Ma voi intoarce

Liniștea serii se-mbrăcă într-o farsă,

La pândă mai stătu și dușmanul de-afară,

Pe la pervaz, se preschimbă pe nesimțite,

Și privi la ceasul atârnat de niște grinde.

Era întuneric și-un gând îl trezi,

Pe bătrânul ce din senin se zgribuli.

Privi cu necaz spre geamul din față:

,,Ce putea fi? o pasăre hoață!"

Hoțul se uită și el mai atent,

Și pe bătrân îl enervă un sentiment.

Trase o pânză peste ochii ființei,

Să poată dormi mai bine, fără intervenții.

Jocul abia începuse, cât ar fi crezut,

Orice-ar fi fost, hoțul nu se dădu bătut,

Bocăni în geam de câteva ori,

De la un timp, pe bătrân îl cuprinseră fiori.

Nu se auzise la fel ca celelalte,

O nerăbdare se simți acolo-n spate.

Se duse încetinel la fereastra sa spartă,

Nu văzu nici urmă de împielițată.

O ușă mai veche începu a scârțâi,

Bătrânul auzi un pas și-ncremeni,

O liniște mai mare decât ce auzi,

Să fi fost oare adevărat ce simți?

Obosit, se ghemui în pat,

Lângă bătrân se-auzi un oftat,

Săracul, nu găsi niciun chibrit de aprins

Și ieși din căsuță cu sufletul cuprins.

La ușă, musafirul își lăsase arma,

Bătrânul o luă să-și apere viața.

Mai mare decât se putea aștepta,

Nu conta cine era, dar nu mai pleca!

Văzând că nu ieși, bătrânul se retrase,

Tot mergând, brusc se-mpiedicase,

Căzu atât de rău și-l dureau acum toate,

Nu mai observă că era pe moarte...

Hoața ieși din căsuța cea săracă,

Îl ridică pe bătrân și-l luă cu ea în cârcă,

Bătrânul se zbătu, dar în zadar, cu forțe...

Așa apare, când dormi în taina nopții.

 În mijlocul somnului, parcă după moarte;

vreau să deschid ochii și nu se mai poate...

Aud cum pășesc și simt toată povara,

nu pot să-nțeleg cum mi-au cusut comoara...

Și pășesc timid, merg spre destinație,

până când golul pierde din intonație...

Atunci mă opresc și urlu în neant,

gândul mă lasă, nici urmă de liant...

Mai merg puțin, dup-o perioadă grea,

dar nu mai înțeleg care-i cărarea mea...

Nici dacă-i nisip, nici dacă-i un lac,

sunt îngrozit, nu știu pe unde calc...

Înnebunesc ușor, mă-nvârt în derută?

ca într-un coșmar, când viața-mi e pierdută...

Peste o vreme mă opresc din mers,

mă tem c-o să am amintiri de șters...

Și mă așez ca la-nceput când m-am trezit,

un ceas dac-a trecut, eu nu mai rezist...

Dac-am murit atunci sau mai târziu,

am încercat să aflu, dar n-am putut să știu...

Jur pământ și țărână,

Să nu aduceți flori,

la mormântul meu.

să nu mă plângeți,

când vii dor.

Să nu vorbiți de rău,

așa cum am fost eu,

să nu mă pomeniți,

la masa de sărbătoare,

Să mă purtați doar în gând.

Numele să nu mi-l rostiți,

Chiar când de acum, 

nu mai sunt.

E dificil uneori
chiar să exiști
chiar și să trăiești
Fiind uneori înpins de rutină, de gânduri,de probleme

Pici, într-un gol parcă fiind o scăpare
crezi că se va termina
că acel moment va fi ultimul de durere
Dar abia e începutul

Tristețea te înconjoară
intrându-ți prin gânduri și vise
Depresia parcă erupe din creier spre inimă
Acoperind-o de o pâcmă albă de emoții nespuse

Cazi, te ridici, iar cazi și iar te ridici
Conștientizezi că e în zadar
Că totul s-a terminat
Dar ghici ce... e adevarat.

Trecutul și adevarul te lovesc până numai respiri
Ai sperat ca vei avea o viața bună
O familie, un viitor
Dar au fost minciuni

O minciună ce ți-a stârnit lacrimi
de bucurie, că ți-au dat speranță
dar și de tristețe că ți-au luat speranța
totul s-a terminat, s-a năpustit iarăși noaptea

Soarele nu va mai răsări
Apusul nu va mai fi
Doar noaptea veșnică și rece
Îmi va domina mintea goală de gânduri

Resimt tot, de la naștere până acum
Din clipa conștientizării vieții
Până în cea a morții
vrând ca totul să fie un coșmar

Primavara-n suflet sau doar printre noi?

Un simplu anotimp,cuprins de nenumarate ploi.

Un rau de lacrimi reci,scurgandu-se-n trecut,

O singura alinare,sa-mi fie de temut.       

Cat de fragil si tandru,este un simplu om,

Trecator prin lume,dar cu sufletul gol.

Transformand realitatea, intr-un vis lucid

Rasunand din rasputeri,urletul neauzit. 

De ce lasam uitarea,pierduta printre vai ?

Dar si nepasarea,scurgandu-se intre noi.

Prea multa rautate,durere si suspin,

Pentru o viata rece,cu un necunoscut destin.

Un sir lung de ganduri,despre viata toata 

O alinare calda,tinandu-ma strans de speranta.

Dar ce sens au toate framantarile interioare?

Daca la final,moartea are rezolvare.          

Tu te-ai uitat in ochii mei

Deci stii cu siguranta ce-ascund ei,

Cat oft ca nu te am , macar o clipa

Caci fiecare zi ce trece e-o ripisa…

Tu  te-ai uitat in ochii mei si -ai stat

Si -am inteles atunci ce-mi este dat,

Sa te tanjesc desi nu pot sa fac nimic,

Sa te visez, sa te sarut, sa te ating…

Tu te ai uitat in ochii mei si ai zis cu ei

Ca intr un vis, ca vrei

Si -am inteles ,

dar ce folos cand timpul strica?

Ma -ntreb de ce asa mereu

Cad mult, fara sa vreau , in fluturi

Ce snoaba inima sa am

Sau doar o fi pt a scrie randuri?

Vaza mea de lut

Ofilite, ca florile ce se sting in vaza de pe masa,

asa-mi sunt clipele

In apa ce devine de - o culoare nămoloasă .

Fara de apa sau de aer proaspat,

Ma ofilesc in vaza mea de lut.

M am ridicat de-atatea ori din negru

Dar pentru ce sa ma mai lupt?

Cand timpul s a oprit cu totul

De cand ultima oara te am văzut…

Ce rost mai au si zilele , si florile?

Cand eu ma sting  in vaza mea de lut.

M am saturat sa mai mai lupt cu mine,

Si in genunchi mereu sa cad plângând

De cate ori imi amintesc de tine,

Raman fara puteri la fiecare gand

Ca nu esti langa mine

Nici azi, nici maine si nicicand!

Au trecut ani fara sa te fi văzut…

Au trecut ani si peste mine

Si peste vaza mea de lut!

Negru pamant eu am in suflet

Cu foc si fum înecăcios

Ma uit si tac, imi spirijin putred

De gaica Cerului duios

Un suflu trist si singuratic

Fara de sete sau de vis

Si-n  al vietii tremur sadic

Am fost si sunt,

Dar azi, si răsăritul meu s a stins

Negru pamant.

Negru pamant voi fi la randu mi

Cand toate-n loc se vor opri

Si inima si stele cazatoare

Iar apa- n mari nu va mai fi,

Nici lacrimi pe obrajii tristi

Nici mute strigate pierdute

Azi aruncate in simtiri

Sa se adune multe , multe

In negre amintiri.

Negru pamant gandesc adesea

Ce - n urma -n lume am lasat.

Un trist suspin , si o ploaie rece

Ce-azi pe mine ele cad

Negru pamant pe pleoape-mi greu

Rasuna tipete pierdute

Se pierd usor de Dumnezeu

Pasind in fulgerele mute

Astazi In urma v am lasat.

E vocea mea pe care o aud?

Atat de gol rasuna-mi gandul

De nici nu mi vine sa ascult

La cat de -ncet  șoptește-n gol

Ecoul mut.

Ca intr-un vis paralizat mi- e glasul

Cand vreau sa strig si sa alung

Dorul de tine , ecou mut…

Cu pumni lovesc in trista-mi cale

Peretele din lut!

Ma simt atat , atat de trista

Si sufletu-mi e gol, pustiu si rece.

In lumea asta-n care nici El nu mai exista,

Nu mai e timp,

Eu mor in fiecare zi ce trece.

Ma simt atat, atat de parasita

De viata care - mi suradea candva

Dar care-n fiecare ceas ezita

Nu mai e timp,

Si totusi mor, eu mor in mintea mea.

Ma simt atat de coplesita

De tot si de nimic si-mi pare

Ca -s tot pe zi mai ravasita,

Nu mai e timp.

Eu iarasi mor de suparare.

Si atunci cand viata ma sugruma

Si- mi ia si ultimul respir

Nimic gandesc si  totul mi pare ,

Fara sa tip sau sa ma -nclin,

Un gol mizer si -o ngamfare

A Eului declin.

Ploua din Cer

Ploua din Cer cu stropi înmiresmați,

Cat de frumos miroase ploaia -n seri de vara

Iar eu, cu gandul tot la tine,

Insir cuvinte pe o foaie de hartie,

A nu stiu cata oara…

Cat de frumos se-astern picuri de ploaie

Pe frunzele si florile de verde sănătos,

Cat de duios adie gândul meu spre tine

Atent ,  sa nu-mi  șteargă sărutul

De pe ale sale aripi fine…

Cat de frumos sopteste ploaia asta seara,

Tot despre tine si ale tale carismatice culori,

Iar eu ascult atent Dulcele-i cantec

Si nu mai stiu daca -i visare

Caci fiecare vers e un buchet de flori…