

 

Ce vrei?

Doar să stiu, spuse ursitoarea

că să-ți zic,

ce vă fi mâine.

 

Se uita la mine,

ochii îi erau violeți,

părul negru ca de

sârma

degetele,

încovoiate

vocea

descentrată,

din păr îi ieșeau

gândaci,

păianjeni și ochii -

violeți

lașau

mai mulți ochi,

aruncați pe

masă.

 

Ceasul din spatele ei

bate,

se  intoarece spre el,

îi văd ochii din ceafă

și gura

spunând ceva

ininteligibil -

râdea.

 

Se întoarse spre mine,

așa cum

pământul se întoarce

împotriva soarelui

în fiecare an.

A împrăștiat

multe cărți

în fața mea

și –

vei avea o viață

minunată deși

e tristă acum,

e tristă

ca și tristețea

unui corb,

în fata unei

stânci

goale.

 

Dar, curând,

vei întâlni zeița ta,

demonul tău,

ieșind din marea neagră

ca un ceai negru

turcesc.

 

Și va ieși din mare,

cu brațele deschise

și părul

strâns

cum erau sopranele

pe vremuri.

 

Te va lua de pe nisip,

și te va duce,

acolo unde știe ea,

în palatul ei,

cu slujitori,

cu slujitoare,

și cu scaune,

multe.

 

Și vei fi cu ea

o vei asculta în fiecare

seară

cântându-ți

toate poemele,

lumii,

toate istoriile

continentelor,

viața ca pe un

cântec

cu final nedefinit.

 

În fiecare dimineată

iți va oferi

micul dejun

pe care nu-l vei uita

niciodată:

parizer,

chifle unse

cu mustar,

ceapă verde

și ceai turcesc,

negru.

 

Apoi, veți avea copii,

și ei vor pleca

la un moment dat,

înapoi în marea neagră

ca un ceai turcesc,

negru.

 

Dar tu vei îmbătrâni

și vei muri,

fără să-ți fi dat seama

că de fapt,

vei muri înainte

ca ea să se fi

născut.

 

În cameră

ceasul nu mai bate

într-un tablou

de pe perete,

personajele

încep să se miște,

fară să știe

de ce.

 

Ea în fața mea,

miroasea

a smoală,

chipul galben,

dinții negrii,

pielea

ca de hârtie.

 

Și un sentiment de

neliniște,

mă cuprinde.

Să plec,

să ies,

să fug de aici.

 

Scot o hârtie,

de 100 de lei

i-o dau,

se uită la ea și întinde

degetul negru,

cu unghia vineție

zgârie hârtia,

scoate zerourile

și le aruncă pe

masă.

 

Ochii de pe masă,

orice rău aș fi făcut înainte,

i-aș fi lăsat pe masă,

dar nu acele zerouri,

care s-au lipit imediat,

de ochii

ei-

parcă purta

ochelari.

 

Îmi spune,

nu,

ia banii ăștia-

să fii pe nisip

în următoarea noapte

când voi

ieși cu brațele

deschise

din  marea

ca un ceai turcesc,

negru.

Și cumpără-mi

un castel,

cu slujitori

și slujitoare,

să fie scaune multe.

Și eu în schimb,

te voi trezi,

în fiecare dimineața cu

viața ca pe un

cântec

cu final nedefinit.

 

Vom avea în fiecare

dimineață,

chifle proaspete,

parizer,

mult mustar și

ceapă verde.

 

Într-o lume ideală,

eu nu aș fi murit,

înainte ca tu să te fi

născut.

Еще ...

Poza!

Pătrund pe ușa ta deschisă

Fără dorință de-a fura ceva,

Și te surprind cum lăcrimezi

Uitându-te atent la poza mea

 

Rămân un pic puțin surprins

De ce îți cade lacrima pe poză,

Când, doar tu mi-ai spus să plec

Că, te obosesc și faci nevroză

 

Da recunosc că am fost hoț

Furându-ți inima și dragostea,

Dar știu că m-ai lăsat să fur

Și-n viață să-ți devin jumatea

 

Acum tu-mi ceri ca eu să uit

Și clipa când te-am cunoscut,

Și-mi spui fără niciun regret

Că-ți sunt străin, necunoscut

 

De vrei, tu poza poți s-o rupi

În zeci și mii de bucățele,

Și-apoi în sobă să le-arunci

Să vezi cum iese fum din ele

 

Nu știu când s-a rupt lanțul

Iubirii noastre adevărate,

Și dacă-ntreb unde greșesc

Doar zici, că-s multe adunate

 

Eu cred că încă se mai poate

Din nou să-ți deschizi inima,

Să ierți, să uit, să fii soția mea

Și sufletul rănit..să-l pot reanima!

 

Еще ...

Captiv...

M-am trezit într-o furtună nocturnă,

Sub un cer luminat de fulgere nu de lună,

Mă rătăcesc în propria-mi viață confuză,

Vreau să știu unde a dispărut a mea călăuză....

 

Aș vrea să știu de ce m-a lăsat în spate,

De ce m-a făcut să tânjesc după libertate,

De ce simt că n-o pot avea nici după moarte,

De ce am ales-o fix pe ea dintre toate....

 

Sunt captiv în propriile-mi gânduri blestemate.....

Еще ...

Nepăsare

E-atâta nepăsare că pare-a fi normală

Şi inima de-arunci e-o chestie banală

 De ea dacă te-ncurci înseamnă că-i o boală

Știu mulţi a te trata cu-o nepăsare goală

 

Un psiholog mi-a spus să torn sufletu-n cană

S-adaug nepăsare că-i cea mai bună zeamă

Cum? te-ai îndrăgostit? Eşti anormal, ce dramă

Să-ţi pese doar de azi, de tine şi de mamă

 

Uită de toţi şi toate că nu-i mare scofală

Să-ţi pese de nimic să foloseşti ca armă

Prefă-te fericit când ieşi prin lume-afară

Nu asculta de suflet, e-un prost fără de şcoală

 

Încet, inima caldă, de nepăsare-ngheaţă

De-atâta nepăsare de tine nu-ţi mai pasă

Din om se pierde om, devine o paiață

Trăind nepăsător storci sufletul de viață

Еще ...

Cele două surori part..3

În curând ,le atrage atenția tufele impesionante de leandru sălbatic de diverse culori

de pe marginea autostrăzii. Prin geamul deschis pătrunde parfumul dulce-amărui al

florilor.Aristița își roagă sora să oprească mașina să rupă câteva ramuri cu care să îm-

podobească parbizul încălzit de soare.Deosebiții  de frumoși erau și lămâii sălbateci ,

plini de fructe și flori .Pe ceul de un albastru senin nu era nici un nor.iar vântul ,pare că

doarme printre ramuri.Se făcuse abia ora  10.00.Soarele ardea generos,iar până acasă

mai era cale lungă .Ștefania începe să-i povestească fapte pe care ,nu și le-ar fi putut

închipui ,cu ceva timp în urmă.

          Aristița ,eu nu merg la biserică ,dar cred în Dumnezeu .Mă consider prea păcătoasă

să întru în casa Domnului.Simt nevoia să mă spovedesc ție .Știu că o să te surprindă ceia ce

ai să auzi ,dar cât de bună ești și milostivă , cât de mult mă iubeși ,socot că mă vei ierta.Mă

întreb uneori cum două surori pot fi atât de diferite una de alta .Eu cui îi semăn?Al cui blestem

îl port ?.Dacă ai știi cât mă frământă aceste gândur!...

         - Surioară ,dacă așa simți și dacă te va ajuta să te descarci,eu sunt aici să te ascult.A vem

timp destul .Ia să vedem ce te doare cel  mai mult!...

          -Surioară ,cred că ai să rămâi șocată, dar te rog să ai răbdare până la sfârșit.

          -Ai ucis pe cineva ,atunci păcatul e mare !

          -Ascultă,te rog ,și apoi ,dacă poți , să-mi dai binecuvântarea ta.Tot ții tu loc de mamaă ,nu?!

          -Seriozitatea și gravitatea cu care vorbești chiar îmi dau fiori..Ai conștiința încărcată,se vede.

           -Nu neg și am să-ți mărturisesc  acum Nu am avut curajul să spun nimănui.Se spune că păca-

tul mărturisit e pe jumătate iertat ,e o vorbă din bătrâni . Când am plecat prima oară ,mai ții minte? 

Mi-am făcut prietenii și relații printre cei mai decăzuți oameni ,fără să știu ce hram poartă sau cu se 

ocupă .Mă fascina doar că aveau bani mulți ,pe care îi cheltuiau ,făcând risipă .Mă aflam într-un cerc

deocheat din toate punctle de vedere

          -Știu ceva despre unul ,Gabi ,erai atrasă de el , îmi spuneai câte ceva ,atât cât voiai tu să știu.

          -Gabi era un fost luptător ,după care fetele alergau înebunite,avea bani ,se îmbrăca modern ,

avea mașină scumpă ...Fetele după ce aleargă ?Era ușor penrtu el să cucerească o fată naivă ca mine.

Am fost flatată că m-a ales pe mine ca prietenă.Apoi am aflat că era căsătorit.El era mai tot timpul  cu

gașca .Se adunau la o bere ,vorbeau codificat,își dădeau întânliri nocturne.Mai târziu am aflat că puneau

la cale lovituri ,spargeri, șantaje și chiar asasinate foarte bine plătite .Primeau bani grei pentru  serviciile

lor ,iar angajatorii rămâneau în umbră ,scpând de concurența din diferite domenii Comenzile curgeau și

banii primiți le permiteau să trăiască în huzur.

          -Dar tu ce făceai? Nu prea veneai pe acasă .Îmi spuneai că esti într-o relație și că totul este bine.

          Atunci am făcut niște boacăne .Aveam nevoie de niște bani și am împrumutat de la Gabi .Ca șă-și

recupereze banii mi-a propus să le fiu șofer în treburile lor murdare .Așa am devenit părtașă la faptele la

faptele condamnabile.Atacau în special străini pentru valoti și acte ,pentr care cereau răscumpărare

Avea o relație printre polițiști ,încât mulți dintre reclamanți nu erau luați în seamă.După o vreme sunt cău-

tați de poliție .Cineva i-a avertizat ,au intrat în alertă și au fugit în grabă din țară În ace moment nu aveau

bani iar mașinile lor erau sub observație .Le-am oferit mașina mea ,cu condiția să mă ia și pe mine cu ei.

În graba lor ,au uitat să mă ia  sau au vrut să scpe de mine ,nu știu Am plecat după ei și i-am ajuns la

Brăila .Când m-a văzut Gabi a devenit furios ,gesticula și înjura ,dar nu știu cărui gând ,s-a liniștit ,s-a

înseninat .Însă sistemul meu de apărare a întrat în alertă .Dacă atunci a-și fi rămas în țară ,nu mai treceam

prin atâtea umilințe ,...suferințe...Le știam planul ,aveau o legătură prin ASIA  Mică de unde luau ponturi

pentru  jafuri și spargeri .Am ajuns la Istambul și au început să sune telefoanele  conform înțelegerilor .

Pe rând toate ofertele au căzut .Banii s-au dus pe nimicuri .Peste o săptămână nu mai erau banii penrtu

hotel și pentru mâncare.

          -Te-ai gândit atunci să vii acasă?

           -Ba da ,dar nu mai aveam bani .Nu concepeam să te anunț Credeam că sunt la răscruce  și mai

speram în miracole .Presimțeam că inevitabilul era posibil .Gabi mi-a spus mai în glumă mai în serios :

-Ștfania ,acm numai tu ne poți scoate din impas ,ce zici ?O femeie poate să facă ușor rost de bani -

                                                       va continua

 

Еще ...

Plânset

 

Ești galbenă și tristă,

Ca toamna întârziată,

Strângi lacrimi în batistă,

Mărgăritar de fată.

 

Ți-e pasul zbor de flutur,

La fel ca blânda adiere,

Copacii încet se scutur,

Tu plângi numa-n tăcere.

 

Și sub al frunzei freamăt,

Tu storci a ta batistă,

Se aude-n cer un geamăt,

Iar toamna e mai tristă.

 

Mânate-n zbor de foame,

Trec păsări înspre sat,

Iar ochiul tău adoarme,

De lacrimă uscat.

 

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍