Ma voi intoarce

Azi te am pierdut , uitat pe frunzele de August

Uitat in pasii pe nisipul cald

Caci s a racit fiorul pentru tine

S-a stins visarea atator ani…

Azi te am pierdut pe Cerul limped’

Si-n adierea de tarzie vara,

Caci e tarziu si-n inima si-n suflet

Iar timpul a inceput sa nu mai doara…

Azi te am pierdut si te am lasat în urma

Stralucitor , perfect si infinit

Îți multumesc ca-n ciuda atator ani

Inima mi ai hranit!

Cat de frumos se unduiește

Pielea pe soldul generos

Si ce frumos cu totul straluceste, 

In spuma caldei bai

Si eu atat de bine - acum miros;

Cat de frumoase alunitele -mi pe piept ,

Ca-ntru-un car mic pe cerul pielii mele

Ce sanatos si vrednic este trupul meu

Ce armonie -n suflet si pe piele…

Dar va veni o zi cand pielea -mi gri va fi

Rece si fara stralucire

Iar alunitele si soldul si toate imi vor fi,

cand carul mic si el va fi murit,

De-un miros greu … si in a mea pieire

Toate se vor sfarma,

In mici bucati la Cer se vor inalta,

In Carul Mic al pielii mele

Faptura imi voi aseza.

O fi de-ajuns că ne-nțelegem?
Că suntem doi într-un întreg,
Când inima-ntr-o lume-a ei trăiește
Și mă-ntreb: ce-i lipsește?

De ce mereu se zvârcolește,
Și-n piept tresare,
Și râvnește...

Suntem făcuți pentru o singură iubire?
Și, dacă da, de ce cădem în alte simțuri?
De ce ascultăm ce zic alți ochi?
De ce fiori în inimă și-n gânduri?
Pentru a suferi?

Și, dacă da, atunci de ce?
Pentru a iubi?
Și, dacă da,
De ce ne dăruim cu-un „Da” doar unei singure ființe?

O fi de-ajuns?
Și, dacă da,
De ce râvnim?

In labirinturile tale către mine

Se pierd cuvinte la puterea infinit

Si eu , cu ale mele gânduri tot la tine,

Ma sting subit.

Ale tale carismatice culori sublime

Se pierd tăcut la ceas de asfințit

In încercarea lor  sa imi aline

Gândul zdrobit.

Ale tale aripi cu pene albe , fine

Zboara usor spre cerul infinit,

In labirinturi reci si far de sine

Zace Eul strivit.

La bunici in ograda timpul nu trece

Nici in odaia de sarbatoare,

si nici in suflet

Bunicii raman la fel … doar chipul le tradeaza

Anii care le rapesc puterile si… mintea,

La bunici in ograda toate au ramas la fel

Doar noi ne -am schimbat

Dar cuibarele sunt tot acolo

Si via si prunii si merii,

Si teica cu apa vie.

Doar noi ne am schimbat si nu ne mai plac

Ca altadat’…

La bunici in ograda e Raiul

Pe care-l pastram viu in suflet

Cat timp ei traiesc ….si dupa aceea!

La bunici in ograda sunt eu. Si atat!

Cuvintele ce-au rămas nerostite
Le-am ascuns cu lacătul în suflet
Și, rând pe rând, le scot ușor
Când vreau să scriu al
Inimii dor.

Cuvintele ce-au rămas nerostite
Le-am așternut în versuri pe o foaie.
Gândindu-mă la tine,
Vin timide,
Înșiruite în esențe de melancolie,
Cu patimă să te sărute,
Să-ți descrie întregul tău frumos,
Să mi te dăruiască mie.

Cuvintele ce-au rămas nerostite
Îmi fac inima să tresară,
Atunci când, dintr-o mie de suite,
Îmi pare că te văd întâia oară.

Nu mai ești,bunico

Decât suspin prin aer

Și-un gând ce-l poartă vântul,

Pe-aici din când in când

Ți s-au dus si florile,

Care-ți creșteau în palme

S-au dus cu tine toate,

Dar au plecat râzând

E goală prispa casei,

Dar nu ți-a șters și umbra

Și parcă-mi faci cu mâna,

În semn de rămas-bun

Nu mai ești bunico,

Dar ai rămas prin toate

Ce-au fost cu tine odată,

Cât ai fost pe pământ

Mă simt gol , miros a mucegai

Vreau alcool , tu, mă tăi

Mă simt cadavru, miros a mucegai

Văd cuțitul , pe care tu , mi-l dai .

Sângele ce-mi arde-n trup

La cord n-a mai ajuns…

Sufletul din mine eu îl rup

Spre iadul de sub cer eu am pătruns

Mii de cugete jos din suflet lăcrimau

Carnea de cadavru de pe mine o rupeau…

Într-o mare de sânge se-afundau

Urletele lor nemurirea inundau

Agonia și chinul lor mă sufocă

Ghiarele putrede tot mă dislocă…

Mă trag tot mai jos spre nemurire

Unde nu mai există cale de ieșire

Las în urmă suferință, jale

Și memorii ce-au fost odată reale…

Toți mă uită nu-și mai amintesc

De trăirea mea pe plaiul pământesc.

 Umbra de soare și umbra de luna albă,

Ma însoțești mereu conturând

a mea forma firava.

Sa fi tu al meu spirit mut ce

nu-mi scoate o silaba?

Caut sa alung cu tine a

singurătății otrava.

Umbra de neon și umbra de

lumini reflectoare,

Apari și dispari,

ma desenezi prin cardinale întunecat.

Ma oglindești prin gesturi,

te văd fermecătoare!

Jocuri de lumini și umbre

mișcându-se criptat.

Umbra de foc și umbra de

lumânări parfumate,

Dansand cu tine ma adâncesc

in mister.

Intuneric curios in jurul

meu ilustrate,

Fara chip,

un pătrunzător negru eter.

Mister necunoscut pentru

mințile distrate,

Voi aprinde lumânări sa te văd

in nuanțe incolor!

Muzica mi te va desena cu

miscarile flambate,

Iar flama flăcărilor luminează-n

umbra amator.

Oglinda întunecată,

un adăpost sufletesc!

Lumina e puternica,

pătrunde și in abis.

Sufletul conturează lumea

umbrelor craiesc,

Conturand întunecat,

reflexie de paradis.

Privesc spre tine și închinăm

un pahar rebel,

Licori ce prin timp le savurăm sincer!

O imagine pixelată si in

culorile pastel,

Sarbatorind sufletul,

care pote fi etern.

Alaturi o viața întreaga prin

vastul timp și spațiu, 

Moartea ne va desparti sau

uni când ca fi ceasul!

Misterul romantic și poezia sa

înlocuiască viciul,

Iar stăpânirea și clădirea sinelui

sa fie testul! 
 

Traiesc trairile uitate
Si privesc prin ochi privirea
Calator printre morminte
Las in urma amintirea

Ratacit sub cerul vesnic
Sunt purtat de propria soarta
Caut casa parinteasca,mama
Tot umblind din poarta-n poarta

Timpul sterge amintirea
Daruind-umi somnul infinit
Unde parc-o viata trece
Ne simtind ca am trait

Nu traiesc sa fac istorie
Doar traiesc ca asta imi este dat
Incerc sa schimb ceva in viata mea
Dar ce-am putut c-am am schimbat

Viata nu e viata de e moarta
Casa nu e casa de no ai
Visul nu e vis daca nu dormi
Ingerii nus ingeri fara rai